Traian, stalpul unui neam vechi de trei secole

Poiana Catunenilor este un loc aparte pe Valea Ilvelor din Bistrita-Nasaud. Primul care a urcat muntele a fost Dorotei Catuna. A ridicat casa de lemn intr-o poiana. Pe grinda de la intrare a cioplit anul in care se nascuse - 1763.

Cronica de familie

Dupa moartea tatalui, cei patru copii - Toader, Scridon, Ioan si Petrea - au impartit poiana in patru parti egale. La mijloc, unde se intalneau cele patru parti, era mormantul lui Dorotei. Peste un an, in 1864, avea sa moara si Ana, mama lor. Au ingropat-o tot acolo. Mezinul, Petrea, l-a avut numai pe Trofin. El a luat-o de nevasta pe Sofia. Au avut o viata fericita, implinita de cei opt copii. Traian Catuna a implinit in decembrie anul trecut varsta de 101 de ani. El este cel mai mare dintre copiii lui Trofin Catuna si locuieste sus, pe munte, la casa lui din Poiana Catunenilor.

Un sat cu 81 de suflete

De vreo cativa ani, Traian Catuna si-a pierdut vederea. Se bizuie pe nepoti si pe mintea care i-a ramas limpede. Cand il imbii, povesteste cu har despre cum au ajuns acolo Catunenii, cum le-a crescut neamul. Langa el sta nepoata lui, Viorica Catuna, invatatoare la scoala din Poiana Catunenilor, o scoala unde toti elevii fac parte din aceeasi familie. Toti cei care locuiesc aici sunt nepoti si stranepoti ai lui Dorotei Catuna, cel care a pus temelia unui neam ca o stanca. Sever Ursa, profesorul din Maieru, este unul dintre nepotii lui Traian. El este cel care a luat asupra sa misiunea de a lasa posteritatii istoria acestui neam. Si nu deloc o istorie simpla. Dintre fratii lui Traian, in viata mai sunt Stefan, de 87 de ani - cel mai mic dintre toti, Danila, fierarul, de 89 de ani, Dumitru, de 90 de ani, un pantofar cunoscut in zona, Augustina, de 91 de ani, si Victoria, de 93 de ani. Augustin, care urma sa implineasca anul acesta 100 de ani, si Doniza, care anul trecut implinise 95 de ani, au trecut la cele vesnice. Cand se aduna toti cati sunt in familie, desi sunt foarte rare aceste ocazii, Poiana Catunenilor se umple de oameni. Profesorul Ursa, un om cu un adevarat cult al stramosilor, ii stie pe de rost pe toti. In Poaina Catunenilor au ramas 81 de suflete. Altii din neam au plecat in strainatate ori s-au mutat la Ivaneasa si Ilva Mare, la Maieru, in Cluj, Zalau, Braila, Bistrita si Baia Mare.

Citește pe Antena3.ro

Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024

Cunoaste muntele cum isi cunoaste casa

Server Ursa stie din spusele rudelor sale si din ceva inscrisuri gasite prin cuferele din podurile caselor ca batranii din familia Catuna au plecat pe front, au colindat prin lume. Uneori au venit pe jos sute de kilometri, de la rusi, de la unguri, de la nemti. Lui Traian Catuna nu-i place sa vorbeasca despre acestea. Prefera ca, atunci cand povesteste istoria neamului, sa se refere la alt gen de intamplari: cum au murit copiii unuia dintre frati sau cum au nascut nevestele lor fara ca vreun doctor sa vrea sa urce pana sus. Vorbeste despre viata in salbaticie si despre cum sa te feresti de lupii care bantuie pe munte. Mai aminteste despre trecerea nemtilor sau a rusilor in cel de-al doilea razboi mondial. Cel mai aprins povesteste despre ascunzatorile de prin paduri, unde Catunenii isi fereau vitele si caii in vremuri tulburi. Stie pe de rost potecile si drumeagurile pana departe, spre Moldova.

„Daca nu ne trezeam repede, ramaneam nemancati"

Cand Traian a implinit 100 de ani, tot staul l-a sarbatorit. Au venit rudele si au inchinat un pahar, iar primarul i-a inmanat titlul. L-a primit, dar nu stie nici acum ce sa faca cu bucata de hartie. „E doar o marturie ca am trait pe acest pamant, atat", raspunde batranul cand il intrebi de titlui de Cetatean de Onoare pe care l-a primit. Victoria, care a implinit 93 de ani, isi aminteste cu drag de copilarie: „«Victorie, unde esti?» Asa ma striga mama. Cand eram mica-mica, imi zicea Tolia. «Tolia, unde esti?», «Tolia, vin’ acasa, ca-mi trebuiesti...". Fratele Traian ne certa si ne mai si batea. Cand se duceau parintii cu treburi, el era mai mare peste noi. Trebuia sa ascultam de el, daca nu, mancam bataie. Seara, care se culca fara rugaciuni umbla batut si pedepsit. Traian si mama ne bateau. Asa spunea mama: «Ca de la el mancati paine de grau, de pe urma lui aveti lapte si branza, de pe pamant is toate. Sa saruti pamantul si sa saruti mana parintilor». Amintirile lui Traian despre copilarie sunt la fel de vii. „Mama venea sa ne trezeasca. «Sus! Sus! Hai, tu meri acolo, tu meri acolo...» Facea cate-o mamaliga mare si, daca nu ne trezeam repede, nu mai ramanea. Mancam colesa cu lapte si branza.... Nu era scoala atunci. Si tata, Trofim, il chema, a facut o cerere si a facut scoala acasa. Si cand torceam toata noaptea, punea tata tablita si creionul de piatra: «No, sa-mi scrii numerii pana la zece» «No, sa-mi faci alfabetul pana la litera a zecea». Asa am invatat carte...".

