Jurnalul National: In urma cu cateva luni ati afirmat intr-un interviu acordat noua: "Teroristii am fost noi, noi impotriva noastra". Puteti dezvolta si argumenta aceasta afirmatie?

Colonel Remus Ghergulescu: Afirmatia mea se bazeaza pe cele traite in acele zile in Bucuresti, in contextul misiunilor pe care le-am avut de indeplinit (m-am miscat, am circulat printre asa-zisii teroristi), pe observatiile proprii, pe discutii pe care le-am purtat ulterior cu alte persoane care au fost in "miezul" evenimentelor (in general, militari implicati in "zone fierbinti"), pe cele povestite de subordonatii ramasi in unitate, in Buzau, pe concluziile procurorilor militari care au investigat in amanunt implicarea militarilor in acele zile, marturie poate fi chiar dosarul intocmit in ceea ce priveste participarea Batalionului 404 etc. Cand am spus NOI, am avut in vedere poporul roman, cetatenii care au fost activi, s-au implicat in acele zile. Totodata am avut si am in vedere continutul notiunilor de terorist, terorism, teroare, care s-au dovedit ca erau bine definite in dictionarele explicative, in urma celor intamplate in SUA la 11 septembrie 2001.
In acele zile totusi au fost tragatori foarte buni si eficienti. Apoi, cineva a lansat sumbrul slogan: "De Revelion/ In fiecare casa/ Cate-un mort pe masa".
Ceea ce s-a intamplat la noi in decembrie 1989, in unele cazuri si ulterior, poate fi inteles mai degraba ca DIVERSIUNE. Daca a fost intamplatoare sau "dirijata" este o alta abordare a discutiei. Evident, nu sunt cel mai in masura sa dau verdicte categorice asupra celor petrecute in acele zile din punct de vedere al terorismului, al conotatiilor politice, al influentelor externe etc., dar am tot dreptul sa am o opinie personala, sa-mi expun punctul de vedere. Totodata insa, noi folosim cuvintele terorist, terorizare etc. si cand vecinul da muzica prea tare, se cearta cu sotia, isi bate copiii, imi inunda apartamentul etc. Sensul acestor notiuni este mult mai larg in limba romana. In decembrie 1989 a fost vorba insa despre altceva. Daca era vorba despre terorism si teroristi in adevaratul inteles al notiunilor, trebuia sa sara in aer cladiri, trenuri, avioane etc. Nu s-a intamplat asa ceva, desi nimeni nu putea sa previna sau sa impiedice astfel de acte. A fost HAOS GENERAL.

Articolul din Scinteia Tineretului

Ce a generat acest haos?

Unii au executat ordine, altii au avut initiative, din pacate si cu armament in mana, iar majoritatea cetatenilor, militari si civili deopotriva, a fost supusa bombardamentului cu zvonuri: de la femei in varsta, care aveau grenade in coliva cu care mergeau la cimitir, pana la apa otravita din retelele de alimentare ale marilor orase. Dar zvonurile cu cel mai mare impact au pornit din mass-media, mai ales de la postul national tv. Imi aduc foarte bine aminte episodul cu aparitia articolului din Scinteia Tineretului, referitor la sfaturile pentru cei care merg la mare (n.r. - Jurnalul National a publicat acest articol). Acesta a fost adus la poarta Ministerului Apararii de un necunoscut. A fost dat spre analiza Directiei Informatii Militare. Asa am luat si eu cunostinta de continutul lui. L-am intors pe toate partile. Era clar ca era un mesaj. Dar pentru cine? Am concluzionat: diversiunea va continua. Cum a ajuns totusi in presa? Era implicata si acea redactie de ziar? Am concluzionat ca se adreseaza celor implicati in planul de "rezistenta populara", de "gherila urbana". Ne-a fost clar ca el continea "cuvinte-cheie, coduri" cunoscute de un numar restrans de persoane.

Erau acestia teroristii?

Dupa opinia mea, nu. Erau persoane implicate ca si noi pentru "mentinerea ordinii". Dar derularea evenimentelor facuse ca ele sa fie de alta parte a baricadei. Si ele actionau tot pe baza unui ordin, a unui plan. Ca pana la urma a invins ratiunea, dorinta generala a natiunii este cu totul altceva. Pacat insa ca au fost multe pierderi umane. Dupa opinia mea, exceptand excesele sau rafuielile personale, majoritatea celor care au avut o arma in mana au avut convingerea ca actioneaza "in spiritul legii" sau al convingerilor proprii.

Cum se manifesta in acele zile groaza fata de teroristi?

