Sipete păstrătoare ale unor comori de artă nebănuite

Icoane pe lemn şi pe sticlă, potire, candele, cădelniţe, cruci, chivoturi, candelabre, cărţi, clopote, toace, antimise, sfeşnice.

Lista obiectelor de valoare care se găsesc în vechile biserici de lemn din ţara noastră ar putea continua. Interesant este de ştiut cât de vechi şi unde se află asemenea obiecte de patrimoniu. Pentru că este imposibil de făcut într-un spaţiu mic o listă a tuturor, amintim doar câteva pe care le puteţi admira când veţi ajunge în zonele cu pricina. În judeţul Oradea, potire de argint se găsesc la bisericile de lemn din Delureni (sec. XVIII), Cefa (1765), Velenţa (1740), Beiuş (1773), Roit (1798).
Chivoturi vechi sunt la Beiuş (1784), Băiţa (1827), Borşa (1837). Un disc din 1765 se află la Cefa, precum şi o cădelniţă de la 1784. O cădelniţă de argint aurit se află la biserica din Velenţa (1762).
Antimisul bisericii din Berechiu este datat 1692, unul de la Roşia este din 1733, iar cel de la biserica din Bistra este din 1784. Clopotul bisericii din Sighişel a fost datat 1538, iar la biserica din Homorog – 1645.
Meşteri de la renumita şcoală de icoane pe sticlă din Nicula au lucrat şi în alte părţi ale ţării. Astfel, s-au găsit icoane de ale lor în biserici bihorene, datate astfel:  la Budureasa – 1700, Sălişte de Beiuş – 1700, la Talpe tot 1700, la Mezieş – 1740, la Călătea – 1790, la Gălăşeni – 1898, la Albeşti – 1800, la Picleu – 1806, la Josani, tot 1806.

PICTURI DE TREI SECOLE
În ceea ce priveşte icoanele pe lemn pe care bisericile vechi de lemn din nord-vestul ţării le adăposteşte amintim: la Căpâlna o icoană de la 1650, la Lazuri una de la 1697, la Cociumba Mică se află o icoană de la 1718, iar la Batăr două din 1721. La Budureasa se găseşte o icoană pe lemn datată 1746, la fel existând una şi la Burda. De la 1800 se află icoane la Băiţa, Talpoş şi Albeşti. Un exemplar din cartea “Îndreptarea Legii” (Târgovişte, 1652), care se află la Vaşcău (Bihor), are pe el o însemnare din care reiese că lucrarea a fost cumpărată în anul 1690.
Obiecte de cult preţioase, precum şi manuscrise care vin din negurile veacurilor se află în toate bisericile de lemn din ţară, acestea fiind adevărate sipete în care se păstrează comori nebănuite.
Trebuie doar să le descoperim, să le apreciem şi să le păstrăm întregi pentru cei care vor veni după noi.

Poveţe:

SĂ NU NE RĂZBUNĂM
 “Crezi că te răzbuni asupra aproapelui, dar te chinuieşti pe tine însuţi. Te dai în braţele pornirii ca unui călău lăuntric care te împresură din toate părţile şi-ţi sfâşâie liniştea. Ce poate fi mai nefericit decât un om mereu stăpânit de mânie? Ca şi nebunul furios, care nu se bucură niciodată de linişte, care e fără încetare în fierbere, zi de zi furtuna gândurilor lui se înteţeşte şi îşi aduce aminte vorbele şi faptele celui care l-a jignit. Îi aude numele? Se umple de grea mânie, ca fiara – şi se frământă în sine fără încetare. Îl zăreşte numai? Iată-l căzut pradă groazei, tremurului, ca şi cum ar suferi cele mai mari rele. Îi vede vecinii, un veşmânt, casa, strada? Toate aceste privelişti sunt un chin pentru el.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

IUBIREA SINCERĂ
“Când iubim pe cineva, vederea veşmintelor lui, a casei, a străzii pe care stă ne face de îndată să tresăltăm de bucurie. Asemenea, de vom vedea pe prietenul celor pe care-i urâm şi-i detestăm, casa sau strada lor sau orice ar fi în legătură cu ei totul ne sâcâie – şi fiecare din aceste lucruri este pentru noi cauză de răniri repetate şi usturătoare. Pentru ce, aşadar, asemenea împresurări, atâta chin, atâta asuprire? Chiar dacă răzbunătorii n-ar fi ameninţaţi cu chinurile iadului şi doar tortura care ne-o prilejuieşte dorul de răzbunare ar trebui să ne îndemne să iertăm greşelile celor care ne-au jignit”.(Sf. Ioan Gură de Aur)

NU TE MÂNDRI!
“Caută şi fereşte-te de pilda cumplitei pagube aduse de mândrie! Cel mândru şi-a păgubit mântuirea, cel cu limba îndrăzneaţă a pierdut răsplata; a fost micşorat mai mult decât cel semerit şi păcătos, pentru că s-a mărit pe sine mai mult decât acela şi pentru că n-a aşteptat hotărârea de la Dumnezeu, ci şi-a rostit-o singur. Nu te mândri, dar, niciodată faţă de nimeni, nici faţă de cel mai mare păcătos! Adeseori semerenia mântuişte pe cel cu multe şi mari păcate. Nu socoti niciodată că tu eşti mântuit, şi celălalt pierdut. Niciodată! Dacă tu cu gura ta hotărăşti că eşti mântuit, vei fi osândit de hotărârea lui Dumnezeu”. (Sf. Vasile Cel Mare)