Succes şi "balauri" cu multe capete

VAL MĂNESCU  ●  "Nu m-am liniştit. Sînt viu"
Jurnalist, poet, om de cultură. Val Mănescu aprinde toate luminile "scenei" cînd poartă o discuţie. Vreţi să vă convingeţi?...

VAL MĂNESCU  ●  "Nu m-am liniştit. Sînt viu"
Jurnalist, poet, om de cultură. Val Mănescu aprinde toate luminile "scenei" cînd poartă o discuţie. Vreţi să vă convingeţi?...

 Jurnalul Naţional: Fiecare om are o reţetă a succesului. Care este reţeta dumneavoastră?

Val Mănescu: Succes? Cine zice că sînt un om de succes? Mai degrabă am avut mici reuşite şi mari înfrîngeri. Ca mai toată lumea. Paradoxal poate, dar cred că succesul în viaţă înseamnă puterea de a trece peste eşecuri. Bunica ţinea în ramă o ilustrată primită prin anii treizeci de la prinţesa Ghika de Comăneşti. Vedeam o femeie elegantă care privea tandru un bărbat cu mustaţă şi papion. Sub ei era un text în limba engleză. În româneşte ar suna  cam aşa: Mai bine o mişcare imprudentă, decît o stagnare calculată. Urmărit de acest logo, m-am aruncat mereu cu capul înainte, chiar dacă apa era de multe ori tulbure. M-am lovit, m-a durut, a trecut. Cicatricele ar trebui să ne facă mai înţelepţi.

De vînzare

 Aveţi multe proiecte?

Da, am mereu cîteva. Blogul meu varanus-varanus.blogspot.com e unul dintre ele. Încă o carte de terminat, altul. Încă un job, că şi gura mea trebuie să mănînce...Dar nu vreau să spun despre ele, ca să se împlinească.

 Cum faceţi un proiect?

Asta e cu copyright! Definesc tema.Trebuie să ştiu cît mai multe despre ea. Umblu prin cărţi,  prin ziare, pe web, ca să aflu cine şi cum a mai vîndut vreodată un animal ca ăsta. Tema este o pisică şireată care trebuie dresată. Trebuie să vînd pisica asta cît mai scump, dar publicului trebuie să i se pară c-a fost un chilipir. Publicul trebuie să plece acasă cu ea fără lesă. Publicul trebuie s-o iubească, s-o stăpînească şi, eventual, s-o crească mai departe. Trebuie să prezint animalul ăsta ca pe cea mai interesantă fiinţă din univers. Numai eu ştiu că nu e decît o pisică, pentru că numai eu i-am studiat ghearele, ochii, coada, şi-i cunosc toate obiceiurile.

 Dar cine-i publicul?

Publicul este un alt animal, mai greu de dresat decît pisica sălbatică. Este un balaur cu sumedenie de capete şi fiecare din capete are înăuntru altfel de creier. Ei, fă-le pe toate să gîndească acelaşi lucru: pisica asta e ceea ce-mi trebuie! Asta da provocare!

 Cum rezolvaţi această mare problemă, diversitatea gusturilor?

Felina

Păi, am la mine sticluţa cu Elixirul logosului bine temperat. Descriu mai întîi animalul. Chiar dacă el se află chiar în faţa balaurului, la vedere, eu relev strălucirea blănii, ascuţişul ghearelor, elasticitatea trupului, lungimea cozii, abilitatea de a prinde şoareci. Oblig felina să meargă, să facă volute, să se alinte, să toarcă, să arate tot ce poate. La semnul meu, se vor aprinde lumini colorate, maşinăriile vor împrăştia parfumuri, muzici vor cînta.

Hai, publicule, atinge-o puţin, mîngîie-o, n-o să te zgîrie

 Poezia pe care o scrieţi  a fost comparată cu cea a lui Cezar Vallejo. Vă identificati cu această caracterizare?

O, Doamne! Nu ştiu dacă e de ajuns doar să mă simt flatat de comparaţia cu, poate, cel mai mare poet peruan. Dacă aţi regăsit în ce-am scris pînă acum "espergesia", cuvînt inventat, cu semnificaţia de "imun la speranţă", dacă aţi simţit interesul pentru tot ce este viu şi uman, dacă disperarea şi insomniile şi zdruncinul pentru "melior" şi "altius" v-au pus pe gînduri, aş fi fericit să  am ceva comun cu poetul tînăr acum şaptezeci şi ceva de ani...