Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România trăiesc oficial 535.250 de cetăţeni români de etnie romă.
Atâţia s-au declarat la ultimul recensământ din anul 2002. Dar nimeni
nu ştie care este numărul real al cetăţenilor români de etnie romă.
Unele organizaţii nonguvernamentale estimează că numărul cetăţenilor
romi poate ajunge până la 2,5 milioane.
În România trăiesc oficial 535.250 de cetăţeni români de etnie romă. Atâţia s-au declarat la ultimul recensământ din anul 2002. Dar nimeni nu ştie care este numărul real al cetăţenilor români de etnie romă. Unele organizaţii nonguvernamentale estimează că numărul cetăţenilor romi poate ajunge până la 2,5 milioane.
Guvernul României a organizat în luna martie 2002 recensământul populaţiei şi locuinţelor. Un proiect care a costat autorităţile statului peste 850 de miliarde de lei vechi. Pentru realizarea recensământului au contribuit la "puşculiţă" Institutul Naţional de Statistică cu 156,5 miliarde de lei, Ministerul Administraţiei Publice cu 5,4 miliarde de lei, iar restul banilor a venit de la autorităţile locale. În urma recensământului s-a stabilit că România mai are doar 21.698.181 de cetăţeni. De asemenea, s-a mai stabilit numărul de gospodării şi locuinţe, dar şi clasificarea persoanelor după etnie, sex , limbă maternă şi religie. Dar să vedem la ce sunt necesare aceste date statistice. Conform Institutului Naţional de Statistică, "recensământul este unicul mod de a avea imaginea clară a societăţii în care trăim. Trebuie să ştim câţi suntem, în ce condiţii trăim şi care ne sunt necesităţile. Pentru a şti cum vom construi şi ce vom construi este nevoie de informaţii reale despre numărul oamenilor pentru care se fac aceste planuri". Şi, cum nimeni nu ştie cu exactitate numărul real al cetăţenilor români de etnie romă, rezultă că o parte din statisticile realizate în urma recensământului conţine informaţii eronate. O altă cauză este lipsa documentelor de identitate. Jurnalul Naţional a iniţiat campania "Românii care nu există", în urma căreia jurnaliştii au descoperit mai mulţi cetăţeni români care nu au avut vreodată un document care să ateste existenţa lor. Se întâmplă în România, stat membru al Uniunii Europene.
CONTRADICTORIU. Oficial, în România trăiesc 535.250 de cetăţeni români de etnie romă, conform recensământului realizat în anul 2002. În România nu se poate vorbi despre un număr exact al persoanelor de etnie romă, dar se estimează că numărul romilor ajunge chiar până la 2,5 milioane de cetăţeni. "În localitatea Săcele, din judeţul Braşov, sunt declaraţi oficial 300 de romi, iar neoficial sunt aproape 10.000. La întrebarea mea "de ce nu se declară romi", au spus că "nu ne declarăm romi sau ţigani, pentru că nu ştim limba". Nu pentru că nu sunt romi, ci pentru că ei consideră că limba este elementul care determină apartenenţa la etnia romilor, nu originea lor etnică, i-a determinat să spună că ei sunt români. În schimb, putem să vorbim de 1,5-1,8 milioane de romi în România. Acestea sunt cifrele acceptate de instituţiile europene", ne-a declarat Gruia Bumbu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi.
ASIMILARE. Cauzele care au generat nedeclararea etniei ţin de specificul fiecărei comunităţi în parte, dar şi de istoria romilor. O altă cauză o reprezintă procesul de asimilare forţată din timpul regimului condus de Nicolae Ceauşescu. "Pe vremea lui Ceauşescu se vorbea de români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi. Romii erau văzuţi ca şi partea integrantă a ceea ce înseamnă românesc. Procesul nu este prezent pentru prima dată pe teritoriul României. Deoarece, pe vremea Mariei Tereza, copiii romi erau luaţi şi daţi familiilor de maghiari. Asta însemna pierderea limbii şi a identităţii. Era un fel de asimilare forţată, prin crearea unei noi vieţi", susţine Gruia Bumbu.
