DOCUMENT Căteva fragmente din interviul acordat Jurnalului Naţional, in noiembrie 2006. Patriarhul era fericit că in căuşul sufletului romănesc credinţa in Dumnezeu a rămas neatinsă, impotriva tuturor vicisitudinilor.
- Jurnalul Naţional: Cănd a trăit Biserica cel mai greu moment, din cele trei regimuri pe care le-aţi trăit şi dumneavoastră? Cănd a fost cel mai greu şi cănd a fost cel mai bine, să zicem.
Prea Fericitul Părinte Teoctist: Niciodată nu trebuie să cauţi vremurile cele mai bune. Biserica Ortodoxă, prin invăţătura ei, fidelă Evangheliei Măntuitorului Iisus Hristos şi Sfinţilor Părinţi, are de luptat intotdeauna, aşa cum şi noi avem de luptatâ¦
- Credeţi că romănii sunt mai credincioşi acum, cănd este libertate?
Nu aş putea să spun, pentru că eu personal am fost inconjurat de ei toată viaţa mea, de la mănăstire şi pănă am ajuns ierarh, ca şi duminica trecută, cănd am sfinţit noua mănăstire inchinată Duminicii Sfinţilor Romăni.
Pilda credincioşilor
- Cum vă explicaţi numărul mare de credincioşi care participă la sărbătorile mari religioase şi la scoaterea Moaştelor, cum a fost la ultimele pelerinaje, adevărate manifestări populare de credinţă.
Eu nu imi explic, dragul meu, eu le urmez pilda. Trăiesc impreună cu ei comuniunea de credinţă, de dragoste şi de adevăr, ceea ce ne face suflete vii şi oameni liberi.
- De ce credeţi că numărul lor este din ce in ce mai mare?
Imi aduc aminte că in decembrie 1989, in interviul pe care l-am acordat in Romănia liberă, mi-au fost puse 14 intrebări şi am răspuns la toate, deşi au fost publicate numai trei. Una dintre intrebări a fost cum aţi pregătit dumneavoastră, Biserica, Revoluţia? Ce poţi răspunde la o asemenea intrebare? Cu toate acestea, am răspuns: prin faptul că nici o biserică n-a rămas inchisă in aceşti 50 de ani şi preotul a slujit şi a strigat din faţa sfintelor uşi: Sus să avem inimile! Indemnul acesta nu se auzea nicăieri in altă parte, ci numai in biserică. Apoi sărbătorile bisericeşti şi hramurile de la mănăstiri erau momente de aleasă trăire duhovnicească, subliniind legătura cu Dumnezeu, care există in firea omului. Omul cel mai potrivnic credinţei, prin potrivnicia lui, scoate contrariul. Astăzi, vedem pe micul ecran formatori de opinie, seniori ai moralităţii, reprezentanţi ai elitei găndirii romăneşti, dintre care unii făceau parte din Comitetul Central. Unul dintre ei, de exemplu, interzicea in Romănia liberă apariţia in ferpare a cuvăntului biserică, spunănd că funeraliile cutăruia, tovarăşului cutăruia, se vor desfăşura in strada cutare, numărul cutare, nu la biserică. El interzicea folosirea termenilor bisericeşti consacraţi şi m-am bucurat cănd l-am auzit spunănd că ii este foarte greu să creadă, dar işi dă seama de valoarea credinţei. O declaraţie formidabilă! (â¦)
Secol zbuciumat
- Ştiţi ce vroiam să vă intreb, Părinte Patriarh? In ce măsură credeţi că in secolul acesta in care trăim, destul de zbuciumat, mai ales tinerii, vorbesc de Romănia, dar şi in general, credinţa mai are importanţa pe care a avut-o odată? In ce măsură tot amestecul acesta de lume tehnologizată, lume avansată, dacă vreţi, amestecul de educaţie in sensul foarte deschis al lumii in care trăim, in ce măsură credinţa se poate impăca cu evul acesta, in ceea ce priveşte oamenii, pentru că acolo este credinţa. Trăim intr-o lume a globalizării, in lumea aceasta a globalizării, credinţa işi are locul ei, mai mare, mai mic, mai important.
Nu există nici un sistem de găndire din lume, nici un sistem de organizare socială care să fie opac, unde să nu pătrundă ideea divină, nu poate exista. Aşadar, Biserica, cu valorile ei, cu doctrina ei, cu principiile enunţate in Sf. Evanghelie de Măntuitorul Iisus Hristos, se acomodează şi dă roade in orice fel de situaţie. Desigur că este de datoria Bisericii să lupte pentru aceasta.
