Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vorbim, îndeobşte, despre ziua de 1 Decembrie în contextul Marii Uniri, dar omitem să amintim un fapt care a avut loc concomitent cu actul istoric de la Alba Iulia: reîntoarcerea Regelui Ferdinand în Bucureşti, în fruntea armatei care eliberase Capitala.
“Presa reînviată” de la Bucureşti scria, în epocă, pe larg despre cele două evenimente. La 21 noiembrie 1916, nemţii, cucerind Capitala, interziseseră apariţia majorităţii ziarelor româneşti (mai puţin cele care serveau propaganda germană), acestea reluându-şi apariţia doi ani mai târziu, la 31 octombrie (stil vechi)/13 noiembrie (stil nou), după recucerirea cetăţii lui Bucur. La 19 noiembrie/2 decembrie 1918, ziarul Universul îşi deschidea ediţia cu un articol intitulat “La Alba Iulia şi... Bucureşti”: “La Alba Iulia e sărbătoare mare azi (de obicei, în ziarele vremii, «azi» se referă la ziua de ieri, «ieri» la cea de alaltăieri, deci trebuie să înţelegem prin «azi» data de 1 decembrie, stil nou – n.r.), e ziua sfântă a neamului nostru întreg. Din desişurile munţilor, de pe Mureş şi Olt, de pe Târnave şi Someş, de pe Crişuri şi din Banat, se scurg spre cetatea istorică valuri-valuri de oameni liberi (...) se adună azi acolo să desăvârşească visul marelui Voievod Mihai: Unirea tuturor Românilor din ţările surori, care să fie «baştele şi apărătură a toată creştinătatea». În sunetul clopotelor mitropoliei întemeiată de marele Mihai în Alba Iulia se încheie astăzi marele act istoric al neamului întreg, în vreme ce aci la noi, tot azi, cetatea lui Bucur primeşte cu braţele deschise pe marii luptători ai libertăţii şi creatori ai idealului nostru sfânt”.
Date istorice cu rezonanţă
Aşa cum s-a întâmplat şi alteori în cursul istoriei Casei Regale a României, s-a insistat pe suprapunerea unor date istorice. Regele Carol a voit să marcheze ziua de 10 mai: în 1866 – intrarea lui în Bucureşti, în 1877 – proclamarea Independenţei, în 1881 – încoronarea ca Rege al României. Iată că această “temă” se repetă pe vremea lui Ferdinand. Deşi Capitala fusese eliberată în urma luptelor din preajma zilei Sfântului Dimitrie (după calendarul vechi), ocrotitorul Bucureştilor, Regele a ales să nu se întoarcă imediat. A aşteptat derularea unor evenimente pe care le-a considerat esenţiale pentru identitatea ţării sale: unirea Bucovinei şi unirea Ardealului. Intrarea sa triumfală, cu armata eliberatoare trecând pe sub arcul de triumf (ridicat din lemn şi împodobit cu flori de bucureşteni) s-a făcut pe 1 decembrie, la ora la care la Alba Iulia se citea proclamaţia care arăta voinţa românilor de a trăi între graniţele unei singure ţări. (Trei ani mai târziu avea să aibă loc încoronarea de la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, dată aleasă nu întâmplător – pe 15 octombrie 1893 se născuse moştenitorul tronului, Carol.)
“Au venit bravii!”
Marea serbare naţională a intrării M.S. Regelui în Capitală în fruntea armatelor victorioase, duminică, 18 noiembrie/1 Decembrie 1918 a fost anunţată prin bătaia a 101 tunuri. Primarul Bucureştiului le-a aşteptat pe MM LL RR în Piaţa Victoriei, cu pâine şi sare. Regele şi Regina au primit defilarea trupelor pe Bulevardul Academiei, în faţa statuii lui Mihai Viteazul. Au defilat, în ordine: Regimentul Vânători de munte, drapelele Corpurilor I, II, III, IV şi V de armată şi ale unităţilor nedivizionate, au urmat detaşamentele de basarabeni, bucovineni şi ardeleni (ca reprezentanţi ai luptătorilor din teritoriilor nou intrate în componenţa ţării), apoi alte companii şi regimente care se remarcaseră în lupte. Defilarea a fost încheiată de escorta regală şi de armatele aliate franceze şi engleze. După defilare, s-a oficiat la Mitropolie un serviciu religios, apoi MM LL RR au intrat, în sfârşit, în Palatul Regal, în curtea căruia Compania de onoare a prezentat toate drapelele armatei. Trupele au avut, după defilare, câteva ore libere, pentru a se plimba prin oraş şi, din ordinul Ministrului de Război, li s-a servit, la masa de prânz şi la cină, alături de mâncare, şi o raţie de vin. Acesta a fost “bonusul” primit de ostaşii care luptaseră pe front, cei despre care ziarele scriau titrând: “Au venit bravii!”.
Cât despre “bunul rege Ferdinand”, confraţii noştri, jurnaliştii anului 1918, scriau numindu-l: “Împlinitorul Moşiei”: “Ferdinand I al României completează opera marilor Basarabi şi Muşatini, continuată de în veci regretatul Carol I. Aceea au lărgit moşia: El o împlineşte în tot cuprinsul ei cel adevărat!”.
_______________________________________
“Înălţat pe jertfele ce a făcut la intrarea în război (...) Regele conduce azi cel mai mare act al istoriei neamului românesc: întregirea României cu trupurile până acum răzleţite”
Universul, 4/17 noiembrie 1918
