Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fi student în România comunistă era visul oricărui adolescent. Dacă nu te clasai cu notele printre cei mai răsăriţi colegi de liceu, nu puteai spera reuşita. Concurenţa însemna la unele facultăţi, precum Dreptul, şi 30 de candidaţi pe un singur loc!
În "coşul familiei", pregătirea pentru facultate cu meditaţii particulare însemna trecerea pe buget de calamitate la toate celelalte capitole. Aranjamentele, pilele şi relaţiile erau fără efect la admitere.
Singurul avantaj al fiilor de nomenclaturişti puteau fi meditaţiile cu profesorii care redactau probele de concurs. Aşa se face că reuşiţii la secţiile de istoria şi teoria artei (cel mult cinci într-o promoţie!) proveneau aproape fără excepţie din Cartierul Primăverii.
Şi iată că, dintr-o dată, românul a văzut apropiindu-se visul de-a păşi treptele unei instituţii care l-ar propulsa în categoria intelectualilor. În 1990, planul de şcolarizare în universităţile de stat a crescut, au apărut secţii noi şi s-a dat startul la universităţile particulare. Acestea din urmă au început timid, cu cifre de şcolarizare şi planuri de învăţământ aprobate de ministerul de resort. Specializările erau din gama unor râvnite şi la modă profesii ale vremii: avocaţi, finanţişti, silvicultori.
Iată cum debuta în anul universitar 1990-1991 Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" Arad. Anunţul din ziarul local înştiinţa că din toamnă la Arad vor fiinţa o facultate de Medicină cu secţiile stomatologie (cifra de şcolarizare, 40 de studenţi) şi una de Farmacie (40 de locuri).
Alte trei facultăţi - Silvicultură, Marketing-management şi Inginerie ecologică - puneau fiecare în concurs câte 40 de locuri. Mai generoasă, noua facultate de Drept - 100 de locuri. Adică jumătate din numărul absolvenţilor de Drept din întreaga ţară cu doar un an înainte. Testarea candidaţilor urma să se facă la 24 septembrie pe baza "testelor ecologice" la care se anunţa adăugarea a "trei-patru întrebări de specialitate".
Despre admitere în învăţământul românesc prin "teste ecologice" nu se auzise. Aşa că s-a bănuit a fi o modernă şi infailibilă taxonomie americană. Dornici să uite minciunile propagandei comuniste, românii nu-şi închipuiau gogoşile publicităţii.
În zece ani nu a mai fost nevoie de pile şi relaţii pentru locurile universităţilor private. Numărul locurilor la admitere a devenit nelimitat. Iar universităţile de stat au preluat modelul deschizând "linii cu plată". Astfel a devenit România, în doar două decenii, o ţară de cetăţeni cu diplomă de absolvenţi ai învăţământului superior.
