Transfăgărăşan: Splendoarea dincolo de gropi

Ca să mergi pe Transfăgărăşan îţi trebuie frâne bune, dragoste de munte şi bun-simţ. Drumul e întruchiparea vorbei ajunse clişeu de mândrie naţională: "Ţară frumoasă, păcat că-i locuită". Deschis doar câteva luni pe an, traseul ar putea aduce mulţi turişti, numai că ceea ce-l face unic îl şi pierde: drumul şerpuit, tăiat prin munte, e plin de gropi, peticeli şi fără parapete. Am ajuns să ne uităm la acest drum, construit în comunism în doar patru ani, ca la piramidele egiptene: cum şi cu ce au reuşit oamenii ăia să facă aşa minune de drum când nouă, azi, ne trebuie ani în şir pentru un kilometru de autostradă? Ca să ajungi să vezi minunile naturii, Bâlea Lac – Cascada Bâlea şi Capra, pădurile de brad şi stâncile ameţitoare –, dar şi pe cele făcute de mâna omului, uneori cu preţul unor vieţi omeneşti – Barajul Vidraru, Cetatea Poenari şi cel mai lung tunel din România –, trebuie să înduri şoseaua peticită, gunoaiele pitite în iarbă, întreruperile din cauza căderilor de bolovani şi tarabele cu mereu aceleaşi suveniruri. Numai aerul tare de la Bâlea Lac poate şterge greaţa care nu e doar de la serpentinele spectaculoase ale unui drum cu un potenţial fantastic.

Nea Gigi, mare amator de natură şi grătar, a ajuns să se uite la Transfăgărăşan ca la piramidele egiptene, întrebându-se ce scule aveau comuniştii ăia de le-a ieşit aşa minune de drum prin abruptul muntelui şi în aşa de puţin timp. Doar 4 ani, între 1970 şi 1974. Şi cum de acuma ne împiedicăm ani în şir de un kilometru de autostradă. "Da', măi, ai dracu'! Şi după ce s-au chinuit atâţia oameni la ditamai construcţia, în zilele noastre nici nu putem să păstrăm ce-au făcut alţii", nea Gigi mai că dă cu şăpcuţa de pământ, aşezat pe scăunelul pliant, în timp ce-i susură o cascadă la ureche.

MINUNILE NATURII ŞI CELE FĂCUTE DE MÂNA OMULUI
Ca mulţi alţi turişti care o dată ce-au urcat Transfăgărăşanul sau DN 7C nu mai văd alt loc unde să-şi petreacă concediul, nea Gigi şi-a încărcat în maşină nevasta, cortul şi grătarul şi a pornit din Râmnicu Vâlcea spre locul unde vine an de an. Şi-a verificat frânele, şi-a luat în suflet iubirea de munte şi în portbagaj - sacii de gunoi, că nu-l lasă inima să lase mizerie în urmă, cum fac alţi "papucari" de la oraş despre care ştii unde au băut bere şi unde au mâncat micul cu muştar.

Nea Gigi a descoperit, ca în fiecare an, drumul lin de dinainte de localitatea Arefu, punctul de început al Transfăgărăşanului, drum cu dealuri ce se împăduresc văzând cu ochii, cu case în stil brâncovenesc, înviorate de culori moderne, până când munţii îl strâng pe şosea din ce în ce mai mult cu răcoare curată şi miros de brad.

Ca în fiecare an, în dreptul satului Căpăţâni, nevasta îi arată pe geam cetatea Poenari, cuibul de vulturi ridicat de Vlad Ţepeş, la care poţi ajunge urcând aproape 1.500 de trepte. Nu le mai urcă decât în minte, că nu-l mai ţin picioarele. Pe serpentinele din ce în ce mai strânse merge încet, ca să aibă timp să privească peisajul. Şi mai sunt şi gropile. Peticite din loc în loc, dar majoritatea în stare naturală, descurajează alţi turişti care nu ştiu ce-i aşteaptă la capăt.

