Cu ocazia audierilor din ultimul an de la DNA, s-a constatat ca SRI nu doarme si ca poate contribui decisiv la eradicarea coruptiei. Chestiunea a deranjat si nu a produs frisoane numai celor implicati direct in delicte, ci si unui pachet compact de indivizi cu pretentii de oameni de carte, autodeclarati societate civila, cumparati in vrac de combinatorii unor rasunatoare escrocherii financiare.

Asa s-a ajuns la isteria generala de azi, prin care se incearca resuscitarea muribundului CNSAS, se infiinteaza institute care vor impacheta fum, se baga pe gatul parlamentarilor proiecte de legi vadit anticonstitutionale, cum e cea a lustratiei, si se pun la cale tot felul de comitete si comitii pestrite de sinecuristi, destinate sa mai condamne o data la moarte un mort - comunismul. Totul pe baza arhivelor fostei Securitati si in numele unei pretinse revigorari morale a societatii. In fond, fiind vorba despre punerea pe picioare a unei noi politii politice, adaptata multipartitismului din zilele noastre, gata sa fie orientata de cei care finanteaza intretinerea isteriei spre toate azimuturile, in functie de interese conjuncturale sau de perspectiva. Iar in unele cazuri, interesele fiind ale unor grupuri restranse sau strict personale.

ARHIVELE, UN TEREN FRIABIL. In ceea ce priveste arhivele fostei Securitati, daca tot am fost cel dintai care le-a trecut pragul si m-am miscat in ele mult mai lejer decat s-a miscat CNSAS-ul, as avea si eu cate ceva de spus. In foarte multe cazuri, ele nu se constituie intr-un temei pentru verdicte definitive. Intr-un dosar am gasit angajamentul unui poet de a colabora cu Securitatea si, la o distanta de mai multe dosare, am ajuns si la un referat al celui ce-l recrutase, prin care se cerea scoaterea poetului din retea, deoarece, asemeni unui catar, refuza sa furnizeze note informative. Daca cercetarea arhivelor se face in pripa si cu oameni incompetenti, poetul in speta poate deveni oricand victima. In numeroase structuri ale Securitatii s-a constatat ca unii ofiteri cu iuteala de mana, profitand de nebagarea de seama a superiorilor, operau recrutari fictive de informatori, numai pe baza unor date de stare civila obtinute in mod fraudulos. Partea din CIS (Cont Informativ Special) destinata recompensarii acestor informatori intra in buzunarele ofiterilor respectivi, fireste. Intr-o anumita perioada, intreaga comanda a regionalei de Securitate Brasov s-a ocupat cu acest sport, ofiterii ducand-o frateste, din chef in alt chef. Afacerea a fost stimulata si de ideea nefericita a unor sefi supremi ai Securitatii de a fixa subalternilor cifre de plan in materie de recrutari. Apoi, se mintea din greu: un ofiter idiot, acoperit de o functie oarecare pe langa Ambasada romana de la Londra, numai pentru ca fusese tratat cu amabilitate de Ion Ratiu, isi ingaduia sa transmita la Bucuresti: "Gata, e omul nostru!". Alti ofiteri inventau comploturi impotriva regimului comunist, in care implicau o suma intreaga de oameni din emigratia romana. Or, de cele mai multe ori era vorba de oameni care nu se intalnisera niciodata pe parcursul intregului lor exil. Etc., etc. Cum sa apreciezi necinstea sau probitatea a sute de mii de oameni pe temeiul unui asemenea balegar?

