Trăiască România Mare!

Se împlinesc astăzi 90 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Încercăm să retrăim azi acea zi de duminică în care pe "câmpia lui Horea" din apropierea cetăţii Alba Iulia, mii de ardeleni au trăit visul de veacuri.

Cu două săptămâni în avans, întreg Ardealul a intrat în febra pregătirilor pentru Adunarea de la Alba-Iulia. Pentru a răspândi vestea, arădenilor, sibienilor, lugojenilor şi braşovenilor li s-au distribuit foi volante intitulate "Veniţi la Alba-Iulia!". "Veniţi cu miile, cu zecile de mii!", erau îndemnaţi cititorii. "Lăsaţi pentru o zi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temeliile unui viitor mai bun şi fericit pentru întreg neamul românesc." Consiliul Naţional Român a convocat delegaţiile româneşti din întregul Ardeal pentru duminică, 1 Decembrie, la ora 10:00. Episcopi, protopopi, trimişi ai societăţilor culturale, "reuniunilor femeieşti", şcolilor şi institutelor teologice şi pedagogice, soldaţi, ofiţeri, meseriaşi, studenţi şi câte trei delegaţi din fiecare circumscripţie cu locuitori români erau chemaţi la Adunare. "Fii tare, neam românesc, în credinţa ta, căci iată, se apropie ceasul mântuirii tale!", erau îndemnaţi transilvănenii, bucovinenii şi basarabenii în acele zile.

MĂSURI DE SIGURANŢĂ
Pentru asigurarea ordinii, au fost convocate la Alba-Iulia şi gărzile naţionale româneşti din Alba, Blaj, Aiud şi Abrud. Zvonuri circulau multe. Despre unele a scris în jurnalul său şi profesorul Traian Mager: "Azi au plecat spre Alba-Iulia delegaţia Secţiei, pentru a duce adeziunea noastră la actul Unirii Ardealului cu patria-mamă. Prin notă telefonică, la ora 4 d.a., Garda din Brad cere să le trimitem ajutor. Sunându-se alarma, au fost echipaţi şi trimişi la gară 30 de gardişti, ca să se îmbarce pentru Brad. Între timp, cererea este contramandată".

Emoţiile erau tot mai puternice o dată cu apropierea zilei "sfinte"! În aşteptarea veştilor, oamenii treceau zilnic bătătura preotului, învăţătorului şi primarului. Mulţi au plecat spre Alba-Iulia cu o săptămână înainte. În ciuda iernii grele, pe lapoviţă, prin troieni şi nămeţi, ţăranii au pornit-o spre Adunare. Fie pe jos, cu desaga în spinare, fie în căruţă. Prea mult aşteptaseră împlinirea visului Unirii! Sosiţi din Maramureş, de pe Valea Mureşului, Arieşului, de pe Someş şi Olt, ţăranii au îmbrăcat straiele de sărbătoare. Nu mulţi vor fi fost cei care au descins în Alba-Iulia cu trenul. Dar neaşteptată trebuie să fi fost afluenţa călătorilor în acele zile de decembrie în gara locală! Şi surprinzătoare, de vreme ce membrii delegaţiilor au scrijelit, la exterior, pe vagoane, locurile de baştină (Marmaţia, Ţara Oaşului, Ţara Sălajului). Pe peron le-a dat onorul compania condusă de locotenentul Ovidiu Gritta. Într-un vacarm neobişnuit s-au amestecat atunci goarnele soldăţeşti şi cântecele naţionale intonate de delegaţi. Ţăranii din zone prea îndepărtate de "cetatea Unirii" şi cei săraci au rămas acasă. De pildă, moţii din Albac, "prost îmbrăcaţi de iarnă", după cum recunoşteau în scrisoarea de adeziune la actul Unirii.

Încă de dimineaţă, la fiecare jumătate de ceas, gara oraşului primea noi şi noi grupuri de manifestanţi. Primii la sărbătoare au ajuns moţii, urmaţi de ţăranii de pe Valea Ampoiului, vestiţi pentru sumanele albe şi căciulile ţuguiate. Mureşenii, haţeganii, hunedorenii, locuitorii din părţile Jiului, ai Ţării Bârsei şi Oltului s-au grupat şi ei după provenienţă. Fiecare comună şi-a pus în frunte steagul. Călăreţii stăteau şi ei în primele rânduri. Şi muncitorii din Valea Jiului, conduşi de Iosif Ciser, s-au prezentat la Adunare, avându-i alături pe lucrătorii din ocne şi din uzine.