La Vidraru, nea Gigi face, alături de alţi turişti, poza clasică, minunându-se de culoarea verde-profund a lacului cu o adâncime de 160 de metri. Nici la Statuia Electricităţii nu poate să urce, pentru că treptele din metal sunt în renovare. În timpul săptămânii turiştii sunt destul de puţini, dar de joi încolo apar şi autocarele cu străini şi oamenii care fură un weekend prelungit de relaxare. Tarabele cu suveniruri anunţă de fiecare dată apropierea de un obiectiv demn de a fi vizitat. Oferta e aceeaşi: caşcaval afumat, şuncă, siropuri, măşti populare, Dracula din lemn, bâte de baseball, miei din plup, peruci, ii, pulovere aspre din lână şi pietre semipreţioase.

 "Da' mă, ai dracu'! De parcă n-avem ce altceva să vindem...", se îmbufnează nea Gigi, sătul să mai cheltuie banii pe aceleaşi lucruri.

PROBA DE FOC A DRUMULUI CERNE TURIŞTII
Cum dai să te apropii de Cascada Bâlea, câţiva muncitori peticesc în reluare drumul. Şi, ca să amăgească şoferul cum ar arăta un drum normal, preţ de 1 kilometru-doi s-a turnat asfalt neted ca în palmă. Îţi revii repede la podul de peste pârâul Otic, unde-ţi supui maşina la mari cazne. Ca să nu vadă nesimţirea cărată în pădure, adică mormanele de gunoi iţite din poieniţe, nea Gigi se uită tot în sus, la munţii din ce în ce mai măreţi, cu stânci spectaculoase şi cascade subţiri ce brăzdează masivele.

Pancartele cu "Salvaţi pădurea!" nu impresionează pe toată lumea. "Situaţia o salvează peisajul", râde nea Gigi cu ochii la culmile aburite de nori şi cu urechea la susurul râului Capra. Cu câţiva kilometri înainte de Bâlea Lac, nea Gigi îşi aşează tabăra. În dreapta are râul, deasupra-muntele. Mai sunt şi alţi amatori de munte, poposiţi în acelaşi loc, şi prieteniile se leagă seara, la foc de tabără şi muzică.

"Dacă ar fi din loc în loc câte un bec pe drumul ăsta şi dacă ar urca cu tomberoane mari şi până aici, totul ar fi perfect", e convins Costică Răducanu, turist. "Ce ne place nouă aici, e că ne-a venit rândul să fim servite", spune o doamnă cu pălărie, ce se rumeneşte la soare, în vreme ce soţul ei face cafeaua şi are grijă de focul pentru grătar.





"De parcă în restul anului nu tot noi vă servim", râde nea Costică, aşezându-se pe un alt scăunel pliant, în faţa lui nea Gigi. Zice că nu mai are stop pe frâne după ce a urcat până aici, dar uită de belele când priveşte la minunile naturii şi ale omului. "Doar e Transfăgărşanul, nu e uliţă de sat. Am prieteni care mi-au zis că ar veni şi ei să vadă peisajele astea, dar le e de drum", adaugă.

CEL MAI LUNG TUNEL DIN ŢARĂ ŞI ZĂPADĂ ÎN MIEZUL VERII
Mai sus, la Cascada Capra, alte tarabe. O doamnă a venit din Curtea de Argeş să-şi vândă brânza de burduf şi şunca pe munte. "De la 15 iulie începe cu adevărat sezonul şi ţine până la 15 august", spune, în timp ce dă restul unui turist în papuci.

Înainte de Bâlea Lac călătorul trece prin cel mai lung tunel din ţară, dar şi cel mai întunecos. Că nu s-a învrednicit nimeni ca pe parcursul destul de bolovănos de 1 kilometru să pună o altă luminiţă în afara celei de la capătul tunelului.