În cazul altor grupuri etnice, cu puternice fundamente culturale, procesul de asimilare a avut efecte negative. Dar în cazul romilor a adus şi beneficii majore, prin sedentarizare, prin impunerea şcolarizării obligatorii şi calificarea în diverse meserii. Din această perspectivă, romii trebuiau românizaţi, în condiţiile în care identitatea acestora era asimilată unei culturi a sărăciei şi a subdezvoltării. "Nedeclararea etniei ţine de istoria romilor şi asocierea lor negativă. Pe de altă parte, ţine de specificul comunităţii în care trăiesc. De exemplu, în Ardeal, dacă romii trăiesc în comunităţi de maghiari se declară la rândul lor ca fiind de etnie maghiară. La fel se întâmplă şi în Dobrogea, unde se declară turci, pentru că trăiesc în comunităţi turceşti", ne-a declarat sociologul Sorin Cace.
MANIPULARE. Guvernul de la Bucureşti anunţa în anul 1980 că în România trăiesc oficial 260.000 de romi de naţionalitate română, deşi la recensământul din anul 1977 existau oficial 227.000 de romi. Chiar şi atunci se estima că numărul romilor atingea un milion de suflete. În cadrul unui Congres Mondial al Romilor, desfăşurat la începutul anilor 1970, reprezentanţii Guvernului susţineau că în România nu există romi. Decretul "tovarăşului" Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea avortul, a avut efect asupra comunităţilor de romi. În perioada 1967-1972 în România s-au născut aproximativ două milioane de copii. Familiile de romi au respectat cu stricteţe decretul, chiar şi după căderea regimului comunist. Rezultatul din ’77 este o dovadă că la recensământul din anul 1966 numărul romilor a fost estimat greşit. Atunci a reieşit că în România trăiesc aproximativ 65.000 de romi. Scăderea numărului romilor de naţionalitate română nu are nici o explicaţie în afara manipulărilor efectuate în statistici.
EFECTUL DEPORTÅRII. La recensământul din anul 1956, datele oficiale indicau o reducere a numărului cetăţenilor de etnie romă la jumătate faţă de anul 1930. Romii reprezentau 0,6% din populaţia României, mai exact 104.216 persoane. De teamă faţă de autorităţi, cetăţenii de etnie romă nu şi-au mai recunoscut sau declarat etnia din care făceau parte. În anul 1942, aproximativ 30.000 de romi au fost deportaţi în Transnistria, din aceştia jumătate fiind copii. Atunci, în timpul regimului Antonescu au murit 19.000 de oameni din cauza foamei, frigului şi bolilor, iar supravieţuitorii s-au întors în ţară abia în primăvara anului 1944. Gruia Bumbu ne-a declarat că "singura lor problemă, pe care o scoteau în evidenţă, a fost că autorităţile au ştiut că sunt romi şi au ştiut de unde să îi ia. În sensul că, având o adresă, având un act de identitate şi ştiind că sunt ţigani, a fost foarte uşor să îi ia şi să îi încarce în trenuri în perioada 1942-1944. Toată frica asta referitoare la a fi ţigan a putut să genereze atitudinea romilor de a nu se declara".
PERIOADA INTERBELICÅ. La data de 29 decembrie 1930 avea să fie realizat cel mai complex recensământ din România, pentru că organizarea şi programul de înregistrare au ţinut seama de cerinţele ştiinţifice moderne ale perioadei respective. Atunci s-au declarat aproximativ 243.000 de cetăţeni de etnie romă, reprezentând 1,7 la sută din populaţia ţării. Nouă ani mai târziu, dintr-o notă informativă, de la data de 19 aprilie 1939, destinată Corpului Detectivilor, rezultă că Uniunea Generală a Romilor din România avea 480 de mii de membri: "Uniunea numără în Bucureşti circa 10.000 de membri, iar în toată ţara circa 480.000, având filiale în aproape toate judeţele. Scopul uniunii este de a strânge în grup toţi romii din ţară în vederea ridicării nivelului moral şi material al acestora, iar mijloacele sunt înfiinţarea de biblioteci, aşezăminte de asistenţă medicală gratuită, ajutorul material şi plasarea în servicii a elementelor capabile".