Imi aduc aminte un exemplu concludent. Nu mai stiu acum ziua, cert dupa 25 decembrie, in care am fost chemat de seful Directiei (n.r. - seful Directiei Informatii Militare era viceamiralul Stefan Dinu), care mi-a ordonat sa ma deplasez impreuna cu maiorul Roman (n.r. - ofiter din Directia Informatii Militare, care a fost ranit in fata MApN) la Palatul Victoria, unde era sediul provizoriu al CFSN, pentru a investiga un presupus terorist infiltrat acolo. Ne va duce la sediu chiar generalul Stanculescu. Asa s-a intamplat. Cand am ajuns la sediu am fost prezentati domnului Montanu, care ne-a spus ca persoana care a devenit "paza de corp" a domnului Iliescu este suspectata, dupa comportament, ca este "terorist". Ne-a dus spre o incapere si ni l-a aratat de la distanta. Urma sa ne descurcam noi. Ne-am sfatuit cum sa procedam. Era pericol. Sa interogam un terorist. Ne-am hotarat. Pistolul armat, la indemana, pentru o reactie operativa in caz de pericol, si invitarea acestuia pentru a purta o discutie. Totul s-a derulat calm, fara incidente, deoarece "teroristul" era soferul de taxi care il transportase pe domnul Iliescu intr-un anumit context prin Bucuresti si care hotarase sa-i ramana alaturi dintr-o simpla simpatie sau chiar din patriotism, pentru a-l proteja in orice situatie. L-am informat pe domnul Iliescu ca nu este nici un pericol, dar i-am recomandat sa incerce cu tact indepartarea acestuia din cercul de "apropiati" pentru a nu mai fi suspiciuni. Ce s-a intamplat dupa aceea cu "teroristul" nu mai stiu.

Inamicul nevazut

Despre alti teroristi pe care i-ati vanat in acele zile...?

Un alt exemplu de "teroristi" pe care a trebuit sa-i gasesc a fost cel in episodul cu Cimitirul Militar Ghencea. S-a tras dupa ei cu tancurile, cu transportoarele blindate, chiar si cu proiectilele reactive de pe elicoptere. In seara zilei de 24 decembrie mi s-a ordonat sa constitui o echipa de cercetasi cu care sa ma deplasez in cimitir si sa vad ce se intampla acolo. Am invocat pericolul noptii, pentru ca nu aveam aparate de vedere pe timp de noapte, si am solicitat sa fac acest lucru a doua zi dimineata. Asa s-a si intamplat. Dupa ce l-am cercetat, nu am gasit nici macar o urma care sa indice prezenta "inamicului". Dar cimitirul arata de parca ar fi fost arat. Zvonul: "Teroristii se ascund ziua in cavouri, iar noaptea ies si ataca" (n.r. - in acelasi timp, cadrelor Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista li s-a cerut sa se prezinte in Ghencea pentru revista de front; cu noroc, a fost evitata o baie de sange intre cercetasi si uslasi).

Dar au fost persoane impuscate drept in frunte in acele zile.

Sunt de acord. Era posibil sa am si eu un asemenea caz. Dar ordinul meu a fost ferm: "Nu trage nimeni din proprie initiativa, decat pentru autoaparare". V-am spus ca groaza atacului terorist a cuprins si conducerea de atunci a Ministerului Apararii. Mi s-a ordonat sa "apar" inclusiv acoperisul ministerului, pentru ca acestia ar putea actiona prin "desant" din elicoptere. In echipa pe care am instalat-o in acest sens am inclus si un lunetist. La un moment dat, acesta ma cheama sa-mi arate ca la geamul unui apartament din cartierul Drumul Taberei tot apare o persoana cu caciula pe cap, care priveste spre minister. Intrebari: De ce cu caciula in casa? Este suspect? Ce urmareste? etc. Ar fi fost foarte simplu sa-l "lichidam", dar am hotarat sa se continue supravegherea si sa se traga doar la ordinul meu. Nu s-a tras. Poate altii nu au procedat asa.

De ce se spunea ca teroristii aveau mai multe randuri de haine pe ei?