Normal, intaietatea cu care m-am pricopsit a starnit alergii printre cei care aveau de ce sa se teama. Intr-adevar, prin cercetarea a catorva mii de dosare, fara a cauta vreo persoana anume, am constatat ca cei mai multi informatori ai Securitatii roiau chiar printre cei care se considerau o elita, si dizidenti pe deasupra. Nimic de mirare: bataia pestelui, pentru Securitate, acolo era. Si acei informatori au ramas si in zilele noastre acolo, schimband brusc macazul si coplesindu-ne de 16 ani incheiati cu lectii de democratie. A ajuns sa ne explice cum sta treaba cu democratia pana si o dama pe care Securitatea o varase in patul unui faimos dizident, spre a-l trage de limba. Mai nou, tot cu lectiuni de democratie ne trateaza, intr-un talk-show de noapte al unei televiziuni, si un individ care a colaborat cu absolut toate structurile utilizatoare de informatori: cu contrainformatiile militare, cu Securitatea si cu Militia. Astazi, chiar si el este folosit sa tulbure apele. Ceea ce ma face sa ma destainui cu o seninatate la care nu speram sa mai ajung vreodata: rezervele mele de stupefactie s-au epuizat si asta ma face sa judec lucrurile la rece.

LA NASALIA CNSASULUI. La ora actuala, institutia e numai buna s-o porneasca pe drumul spre cimitir, spre Bellu sau Ghencea. A fost conceputa prost si in mod deliberat a fost dirijata spre scopuri absconse si imorale. La urma urmelor, din cine se compune crema celor deconspirati de CNSAS si atrasi in scandaluri prin hartii zburate din CNSAS sau la sugestia unor membri anume ai CNSAS? Din Dan Amedeo Lazarescu, Mircea Ionescu-Quintus, eseistul Alexandru Paleologu, istoricul Dan Berindei, istoricul de arta Raoul Sorban etc., oameni trecuti de 80 de ani, iar unul din ei trecut si de 90. Acestia sa fi barat, timp de decenii, drumul Romaniei spre democratie? Hai sa fim ceva mai seriosi! Prin tentativa scoaterii lor din ring s-a urmarit sa se acrediteze ideea ca o generatie intreaga de politicieni si oameni de cultura romani n-a fost curata, curata fiind doar asa-zisa noastra elita intelectuala de astazi.

In tentativa compromiterii prozatorilor Eugen Uricariu si Augustin Buzura, s-a recurs la sistemul punct ochit, punct lovit. Pentru ca dl Nicolae Manolescu, prietenul dlor Andrei Plesu si Horia Roman Patapievici, mai avea nevoie de o functie pe langa multele in care este insurubat, a fost starnita sa sara din baie dna Doina Cornea, cea mai lamentabila creatie a Europei Libere. Si dlui Eugen Uricaru i s-a inscenat un scandal exact inaintea alegerilor de la Uniunea Scriitorilor. Ulterior, dupa inlaturarea lui de la conducerea Institutului Cultural Roman, s-a tentat si compromiterea dlui Augustin Buzura, tocmai pentru a se dovedi ca inlocuirea lui cu dl Horia Roman Patapievici era licita. Dl Gheorghe Onisoru sa fi pus la cale toate aceste malversatiuni? Nicidecum.

Cazul lui Gheorghe Onisoru nu dovedeste decat ce mana proasta are la oameni venerabilul Partid National-Liberal. In rest, Gheorghe Onisoru a fost incalecat de cei trei faimosi dizidenti, in care societatea civila a investit mari sperante, dar care nu prea veneau la serviciu, etalandu-si pretinsa superioritate intelectuala si moralitate exclusiv prin intermediul televizorului. Tot amenintau cu demisia, dar nu se indurau s-o scoata din maneca, remuneratia pentru nimic fiind grandioasa si masina la scara fiind masina la scara. Peste 200 de oameni cautau prin arhive sub indicatiile lor, institutia devenind in timp un soi de munte incapabil sa nasca macar un soarece. Din ce reuseau sa trieze valetii, cei care devenisera vioara intai in colegiu alegeau ce era destinat oprobiului public si-i acopereau pe amicii lor. De pilda, au acoperit si un fost director al postului de radio Europa Libera, in relatie cu care mi-am ingaduit sa-l intreb pe dl Horia Roman Patapievici: "Si cu asta ce faceti?". Si mi s-a raspuns: "Domnule, dar are niste note informative atat de inofensive..." Inofensive, inofensive, dar ce s-ar fi intamplat daca notele informative in speta s-ar fi gasit in dosarele altora, care nu stau la inima dlor Plesu, Dinescu sau Patapievici?

