x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Street food, în loc de chioșcuri de ziare, la Ploiești

Street food, în loc de chioșcuri de ziare, la Ploiești

de Diana Scarlat    |    23 Aug 2023   •   07:40
Street food, în loc de chioșcuri de ziare, la Ploiești

În mai multe orașe a început un adevărat război împotriva presei scrise, în ultimii trei ani. Primăriile se luptă cu vânzătorii de ziare, având o contribuție importantă la distrugerea și eliminarea de pe piață a presei scrise.

 Sub pretextul nevoii de modernizare, la Cluj s-au transformat în florării fostele chioșcuri de ziare, iar acum, la Ploiești, locul presei va fi ocupat de camioane pentru „street food” și tonete de înghețată, conform unor surse din Consiliul Local. Ideile de modernizare ale celor care conduc Primăria Ploiești sunt legate mai mult de un manual de identitate vizuală și de înlocuirea lecturii cu mâncarea. Zeci de chioșcuri au fost deja ridicate de pe domeniul public, iar autorizațiile nu au fost prelungite, deși una dintre firme funcționează de la începutul anilor 90 și a făcut investiții în baza contractelor și a convențiilor semnate cu Primăria Ploiești.

Hotărârea de Consiliu Local prin care ar trebui schimbate amplasamentele pentru chioșcurile de ziare a fost dată în februarie 2022, dar cei care sunt în acest business au încercat să-și prelungească autorizațiile în baza cărora au construit actualele amenajări deloc ieftine. De trei săptămâni, Primăria a-nceput să ridice chioșcurile, deși nu oferă alternative. 

Condițiile puse prin hotărârea Consiliului Local sunt imposibil de îndeplinit și nu din vina proprietarilor acestor afaceri. Practic, se cere ceva ce municipalitatea nu poate oferi: trotuare mai late de 6,5 metri. Cei care fac distribuție de presă nu se ocupă cu lățirea trotuarelor, astfel încât cerința este imposibil de îndeplinit de către ei.

„Cei din Consiliul Local au cășunat pe chioșcurile de presă din Ploiești. S-a mai întâmplat în Vălenii de Munte, la Cluj, la Timișoara, dar nu înțelegem de ce. Noi i-am dat în judecată. Nu înțelegem cine și de ce vrea să nu se mai facă distribuție de presă. Nu au motivat nicicum acțiunile. Au dat o hotărâre de Consiliu Local unde au pus niște condiții absurde: că toate trotuarele ar trebui să aibă peste 6,5 metri, ca să punem chioșcuri de ziare, dar niciun trotuar din Ploiești nu are aceste dimensiuni. În plus, deși ei nu au registrul spațiilor verzi din Ploiești, ne spun că avem chioșcurile amplasate pe spațiile verzi”, a explicat, pentru Jurnalul, Adrian Moroianu, patronul firmei de distribuție Calliope, cea mai veche din România.

 

Autorizații doar pentru locuri fără vad

 

Proprietarul s-a trezit cu 20 de chioșcuri ridicate de Primărie, vinerea trecută, iar pentru alte 20 i s-au dat autorizații, însă în locuri puțin frecventate de cei care cumpără ziare și reviste. „Ei au oferit amplasamente care nu au vad, iar pe cele importante le-au anulat. Nu ne-au mai prelungit autorizațiile, contractele sau convențiile pe care le aveam din anii ’90, fără nicio explicație, fiind cea mai veche firmă din România. M-au atenționat că vor fi ridicate, dar am plătit pentru ele, în baza contractelor existente. Vinerea trecută mi-au lăsat două cartiere fără chioșcuri de presă. I-am dat în judecată imediat după ridicarea chioșcurilor”, mai spune distribuitorul.

Surse din cadrul Primăriei Ploiești spun că acele chioșcuri de ziare se aflau în cele mai bune zone de comerț stradal din oraș, iar un proiect de modernizare ar urma să aducă pe locurile respective niște tonete de înghețată și rulote de Street Food. 

Fiind zonele cu cel mai bun vad, afaceriștii care vor lua locul vânzătorilor de ziare și de reviste vor hrăni populația cu mâncare de Fast Food și înghețată artizanală, în loc de informație și cultură. Este un nou concept încurajat de mai multe primării din țară, în ultimii ani. 

 

În cazul chioșcurilor sau al rulotelor de Street Food care vor fi amplasate în locul celor de presă scrisă, nu contează dacă vor vinde ziare sau mâncare de Fast Food, ci doar să respecte cele trei nuanțe de albastru, cu alb și gri, conform manualului de identitate vizuală al Consiliului Local Ploiești.

 

Socotelile consilierilor locali pentru modernizare

 

Un exemplu de loc foarte bun pentru viitoarele tonete de înghețată sau rulote cu Fast (Street) Food era ocupat de presa scrisă lângă stația TCE Complex Mic Nord. Autorizația pentru acest chioșc de ziare exista din 1992, dar a fost ridicat săptămâna trecută, după 31 de ani. Cei care locuiesc în zonele Complex Cina, Complex Mic Nord, Complex Meșteșugăresc, str. Cameliei sau circulă prin această zonă cu vad comercial foarte bun vor fi nevoiți să caute prin oraș alte chioșcuri de ziare, dacă mai vor să cumpere presă scrisă, iar din locul respectiv se vor putea alimenta cu burgeri și cartofi prăjiți. Vadul este excelent, fiind zeci de mii de oameni care trec zilnic prin acel loc, inclusiv elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național Nichita Stănescu – ideal pentru o afacere cu Street Food, la modă. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: street food chioscuri ziare ploiesti