Va explic si aceste cazuri particulare, dar care au fost generalizate. Spre exemplu, "teroristii" USLA ucisi in fata Ministerului Apararii in ziua de 25 decembrie. Peste combinezoanele negre in care erau imbracati aveau mantale kaki. Normal. Combinezoanele erau in dotarea lor pentru "tinuta de lupta", iar mantalele, pentru "tinuta de oras". Si noi aveam la fel: "tinuta de lupta" in echipament "mosaic" si mantaua albastra. Ce sa fi luat pe ei cand era frigul lunii decembrie? Ce-i drept, cred ca au fost si situatii speciale. Au fost si militari, indiferent de structura din care faceau parte, care au avut misiunea sa cerceteze, sa determine care este realitatea in anumite zone, in anumite momente. Erau "cercetasii". S-au pregatit in acest scop pentru diverse variante. Nu aveau de unde sa stie ce gaseau la fata locului. In orice caz, sunt convins ca nu aveau ganduri sau intentii "teroriste". Unii dintre ei n-au reusit sa-si indeplineasca misiunea. Au fost victimele furiei populatiei, pentru care tot ce era in jur era suspect. Subliniez ca, in opinia mea, toti militarii care au actionat pentru cunoasterea situatiei reale, in urma unui ordin, chiar daca el a fost dat "aiurea", pot fi considerati eroi, deoarece si-au riscat viata pentru a informa care este situatia reala. Si, in urma acestor informatii, Revolutia a invins. Nu contest rolul major al populatiei civile in acest deznodamant. Dar eu comentez numai aspectul "militar" al evenimentelor. Cel pe care il cunosc din strada. Nu am fost in "balcoane", televiziune, radio, conspiratii etc. Din pacate, dupa opinia mea, Eroi ai Revolutiei au devenit si multi dintre cei care au fost (sau au declarat ca au fost) in aceste pozitii. Adevaratii eroi au ramas anonimi.

O alta constanta a acelor zile a fost si afirmatia ca majoritatea "teroristilor" vorbea limba araba.

O fictiune. O psihoza. De ce nu ar fi vorbit si alte limbi? Conform opiniei generale, era o actiune concertata. Venita din exterior. Ceausescu fusese ultima data in vizita in lumea musulmana. Acolo era "centrul" terorismului mondial. Nu am explicatii, dar sunt convins ca a fost un "zvon" bine plasat, creat pentru a da credibilitate unei interventii straine "calificate". Este drept, in randul "teroristilor" au fost incluse multe persoane straine, indiferent de nationalitate. Cei care au avut nesansa sa scoata un cuvant strain in acele zile au patit-o rau. De ce? Era psihoza generala. Dar stiu si sunt convins ca aceia care "au capturat" sau i-au intalnit pe "teroristii arabi" nu stiau nici macar un cuvant din aceasta limba. Poate exagerez, dar pentru unii "revolutionari" chiar si portugheza, spaniola, sarba etc. in acele zile puteau fi limba araba. Si eu am fost "victima" unor asemenea zvonuri, dar, sincer, nu m-am confruntat cu un caz real de terorism, cu adevaratii teroristi. Am fost pus in situatia sa "escortez" doi teroristi din Spitalul Militar la Ministerul Apararii. Aiurea teroristi. Erau subofiteri din Ministerul de Interne care, pe timpul demonstratiilor de la 22 decembrie, au incercat sa scape de furia multimii si s-au ranit (luxatii la picior si umar). Comandantul Spitalului Militar de atunci ar putea spune, pe buna dreptate din punctul lui de vedere, ca au fost luati si "scapati". S-a constatat insa ca nu aveau nici o legatura cu "teroristii" din timpul Revolutiei. As vrea insa sa evidentiez un aspect, o opinie personala. Comandantul spitalului mi-a spus ca sunt "prinsi" cu catuse de pat. Aceasta afirmatie a facut-o si fostul director al Spitalului de Urgenta "Floreasca" intr-un interviu: "Teroristii din spital erau prinsi de paturi cu catuse". De unde catuse? Unde erau cheile acestora? Cine le-a desfacut catusele pentru a fi luati sau eliberati? Cei categorisiti "teroristi", in general "brunetii", ajungeau in aceasta situatie in urma celor declarate de cei care i-au adus sau pe baza aprecierii personalului spitalului respectiv. Catusele erau de fapt niste legaturi improvizate operativ (sfori, curele etc.), folosite in contextul acelei groaze generale ca masura de siguranta. In acele zile, "terorist" putea fi oricine. Era de ajuns sa strige cineva: "E terorist!". Nici cei pe care i-am preluat eu din Spitalul Militar nu aveau catuse, desi asa mi s-a spus. Erau legati de pat cu niste curele de pantaloni.

Femeile-teroristi

Asadar, realitatea era romantata cu fiecare clipa!

Zvonurile au circulat si in spitale si, cand acestea ajungeau la directori sau sefi, erau mult deformate. Cred ca sunt putini cei care s-au dus sa vada cu ochii lor care este realitatea. Evident ca acum vorbesc despre "povestile" pe care le-au auzit atunci. Retoric imi pun si eu o intrebare: de ce nu s-a auzit nici un caz de "femeie-terorist"? Raspunsul nu poate fi decat rezultatul imaginatiei noastre din acele timpuri: teroristul este un barbat inalt, solid, eventual cu barba; vorbeste cel putin o limba straina, apare in locuri suspecte, este imbracat suspect, are statie radio. Daca am fi avut si telefoane mobile, dezastrul ar fi fost si mai mare. Oare nu au fost si "femei-terorist"?

De ce nu avem nici un exemplu de "terorist" in urma tuturor investigatiilor facute atat de procurorii militari, cat si de comisiile parlamentare constituite pe aceasta tema?