„Am trezit toate pietrele plangand"

Ne povesteste apoi cat de greu i-a fost, candva, sa convinga medicul din sat sa vina sa „grijeasca" de copii mezinului, Stefan. Este o poveste care l-a marcat toata viata. Nu are alta explicatie pentru ce s-a intamplat decat aceea ca asa a vrut Dumnezeu: „O trecut o zi si o noapte si copiii s-or bolnavit. Si primul copil pe cari l-a avut mai mari, Emil Catuna, si al doilea dupa el, Pamfil Catuna, si al treilea, Leontina Catuna. Emil a fost de 9 ani, Pamfil de 7 si Leontina de 5 ani. Era spre sara. Parca-i vad. Primul s-o imbolnavit Emil. Io n-aveam cal, dar m-am dus la parinti. La ei a fost stracat caruta. Aveau un cal zburdalnic si nu m-am bizuit pe timp de noapte sa ma sui cu copilu’ pe cal. M-am dus fara copil la doctor. Am ajuns in sat si l-am rugat ca sa vie, ca lui Stefan ie bolnav tari copilu’. Si nu o vrut sa vie. Dupa ce l-am adus cu greu, am vinit acasa si am gasit copilul mort. Am fugit cu astalalt la doctor, ca el putea merge. Am stat la dispensar pana noaptea pe la trei. Doctorul nu stia ce are copilul si se temea sa nu moara. Si o murit si Pamfil, in dispensar. L-am lasat pe copil acolo, in dispensar, si am venit acasa. Catu-i de lunga Ivaneasa asta, toate pietrele le-am trezit. Plangeam, ca omul. In aceeasi zi s-o bolnavit si Leontina. O venit atunci comisii mari, s-o luat probe, pana si apa din fantani. Pe Leontina am trimis-o la Cluj la spital. Acolo am trimas si paini, sa le faca analize. S-or strans in juru’ Leontinei doisprazece doctori. I-or facut si tranfuzii in sange, si injectii scumpe... Stomacul ii era ca ciuru’. Si Leontina a murit. Acolo, intre 12 doctori. Facusam, aici in poiana, gropi pentru astialalti doi, apoi am largit-o sa o punem si pe ea".
( ADRIANA MURESAN )

Neamul Catunenilor a ramas lipit de locurile natale

Fiecare dintre fratii Catuna a invatat cate o meserie: unu-i pantofar, altul fierar, altu-i dulgher si pielar. Toti au invatat sa faca sindrila ori sa zideasca. Traian spune si acum ca nu au cumparat decat sare si gaz pentru lampi. In rest si-au facut singuri de toate. Lumea spune ca nu gasesti in tinutul Nasaudului prea multi mesteri la fel de priceputi ca si ei. Au construit case, si-au ridicat singuri scoala, care dainuie si astazi. S-au ascuns in munti si s-au intors, au cantat la vioara si din fluier, s-au bucurat la fiecare copil nascut, si-au descoperit capetele in tacere cand unul sau altul a pasit in eternitate. Au trait dupa legea lor din vechime, intr-o lume a lor.

„Tata a facut o cerere si a facut scoala acasa. Punea tablita si creionul de piatra pe pat si zicea: «No, sa scrii pana la zece». Asa am invatat carte"

„O trecut o zi si-o noapte si copiii s-or bolnavit. Si primul cari l-am avut s-o dus pana sa vie doctoru’. Al doilea s-o dus in dispensar. A treia s-o dus in spital, cu 12 doftori langa"

„ De cand sunt io n-am cumparat decat sare si gaz de lampa. Restul le-am facut singuri. Fiecare a invatat o meserie - unul facea pantofi, altul sindrila..."

CV

Traian Catuna

Data nasterii: 1 decembrie 1902 Locul nasterii: Poiana Catunenilor, jud. Bistrita-Nasaud

„Primul care a ajuns in locurile astea a fost strabunicul Dorotei. Impreuna cu Ana, pe care o furase din Dorna, au ridicat o casa de lemn si n-au mai plecat de aici. Dorotei si Ana au avut patru copii: Toader, Scridon, Ioan si Petrea, bunicul meu. Petrea l-a avut numai pe taica, pe Trofin. Eu, Traian, mi-s cel mai mare dintre copiii lui. Mai e Stefan, de 87, mezinul. Danila, fierarul, are 89, Dumitru 90, Victoria are 93. Anul trecut trebuia sa-l trecem pe Augustin peste 100, dar n-a mai apucat. Doniza s-a dus anul trecut, la 95 de ani, da’ a lasat in urma 14 copii."