PASTI
Regina Maria a Romaniei. Randuri
tandre despre o intamplare numita iubire, petrecuta in prag de Pasti. Undeva intr-un colt al inimii ei este posibil sa-si fi dorit cu ardoare sa fi fost simpla iubita a unui simplu nepot de gradinar.
Fiica a lui Alfred, Duce de Edinburgh, cel de-al doilea baiat al legendarei "Queen Victoria", si a Mariei Alexandrovna, Mare Ducesa a Rusiei, unicul copil al tarului Alexandru al II-lea. Cea care avea sa devina Regina Maria a Romaniei a fost independenta, frumoasa, enigmatica, inteligenta, eleganta si, nu in ultimul rand, romantica. Viata a trait-o pasional, frenetic chiar. Si-a ales ca motto pentru cartea autobiografica, "Povestea vietii mele," o propozitie a lui Nietzsche: "Caracterul este destin". Si-a dorit foarte mult sa fie iubita. Poate a fost, poate nu. Spune ea la un moment dat: "cu desavarsire neprimejdios"... Orice alt comentariu la episodul de mai jos - frantura din viata ei - este de prisos. Doar intertitlurile, necesare, despart curgerea amintirii.
OCHI CAPRUI, DUIOSI. "Cantecul dragostei e totodata dulce si chinuitor si-mi amintesc de unele priviri, de vorbe spuse cu inconjur si de soapte care poate aveau un inteles mai adanc decat cuvintele rostite si pe care mi le lipeam de suflet, repetandu-le necontenit. Faceau sa-mi tremure inima, caci pe acea vreme totul era romantic, totul era taina si revelatie; insa oricat ar parea aceasta de ciudat fetelor de azi, niciunul din «flirturile» mele n-au ajuns pana la o sarutare. Atatea glasuri ne impresurau, atatia ochi ne trimiteau solia lor... iar noi nu ne indoiam niciodata de adevarul ori de insemnatatea unui cuvant de dragoste. Sora mea Ducky era mai asezata, mai rigida decat mine; dojenitoare, ea nu ingaduia nimic usuratic, ci mustra si se ingrijora. (...) Gradinarul nostru de la Rosenau avea un nepot. Nepotul avea niste ochi mari, caprui, duiosi; fiind chinuit de sfiala, avea in toate miscarile lui ceva neindemanatic, chiar greoi, dar, netagaduit, era frumos, cu toate ca nemasurata lui sfiala ii dadea o infatisare posomorata. Fara cuvinte si stangaci, ma facuse totusi prin tainica telepatie a tineretii sa inteleg ca, desi nu era decat nepotul gradinarului, dragostea pentru mica printesa balaie ii chinuia inima. Ducky, totdeauna agera, descoperise aceasta mica drama si o privea parte cu simpatie, parte cu dispret; insa nemarginita sfiala a tanarului avea ceva induiosator, si-apoi era cu desavarsire neprimejdios. La urma urmei, marturisii acestei surori neinduplecate ca voiam sa dau tanarului cu ochi duiosi o mica amintire, caci, adevarata fiica a Evei cum eram, vadita lui iubire ma miscase intrucatva. Ducky se arata ingaduitoare si sfatuindu-ne impreuna hotararam in sfarsit sa pictez ceva pentru dansul, deoarece eram indemanatica. Ce sa-i pictez?... Ah! o idee buna: fiind aproape de Pasti, sa fac ceva potrivit cu sarbatorile, astfel darul ar avea mai multa noima.
PANSELE LILIACHII DESCHIS. Dupa multa gandire, hotararam sa zugravesc ceva pe un ou de strut. S-a intamplat tocmai sa am un astfel de ou, rotund, gros, neted ca fildesul, de culoare dulce la privit si lucios la pipait. Pe aceasta placuta pojghita zugravii cu multa grija si dragoste mici buchete de pansele liliachii deschis. Cat de bine imi amintesc, inca, de acele pansele liliachii! Oul fiind rotund si lucios, nu era lesne de tinut in mana si mi-a fost foarte greu, sa nu manjesc florile, pe cand le pictam. Pentru a desavarsi aceasta comoara artistica, doua gauri fusesera sfredelite, cu o grija chinuitoare, la amandoua capetele oului ca sa trecem prin el o panglica de care-l puteai atarna. Panglica era si ea liliachie, potrivita cu florile. Ducky punea tot atata infrigurare ca si mine in intocmirea acestui dar de Pasti si la urma aleseram o zi nimerita in care puteam sa-l oferim. (...) Nu-l puteam asadar intalni decat in marea gradina de zarzavaturi de la Rosenau, la zile mari sau la sarbatori, cand venea sa vada pe unchiul sau Terks, seful gradinilor regale (...).
CU ACEA SFIALA RUSINATA. Tanarul primi darul meu cu acea sfiala rusinata, la care ma puteam astepta din partea lui; ochii insa vorbeau, cu toata infatisarea lui posomorata, chiar imbufnata. Cu toate acestea, mainile lui primira plapandul dar cu acea duiosie deosebita ce o au mai intotdeauna fiintele puternice si nemestesugite. Putine vorbe fura schimbate, dar in toata scena plutea o oarecare emotie; apoi Ducky, plina de demnitate, inainta falnic spre noi, dintre flori, ca o lebada neagra pornind sa-si apere puii.
Dar mai este un epilog la aceasta mica poveste. Putina vreme in urma intamplarii sentimentale ma intorsei acasa, dupa o scurta lipsa, logodita cu un print, dintr-o tara departata; din acea zi nepotul gradinarului nu ma mai saluta si cand ma intalnea intorcea capul in alta parte ca sa nu fie nevoit sa scoata palaria.
As vrea sa stiu cata vreme a pastrat oul de Pasti."
"Cantecul dragostei e totodata dulce si chinuitor si-mi amintesc de unele priviri, de vorbe spuse spuse cu inconjur si de soapte care poate aveau un inteles mai adanc decat cuvintele rostite si pe care mi le lipeam de suflet, repetandu-le necontenit. Faceau sa-mi tremure inima, caci pe acea vreme totul era romantic, totul era taina si revelatie; insa oricat ar parea aceasta de ciudat, fetelor de azi, nici unul din «flirturile» mele n-au ajuns pana la o sarutare"
Citește pe Antena3.ro
Soarta de a fi printesa intr-o lume cruda