Guvernul României a organizat în luna martie 2002 recensământul populaţiei şi locuinţelor. Un proiect care a costat autorităţile statului peste 850 de miliarde de lei vechi. Pentru realizarea recensământului au contribuit la "puşculiţă" Institutul Naţional de Statistică cu 156,5 miliarde de lei, Ministerul Administraţiei Publice cu 5,4 miliarde de lei, iar restul banilor a venit de la autorităţile locale. În urma recensământului s-a stabilit că România mai are doar 21.698.181 de cetăţeni. De asemenea, s-a mai stabilit numărul de gospodării şi locuinţe, dar şi clasificarea persoanelor după etnie, sex , limbă maternă şi religie. Dar să vedem la ce sunt necesare aceste date statistice. Conform Institutului Naţional de Statistică, "recensământul este unicul mod de a avea imaginea clară a societăţii în care trăim. Trebuie să ştim câţi suntem, în ce condiţii trăim şi care ne sunt necesităţile. Pentru a şti cum vom construi şi ce vom construi este nevoie de informaţii reale despre numărul oamenilor pentru care se fac aceste planuri". Şi, cum nimeni nu ştie cu exactitate numărul real al cetăţenilor români de etnie romă, rezultă că o parte din statisticile realizate în urma recensământului conţine informaţii eronate. O altă cauză este lipsa documentelor de identitate. Jurnalul Naţional a iniţiat campania "Românii care nu există", în urma căreia jurnaliştii au descoperit mai mulţi cetăţeni români care nu au avut vreodată un document care să ateste existenţa lor. Se întâmplă în România, stat membru al Uniunii Europene.
CONTRADICTORIU. Oficial, în România trăiesc 535.250 de cetăţeni români de etnie romă, conform recensământului realizat în anul 2002. În România nu se poate vorbi despre un număr exact al persoanelor de etnie romă, dar se estimează că numărul romilor ajunge chiar până la 2,5 milioane de cetăţeni. "În localitatea Săcele, din judeţul Braşov, sunt declaraţi oficial 300 de romi, iar neoficial sunt aproape 10.000. La întrebarea mea "de ce nu se declară romi", au spus că "nu ne declarăm romi sau ţigani, pentru că nu ştim limba". Nu pentru că nu sunt romi, ci pentru că ei consideră că limba este elementul care determină apartenenţa la etnia romilor, nu originea lor etnică, i-a determinat să spună că ei sunt români. În schimb, putem să vorbim de 1,5-1,8 milioane de romi în România. Acestea sunt cifrele acceptate de instituţiile europene", ne-a declarat Gruia Bumbu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi.
ASIMILARE. Cauzele care au generat nedeclararea etniei ţin de specificul fiecărei comunităţi în parte, dar şi de istoria romilor. O altă cauză o reprezintă procesul de asimilare forţată din timpul regimului condus de Nicolae Ceauşescu. "Pe vremea lui Ceauşescu se vorbea de români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi. Romii erau văzuţi ca şi partea integrantă a ceea ce înseamnă românesc. Procesul nu este prezent pentru prima dată pe teritoriul României. Deoarece, pe vremea Mariei Tereza, copiii romi erau luaţi şi daţi familiilor de maghiari. Asta însemna pierderea limbii şi a identităţii. Era un fel de asimilare forţată, prin crearea unei noi vieţi", susţine Gruia Bumbu.
În cazul altor grupuri etnice, cu puternice fundamente culturale, procesul de asimilare a avut efecte negative. Dar în cazul romilor a adus şi beneficii majore, prin sedentarizare, prin impunerea şcolarizării obligatorii şi calificarea în diverse meserii. Din această perspectivă, romii trebuiau românizaţi, în condiţiile în care identitatea acestora era asimilată unei culturi a sărăciei şi a subdezvoltării. "Nedeclararea etniei ţine de istoria romilor şi asocierea lor negativă. Pe de altă parte, ţine de specificul comunităţii în care trăiesc. De exemplu, în Ardeal, dacă romii trăiesc în comunităţi de maghiari se declară la rândul lor ca fiind de etnie maghiară. La fel se întâmplă şi în Dobrogea, unde se declară turci, pentru că trăiesc în comunităţi turceşti", ne-a declarat sociologul Sorin Cace.
