x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Iohannis a cheltuit pe un dus-întors la Tokyo cât toate zborurile SPP-ului, timp de doi ani!

Iohannis a cheltuit pe un dus-întors la Tokyo cât toate zborurile SPP-ului, timp de doi ani!

de Ion Alexandru    |    21 Mar 2023   •   09:00
Iohannis a cheltuit pe un dus-întors la Tokyo cât toate zborurile SPP-ului, timp de doi ani!

În timp ce o singură călătorie cu avionul, în străinătate, pe care a efectuat-o președintele României, Klaus Iohannis, a costat un milion de euro, așa cum „Jurnalul” a dezvăluit în ediția de ieri, nici paznicii demnitarilor nu se lasă mai prejos.

 Tot un milion de euro cheltuie Serviciul de Protecție și Pază (SPP) pe serviciile de transport aerian, însă, de această dată, este vorba despre un acord-cadru încheiat pentru doi ani, în vederea emiterii a 7.500 de bilete de avion pe curse de linie interne și internaționale. 

 

Structura care se ocupă de paza demnitarilor, în special a președintelui României, Serviciul de Protecție și pază (SPP) a demarat, în a doua jumătate a lunii decembrie a anului trecut, un proces de achiziție de bilete de avion, publicând, în acest, pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), un anunț de participare cu privire la organizarea unei licitații deschise.

Potrivit documentației de atribuire, SPP dorea să încheie un acord-cadru având ca obiect prestarea de servicii de transport aerian ocazional de pasageri, prin rezervarea și emiterea de bilete de avion pe zboruri interne și internaționale, „conform necesităților concrete de deplasare a personalului Serviciului de Protecție și Pază, în baza contractelor subsecvente acordului-cadru care vor fi încheiate pe durata valabilității acestui acord”.

SPP arată că dorește ca, timp de doi ani, să cumpere un număr estimat de maximum 7.500 de astfel de bilete de avion, iar finanțarea acestora este realizată preponderent din fonduri bugetare și parțial din fonduri nerambursabile, pentru efectuarea deplasărilor în cadrul proiectelor cu finanțare externă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Acord-cadru, încheiat la prețul maxim pe care SPP a anunțat că poate să-l plătească

 

Licitația deschisă organizată de SPP pentru încheierea acestui acord-cadru a pornit de la un preț maxim estimat pentru întregul pachet de 7.500 de bilete de avion de 4 milioane de lei fără TVA, iar la procedura de achiziție s-au prezentat zece oferte, din care una a fost retrasă, între timp.

În data de 9 martie 2023, Serviciul de Protecție și Pază a selectat șapte companii cu care a încheiat contractul nr. N692/2023, în valoare de… 4.000.000 de lei fără TVA. Adică exact prețul maxim pe care autoritatea contractantă a precizat, de la bun început, că este dispusă să-l achite.

Concret, prețul final al acestui acord-cadru, pentru o perioadă de doi ani, se ridică la 4.760.000 de lei cu tot cu TVA, ceea ce înseamnă 971.428.6 euro. Companiile contractate sunt Compania TAROM, Olimpic International Turism SRL, Travel Time D&R SRL, Round the World Travel SRL, Transilvania Holiday Travels SRL, Central Travel SRL și Bbook Bed and Breakfast SRL.

Aceste 7.500 de bilete de avion sunt aferente perioadei 2023-2024, potrivit caietului de sarcini care a stat la baza achiziției. Documentația citată arată că este vorba de deplasări pentru clasele economic, business, atât cu weekend, cât și fără weekend. Astfel, se arată în caietul de sarcini, biletele de avion se vor remite, de regulă, prin intermediul sistemului Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA), cu ajutorul sistemelor electronice de tip GDS (Global Distribution System).

 

Instituția va suporta și costul biletelor anulate

 

Conform aceluiași document de atribuire, regula generală impusă este aceea că salariații SPP efectuează deplasări „prin cele mai rapide și mai economice mijloace de călătorie, raportate la natura și la urgența deplasării”. O altă specificație se referă la faptul că „în componența unei delegații pot exista atât membri care au statut de demnitar și dreptul de a călători la clasa business, precum și personal ce nu are acest statut și care călătorește la clasa economică”. Iar „membrii unei delegații se deplasează către destinație cu aceeași aeronavă, cu excepția situațiilor în care se solicită în mod expres contrariul în cuprinsul invitației de participare la reofertare”.

Serviciul de Protecție și Pază mai arată că „va suporta costurile privind anularea sau modificarea biletelor deja emise”, iar, „în cazul anulării călătoriei, prestatorul de servicii va lua toate măsurile posibile în vederea minimizării costurilor, pentru a servi în cel mai bun ,mod interesele SPP”. De asemenea, se mai precizează că SPP va suporta și contravaloarea taxei de anulare de aplicată de compania aeriană de transport, în cazul biletelor rambursabile.

 

Jandarmeria se dotează cu 5.200 de camere video portabile, în valoare de 40,6 milioane de lei

 

O sumă mult mai consistentă, de aproximativ 8,4 milioane de euro, urmează a fi plătită de o altă structură de forță a statului, pentru camera video. Mai exact, această achiziție a fost făcută de UM 0251 București (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, care, în data de 6 octombrie 2022, a anunțat, tot pe SEAP, că, împreună cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Inspectoratul General pentru Imigrări (IGM) și Direcția Generală Anticorupție (DGA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dorea să intre în posesia a 5.202 camere video portabile (Body-Cam).

Iar, în vederea acestei dotări, Jandarmeria Română a organizat o licitație deschisă, având ca obiect încheierea unui acord-cadru cu o durată de doi ani, acord cadru parafat în data de 30 decembrie 2022, cu Motorola Solutions România SRL. Prețul se ridică la 34.152.895,07 lei fără TVA, respectiv 40.641.945,1 lei cu TVA inclusă (8.294.274,5 euro).

De asemenea, la data de 15 februarie 2022, autoritatea contractantă a parafat și primul contract subsecvent al acestei afaceri, tot cu Motorola Solutions România SRL, pentru o valoare de 8.403.350 de lei fără TVA, respectiv de 9.999.986,5 lei cu TVA inclusă (2.040.813,6 euro).

×
Subiecte în articol: spp bilete avion