x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ultimul marangoz de la marginea Deltei

Ultimul marangoz de la marginea Deltei

de Alexandru Nastase    |    26 Aug 2005   •   00:00
Ultimul marangoz de la marginea Deltei

Mestesugul construirii barcilor din lemn, obicei traditional in Delta Dunarii, a ajuns o amintire. Pe ici, pe colo, ascunsi parca de lume, ultimii marangozi isi duc meseria in tacere. De cativa ani, barcile lor nu mai prind viata pe valurile canalelor din Delta, ci isi duc existenta pe lacuri din toata Europa. Si asta pentru ca strainii inca le apreciaza la maximum opera marangozilor.

Barcile pescaresti din lemn masiv au devenit in zilele noastre o raritate. Nimeni nu mai este interesat de ambarcatiunile traditionale, cand s-au inventat barcile din diverse materiale usoare, mult mai sigure si cu o viata mai lunga. Doar turistii si localnicii foarte saraci se mai incumeta sa cumpere barci din lemn, de la marangozi, mesterii traditionali, uneori unii dintre cei mai cautati delteni. Marangozii au disparut pe capete. Cei care inca mai lucreaza o fac mai mult pentru straini, interesati sa cumpere barci si sa se plimbe cu ele pe lacurile de munte ale Europei Centrale.

CONSTRUCTIE. O barca pescareasca e gata in cateva zile

ULTIMUL. Maini cutate si un chip arat de trecerea in fuga a anilor, un zambet gros de barbat trait in mijlocul naturii, la adapostul norilor in ruperea furtunilor de vara. Un trup puternic, putin adus de spate, acoperit cu un halat muncit de vreme, incaltari parca din alte timpuri. Lipoveanul ma surprinde intrand in atelierul lui de la marginea Tulcei, aproape un univers in care viata ia cele mai nebanuite forme. Ma soarbe cu ochi sticlosi, albastri ca sarutul cerului, si-mi spune "Dobri dení" ("Buna ziua!"). Este Ivan Ivanov, nea Vanea, ultimul marangoz din oras. Din toti mesterii pe care i-a avut mica urbe, stransi pe vremuri intr-o cooperativa, numai nea Vanea a mai ramas. Doar el mai stie cum sa dea viata lemnului, cum sa-l prefaca in barca. In ochii lui, rad ochii lui Dumnezeu. Cand aude despre ce este vorba, ma primeste cu ospitalitate, bucuros ca cineva se mai intereseaza de meseria lui, chiar daca are treaba de nu se vede. "Ia sa-i intrebi tu pe sefii tai de la Bucuresti ce inseamna «marangoz». Fac prinsoare ca n-o sa stie unul. O sa-i inveti tu! Marangoz inseamna constructor de barci pescaresti", rade nea Vanea, incepandu-si povestea.

PRET. O barca pentru export costa mii de euro, iar una pescareasca, 20 milioane de lei

ATELIERUL. Este glumet si vorbeste cu insufletire de meseria lui, dar ochii i se intuneca adesea cand vine vorba de ce erau marangozii pe vremuri si ce sunt acum. Vorbim, plimbandu-ma printre schelete uriase de barci, ce par niste fiinte fantastice care zac inerte si neputincioase inainte de nastere. Ma opreste langa una, asezata cu oasele in sus, apoi langa alta, in mijlocul atelierului, rasturnata pe o parte pentru vopsire si sopteste ca pentru sine: "Lemnul are viata in el, e viu, trebuie sa-l mangai si sa-l dezmierzi ca pe om". Este crezul cu care isi face zi de zi meseria de care s-a ocupat de la inceputul anilor ’70. Adica in urma cu mai bine de 30 de ani. "Domnule, unii lucreaza 20 de ani meseria asta si tot nu stiu cum sa faca o barca vie. Nu vad meseria, nu simt barca, nu inteleg cum se face treaba asta, si sa stii ca nu sunt putini", povesteste marangozul. Nascut la Mila 23, in pantecele Deltei, a inceput sa invete meseria pe la sfarsitul anilor 1960, de la cel care i-a devenit nas de cununie. El i-a aratat toate secretele construirii barcilor si, cand s-a intors din armata, nea Vanea a lucrat la o fabrica din Tulcea, care se ocupa cu construirea si reconditionarea barcilor pescaresti: Intreprinderea Reparatii Nave si Utilaje (IRPU), unde a lucrat pana dupa Revolutie, cand si-a deschis propriul atelier.

CEA MAI BUNA SCOALA. "Fabrica a fost cea mai buna scoala. Pe vremea aceea, erau multi marangozi si puteau invata temeinic meserie de la cei batrani. Pe mine m-a ajutat nasul meu de casatorie, care lucra deja la intreprindere in momentul in care m-am angajat eu", povesteste nea Vanea. Marangozul cunoaste atat de bine secretele barcilor, incat tot ce are nevoie sa stie in momentul in care primeste o comanda este lungimea, latimea si inaltimea dorita a ambarcatiunii. "Barca nu are stas, nu exista tipare. Exista o sumedenie de modele. Se construiesc in functie de valurile pe care le vor sparge, de apele pe care le vor taia, deci vanturi, de tipul de vegetatie peste care vor trece. Dar modalitatea de construire este aceeasi, indiferent de model, iar eu ma pricep la toate", spune cu mandrie nea Vanea. Prima data se monteaza crivacele (coastele barcii), care pot fi intre 11 si 32 pe chila si pe etrave (care se confectioneaza din stejar). Apoi barca se regleaza la ochi si se "camasuieste" cu centuri de brad.

Acum are mai multe comenzi din strainatate decat din tara si traieste din banii europenilor indragostiti de mestesugul traditional romanesc.

FECIORUL II CALCA PE URME
O barca pescareasca se da pentru 15-20 de milioane de lei, iar nea Vanea o garanteaza pentru 30 de ani. Marangozul are clienti nu numai dintre delteni, dar si persoane din Transilvania sau Moldova. Dintre straini, italienii, francezii, elvetienii si turcii sunt cei mai buni clienti, insa comenzile lor sunt de mare anvergura. O barca pescareasca se realizeaza in cateva zile de munca intensa, iar printre clientii mesterului din Tulcea se numara Bebe Ivanovici, Dinu Pescariu sau unul dintre fostii consilieri ai lui Petre Roman, Grigore Lungu. Nea Vanea e multumit ca meseria pe care o practica are viitor in familia lui: feciorul sau, Cornel, a vrut sa studieze Dreptul, s-a inscris la facultate, dar dupa un timp si-a dat seama ca nu ii place si a renuntat. In schimb, a invatat repede care-i treaba cu barcile si munceste cot la cot cu tatal sau in atelierul dintr-un colt de Tulcea.
×
Subiecte în articol: special barca vanea meseria