Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").
Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.
Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
DA, ACCEPT
"Tată, dac-ai şti... a fost sublim, tot oraşul a ieşit în stradă"
"In timp ce povesteste, Gheorghe Gindila ramane cu ochii pierduti undeva in departare. E un om in puterea varstei, abia a implinit 50 de ani, dar parca s-au scurs pe deasupra lui toate puhoaiele timpului. Are parul alb, mainile ostenite, umerii putin plecati inainte, iar cand vorbeste se opreste des si ofteaza din adancul rarunchilor. «Mi-am dorit atat de mult un copil, iar Dumnezeu mi l-a dat exact asa cum mi l-am dorit. Si atat de mult am tinut la el, incat nu ma pot impaca nici astazi cu gandul ca nu va mai veni niciodata acasa». E pensionar de boala, a avut un infarct urat inca in martie 1988 si se mira cum de a putut supravietui pierderii fiului. «Nu era mai bine sa mor eu in locul lui?», intreaba retoric in timp ce ochii i se ingusteaza a jale, iar buzele schiteaza un nou oftat.
Il evoca pe Danut in cuvinte pline de tandrete si duiosie, rostite cu un glas stins, de parca prin plecarea lui i-ar fi plecat si propriul suflet. Era un baiat cum nu s-a mai pomenit. Inalt, frumos, vesel, talentat, iubitor de natura, prietenos si bun ca painea calda. N-o spune numai el, ci toti cei care l-au cunoscut. Ca dovada ca la inmormantare s-a adunat atata lume, de nu mai incapea pe strada. Mai ales tineri, prieteni si colegi de generatie, cei cu care mergea in excursii la munte (prilej cu care Danut devenea sufletul intregului grup) ori cu care juca fotbal pe maidanul de la Ciresica (partide organizate de asemenea de el). Caci fotbalul a fost una dintre marile lui pasiuni inca din prima copilarie. A jucat in echipele scolilor, in partidele oficiale, unde a primit o gramada de diplome, apoi a fost legitimat la CSU Mecanica Sibiu si, in timpul stagiului militar, la ASA Craiova. N-a abandonat jocul decat in momentul cand s-a angajat ca lacatus mecanic la Drapelul Rosu (dupa ce a terminat Liceul Independenta si a facut armata) si cand singur a recunoscut ca «nu merge si cu fotbalul, si cu serviciul».
"Veniti cu noi!"
In ziua de 21 decembrie 1989, Dan era in schimbul de dimineata. Auzise si el, ca si ceilalti muncitori, ca in oras s-a pornit manifestatia, dar primisera ordine severe de la conducere sa nu paraseasca intreprinderea cu nici un chip. De altfel, usa de la intrare fusese zavorata cu un drug de fier, ca nu cumva vreunul sa simta tentatia de iesi in strada. Masuri de securitate zadarnice, caci indata ce coloana de demonstranti s-a oprit in fata fabricii si s-a auzit chemarea «Veniti cu noi!», drugul a cazut (dat la o parte chiar de Danut) si cei curajosi s-au alipit multimii. A marsaluit apoi in coloana pana seara tarziu, cand a venit acasa frant de oboseala, dar cu sufletul plin de bucurie. «Tata, dac-ai sti... a fost sublim, tot orasul a iesit in strada». Tatal l-a privit cu mandrie parinteasca, dar nu si-a putut reprima o anumita teama. «Te rog, Danut, sa nu faci vreo prostie», i-a spus inainte de a merge la culcare.
A doua zi, Dan a confectionat un steag negru, de carpe, si s-a dus direct la militie, unde stia ca avea sa se dea marea confruntare. Ca si ieri, a fost unul dintre animatorii protestului, evidentiindu-se prin curaj, initiativa si spirit organizatoric. La un moment dat s-a urcat pe un TAB care se impotmolise in mijlocul multimii si, ridicand bratele in sus, a inceput sa scandeze lozinca zilei: «Fara violenta!». Dar tocmai cand multimea a preluat refrenul, un glont tras de nu se stie unde a izbit blindajul TAB-ului si a ricosat la radacina coapsei lui Dan. S-a lasat instinctiv pe vine si si-a dus palma la rana. Pentru moment aproape ca n-a simtit vreo durere, a vazut numai cum sangele tasneste din carnea sfartecata de glont si-i imbiba pantalonul. L-a cuprins o usoara ameteala.
Periplu prin spitale
A fost dus intai la dispensarul din Hipodrom, unde o asistenta a incercat sa-i panseze rana. Apoi, pentru ca hemoragia nu i se mai oprea, a fost trimis la sectia de urgenta a spitalului. Spre seara l-a vizitat mama, iar cu tatal a vorbit la telefon. «Fii linistit, draga tata, ca nu-i decat o gaura cat un bob de strugure. Ma panseaza si vin acasa». Dar n-a fost sa fie asa. Rana s-a infectat si a trebuit sa fie operata de mai multe ori. Dan a plutit, in cele zece zile in care a ramas in spital, intre deziluzie si speranta, intre durere si alinare. Doctorii spuneau mereu: «copilul scapa», chiar si o comisie venita de la Bucuresti n-a dat de la inceput un verdict total negativ. Erau insa zile tulburi, care-si rasfrangeau efectele si in randul personalului medical. Surorile se temeau sa aprinda lumina in saloane – se zvonise ca teroristii patrunsesera in spital si incepusera sa traga in bolnavi si in personalul medical. Il pansau la lumina lanternei, cu degetele inghetate de frica. La una dintre operatii, cand a fost nevoie de sange pentru transfuzie, nici una dintre asistente nu s-a incumetat sa mearga pana la laborator. S-a dus mama lui Dan, care, fireste, a ramas la capataiul lui, in spital, pana in ultima clipa.