- Bine, dar aici este vorba de mai mult decăt un regim. Vă dau exemplul unui tănăr care stă toată ziua in faţa calculatorului, un tănăr care foloseşte i-pod-ul, are tot timpul căşti pe cap, un om care trăieşte intr-o lume mai mult informatizată, trăieşte, cumva, mai mult in viitor sau mai mult intr-o lume pe care şi-o creează singur decăt intr-o lume a realului imediat. In ce măsură oamenii de genul acesta, care sunt oameni ai viitorului, pe tinerii aceştia putem să-i vedem in biserică?
Ştiţi dumneavoastră, dacă aţi deschide cărţile de istorie, nu numai sfinte, cărţile de istorie, din trecutul omenirii, căţi oameni sfinţi care au fost in viaţa lor mari invăţaţi, mari oameni de ştiinţă şi tineri mai ales, care au sfărşit prin a crede in Dumnezeu. Acum, in legătură cu cei la care v-aţi referit, imi permit să vă spun că ii cunosc pe mulţi dintre ei, care par, la prima vedere, izolaţi, pasionaţi de informatică, matematică, mecanică etc., dar care sunt extraordinar de pătrunşi de credinţa in Dumnezeu. Aici este taina vieţii noastre, a vieţii intregii omeniri, ea este compusă din umbre şi din lumini. Nu se poate fără credinţa in Dumnezeu. Toate sunt create de Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu este prezent pretutindeni.
Credinţa tinerilor
- Merg tinerii la biserică in Romănia?
Nu i-aţi văzut? In biserici sunt mulţi tineri. Dacă aţi fi văzut şirurile de credincioşi care au venerat Moaştele Cuvioasei Parascheva şi ale Sfăntului Dimitrie cel Nou, aţi fi remarcat numeroşi tineri. La fel, m-am bucurat cănd am văzut numeroşi tineri la sfinţirea bisericii mănăstirii cu hramul "Duminica Sfinţilor Romăni". In lumea sfinţilor găsim numeroşi tineri care rămăn pilde pentru noi.
- Ce credeţi că ţine Biserica pe locul intăi in toate clasamentele, topurile, sondajele increderii?
Aceşti credincioşi care ne inconjoară permanent, cu sinceritatea lor şi cu inima lor curată, işi declară propria lor credinţă, pentru că nu-i obligă nimeni să declare acest lucru, după cum nici cei care inregistrează datele acestea nu cred că sunt obligaţi să treacă Biserica pe primul loc, dacă rezultatele cercetării nu ar corespunde adevărului.
- Dumneavoastră aveţi calculator, folosiţi calculatorul?
Desigur, imi este de folos in munca de birou.
Da, sigur, lucrăm. Da, şi avem corespondenţă foarte interesantă.
Da, dar la această intrebare pot răspunde mai bine colaboratorii mei.
Bucurie
- Credeţi că integrarea europeană va slăbi credinţa noastră, secularizarea de acolo va veni şi peste noi, este aceasta un model de viaţă spirituală?
Romănii noştri, ierarhii noştri din Germania, din Spania, din Portugalia, din Italia şi romănii noştri care s-au dus acolo fac biserici şi au devenit atăt de apreciaţi in societăţile de acolo, incăt sunt admiraţi. Primăvara aceasta am pus piatra de temelie a noii biserici romăneşti din Berlin şi am sfinţit Catedrala Mitropoliei Ortodoxe Romăne din Germania, Europa Centrală şi de Nord de la Nürnberg, din Bavaria.
M-am bucurat cănd am auzit numai cu-vinte de apreciere la adresa romănilor stabiliţi acolo, atăt din partea autorităţilor de stat, căt şi a celor bisericeşti. Ce cuvinte frumoa-se au avut despre Ortodoxie, despre credinţa ortodoxă! (â¦)
- Care este cea mai mare bucurie pe care aţi trăit-o in ultima vreme?
Cea mai mare bucurie am trăit-o duminica trecută (29 octombrie 2006), cănd am sfinţit biserica mănăstirii cu hramul "Duminica Sfinţilor Romăni" din incinta Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romăne, ctitorită in ultimii ani, care simbolizează refacerea complexului Atelierelor Institutului Biblic de la Biserica Schitul Maicilor, demolat in ultimii ani ai regimului comunist.
- Şi mai am o intrebare. Vă este frică de moarte?
De moarte, vai de mine! De ce să-mi fie frică? Scopul vieţii noastre este desăvărşirea in Hristos şi intălnirea cu Măntuitorul lumii. De abia acolo, in veşnicie, noi ne vom bucura şi bucuria noastră, aşa cum spune Măntuitorul Hristos, va fi deplină (Ioan 15, 11). Vom auzi şi noi: "Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune. Intră in bucuria Domnului tău!" (Matei 25, 21).
⢠JN - 16 noiembrie 2006 - interviul integral
Cititi si: â "Am mers de-a dreptul" â Patriarhul â Un vis: catedrala â Sus să avem inimile! â A ferit biserici de la demolare â Intălniri istorice â Calea către Patriarhie â Inaintaşii săi â Misiunea diplomatică â O ultimă vizită Â