Cu toţii s-au strâns în piaţa mare a oraşului. De aici au defilat în haine sărbătoreşti, cu steaguri tricolore în frunte, în şiruri de câte patru şi grupuri de câte 200, spre câmpia din apropierea oraşului. Emoţionant trebuie să fi fost momentul în care manifestanţii au cântat zguduind văzduhul dimineţii "Deşteaptă-te, române!", în apropierea bisericii episcopale! De câteva zile, ziarul "Românul" îi învăţa versurile "Imnului unirii": "Neam român, ridică-ţi glasul, căci şi cerul, şi pământul/ Vreau acuma să te-asculte, să-ţi audă azi cuvântul". Se confecţionau de zor şi se vindeau steaguri naţionale. Cele mai mari măsurau trei metri, costând 380 de coroane. În aşteptarea deciziei, ştiutorii de carte au lecturat numărul festiv "Alba-Iulia". "Fiţuica", special tipărită în cinstea evenimentului, le ura participanţilor bun-venit "în sfânta cetate de durere şi slavă a neamului românesc".

Între timp, în sala casinei militare din oraş, botezată de atunci "Sala Unirii", s-a citit şi votat rezoluţia propusă de Marele Sfat Naţional. La votare, delegaţii au intrat pe bază de mandat (credenţional). Vor fi intrat în sală toţi cei 1.228 de delegaţi? Despre aceasta, ziarele vremii nu menţionează. Nici despre negocierile secrete ale fruntaşilor ardeleni din ajun. La 30 noiembrie, în spatele uşilor, liderii românilor din ardeal, indiferent de co-loratura politică, se sfădiseră în chestiunea negocierii unirii cu România.
"Cu condiţii sau fără?" era întrebarea ce-i învrăjbise.

În faţa delegaţilor la Adunare, politicienii au vorbit însă aceeaşi limbă. Pe rând, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu şi Iosif Jumanca şi-au ţinut discursurile pentru "unirea românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească şi teritoriile locuite de ei cu România". Spre ora 13:00 a cuvântat şi Vaida, spre nemulţumirea participanţilor, sătui de atâta poliloghie. Şi nu era de mirare. Pe-acea vreme nu erau microfoane, nici staţii de amplificare. Cuvintele erau reluate din om în om şi duse până departe la urechile românilor de pe "câmpul lui Horea". Ultimul a vorbit Ioan I. Papp, episcopul Aradului, care a binecuvântat decizia Adunării Naţionale.

"Veniţi, Români! Porniţi-vă spre munte!
V-arată drumul morţii din morminte.
Să nu uitaţi a veacurilor carte,
Veniţi, veniţi!... Căci adevăr zic vouă:
Ori vă mutaţi hotarul mai departe,
Ori veţi muri cu trupul frânt în două"
Octavian Goga, "Latinitatea strigă din tranşee", 1916

Prima rugăciune pentru România Mare

În octombrie 1918, viitorul patriarh Elie Miron Cristea, pe atunci episcop de Caransebeş, a dat o circulară către preoţii ardeleni, prin care Biserica Ortodoxă din Transilvania era pusă pe temelii naţionale. Fiecare slujbaş al Domnului, chiar şi din cel mai îndepărtat cătun, urma să pomenească autorităţile române în rugile către Cel de Sus: "Până când preasfinţitul sinod episcopesc, în deplina sa competinţă, va statori conform noilor stări de drept definitive octeniile şi pomenirile respective, a transmis episcopul supuşilor săi, dispun următoarele: La ectenia cea mare de la începutul slujbelor să adauge la locul cuvenit: «Pentru înalta noastră stăpânire naţională şi pentru marele sfat al naţiunii române – Domnului să ne rugăm». La ectenia după sfânta Evanghelie: «Încă ne rugăm pentru înalta noastră stăpânire naţională şi pentru marele sfat al naţiunii române, pentru mântuirea şi iertarea păcatelor lor şi pentru ca Domnul Dumnezeu, mai ales să le dea spor şi să le ajute întru toate lucrurile lor, spre binele obştesc»".

