Tradiţia, un bun de preţ, ca şi ţinerea de cuvânt!

Căutând în lada de zestre găsim comori nepreţuite. Tradiţia este fără vreo urmă de îndoială unul dintre lucrurile cele mai de preţ ale românilor.

Câteva comunităţi din Transilvania au adus la lumină nestemate transmise prin viu grai de bătrâni înţelepţi: cântece, jocuri, bunătăţi, dar mai întâi de toate, portul. Îmbrăcaţi în straie româneşti, parcă desprinşi din fotografiile îngălbenite de vreme, oameni de vază din Vinerea-Alba şi din Gura Râului-Sibiu s-au alăturat Jurnalului Naţional la Festivalul Tarafuri şi Fanfare desfăşurat în Dumbrava Sibiului, la Muzeul Astra la 20 şi 21 iunie. Oameni gospodari pentru care a trudi la câmp este o cinste pentru ca mai apoi, la sfârşit de săptămână, veselia să fie la ea acasă. Cine sunt vinerenii? I-am întâlnit la Muzeul Astra. Ne-au întâmpinat cu pită. O pită specială, pe care socăciţa Ana Toderan, a lui Irimia, a modelat cu dibăcie un cuc cu ochi de neghină pe care l-a rumenit frumos în cuptorul cu lemne. Prezentările le-a făcut Anca Herlea: "Sunt Anca lui Niculae a Văler - face aceasta precizarea - şi ne răspunde apoi la întrebare făcând referire la membrii comunităţii din care provine: Astia cine's? Sunt oameni bogaţi! Păi cum bogaţi? Păi îs harnici, că se trudesc... Şi vă spun că aşa e! La noi nu contează: inginer, învăţător, doctor sau preot, dacă ne arătăm mâinile, se văd bătăturile... Cred că, dacă ar dispărea toată lumea de pe pământ, noi, vinerenii, am rezista, pentru că avem de toate. Grâul e recoltat de noi, noi îl ducem la moară şi facem pâinea... Nu ne-am uitat tradiţiile. Domişoara instructoare Eugenia Herlea şi-a  dăruit întreaga viaţă luptei cu tot ce era urât. A adunat cântece de la bătrâni. Ne-a învăţat să ne îmbrăcăm frumos, ca şi bătrânii satelor, odionoară. Costumele sunt din lăzile de zestre. Am încercat şi noi să coasem altele, însă nu mai găsim toate materialele. Nu se mai face pânză ca atunci. Modelele vechi sunt foarte greu de realizat. Eu sunt îmbrăcată într-un costum bătrânesc, de femeie măritată", mai spune Anca Herlea.

CUCUL. Socăciţa satului ne-a depănat apoi legenda care-i plasează pe vinereni în vechime, când, dovedindu-şi vitejia în luptele cu turcii, au primit drept răsplată pământurile din jurul satului. "Li s-a spus să meargă cât or vrea până or prinde cucul. Şi, săracii vinereni, ca să-l prindă mai repede, şi-au luat şi scările cu ei. Pe drum s-au gândit că dacă e să «vâneze» cât mai mult pământ în jur, să meargă de-a latul cu scara. Aşa ne-a rămas nouă zicala. Acuma se mai spune că vinerenii cântă frumos, precum cântă cucii. Şi avem cântece despre cuci." De altfel, cucul este nelipsit de pe motivele care îmbogăţesc tradiţionalul costum.

"Avem costume de sărbătoare, dar şi de toate zilele, mai simple. Straiele sunt unice. Nu există două ii identice. Înainte, miresele îşi coseau o ie nou-nouţă pe care n-o vedea nimeni până se măritau. Fiecare fată avea propriul model, să nu mai fie alta la fel, avea grijă să nu-i fure nimeni modelul. Sunt ii foarte greu de realizat, care nu se mai fac. Am găsit în lăzile de zestre lucruri de o deosebită frumuseţe, nimic superficial, nu lucruri de mântuială. Bătrânii noştri erau în stare să dea un junc pe o căciulă, dar să fie faină!", adaugă Anca Herlea.

Leatul. În Vinerea-Alba toate rânduielile au legile lor, nescrise,  dar prezente. "De Paşti la noi, toţi cei  care împlinesc 60 de ani în anul respectiv se pregătesc cu un an înainte şi organizează leatul. Cu toţii se îmbracă în costum popular", mai spune Anca şi completează: "La noi încă din vremurile de odinioară, când era de muncă era de muncă, iar când era de joc era de joc. Era jocul mare şi jocul mic. Jocurile de fete tinere şi de băieţi de căsătorit erau jocurile mari. Cei mici n-aveau voie la jocul mare. Băieţii nu puteau participa până nu făceau armata. În fiecare duminică după-masă, după biserică, se mergea la joc. Mamele de fete stăteau musai pe margine. Erau toate rânduite".

NUNŢILE. La Vinerea, datinile sunt datini moştenite de la bătrâni "ca o apă care vine la loc", după cum spune Anca Herlea. Nunţile se ţin trei zile, de sâmbătă până luni. Divorţuri sunt puţine, iar bătrânii nu le privesc cu ochi buni. E o mare ruşine. "Când ai fată de măritat te pregăteşti cu câţiva ani înaine. Dacă nu pot să cunune copiii naşilor trebuie să îşi aleagă nănaşi după potrivă. Nu poţi fi un amărât şi să-ţi alegi naş un om bogat", ne spune Maria Doina Gruian - fata lui Ilie a lui Nistor, după cum i se spune în sat. "După nuntă e un teatru nescris. Mirii se deghizează în mămălăi. Prietenii au grijă să-l ironizeze pe mirele despre care au auzit ei că n-a prea fost în stare de nimic în noaptea nunţii", completează Anca Herlea a lui Niculae a lui Văler. La Vinerea, întrebând în stânga şi-n dreapta, cele mai cunoscute nume sunt Herlea, Turlea şi Simedru. Porecle ieşite din comun nu prea sunt. Oamenii se cunosc între ei după numele părinţilor şi ale moşilor lor. Doar cei care îşi "bagă nasul" peste tot au porecle: băgăii. "Şi se ştiu care sunt", încheie Anca lui Niculae a lui Văler.

Moşu' meu a avut cei mai faini boi!
25 de copii îmbrăcaţi româneşte de-ţi era mai mare dragul să-i priveşti au urcat pe scena Festivalului Tarafuri şi Fanfare. Însoţiţi de profesorul de istorie Dumitru Câmpean şi de preotul Ion Peană, tineri, bătrâni şi copii din Gura Râului-Mărginimea Sibiului au dovedit încă o dată că tradiţia are rădăcini adânci şi în satul lor. "Eu ce să fac când oamenii spun că moşu' a avut cei mai faini boi din Gura Râului? Să mă uit la el aşa, în poză? Eu trebuie să mă-mbrac întocmai, aşa cum se purta şi el. Iar lelea Măria o învaţă şi pe Măriuca aia mică să se îmbrace frumos. Noi trebuie să ţinem la ale noastre. Astea sunt lucruri preţioase, la fel ca şi ţinerea de cuvânt", ne spune profesorul Câmpean. "«Îmbracă-te româneşte!» este campania pe care am pornit-o la Gura Râului.

A doua duminică după Sf. Maria cu toţii ne îmbrăcăm româneşte. Ne îmbrăcăm însă şi în fiecare duminică la biserică şi de sărbători. Tradiţiile sunt legate de un fir care poate să se subţieze sau să se îngroaşe. Trebuie să îngroşăm firul şi să ducem datinile mai departe", încheie profesorul Dumitru Câmpean.