x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tragedia din Bucegi – semne de întrebare şi controverse

Tragedia din Bucegi – semne de întrebare şi controverse

de Marina Constantinoiu    |    29 Iul 2010   •   00:00
Tragedia din Bucegi – semne de întrebare şi controverse
Sursa foto: Radu Sigheti/Reuters

Recuperarea cadavrelor şi a fragmentelor din elicopterul israelian prăbuşit la Fundata, apoi găsirea răspunsului la stresanta întrebare "ce s-a întâmplat?" sunt priorităţile echipelor de intervenţie israeliene şi române trimise la locul accidentului.



Echipele de anchetă şi-au reluat ieri-dimineaţă, la primele ore, verificările la locul tragediei aviatice de la Fundata, cutia neagră a elicopterului israelian CH-53 prăbuşit fiind găsită şi trimisă în Israel, pentru a fi examinată, potrivit presei israeliene. Cauza prăbuşirii nu poate fi stabilită decât în urma unor verificări ample şi a coroborării datelor culese (reascultarea radiocomunicaţiilor din timpul zborului, declaraţii ale colegilor israelieni şi români participanţi la exerciţii, declaraţii ale eventualilor martori oculari, analiza datelor cutiei negre, analiza rămăşiţelor aparatului de zbor şi a fragmentelor umane etc.), până la aflarea rezultatelor fiind nevoie de mai mult timp.

O parte din rămăşiţele pământeşti ale militarilor decedaţi în accidentul aviatic din Bucegi au fost deja transportate la Institutul de Medicină Legală din Braşov, precizează ynetnews.com, care adaugă că autorităţile vor stabili dacă acestea vor fi trimise la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti sau la baza aeriană de la Bobocu. La operaţiunile de căutare participă zeci de israelieni, inclusiv membri ai Unităţii 669 de intervenţie, însoţiţi de câini specializaţi în depistarea de cadavre. Serviciul Salvamont Bran a trimis în sprijinul anchetatorilor şase salvamontişti, iar Inspectoratul de Jandarmi Braşov a mobilizat în zonă doi ofiţeri şi 15 subofiţeri. La operaţiuni participă şi un detaşament de vânători de munte din Brigada 2 Vânători de Munte.

Potrivit şefului Salvamont România, Mircea Opriş, "aeronava s-a făcut praf, sunt bucăţi pe o porţiune foarte mare. Elicopterul a ars şi s-a dezmembrat complet. Anchetatorii au survolat zona în care s-a prăbuşit aparatul". Operaţiunile au fost îngreunate permanent de condiţiile meteo nefavorabile din zonă şi mai ales de terenul muntos accidentat, a precizat şi Ministerul Apărării.

Au apărut şi noi informaţii despre ce s-a întâmplat în timpul exerciţiului cu final tragic. Două elicoptere israeliene se aflau în zonă şi au pătruns, la un moment dat, într-un nor. Căpitanul primului elicopter le-a spus anchetatorilor israelieni că a dat instrucţiuni celui de-al doilea să se distanţeze, pentru a evita o coliziune. În timpul manevrelor însă, cel de-al doilea aparat a dispărut, izbindu-se de o stâncă.
Întreaga zonă în care au loc căutările şi recuperarea de cadavre şi rămăşiţe ale elicopterului a fost securizată de salvamontişti şi jandarmi, pentru ca anchetatorii să-şi poată face treaba.

Leon Greenberg, purtător de cuvânt al Armatei israeliene, a declarat ieri că deocamdată se iau în calcul toate variantele privind cauzele care au dus la prăbuşirea elicopterului, inclusiv cea înaintată de ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Oren, care a declarat că tragedia ar fi putut fi provocată de condiţiile meteo şi de faptul că militarii israelieni nu erau obişnuiţi să zboare în condiţii precum cele din România, potrivit Mediafax.
Totodată, el a explicat că Armata israeliană participă la exerciţiul Blue Sky 2010 pentru ca piloţii să se poată antrena într-un loc nou şi necunoscut, aceasta fiind parte din planul exerciţiului.

Jurnaliştii de la Jerusalem Post scriu că încă nu se ştie ce s-a întâmplat în cabina elicopterului prăbuşit, care avea un sistem de avertizare ce trebuia, teoretic, să împiedice ciocnirea de orice obstacol. Corespondentul ziarului notează că anchetatorii militari israelieni verifică în special dacă sistemul de avertizare a funcţionat corespunzător.

"Ori a fost ceaţă, ori au fost curenţi de aer care au dezechilibrat elicopterul, aspect greu de crezut. Aceste elicoptere, ca şi Pumele noastre, au sisteme complexe de navigaţie şi radare care depistează orice obstacol în proximitatea aparatului. Noi avem tot sisteme israeliene de navigaţie instalate pe elicopterele româneşti, iar un asemenea aparat poate veni în zbor planat, dacă are defecţiuni chiar la motor. Părerea mea este că a fost o eroare de pilotaj, pilotul israelian a intrat într-o ceaţă deasă sau un nor şi n-a avut timp să redreseze aparatul, lovindu-se cu putere de peretele de stâncă vertical dinaintea platoului Bucegilor.