Raspunsul este simplu. Respectivii "teroristi" nu au fost salvati, nu au fost eliberati "la ordin". Este exclus sa concepem ca se putea intampla asa ceva in acele zile. Cei incriminati in aceasta categorie si-au justificat, unii au si dovedit, prezenta in locul si momentul respectiv. Nu au fost probe. Sunt convins ca investigatiile s-au facut de oameni competenti. Afirm aceasta stiind cu ce ma confruntam cand aveam "evenimente" in unitate; procuratura nu scapa nici un amanunt. De asemenea, sunt convins ca inca mai exista dosare cu mii de pagini ale rezultatelor investigatiilor. Unde sunt? Dispersate. Nu cred ca le-a centralizat cineva, vreo institutie sau persoana. De aceea, si atatea suspiciuni.

Cum credeti ca s-a "inflamat" ulterior fenomenul "teroristii din decembrie ’89"?

Povestea ulterioara, scrisa, a "terorismului" din timpul Revolutiei? Realitatea seaca a relatarilor disparate, facute atat de persoane implicate direct, pe care le cred fara nici un dubiu, cat si de cei care "au visat" atat in timpul manifestarii ei, dar si dupa aceea. Unii, sub influenta alcoolului consumat "angro" in acele timpuri in fata televizorului, a imaginatiei inflamate in functie de experienta personala, relatarilor unor cunoscuti sau prieteni care "stiau" ce se intampla. Un exemplu concret cu care nu pot fi combatut este ca si Pavel Corut a scris unele opinii referitoare la ceea ce s-a intamplat in acele zile. De unde a stiut? El era "consemnat", adica nu avea voie sa paraseasca Ministerul Apararii datorita functiei pe care era incadrat, contrainformatii, in Directia Informatii Militare, deci apartinea Securitatii. A stiut de la noi. Cei care am fost pe strada ne-am straduit sa facem fata situatiei, pentru ca totul sa se finalizeze cu bine. A fost, si cred ca mai si este, un om deosebit. Dar in conditiile de atunci a trebuit sa se supuna "vointei poporului". Altfel putea sa intre in categoria "teroristilor". Dar s-a simtit implicat indirect si a crezut de cuviinta ca trebuie sa astearna pe hartie ce a simtit, a gandit, a visat atunci. Nu este de acuzat, dar nici el nu este printre cei care "detin adevarul". A scris insa adevarul lui. In concluzie, sunt convins ca starea de teroare si "teroristii" s-au creat artificial, imaginar in prima faza, prin interventiile unor persoane "avizate" pe postul national de televiziune, incepand cu 22 decembrie 1989. Toti stiau despre ce este vorba, toti dadeau ordine, toti coordonau actiunile revolutionare etc. "Sa vina Regimentul de Tancuri din"..., "Avem nevoie de aviatie", "Nu mai trageti!", "Trageti!"...

Totul a fost diversiune

Si acesti teroristi au creat frica, teama. Unii comandanti au dat ordine fara nici o noima. "Teroristi" au fost chiar si vantul si zapada ce s-au manifestat in acele zile. Pomii trosneau. "Se trage!" "Sa tragem!" Un foc era de ajuns si se declansau rafale ucigatoare. A nins in noaptea de 24/25 decembrie 1989. Mergeam in acea noapte prin curtea ministerului pentru o misiune oarecare. Dadeam parola "si la om, si la pom". Umbrele si miscarile erau accentuate. Deodata am vazut ridicandu-se un cap cu casca metalica de sub un pom. Respectivul militar statea in miezul noptii culcat sub acel pom, nins de nu-l mai vedeai, cu ochii "tinta" sa nu fie atacat ministerul. El era convins ca trebuie sa-l apere "cu orice pret". Mi se adreseaza: "Ce faci, vecine?". Era vecinul meu din Buzau, ofiter in Scoala de aviatie de la Bobocu, cursant al Academiei Militare in acele timpuri. Ce cauta un elev al Academiei Militare de Aviatie in apararea Ministerului Apararii Nationale nu am reusit sa aflu niciodata. De aici, si mari erori. De aici, si actiuni care s-au calificat ca "terorism". Unii s-au ascuns dupa ele, altii le-au invocat ca justificare in atitudinea "revolutionara" prin care au cucerit posturi-cheie in conducerea viitorului stat democratic. Pentru mine este foarte clar: in decembrie 1989, "teroristii" am fost noi, am fost noi impotriva noastra. Se pare ca in aceasta pozitie mai suntem inca si in prezent. Totul a fost DIVERSIUNE. Cine a creat-o, cum si de ce? Este o cu totul alta discutie.

NU RATATI! Cititi in numarul de maine cine au fost adevaratii "teroristi" din decembrie ’89.