Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Da, un thriller istoric bazat pe fapte reale, dovedite de
izvoare istorice. Despre “Înşelăto-ria
Familiei Borgia”, carte semnată de Robin Edwards, ne vorbeşte chiar cea care
semnează traducerea din limba engleză şi notele, respectiv Irina Petrea.
Da, un thriller istoric bazat pe fapte reale, dovedite de izvoare istorice. Personajele sunt, de asemenea, reale şi toate detaliile istorice şi de natură religioasă sunt veridice.
La fel şi procedeul folosit pentru comiterea falsurilor şi care este cunoscut cu cel puţin 1.000 de ani mai înainte de data la care au loc întâmplările despre care se vorbeşte în roman. Despre “Înşelăto-ria Familiei Borgia”, carte semnată de Robin Edwards, ne vorbeşte chiar cea care semnează traducerea din limba engleză şi notele, respectiv Irina Petrea.
“În scrierile Sfântului Augustin se menţionează că «Religia pe care o numim astăzi creştinism a existat dintotdeauna, încă din zorii omenirii, doar că, de când Hristos s-a întrupat ca om, credinţa aceasta adevărată a început a se numi creştinism». În această carte Iisus este prezentat ca fiind descendentul unei dinastii întregi de prinţi nazarineni a căror obârşie este veche de mii de ani, începuturile acesteia datând cu mult mai înainte de Crucificare.”
ÎNCRENGĂTURĂ. Aceşti prinţi nazarineni sunt conducătorii unei secte religioase ale cărei practici oculte legate de ritualurile de înmormântare ameninţă nu doar dogma creştină, ci, o dată cu aceasta, puterea şi influenţa Bisericii. “Înşelătoria Papei Borgia are consecinţe care se întind mult în timp, ajungând până în zilele noastre. Secolul al XVI-lea este epoca de aur a moaştelor de contrabandă. În anul 1502, Rodrigo Borgia, Papa Alexandru al VI-lea, şi fiul său, Cesare, un mare strateg militar, dar nu mai puţin un avid de putere, au nevoie de sume uriaşe de bani pentru a-şi finanţa campaniile de cucerire a statelor din nordul Italiei. Politician abil, tânărul diplomat florentin Niccolo Macchiavelli le propune o soluţie plină de inovaţie – să comită o înşelătorie de proporţii nemaiîntâlnite, falsificând una dintre cele mai importante relicve ale creştinătăţii.” Planul e de natură să-i facă bogaţi pe cei din clanul Borgia şi să consolideze puterea militară, politică şi religioasă în mâinile lor. Însă, pentru ca planul acesta grandios şi infam să funcţioneze, au nevoie de cineva care să fie în stare să-l execute. Un om cu imaginaţie ieşită din comun şi de o discreţie absolută. În toată Italia nu e decât o singură persoană de un asemenea calibru ş Leonardo da Vinci.
PUTEREA. Într-o lume unde puterea nu poate fi decât absolută, toţi jucătorii acestei intrigi renascentiste au planurile lor secrete şi interesele proprii – adesea conflictuale. “Nu face abstracţie nici măcar nobilul de origine franceză Eduard de Charnay, urmaş al celebrului Geoffrey de Charnay, cavaler templier şi Perceptor al Normandiei, care e ars pe rug pentru erezie alături de Jacque de Molay, Marele Maestru al ordinului Cavalerilor Templieri. Când au pierit în flăcări, au luat cu ei secretul lui Baphomet, Relicva Interzisă, pe care toată lumea o caută şi care ameninţă să distrugă şi biserica, şi planurile familiei Borgia, şi tot echilibrul politic al unei Europe, care după secole de ignoranţă, îşi trăieşte plenar Renaşterea.”
Comisionul Papei Borgia nu este tocmai unul după care artiştii vremii să se dea în vânt, deşi suma oferită pentru execuţie e una fabuloasă. Tinereţea rebelă a lui Leonardo da Vinci este însă o excelentă muniţie de şantaj. În plus, artistul însuşi se simte provocat de o asemenea lucrare: el singur are curajul, inteligenţa şi talentul de a o realiza.
"Stăpânul da Vinci avea o mulţime de cunoştinţe bogate şi mai mult talent în degetul lui mic decât zece mii de oameni la un loc, numai că lui îi plăcea mai tare să-şi măsoare forţa muşchilor în ring, bătându-se cu oricine dispus să se ia la luptă cu el. Era ciudat rău!”
"Machiavelli nu fusese tocmai sincer cu membrii Signoriei, manevrând anumite informaţii necesare pentru a le alimenta acestora nesiguranţa, în aşa fel încât ei singuri să-l propună pe Cesare Borgia în fruntea Florenţei. Le vorbise despre forţa şi loialitatea trupelor... (...)”
