Ştefan Hruşcă, vocea cu har

Norocul său, după cum ne-a mărturisit, a fost că s-a născut în Maramureş, la Ieud, acolo unde i s-a aprins în inimă o văpaie: a cântecului străbun. Luni, 24 august, o Ediţie de Colecţie specială despre un artist cu voce îngerească: Ştefan Hruşcă.

S-a îndrăgostit de frumuseţea muzicii încă din primii ani ai vieţii. Rosteşte colindul aşa cum doar mama sa ştia, înduioşând şi cele mai împietrite inimi. Primii paşi în lumea artistică i-a făcut cu "Flori de măr" în păr.

Ştefan Hruşcă era elev al Liceului Pedagogic din Sighetu Marmaţiei când s-a îndrăgostit de muzica folk. Deşi studia vioara, îşi dorea cu înverşunare să dezlege tainele altui instrument: chitara. Ştia că în cabinetul de limba română câţiva colegi lăsau o chitară. "Nu ştiam chitară, dar aveam colegi care cântau la chitară. Se cânta în primul rând «Mondial».

 «Atât de fragedă», se cânta pe holurile liceului. M-au vrăjit. Şi ce să fac? Furam chitara lor, pe care o lăsau într-un cabinet de limba română şi încercam şi eu să fac ca şi ei. Puneam degetele pe corzi, cum făceau ei, pentru că niciodată n-am întrebat pe cineva ce acord este, cum se face. Am fost la început un autodidact, copiind mişcările pe care le făceau ei. Abia după un an am reuşit să pun mâna pe o chitară, să fie a mea, de la Liceul Pedagogic, să învăţ chitară.

Aici este un capitol foarte interesant pentru că profesorul meu de vioară nu voia să mă lase să fac chitară. M-a băgat la contrabas, la Şcoala Populară de Artă. Avea nevoie de încă un membru, la contrabas, în taraful şcolii. Se făceau întreceri între licee. Liceul avea taraf, avea cor, avea formaţie de muzică uşoară, muzică folk. Şi am făcut trei ani de contrabas, cu silă. (râde) La noi în sat, cine cânta la contrabas, se spunea că acela cântă la scroafă. Vă daţi seama ce era pe mine! Dar încet, încet am învăţat chitara, instrumentul care mi-a adus atât de multe satisfacţii!", ne-a destăinuit artistul.

ÎNREGISTRARE
Un magnetofon Tesla, lecţii pentru practica pedagogică şi o primă înregistrare a lui Ştefan Hruşcă. Un colind. De aici a pornit totul. "Avea Liceul Pedagogic un cabinet de muzică, unde profesorul meu, domnul Stupar, avea un magnetofon Tesla şi, încet, încet, am învăţat să lucrez cu el. Am început să fac înregistrări, mă lăsa să pregătesc materialul pentru ore şi în câteva seri eram singur şi m-am înregistrat.

Pentru prima oară m-am înregistrat cântând un cântec. Am derulat banda înapoi. Şi mi-a plăcut. Era colindul «Flori de măr». Cu el am început. După aceea l-am înregistrat cu un grup folk cu alte trei colege de-ale mele, una cu flautul, una cu vioara, una cu voce şi eu. Şi am făcut prima filmare în 1973, de la Bucureşti a venit Luminiţa Dumitrescu Suciu şi Elisabeta Mondanos, producătoarea, şi au întrebat în Sighet cine cântă folk şi domnul Dorel Todea, care se ocupa din partea Primăriei, a spus: «Dom'le, eu ştiu un băiat blond.




Dar e cam slăbuţ, aşa!». Atunci am făcut prima înregistrare. După aceea, Nicolau Marcel, un profesor de la Şcoala Populară de Artă, mi-a pus în mână o carte de versuri şi mi-a spus: «Încearcă să compui!». Şi am făcut primul cântec pe versurile lui Ioan Tomoiagă, un poet ţăran, maramureşean...", îşi aminteşte Ştefan Hruşcă de anii de început.

RUGĂ PENTRU PĂRINŢI
Întâlnirea cu Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra i-a schimbat destinul. A renunţat la postul de învăţător la Şcoala nr. 1 din Borşa. Şi-a înfrânt teama de Bucureşti, de învălmăşeală şi a urcat în autobuzul Cenaclului Flacăra la sfârşit de noiembrie 1981 cu o gentuţă cu câteva haine şi o chitară într-o husă cusută la maşină de sora mai mare, Maria. După un concert susţinut la Sala Polivalentă, unde lumea s-a adunat puhoi, în scurt timp poetul Adrian Păunescu l-a chemat la biroul său de la Cenaclu. Au plecat împreună la Sinaia.

"Mi-a spus: «Hruşcă! Ştefan, vino încoace, te duci în maşină şi mă aştepţi. Plecăm la Sinaia». M-am dus. Când a sosit, mi-a spus: «Uite, plecăm la Sinaia şi vedem: Ori te fac mare, ori te întorci la catedră!». Nu ştiam la ce se referă. Am stat la Casa Scriitorilor de la Sinaia patru nopţi şi am făcut patru cântece. A doua noapte s-a făcut «Rugă pentru părinţi». Noroc că avea casetofon şi se înregistra tot ce se cânta şi se lucra. Dimineaţa după ce m-am trezit, uitasem cântecul.

Şi Adrian Păunescu mi-a spus: «Nu-i nimic. Uite, ţi-l pun să-l asculţi». Şi aşa l-am învăţat din nou. De emoţie, de oboseală, nu ştiam ce cântasem. Aşa s-a născut «Rugă pentru părinţi», care mi-a botezat şi mi-a pecetluit cariera", mai spune Ştefan Hruşcă.


Un copac cu flori...
Albumul care însoţeşte Ediţia de Colecţie cuprinde piese excepţionale din repertoriul folk al artistului Ştefan Hruşcă. Sunt cântece emoţionante, melodii cu mesaj, în care versurile scrise cu măiestrie de mari poeţi sunt încununate de vocea blândă şi pătrunzătoare a in-terpretului maramureşean. Acesta vă poartă prin toate anotimpurile. Vă aduce primăvara, vara, toamna, iarna şi, de ce nu, anotimpul iubirii, fie el al iubirii dintre un bărbat şi o femeie sau al preţuirii, al dragostei de ţară. Pe CD veţi regăsi piesele: «Copacul îndrăgostit», «Vara promisă», «Ochii tăi», «Urare pentru îndrăgostiţi», «Balada unui fost soldat», «Nunta de flori», «Numai noaptea», «Ninge la fereastră», «O singură speranţă», «Frunze», «Tu, Ardeal», «Steaguri albe» şi «Fluturele nopţii».

Piesele «O singură speranţă», «Steaguri albe» şi «Fluturele nopţii» se află în premieră pe un compact-disc, după cum ne-a declarat artistul, acestea regăsindu-se până acum doar pe o casetă audio înregistrată în anii '90.