Ca intotdeauna, lucrurile aveau o explicatie dintre cele mai simple: directorul respectiv lucrase din greu la popularizarea prin post a celor trei membri ai colegiului CNSAS, iar dupa ce s-a infiintat si filiala de la Bucuresti a Europei Libere tot cei trei au incasat si grosul remuneratiilor. O parte din statele de plata ale Europei Libere au fost publicate si s-a putut constata cine si cu cati dolari s-a capatuit.

EXISTA VIATA DUPA MOARTE?

DEVARATA TINTA. Prea putin se vorbeste despre Arhiha CC a PCR, depozitara reala a istoriei comunismului Timp de cateva saptamani a fost la moda lozinca: CNSAS a murit! Traiasca CNSAS! Slabe sperante. Resuscitarea institutiei a debutat prin scandal si activitatea ei se va perpetua din scandal in scandal. Ne vor ramane in memorie numai figurile descompuse de o ura fara adresa directa ale dlor Dinescu si Ticu Dumitrescu, aparand simultan sau pe rand pe scarile CNSAS, pentru a ne comunica tot felul de grozavii. Si huiduielile unor echipe de haidamaci, parca recrutati din Piata Matache pe cate un mic si o sticla de bere. Mai jos nu era loc de cazut. In carca unui anume Dan Lazea s-au asezat tot felul de afirmatii pe care acesta nu le-a facut si chiar le contesta. Asa ca il sfatuiesc pe dl Claudiu Secasiu, pe care-l cunosc personal si sunt convins ca nu e facut sa administreze scandaluri, sa se desprinda cat mai curand din combinatiile paguboase in care a fost impins de imprejurari si care-i vor manca viata. CNSAS a murit! Viata dupa moarte mai promit numai cei chinuiti de halucinatii.

Lustratie numai pentru adversari

SOLUTIE EFICIENTA. Jurnalul National a initiat un proiect de lege a arhivelor, prin care toate documentele comunismului ar trebui sa fie depozitate la Arhivele Nationale

Scandalul CNSAS nu era suficient pentru a se distrage atentia de la ceea ce se intampla la DNA. S-a inventat si un institut pentru condamnarea crimelor comunismului, din fruntea caruia, abia numit, Marius Oprea a inceput sa ameninte ca va impinge o gramada de oameni in tribunale.

MAI BINE NICIODATA DECAT PREA TARZIU. Amenintarea cu tribunalul este profund superflua, pentru ca, cel putin pentru tot ce s-a comis inainte de 1986, functioneaza prescriptia si legea e lege. Si maine-poimaine vom ajunge in 2009, cand cercul se va inchide. Totusi, numit in plus si consilier privilegiat al primului-ministru, lui Marius Oprea i s-a creat o platforma de pe care este dator sa agite apele cu mult sarg. Si numai prin asa ceva straluceste, ba intr-un ziar, ba in alt ziar, ba la o televiziune, ba la alta televiziune. Acuza oameni fara nici un fel de dovezi concrete, isi da cu parerea despre ce ar trebui sa fie un serviciu secret si nu doar o data el insusi a fost tarat prin tribunalele tarii, pentru afirmatii de nedovedit. Exista in acest personaj o stare de febra nesanatoasa si ar face mai bine sa consulte un medic specializat. Unii l-au gratulat cu titlul de "vanator de securisti", poate pe bune, poate in bataie de joc.