In ziua de 2 ianuarie 1990, trupul lui Dan a refuzat sa mai lupte pentru supravietuire. Infectia s-a deplasat spre interior, a atins mai intai rinichii, apoi celelalte organe vitale, a devenit septicemie si a invins. Viata s-a scurs din el ca un tipat de pasare. A ramas numai rasul lui debordant plutind deasupra locurilor prin care a umblat, chemand parca si astazi la o partida de fotbal pe maidanul de la Ciresica ori la o excursie spre crestele Cibinului..."
text publicat de Vasile Avram in cartea "Zeul din labirint – Sibiu, decembrie 1989
Il evoca pe Danut in cuvinte pline de tandrete si duiosie, rostite cu un glas stins, de parca prin plecarea lui i-ar fi plecat si propriul suflet. Era un baiat cum nu s-a mai pomenit. Inalt, frumos, vesel, talentat, iubitor de natura, prietenos si bun ca painea calda. N-o spune numai el, ci toti cei care l-au cunoscut. Ca dovada ca la inmormantare s-a adunat atata lume, de nu mai incapea pe strada. Mai ales tineri, prieteni si colegi de generatie, cei cu care mergea in excursii la munte (prilej cu care Danut devenea sufletul intregului grup) ori cu care juca fotbal pe maidanul de la Ciresica (partide organizate de asemenea de el). Caci fotbalul a fost una dintre marile lui pasiuni inca din prima copilarie. A jucat in echipele scolilor, in partidele oficiale, unde a primit o gramada de diplome, apoi a fost legitimat la CSU Mecanica Sibiu si, in timpul stagiului militar, la ASA Craiova. N-a abandonat jocul decat in momentul cand s-a angajat ca lacatus mecanic la Drapelul Rosu (dupa ce a terminat Liceul Independenta si a facut armata) si cand singur a recunoscut ca «nu merge si cu fotbalul, si cu serviciul».
"Veniti cu noi!"
In ziua de 21 decembrie 1989, Dan era in schimbul de dimineata. Auzise si el, ca si ceilalti muncitori, ca in oras s-a pornit manifestatia, dar primisera ordine severe de la conducere sa nu paraseasca intreprinderea cu nici un chip. De altfel, usa de la intrare fusese zavorata cu un drug de fier, ca nu cumva vreunul sa simta tentatia de iesi in strada. Masuri de securitate zadarnice, caci indata ce coloana de demonstranti s-a oprit in fata fabricii si s-a auzit chemarea «Veniti cu noi!», drugul a cazut (dat la o parte chiar de Danut) si cei curajosi s-au alipit multimii. A marsaluit apoi in coloana pana seara tarziu, cand a venit acasa frant de oboseala, dar cu sufletul plin de bucurie. «Tata, dac-ai sti... a fost sublim, tot orasul a iesit in strada». Tatal l-a privit cu mandrie parinteasca, dar nu si-a putut reprima o anumita teama. «Te rog, Danut, sa nu faci vreo prostie», i-a spus inainte de a merge la culcare.
A doua zi, Dan a confectionat un steag negru, de carpe, si s-a dus direct la militie, unde stia ca avea sa se dea marea confruntare. Ca si ieri, a fost unul dintre animatorii protestului, evidentiindu-se prin curaj, initiativa si spirit organizatoric. La un moment dat s-a urcat pe un TAB care se impotmolise in mijlocul multimii si, ridicand bratele in sus, a inceput sa scandeze lozinca zilei: «Fara violenta!». Dar tocmai cand multimea a preluat refrenul, un glont tras de nu se stie unde a izbit blindajul TAB-ului si a ricosat la radacina coapsei lui Dan. S-a lasat instinctiv pe vine si si-a dus palma la rana. Pentru moment aproape ca n-a simtit vreo durere, a vazut numai cum sangele tasneste din carnea sfartecata de glont si-i imbiba pantalonul. L-a cuprins o usoara ameteala.
Periplu prin spitale
A fost dus intai la dispensarul din Hipodrom, unde o asistenta a incercat sa-i panseze rana. Apoi, pentru ca hemoragia nu i se mai oprea, a fost trimis la sectia de urgenta a spitalului. Spre seara l-a vizitat mama, iar cu tatal a vorbit la telefon. «Fii linistit, draga tata, ca nu-i decat o gaura cat un bob de strugure. Ma panseaza si vin acasa». Dar n-a fost sa fie asa. Rana s-a infectat si a trebuit sa fie operata de mai multe ori. Dan a plutit, in cele zece zile in care a ramas in spital, intre deziluzie si speranta, intre durere si alinare. Doctorii spuneau mereu: «copilul scapa», chiar si o comisie venita de la Bucuresti n-a dat de la inceput un verdict total negativ. Erau insa zile tulburi, care-si rasfrangeau efectele si in randul personalului medical. Surorile se temeau sa aprinda lumina in saloane – se zvonise ca teroristii patrunsesera in spital si incepusera sa traga in bolnavi si in personalul medical. Il pansau la lumina lanternei, cu degetele inghetate de frica. La una dintre operatii, cand a fost nevoie de sange pentru transfuzie, nici una dintre asistente nu s-a incumetat sa mearga pana la laborator. S-a dus mama lui Dan, care, fireste, a ramas la capataiul lui, in spital, pana in ultima clipa.
In ziua de 2 ianuarie 1990, trupul lui Dan a refuzat sa mai lupte pentru supravietuire. Infectia s-a deplasat spre interior, a atins mai intai rinichii, apoi celelalte organe vitale, a devenit septicemie si a invins. Viata s-a scurs din el ca un tipat de pasare. A ramas numai rasul lui debordant plutind deasupra locurilor prin care a umblat, chemand parca si astazi la o partida de fotbal pe maidanul de la Ciresica ori la o excursie spre crestele Cibinului..."
text publicat de Vasile Avram in cartea "Zeul din labirint – Sibiu, decembrie 1989

