x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Udrea petrece la Chişinău

Udrea petrece la Chişinău

de Elena Stan    |    27 Noi 2009   •   00:00
Udrea petrece la Chişinău
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Elena Udrea, ministrul demis al Turismului, organizează laChişinău la data de 30 noiembrie "Seara românilor de pretutindeni", alocând pentru acest eveniment peste 24.000 de euro.

Scopul evenimentului îl constituie promovarea ofertelor de turism din România, cu accent pe promovarea Maramureşului, relansarea dialogului cu autorităţile de turism, asociaţiile profesionale şi agenţiile de turism din Republica Moldova pentru creşterea circulaţiei turistice. Udrea se bazează pe prezenţa ziariştilor din Republica Moldova la eveniment, deoarece aşteaptă ca acţiunea să fie intens mediatizată în mass-media din Moldova.

"Agenţiile de turism şi de mass-media sunt principalii actori în informarea cu privire la produsul turistic din România şi mai ales în promovarea acestuia în rândul publicului din Republica Moldova", potrivit caietului de sarcini. Procedura de achiziţie publică aleasă este cea brevetată de Udrea de când se află la conducerea Ministerului Turismului, respectiv selecţia de ofertă.

În urma evaluării ofertelor primite, firma care se va ocupa de organizarea evenimentului este Pandor Media.

"Pentru organizarea evenimentului «Seara românilor de pretutindeni» au depus oferte SRL GPI (Grupul Proiectelor Inteligente) - 28.770 de euro, SRL Pandor Media - 24.020 euro şi SRL Nutrames - 27.960 de euro. Sumele au inclus TVA. Ca urmare a evaluării ofertelor, având în vedere criteriul stabilit şi anume «preţul cel mai scăzut», a fost desemnată câştigătoare oferta firmei SRL Pandor Media care a prezentat o ofertă cu un buget total de 24.020 de euro, în condiţiile respectării caietului de sarcini", potrivit răspunsului primit de la Ministerul Turismului.

DETALII
Evenimentul va avea loc într-o sală de conferinţe din incinta unui hotel de 4 sau 5 stele din zona centrală a oraşului Chişinău, unde să poată intra 150 de persoane. Locaţia trebuie să dispună şi de o sală care să permită şi organizarea unui bufet. Spaţiul pentru eveniment va fi dotat cu tehnică necesară realizării unor prezentări multimedia (laptop, ecran de prezentare), precum şi cu un ecran plasmă (cu dimensiunea de minimum 42 de inch, cu stativ), DVD player pentru proiecţii. De asemenea, se va asigura sistemul de sonorizare pentru muzică. Sala va fi dotată cu două microfoane portabile, cu stativ.

De asemenea, se va asigura o formaţie care să aibă în repertoriu cântece şi dansuri specifice zonei Maramureş, spectacolul se va realiza în două reprize a câte 30 minute. Ministerul asigură şi transportul, cazarea şi onorariile pentru artişti. În cadrul evenimentului va fi realizată o expoziţie de icoane şi una gastronomică. Astfel, vor putea fi degustate brânzeturi, mezeluri, dulciuri specifice Crăciunului, produse de patiserie şi dulciuri, băuturi răcoritoare naturale şi carbogazoase - apă minerală şi plată, sucuri, cafea, ceai, băuturi slab alcoolizate etc.

CONDIŢII DE PARTICIPARE
Firmele participante la licitaţie au prezentat documente din care trebuia să rezulte că au cifra de afaceri mai mare de 70.000 de euro, precum şi dovezi că au mai organizat evenimente similare cu acesta, fiind obligat să anexeze şi trei recomandări în acest sens. Societatea organizatoare trebuia să desemneze cel puţin o persoană care să asigure urgenţele tehnice pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului.

Organizatorul de eveniment, a cărui ofertă a fost declarată câştigătoare, are obligaţia de a redacta un raport detaliat asupra modului în care s-a desfăşurat evenimentul. Ofertele au fost depuse la sediul Reprezentanţei de Promovare şi Informare Turistică Chişinău şi au fost deschise la data de 19 noiembrie. Criteriul de selecţie a fost preţul cel mai scăzut, în condiţiile respectării cerinţelor caietului de sarcini şi a programului. Plata serviciilor efectuate se va face pe baza de factură după depunerea raportului detaliat al desfăşurării evenimentului şi după prestarea acestora.

MICI ATENŢII
Ministerul Turismului s-a pregătit şi cu câteva cadouri din partea organizatorilor pentru persoanele prezente la eveniment. Astfel, vor fi realizate pentru acest eveniment 150 de brăţări USB inscripţionate cu logo România (1 GB, cu câte 20 fotografii cu atracţii turistice din România).

Suportul fotografic va fi furnizat de Biroul de Turism de la Chişinău. De asemenea, vor fi realizate 150 agende A5 datate zilnic "2010", format - 14 x 20,5 cm etc. Tot pe banii ministerului vor fi realizate 150 de pungi de hârtie (culoare albă lucioasă cu dimensiunile de 40x35 cm, inscripţionate cu logo-ul "România" de 25x10 cm, şnur textil la culoare). Organizatorul se va ocupa şi de realizarea a patru bannere cu informaţii despre eveniment (realizare/tipărire imagini foto pe un material care să permită refolosirea acestora, dimensiuni 100 x 80 cm, tip roll up).




