Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
M-a fascinat, cand am aflat-o, povestea lui Roman Gruie, tovarasul de tinerete al lui voda "Mircea cel Mare', zis "cel Batran', dar n-as fi crezut sa mai poarte cineva pe lume prenumele "Roman'. Ei bine, la sud de Dunare, la Silistra, l-am aflat pe... Roman Kissiov. Iar daca Gruie a fost de-al nostru, roman adevarat, Roman Kissiov este bulgar. Nu chiar bulgar sadea, caci, datorita intamplarilor mari ori marunte ale istoriei, in vinele lui curge... 6,25% sange romanesc. Adica a saisprezecea parte dintr-un intreg.
Insa nu cu tanarul pictor silistrean care poarta acest neobisnuit prenume a fost realizat reportajul, ci cu mama lui, Dianna, cea care a hotarat sa-l boteze astfel. De fapt, pentru ca grafia chirilica nu poate sa aseze in drepturile lui sunetul/semnul "a', transcriindu-i numele cu litere latine esti tentat sa spui: "A, dar e... Roman, nu Roman!'. Iar Roman este – n-as putea sa va zic de ce –, un prenume intalnit in toata lumea slava. Asa ca am intrebat-o daca nu cumva despre asta e vorba? Ori poate ca numele se refera la "roman, cetatean al Romei'? Dianna insa protesteaza: "Nu, nu, nicidecum! Vine de la «roman», nu de la «roman»! Roman am vrut sa-l botez!'.
In timpul dominatiei otomane, multi bulgari au trecut la nord de Dunare, peste fluviul inghetat, intemeind sate in campiile manoase, unde au continuat sa faca tot ceea ce stiau ei mai bine: sa gradinareasca. Strabunii Diannei si-au intemeiat vatra intre Padurea Nebuna si Padurea Gaureni – numita astfel dupa satul Gaureni, cunoscut azi drept Teisor, in Giurgiu. Razboiul din 1877-1878 (in care armata romana a inclinat balanta) a redesenat harta Balcanilor, iar Bulgaria a iesit din granitele Imperiului Otoman. Incet-incet, familii si chiar sate intregi de bulgari din nordul Dunarii s-au reintors, dupa sute de ani, in teritoriul bulgaresc. "Strabunicii mei au venit aici, la sud de Dunare, in 1893', imi povesteste Dianna, "precum multi dintre vecinii lor din sat.
Strabunicul era bulgar (din Gaureni – n.n.), iar mama bunicii era romanca.' Satul cel nou, aflat nu departe de Plevna, s-a numit, dupa cel vechi, tot Gaureni. Sau Gaurene. Sau Gavreni. Acum ii zice Milcovita. Componenta lui era mixta: bulgari si romani. Si asta nu neaparat pentru ca era vorba de familii mixte, ci de o coabitare cu care toti se obisnuisera, de-a lungul istoriei, indiferent de care parte a fluviului s-ar fi aflat.
Strabunicul Diannei a murit in primul razboi mondial, iar sotia lui, cu trei copii, a ramas sa traiasca in Gaurenii din partea bulgara. "La 1943 nu putini s-au intors in Romania, de unde au venit. Au luat tot, cai, oi si s-au stabilit pe langa Timisoara, ca acolo au primit loc sa-si faca vatra. Ai mei au ramas aici. Bunica mea a avut o prietena buna, o copila pe nume Diana, care a plecat in Romania, iar cand m-am nascut eu, tot de dorul ei, i-a zis mamei sa ma boteze asa'.
La Milcovita or mai fi ramas si altii care aveau in vine sange romanesc. Unii s-au tinut de romani, cei mai multi insa nu. Desi... au continuat sa vorbeasca romaneste si si-au tinut obiceiurile de parca cu cat erau mai putini, cu atat trebuiau sa le pastreze mai bine. "Modul in care ne pastram limba, cultura, traditiile, este o forma de rezistenta', crede Dianna.