Ştiri din .ro
PUBLICITATE
Cât costă câinele de pază al liberalilor

O rușine pentru România: Legea „Să moară campionii”
Peste 100 de foşti mari sportivi şi antrenori, care au adus glorie României la cele mai importante competiţii olimpice, mondiale şi europene, au ajuns acum bătaia de joc a statului, care îi umileşte în cel mai...
Sinteștiul s-a pronunțat la mișto: „Ja cua spitala da te vaccinisava”

Povestea romanului Clipa. Dialogul incredibil dintre Nicolae Ceauşescu şi autorul Dinu Săraru

Cu ce se ocupă, la pensie, un „greu” al sistemului judiciar

Achiziție mai puțin obișnuită de la un furnizor controlat de apropiații lui SOV

Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”

„Naşterea naturală face bine şi mamei, şi bebeluşului”

Bogdan Badea, Hidroelectrica: „Suntem onoraţi și încurajați de interesul arătat de consumatori faţă de ofertele companiei Hidroelectrica”
Liberalizarea pieţei de energie pentru consumatorii casnici de la 1 ianuarie 2021 este o oportunitate pentru compania Hidroelectrica de a-şi diversifica business-ul. Ofertele lansate pe piaţa concurenţială au...
DNA închide, pe bandă rulantă, dosare-cheie, prin care au fost eliminați din politică oameni importanți. Chiliman, reținut în 2015 pentru fapte care nu există

Baronii sindicali, goniți de pe plajă

Yolanda Crețescu: „Pandemia SARS-CoV-2 a atras după sine și o pandemie emoțională”
A trecut un an de când virusul necunoscut descoperit în Wuhan alerta specialiștii din lumea întreagă și 10 luni de când izolarea și restricțiile pandemiei de COVID ne-au dat tuturor viețile peste cap. ...
Frenezia cheltuielilor a pornit din wc-uri și a ajuns până la restaurare de palat. Pe ce au spart banii primii 3 oameni din stat, în anul 1 al molimei

VIDEO Alcool, vaccin, sex. Orașul Fierbinți, aruncat în lupta cu virusul și frica

Termoficarea Bucureștiului pierde echivalentul a 7 lacuri Herăstrău. Lacuri de apă caldă!