MANIPULARE. Guvernul de la Bucureşti anunţa în anul 1980 că în România trăiesc oficial 260.000 de romi de naţionalitate română, deşi la recensământul din anul 1977 existau oficial 227.000 de romi. Chiar şi atunci se estima că numărul romilor atingea un milion de suflete. În cadrul unui Congres Mondial al Romilor, desfăşurat la începutul anilor 1970, reprezentanţii Guvernului susţineau că în România nu există romi. Decretul "tovarăşului" Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea avortul, a avut efect asupra comunităţilor de romi. În perioada 1967-1972 în România s-au născut aproximativ două milioane de copii. Familiile de romi au respectat cu stricteţe decretul, chiar şi după căderea regimului comunist. Rezultatul din ’77 este o dovadă că la recensământul din anul 1966 numărul romilor a fost estimat greşit. Atunci a reieşit că în România trăiesc aproximativ 65.000 de romi. Scăderea numărului romilor de naţionalitate română nu are nici o explicaţie în afara manipulărilor efectuate în statistici.
EFECTUL DEPORTÅRII. La recensământul din anul 1956, datele oficiale indicau o reducere a numărului cetăţenilor de etnie romă la jumătate faţă de anul 1930. Romii reprezentau 0,6% din populaţia României, mai exact 104.216 persoane. De teamă faţă de autorităţi, cetăţenii de etnie romă nu şi-au mai recunoscut sau declarat etnia din care făceau parte. În anul 1942, aproximativ 30.000 de romi au fost deportaţi în Transnistria, din aceştia jumătate fiind copii. Atunci, în timpul regimului Antonescu au murit 19.000 de oameni din cauza foamei, frigului şi bolilor, iar supravieţuitorii s-au întors în ţară abia în primăvara anului 1944. Gruia Bumbu ne-a declarat că "singura lor problemă, pe care o scoteau în evidenţă, a fost că autorităţile au ştiut că sunt romi şi au ştiut de unde să îi ia. În sensul că, având o adresă, având un act de identitate şi ştiind că sunt ţigani, a fost foarte uşor să îi ia şi să îi încarce în trenuri în perioada 1942-1944. Toată frica asta referitoare la a fi ţigan a putut să genereze atitudinea romilor de a nu se declara".
PERIOADA INTERBELICÅ. La data de 29 decembrie 1930 avea să fie realizat cel mai complex recensământ din România, pentru că organizarea şi programul de înregistrare au ţinut seama de cerinţele ştiinţifice moderne ale perioadei respective. Atunci s-au declarat aproximativ 243.000 de cetăţeni de etnie romă, reprezentând 1,7 la sută din populaţia ţării. Nouă ani mai târziu, dintr-o notă informativă, de la data de 19 aprilie 1939, destinată Corpului Detectivilor, rezultă că Uniunea Generală a Romilor din România avea 480 de mii de membri: "Uniunea numără în Bucureşti circa 10.000 de membri, iar în toată ţara circa 480.000, având filiale în aproape toate judeţele. Scopul uniunii este de a strânge în grup toţi romii din ţară în vederea ridicării nivelului moral şi material al acestora, iar mijloacele sunt înfiinţarea de biblioteci, aşezăminte de asistenţă medicală gratuită, ajutorul material şi plasarea în servicii a elementelor capabile".
Bani pentru identitate
În vara anului trecut a fost lansat Programul PHARE-Accelerarea implementării Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor. Uniunea Europenă a alocat pentru acest proiect aproximativ 3 milioane de euro. Banii se vor cheltui pe estimarea numărului de persoane de etnie romă, care nu au certificate de naştere, acte de identitate sau acte de proprietate. Autorităţile locale, împreună cu ONG-urile, au responsabilitatea de a elibera acte de identitate. Una dintre cele mai grave probleme din cauza căreia romii nu au acte de identitate o reprezintă lipsa documentelor din care să rezulte un domiciliu stabil. În această situaţie se află majoritatea românilor care au fost evacuaţi din casele naţionalizate. În judeţul Vâlcea, peste o mie de romi nu au acte de identitate. Conform Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei, în nordul judeţului Vâlcea aproximativ 130 de persoane nu figurează în evidenţele poliţiei. Subprefectul de Timiş, Gheorghe Ciobanu, a solicitat primăriilor din judeţ să transmită situaţia clară a persoanelor de etnie romă din fiecare localitate.