"Noi, in Bulgaria, devenisem, fortat, atei. Nu puteai sa mergi la biserica, daca te duceai trebuia sa dai scris la militie pentru ce te-ai dus; numai batranii se duceau la biserica. Dar in satul bunicii totul era diferit. A fost tot cooperativa, tot socialism, dar si primarul se ducea la biserica. Pe cand eram mica, mergeam in sat cu «lazarita». Eu toata saptamana inainte de Pasti numai asa ma imbracam, in «lazarita», si ma duceam sa iau oua din vecini. Si puteam sa ma plimb asa, in sat, fara sa ma certe nimeni.' Milcovita, spune Dianna Kissiova, parca se conducea dupa alte reguli. Nimeni nu-ti spunea sa nu te duci la biserica, nimeni nu-ti spunea sa nu rosesti oua, sa nu faci cozonaci. De Craciun mergeau tinerii cu brezoaiele si la colindat..., iar de Pasti spuneau, deopotriva, Hristos a Inviat si Christos voscrese!
O intreb daca se simte romanca sau bulgaroaica (cu toata optimea de sange romanesc din vine). "Eu sunt bulgaroaica, dar imi place tot ce e romanesc...', imi spune, adaugand: "In 1937 a fost un referendum, si toti s-au declarat bulgari. Cine s-a declarat roman, apoi acela s-a intors dupa 1940 in Romania.' Uneori, e vorba despre membri ai aceleiasi familii. Dianna Kissiova are rude la Constanta, cu care s-a regasit dupa zeci de ani si vorbeste destul de des. Mai sunt si alte neamuri carora nu le-a dat de urma, risipite - de decenii ori de secole - prin satele bulgaresti din lunca Dunarii, in Teleorman, in Giurgiu ori pe aiurea...
"Limba romana este limba unui timp fericit'
Amintirea cea mai curata a copilariei, pentru Dianna, este insa cea a limbii romane. A invatat-o acolo, la Milcovita, si nu a uitat-o niciodata. "Cu limba romana am ajuns om mare', spune cu o umbra moale de nostalgie in glas. Vrea sa spuna ca a crescut leganata de cantecele in limba romana ale bunicii. De dragul bunicii, de dragul limbii pe care-o vorbea, l-a deprins si pe sotul ei, pictorul bulgar Yordan Kissiov, sa dea glas gandurilor (si) in limba romana. Si tot de dragul acestui grai romanesc, i-a spus fiului sau: Roman. "In amintirea bunicii mele - era o femeie puternica, toata imbracata in negru, o femeie din Balcani - si in amintirea limbii in care imi vorbea cand eram mica. Cand esti copil, esti fericit, iar pentru mine limba romana este limba unui timp fericit.' Dianna imi spune ca azi putini mai stiu a vorbi romaneste, la sud de Dunare. "Eu vorbesc, de Pasti, cu prietenii mei din Romania, cu rudele noastre din Constanta. Mai sunt putini care stiu limba, la Silistra, mai mult batrani, care au facut scoala pe vremea cand Silistra era romaneasca.' Iar limba romana care se vorbeste in regiunea Vidinului e mai degraba una arhaica, inchisa ca intr-o nuca de aur, de vreun nazdravan din legenda. Poate chiar de Roman Gruie Grozovanul!
Arghezi, ilustrat de un bulgar
Intre Silistra si orasul-frate de peste Dunare, Calarasi, exista o veche si admirabila prietenie. O prietenie pe care au construit-o oamenii de pe cele doua maluri ale fluviului. Muzeul Dunarii de Jos, de la Calarasi, condus de neobositul arheolog Marian Neagu, are trainice legaturi cu institutiile culturale din Silistra. Nu de putine ori ne-a invitat sa participam la evenimente organizate impreuna, de romani si bulgari. Si tot el a fost cel care ne-a dus, intr-o zi de primavara, peste granita, sa cunoastem familia Kissiov si sa intelegem cum se face ca oamenii din doua tari pot sa-si impleteasca glasurile si ideile, chiar daca vorbesc limbi diferite.