Păcat de militarii morţi la datorie, inclusiv cel român, care a murit nevinovat", este de părere Aristotel Căncescu, fost inginer aeronautic de elicoptere la ICA Ghimbav, citat de corespondentul Jurnalului Naţional la Braşov. Comandantul unui elicopter particular, care a ajuns primul la locul accidentului, solicitat de ISU Braşov, i-a povestit, la rândul său, corespondentului nostru: "N-am văzut asemenea elicoptere mari în viaţa mea. Aveau baza de aterizare la stâna din culmea Şimonului, pe platoul vast de acolo. Odată am luat masa cu prefectul Gonţea şi cu israelienii, la stână. Nu ştiu de ce s-au băgat în locurile astea strâmte, unde trebuie să fii foarte dibaci să te strecori. Am ajuns cu dificultate la locul unde s-au prăbuşit, la baza peretelui de stâncă, era totul praf, că aveau vreo două tone de kerosen la bord. Ulterior, au închis toată zona şi ne-au interzis să dăm vreo relaţie presei".

Cotidianul israelian Maariv relatează, în ediţia sa de ieri, despre informarea cu întârziere a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, în legătură cu tragedia din Bucegi. Motivul ar fi unul... lumesc: luni seară, familia Netanyahu sărbătorea. Era ziua de naştere a fiului premierului, Yair, care împlinea 19 ani.

Potrivit Maariv, comandamentul Armatei israeliene a primit vestea privind prăbuşirea înainte de ora 17:00, iar, conform Ministerului Apărării din România, legătura cu elicopterul israelian care efectua exerciţii în Bucegi s-a pierdut în jurul orei 15:20. Potrivit procedurilor în vigoare în Israel, Statul Major al Armatei israeliene este obligat să-l informeze imediat pe premier (care, potrivit legislaţiei în vigoare, este omul cel mai puternic din stat) despre astfel de incidente. Însă se pare că ziua de luni, dată fiind sărbătoarea din familie, a fost una ceva mai specială pentru premier, la reşedinţa acestuia fiind organizată o petrecere în cinstea fiului. În acest context, comandamentul Armatei probabil a ezitat să-l informeze pe şeful Executivului în legătură cu prăbuşirea elicopterului CH-53 în zona Fundata-Zărneşti, incident în care şi-au pierdut viaţa şase militari israelieni şi unul român.

Prin urmare, ca să nu-i strice petrecerea premierului, Statul Major l-ar fi informat pe acesta abia după două ore şi jumătate în legătură cu incidentul. Maariv notează că Netanyahu a rămas la petrecere până la ora 21:30. O altă posibilitate, notează cotidianul, ar fi ca Statul Major să fi încercat să ia legătura cu reşedinţa premierului, dar să nu fi reuşit.

Tragedia din Bucegi scoate la iveală şi răni mai vechi, nevindecate. Astfel, presa israeliană relatează despre o petiţie care îl vizează pe rabinul responsabil cu identificarea trupurilor neînsufleţite ale militarilor morţi în România. Părinţii victimelor unui accident de elicopter petrecut în 1992, în care ar fi fost implicat rabinul, au formulat o petiţie împotriva numirii lui Rafi Peretz în funcţia de rabin-şef al Armatei israeliene.

Rafi Peretz este responsabil în prezent cu identificarea cadavrelor militarilor israelieni în România. Doi militari israelieni dintr-o echipă de salvare au murit în 1992, când cablul prin care erau ridicaţi în elicopter s-a rupt. Părinţii susţin că Peretz, care pilota elicopterul, nu le-a oferit asistenţă răniţilor, însă un comitet creat pentru a ancheta incidentul a acceptat explicaţiile date de acesta. Acum, Peretz ar putea rata numirea ca rabin-şef al Armatei, din cauza petiţiei înaintate de rudele victimelor accidentului din 1992, relatează ynetnews.com. "Toţi care greşesc în Armata israeliană sunt promovaţi. Nu l-aş trimite niciodată în România, este o idee nebunească. El a greşit exact în legătură cu valoarea supremă, salvarea de vieţi omeneşti. Este acesta mesajul pe care îl oferim militarilor israelieni? Statul nostru şi-a pierdut valorile", a spus Leah Tzuriano, al cărui fiu, Gil, şi-a pierdut viaţa în accidentul din 1992.

Ceremonii militare şi religioase de comemorare a militarilor care şi-au pierdut viaţa în catastrofa aviatică din judeţul Braşov au avut loc miercuri dimineaţă în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii, informează MApN, citat de Mediafax. Ceremoniile au avut loc prin ordin al ministrului Apărării, Gabriel Oprea, la ora 08:00, în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii. La ceremonia de comemorare organizată la sediul Ministerului Apărării Naţionale au participat ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, secretarul de stat Viorel Oancea, locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Ştefan Oprea, personalul militar şi civil din structurile centrale ale instituţiei, precum şi reprezentanţi ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. După intonarea imnurilor naţionale ale României şi statului Israel, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor şapte militari care şi-au pierdut viaţa în tragedia aviatică din judeţul Braşov, în timpul unei misiuni de instruire în comun, şi s-au oficiat servicii religioase creştin-ortodox, catolic şi liturgic iudaic.

×
Subiecte în articol: special