La Bâlea Lac vezi în miezul verii petice de zăpadă şi lacul limpede pe care e construită cabana. Preţurile sunt un pic piperate, dar decente din perspectiva numeroşilor turişti nemţi şi francezi. De pe o stâncă, ai întreaga privelişte a traseului spre Cârţişoara, punctul terminus al Transfăgărşanului, ondulat între munţi ca într-o căldare uriaşă. Aerul tare şi temperatura, la care mulţi nici nu se gândesc când urcă aici încălţaţi cu sandale şi în maiouri, te curăţă de zgura traseului dificil şi plin de emoţii, mai ales că sunt multe zone fără parapete, iar serpentinele îţi lasă un gol în stomac.

STÂNA DIN MUNTE CU ASFALTUL PE PARTEA DREAPTĂ
Din acest punct, Transfăgărăşanul coboară pe un drum simţitor mai bun, spre Cascada Bâlea. Malurile colţuroase îşi mai varsă surplusul din când în când astfel că pe traseu vezi utilaje ce adună bolovanii de pe şosea, ori circulaţia se mai întrerupe din când în când. Când nu încetineşti din cauza căderilor de pietre, te trezeşti în faţa maşinii cu câţiva măgari prietenoşi, care stau la poză, sau căluţi nărăvaşi. Până la cascadă, vezi aruncată printre steiuri la poalele muntelui - o stână.

Nu e departe de marginea drumului. Are 500 de oi, 6 câini care le apără de urşi şi 4 ciobani. De grindă se înşiră bulgări de urdă în pânză, iar în cămară se aliniază roţile de caşcaval şi brânza de burduf. De ordinea şi disciplina la stână se ocupă Daniela Boşcă, cea care împreună cu soţul ei au câştigat licitaţia Primăriei Cârţişoara anul acesta şi au luat în grijă stâna. "Stăm aici până la prima zăpadă, adică în septembrie", explică din ritmurile vieţii la stână.

Spune că vara vând în special turiştilor brânza pe care o fac. Iarna le merge mai bine, că au deja clienţi la pensiuni şi preţul e mai bun. "Pui un caş să dospească vreo 6-7 zile. O zi ştergi zerul de pe ele, o zi - nu. Apoi dai prin maşina de tocat caşul şi pui sare, cam juma de kilogram la 40 de kile de brânză. După care bagi brânza în băşicile de animal pregătite pentru asta, le înmoi în zer şi le întorci de pe o parte pe alta mai multe zile", explică secretul brânzei de burduf. Pe lângă tainele băcitului, Daniela a trebuit să se adapteze la toanele muntelui.

"Bat vânturi mari şi când plouă, plouă, nu glumă. Când a fost potopul acela de i-a luat pe cei doi turişti unguri, ne-a inundat şi pe noi. Animalele au simţit ceva: în seara potopului, porcii s-au cocoţat pe nişte scânduri şi vaca stătea pe un maldăr de pământ lângă rulotă."

Mai departe, pe drum, Cascada Bâlea ţâşneşte albă dintre munţii împăduriţi când nici nu te aştepţi. Din drum poţi ajunge la ea pe un traseu de 45 de minute sau cu telecabina. 15 lei tura. La Cârţişoara, în satul ţăranului ajuns la Roma în opinci, drumul care taie cei mai înalţi munţi din ţară şi care uneşte Muntenia de Transilvania, se termină.

Dacă la întoarcere vrei senzaţii tari şi off-road, poţi alege drumul către Pensiunea Cumpăna, ocolind pe cealată parte Lacul Vidraru şi ajungând chiar la baraj printr-un tunel. Cei peste 15 kilometri pe un drum plin de cratere nămoloase şi de torenţi aduşi din munte sunt proba de foc a oricărui autoturism. Vorba lui nea Gigi, turistul cu mare dragoste de traseul ce taie Făgăraşul: "Da' mă, ai dracu'! Trebuie să-mi omor maşina ca să văd ce frumoasă ţară avem".