Cert este ca, in materie de consilieri, mana lui Tariceanu e mult mai proasta decat cea a lui Adrian Nastase. Sa lasi destinele unor oameni la discretia unor asemenea indivizi ni se pare ceva de neconceput, ceva de domeniul dementei pure. Sa spunem si noi ceea ce spune mai toata lumea, ca primul-ministru incurajeaza aceasta dementa cand e prea tarziu? Nu, vom spune ca nu pot judeca aberatiile comunismului niste indivizi care habar nu au cum functiona pravalia si cu ce fel de oameni era mobilata. La CNSAS ne cauta infrigurati la dosar niste tineri care in anii ’80 umblau in pantaloni scurti. La institutul lui Marius Oprea se oplosesc niste doamne si domni care au trait pur si simplu alaturi de ceea ce traia toata tara. Si atunci, de ce s-ar putea rezema judecatile lor de valoare? Ca fost ziarist in presa anterioara anului 1986, care cunosc in detaliu structurile comunismului si am batut toata tara in lung si in lat, cunoscand numerosi protagonisti ai sistemului, pot sa jur cu mana pe Biblie ca sub comunism nu puteau ajunge in fotoliul de prim-ministru niste nulitati asemeni lui Victor Ciorbea sau Radu Vasile. Si nu putea ajunge ministru o nulitate asemeni Sulfinei Barbu. Ramanem in asteptare, sa vedem ce se va dovedi si dl Calin Popescu Tariceanu, pana la sfarsitul mandatului.

Chestiunea ne determina sa ne intoarcem cu un an si ceva inapoi, cand, stimulata de nu stim unde si nu stim de cine, o gazeta i-a gratulat pe mai multi ziaristi de marca cu titlul de "mastodonti", adica de supravietuitori ai unui timp revolut, ai epocii glaciare sa zicem. Era vorba despre dnii Cornel Nistorescu, Sorin Rosca-Stanescu, Horia Alexandrescu si altii, printre care si defunctul Dumitru Tinu. Asta inseamna sa fii judecat de niste persoane care inainte de 1989 se jucau in tarana si strigau din rarunchi, de cate ori era sau nu era cazul: "Uite mama, trec soldatii!" Supravietuirea ziaristilor mai sus citati are o explicatie dintre cele mai simple: cine a fost ziarist inainte de 1989 a ramas ziarist si dupa 1989. La fel, cine a fost om de onoare pe vremuri ramane om de onoare si astazi. Nu este nevoie de un institut special ca sa ajungi la acest adevar.

LUSTRATIE SAU LUXATIE? Nu a fost suficient nici acest institut pentru sanctionarea crimelor comunismului spre a aduce confuzia si agitatia la paroxism. A fost aruncat pe piata si un proiect de Lege a lustratiei, schiop, neincheiat la toti nasturii si de-a dreptul absurd. Culmea, inainte ca proiectul sa fie discutat in comisii si sa treaca de votul parlamentarilor, au inceput sa ne fie recomandati cei care se cuvine a fi exceptati sa suporte rigorile legii. Asa ceva se poate intampla numai la Minsk sau in Pago-Pago, dar ce conteaza. De fapt, nu are nimeni nimic cu Mihai Razvan Ungureanu, poate doar niste ardeleni sa fie tentati sa-i carpeasca vreo doua perechi de palme, pentru felul in care a tratat afacerea Gojdu. Iar niste regateni l-ar gratula cu vreo cateva suturi in fund pentru felul in care trateaza chestiunea tezaurului sechestrat la Moscova de sovietici si, in continuare, de Federatia Rusa. Dar asta e una, si exceptarea de la lustratie e altceva. Oricum, nu ne puteam astepta la nimic mai bun din partea dnei Mona Musca, gurista de televizor, definita de un sondaj aranjat drept cel mai redutabil politician al tarii. Sau din partea dlui Adrian Cioroianu, istoric fara opera, comparat probabil in bataie de joc cu George Bratianu. Sau din partea contabilului ratat Eugen Nicolaescu, randuit prin destin sa incurce lucrurile oriunde se baga. Maine, poimaine, n-ar fi exclus sa-l vedem responsabil cu extinderea centralei nucleare de la Cernavoda. De ce sa nu sarim toti, fara nici o exceptie, in aer?