Citește pe Antena3.ro
Unsprezece poezii argheziene au fost (re)desenate de un pictor bulgar. Yordan Kissiov, directorul Galeriei de Arta Contemporana din Silistra (institutie care tocmai a implinit 40 de ani de existenta si este gazduita intr-o cladire monumentala, construita dupa planurile unui arhitect roman) a ilustrat volumul bilingv "11 poezii/ 11 poems' de Tudor Arghezi, editat anul trecut de catre organizatorii Festivalului International de literatura "Tudor Arghezi' de la Targu-Jiu. Yordan – sotul Diannei Kissiova din povestea noastra de mai sus – este al treilea artist implicat in proiectul gorjean, dupa Raul Cortes Castaneda, din Columbia, in 2009, si romanul Gheorghe Dican, in 2010. Viziunea lui artistica asupra poeziei argheziene este, cum punctau editorii volumului, "argumentul suprem ca arta adevarata nu are granite, doar vecinatati binecuvantate de Dumnezeu'. Yordan Kissiov este unul dintre acei artisti care au reusit, in perioada comunista, sa probeze ca rezistenta prin arta este posibila. Si necesara. A ales sa nu abordeze temele impuse: colhozul, industrializarea, omul nou si socialismul – temele unui intreg spatiu est-european – preferand sa picteze in negru si rosu, expresionist, puternic. Spiritul rebel avea sa-l preia, in arta lui, si fiul sau, Roman Kissiov, ale carui panze, de un post-modernism curajos, aveau sa bucure ochiul in expozitia pe care a vernisat-o, in urma cu ceva vreme, la Galeria din Campina, judetul Prahova.
Gaureni – strict secret
La 1940, numele satului Milcovita (sau Gaureni) din Bulgaria il gasim citat intr-un document secret al Ambasadei Romaniei la Sofia (de fapt, o statistica a romanilor din regiunea Vidinului), adresat Ministrului Afacerilor Straine, Grigore Gafencu. Documentul pomeneste existenta a 130.000 de suflete in nordul Bulgariei, din care 50.000 in regiunea Vidinului, spre deosebire de statisticile oficiale bulgare, care la 1926 recunosteau existenta a 83.746 romani (din care 42.122 in regiunea Vidin), iar in 1934... a doar 16.405 de romani, dintre care, in partile Vidinului, 1263. Statistica ambasadorului roman arata ca numai la Gaureni (Milcovita) erau 525 de gospodarii, satul avand 3125 de locuitori, dintre care numai 52 erau bulgari, restul fiind romani, numindu-i pe cativa, care erau "oameni de incredere': Florea Piliciu, Ion Caraman, Tudor Cerceleanu, Cristea Mota, Anghel Florea. In 1942-1943, cand, dupa cedarea Cadrilaterului, multi etnici romani din Dobrogea sudica, dar si din alte regiuni ale Bulgariei, au ales sa se mute in Romania, multe familii din Milcovita au trecut Dunarea inapoi, primind pamant pentru a-si intemeia un camin, in Banat.
Bulgarii din Licuriciu
Am putea face drumul si in sens invers, cautand istoriile etniciilor bulgari din Romania. Asa i-am aflat intr-o primavara, cu ani in urma, pe cei din Licuriciu, sat de bulgari din Teleorman. Strabunica lui Vasile Pencescu, spre exemplu, a venit in Romania din sudul Dunarii, sa se marite in Licuriciu (sat infiintat cu inca vreo cateva generatii in urma, de etnici bulgari). "Pe vremea aceea, se casatoreau bulgarii numai intre ei, si daca nu luau pe cineva din sat, ori din Gauriciu (undeva langa Zimnicea), apoi luau o fata din Bulgaria, cum a fost cu strabunica'. Apoi, au inceput sa se casatoreasca si cu romani. Unii, chiar din familii mixte, au plecat in sud, cand s-a eliberat Bulgaria. Altii s-au reintors dupa 1940. Timp de secole, Dunarea a fost trecuta, de-o parte si de alta, cum treci suveica printre ite.