La Dej s-a cântat imnul regal român

Toate oraşele transilvănene au sărbătorit Unirea.
Bunăoară, din ziarul "Românul" aflăm cum au cinstit evenimentul dejenii: "De ziua de 1 Decembrie, românii din Dej au plecat cu toţii la sfânta biserică, să-şi înalţe sufletele entuziasmate. A fost un moment înălţător, când garda naţională a intrat în biserică sub drapel tricolor şi sub conducerea ofiţerilor cu eşarfe cu tricolor românesc. La ieşirea cu darurile, când preotul a pomenit stăpânirea noastră naţională, corul a cântat strofa primă şi ultimă din «Deşteaptă-te, române!» Puternică impresie şi lacrimi a stârnit intonarea imnului regal român, cântat în terţet de doamna Aurelia Mera şi de domnişoarele Aurelia Barbul şi Elena Salcă. La sfârşitul liturghiei, preotul Mânzat a ţinut o adâncă vorbire, potrivită însemnătăţii zilei, apoi a sfinţit steagul gărzii, după care publicul a intonat din nou «Deşteaptă-te, române!» De la biserică, garda cu drapelul sfinţit a parcurs piaţa oraşului şi câteva străzi. Garda a serbat şi separat, în mod solemn, această zi".
La Cuvin, "legionarii" români au fost convocaţi la o adunare în curtea bisericii ortodoxe. Au cântat imnul unirii, decorând cu flori steagul tricolor. Stegarul Constantin Putici a cuvântat despre însemnătatea zilei: "Precum la Sfintele Paşti se vesteşte învierea lui Hristos, azi se vesteşte învierea neamului românesc. Sus, române, ridică-ţi fruntea, căci azi eşti liber
în ţara ta!". Ceremonia s-a încheiat în zgomotul salvelor şi versurilor de "La mulţi ani!". Mai pragmatici, românii din Mehadia au înfiinţat "Fondul naţional", prin care s-a colectat suma de 1.418 lei. Cu acelaşi prilej, preotul Cornel Buracu le-a comunicat participanţilor la adunarea "poporală" locală hotărârile Constituantei de la Alba-Iulia.

Rivalităţi politice între regăţeni şi ardeleni

Peste ani, redactându-şi memoriile, Nicolae Iorga a scris şi despre prima impresie lăsată de politicienii ardeleni.
"Ardelenii stăteau în continua atitudine de observaţie, urmând exemplul şefului şi cum, la început, preşedinte a fost d. Vaida, care se instala ca un conducător de Reischsrat vienez, cu toată solemnitatea pornirea zgomotoasă a temperamentului care-i sta scris şi în figura frumoasă, ochioasă şi mustăcioasă lipsea ca să animeze această mulţime patriarhală de preoţi, de avocaţi din centre mici, de medici cu clientelă modestă, de profesori pentru care multe vreme Bucureştii fuseseră un Ierusalim unde, în templul lui Solomon, nu e cuviincios să se facă zgomot." În schimb, pe Iuliu Maniu îl descria în culori sumbre. Istoricul îi purta pică politicianului ardelean încă din 1926, când îi forţase demisia din Partidul Naţional. Concurenţa pentru şefia partidului şi fuziunea cu ţărăniştii contribuiseră la destrămarea relaţiilor politice dintre cei doi. "Un om cu privirea de oţel şi inima de piatră, un mag al misterului politic dibaci întreţinut asupra unei insuficienţe personale pe care ştia aşa de bine s-o ascundă, avocatul Iuliu Maniu, nemeş sălăjean, cu cultură exclusiv maghiară, catolic de convingere, era căpetenia indicată a unei nemărginite şi necruţătoare ambiţii."

În zadar stăruinţa şi ameninţările ungurilor...

Despre zilele premergătoare adoptării rezoluţiei unirii Transilvaniei cu România a relatat şi Iuliu Maniu. La 24 ianuarie 1934, cu prilejul aniversării Unirii Principatelor Moldova şi Valahia, a susţinut o conferinţă la radio despre "Marea Unire". Pe calea undelor, Maniu a expus obstacolele politice depăşite de fruntaşii ardeleni. "În zadar a fost toată străduinţa guvernului unguresc de a câştiga pe români cu cele mai seducătoare promisiuni, în zadar au fost rugămintea şi ameninţările arhiducelui Iosif, adresate trimisului Consiliului Naţional, Alexandru Vaida Voevod, de a cere orice, căci toate se vor împlini, numai alăturarea de România să nu se decidă, în zadar a fost străduinţa ministrului ungar Jaszi Oscar în Arad şi pe urmă în Budapesta de a îndupleca pe români la acceptarea unei soluţii tranzacţionale. În zadar, pentru că întreaga suflare românească era tran-şantă în atitudinea ei: unire sau moarte!"