In sfarsit, despre asa-zisa comisie de condamnare a comunismului, condusa de Vladimir Tismaneanu, nici nu merita sa lungim vorba. Un colportor amarat de literatura occidentala referitoare la comunism a fost chemat sa salveze obrazul dizidentilor nostri galagiosi, care n-au fost capabili sa puna nimic coerent pe hartie cu privire la un timp expirat. Mai nou, am inteles ca Vladimir Tismaneanu a parasit Romania si a ramas in block-starturi comisia lui, cu misiunea sa cerceteze arhivele. Deocamdata, Paul Goma s-a desolidarizat de proiect, la fel si Andrei Plesu. Atunci, cine va cerceta arhivele Securitatii si ale fostului Partid Comunist? Gabriel Liiceanu? Te apuca rasul. Monica Lovinescu, imobilizata intr-un scaun cu rotile? Nicolae Manolescu, personaj coplesit de functii? Constantin Ticu Dumitrescu, deficient la capitolul studii? Sau IPS Nicolae Corneanu? Printre membrii comisiei l-am intrezarit si pe Horia Roman Patapievici. Pai n-a studiat suficiente arhive la CNSAS? Si ce a iesit din studiile sale? Nimic. Absolut nimic. Totul, e sigur, se va incheia intr-o cacealma fara margini. Ceea ce ne-ar interesa cu adevarat ar fi sa stim cine anume il consiliaza pe presedintele tarii sa patroneze asemenea cacealmale. Sau daca nu cumva insusi presedintele impinge asa-zisa societate civila intr-o capcana din care va iesi cu penajul smuls, cu coada ferfenitita si vaduvita de masca justitiara.

O SOLUTIE EXISTA. Dupa opinia noastra, cea mai onorabila solutie de dezamorsare a tuturor acestor scandaluri legate de comunism si Securitate ar fi transferarea tuturor documentelor fostei Securitati si ale fostului Partid Comunist la Arhivele Statului, astfel incat sa aiba acces la ele oricine. Si istoricii, si scriitorii, si ziaristii, si toti cei care au avut de suferit sub fostul regim, si toti cei care au dictat in sistemul defunct si vor sa-si recapituleze erorile. Cu o singura rezerva: cei care vor folosi documentele respective in scopul reglarii unor conturi strict personale, de clan sau politice, sa fie deferiti automat justitiei.

COMORI ARHIVISTICE

Tot referitor la arhive, ar fi mai mult decat bine ca SRI sa faciliteze intr-un mod sau in altul accesul la documentele Sigurantei, despre care nimeni nu e interesat sa vorbeasca, mai ales ale celor din perioada 1944-1948, care, chiar in conformitate cu Legea arhivelor in vigoare, n-ar trebui sa fie grevate de nici o restrictie. In felul acesta, ar fi infranata considerabil proliferarea de falsuri istorice puse in circulatie dupa decembrie 1989. Este adevarat, au falsificat si comunistii istoria, insa, in raport cu falsificatorii de azi, ii putem socoti niste dulci copii, nascuti in april. Ne-am cam saturat de ridicarea la rang de eroi a unor politicieni de pe vremuri, care dupa razboi erau incapabili sa mai inteleaga ce se intampla in lume si pe ce lume traiau ei insisi. Ne-am saturat si de minciunile debitate de fostul Rege Mihai si de camarila de intelectuali hamesiti dupa bani, formata in jurul lui. Sunt atatea de cercetat, incat nu-ti ajunge o viata de om. Si asta in timp ce societatea noastra civila, alcatuita din cel mult o duzina de insi, de 16 ani e mereu aceeasi.