Organizatorul trebuie să asigure texte redacţionale despre România ca destinaţie turistică şi despre evenimentul de la Chişinau, în primele patru publicaţii cotidiene cu cel mai mare tiraj din Republica Moldova, a câte două apariţii. În plus trebuie să realizeze şi să expedieze prin poştă 200 de invitaţii - dimensiuni 105x210 mm, carton 400g/tipar policromie cu plic, imprimat cu Logo România şi adresa biroului de turism din Chişinău.

 

Risipitoarea de bani publici
Elena Udrea şi-a continuat netulburată seria de achiziţii şi după ce Guvernul din care face parte a fost demis. Ba mai mult, şi-a extins aria cheltuielilor de la Turism la Ministerul Mediului, după ce a fost numită ministru interimar.

Filmarea a două spoturi publicitare pentru promovarea "Crăciunului în Maramureş" şi "Iarna la Maramureş" va costa Ministerul Turismului 60.000 de euro fără TVA (71.400 de euro în total). Cele două spoturi dau dovadă de creativitate maximă. În caietul de sarcini, realizat de reprezentanţii Ministerului Turismului, se menţionează că pentru promovarea Crăciunului în Maramureş este nevoie de o filmare subacvatică, precum şi de o filmare din elicopter.

Probabil că aceasta este o dorinţă exprimată de turiştii români, al căror comportament a fost temeinic studiat de Udrea. În toamnă, Ministerul Turismului a plătit 45.000 de euro pentru un studiu privind "Consumul de servicii turistice în România". Studiul face parte din programul amplu "Turist în România", iar licitaţia a fost câştigată de SC INSOMAR Cercetări şi Marketing Politic SRL. Cercetarea s-a desfăşurat până în noiembrie, timp în care se vor realiza trei valuri de cercetare, iar plăţile se vor face la predarea rezultatelor fiecărui val.

Udrea a continuat şi achiziţia de servicii de publicitate în presa scrisă internaţional. Pentru achiziţionarea de inserţii publicitare în presa din Marea Britanie a fost alocat un buget de 45.000 de lire sterline, plus 15% TVA (în total 51.750 de lire sterline echivalentul a 243.225 de lei). Perioada aleasă pentru cumpărarea de reclamă în presa internaţională se suprapune cu perioada alegerilor prezidenţiale de la noi din ţară, respectiv 18 noiembrie-20 decembrie.

Nici achiziţiile de publicitate outdoor nu au fost omise. Ministerul Turismului a servit pe tavă companiei JC Decaux un nou contract în valoare de circa 100.000 de euro într-o achiziţie de publicitate la Milano şi Roma. Reclamele vor fi afişate în noiembrie şi decembrie pentru un buget de 97.000 de euro. Udrea a mai colaborat cu JC Decaux în luna iunie, la Paris, când a debutat campania turistică de promovare internaţională "România - the land of choice".

Contractul încheiat de minister cu JC Decaux pentru panotajul de la Paris a fost unul din subiectele Comisiei de anchetă a cheltuirii banului public de la Ministerul Turismului.

La fel de generos este bugetul de protocol. Pentru cadourile de sfârşit de an, Elena Udrea are un buget de 94.590 de euro plus TVA, din care vrea să achiziţioneze mii de tricouri, borsete, agende, calendare, pungi, brelocuri, stick-uri USB, calendare de buzunar magnetice, blocnotesuri, portcarduri, mape de carton şi zeci de mii de pixuri. Adică nimicuri costisitoare care să poată fi trimise partenerilor.

Maşinile ministerului au fost şi ele alimentate cu benzină şi motorină în valoare de 60.000 de euro. Prevăzătoare, Udrea s-a ocupat de cumpărarea de benzină atât pentru ultimele două luni ale anului, cât şi pentru primele patru luni din 2010. Aşa ca să fie.

O achiziţie şocantă a fost cea a 1.000 de exemplare din albumul "Cântecul lebedei mute" pentru care au fost plătiţi peste 21.000 de euro. Probabil pentru a îl da cadou urmaşilor săi la conducerea Ministerului care vor dori să vadă pe ce s-au dus banii publici. Dacă la Ministerul Turismului s-a mers pe metoda contracte mici şi multe, la Ministerul Mediului, unde Elena Udrea este ministru interimar, valoarea achiziţiilor îţi taie respiraţia.

Zilele acestea, Ministerul Mediului organizează prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului o licitaţie pentru achiziţia de componente IT pentru Sistemul Integrat de Mediu. Deşi ofertele au fost deschise încă de luni, 23 noiembrie, angajaţii Elenei Udrea au refuzat să dezvăluie numele firmelor participante la licitaţie. Deşi licitaţia a fost pregătită asiduu în ultimii trei ani, momentul de derulare a acesteia coincis cu preluarea şefiei de la Mediu de către Elena Udrea.

×
Subiecte în articol: special