Ultimul revelion al Ceauşeştilor

Din relatările celor care s-au ocupat de pregătirea petrecerii, persoane din cercul puterii şi ofiţeri de Securitate, ultimul Revelion al Ceauşeştilor a fost unul obişnuit. Adică aşa cum îl făceau ei în ultimii zece ani

Petrecerea s-a ţinut la Club-bazin Floreasca. Ei rămăseseră cu fixul întâlnirilor de "club" din vremea "tinereţii revoluţionare", când în sarcinile orga­nizaţiei comuniste clandestine intra şi înfiinţarea de cluburi muncitoreşti. Suna bine cuvântul – jumate burghez, jumate tovărăşeşte.

Până la club, Nicolae şi Elena Ceauşescu făceau de-acasă câţiva paşi. Neînsoţiţi, pe o alee circulată în exclusivitate de ei. Ceilalţi invitaţi ajungeau cu maşinile de serviciu dinspre stradă. Însoţitorii deschideau larg portiera tovarăşilor din conducerea partidului, care, acompaniaţi de neveste, mergeau pe jos spre locul petrecerii. Uşor stingheri, cu gânduri statornice la "răspunderile" în faţa "tova­răşului", bărbaţii  nu prea întindeau consoartelor braţul. Într-un an, cu burniţă măruntă în ziua ajunului de An Nou,  poleiul ceruise spre seară aleile. Împiedicate de tocuri şi strânsura deux-pieces-urilor închise la nasturi şi culori, vreo două invitate dăduseră cu dosul de pământ. Ţâşniseră vesel în ajutor aghiotanţii tineri, spre râsul gâtuit al colegilor din "obiectivele" plasate printre "feerii".



"Sărbătoare cu caracter sobru" – acesta trebuia să fie rezultatul pregătirilor de petrecere a Revelionului coordonate de Camil Roguski. Vreo trei săptămâni, arhitectul şi echipa sa, compusă din 40 până la 60 de muncitori şi tehnicieni, făceau "proiectul". Imensa sală de sport a clubului devenea în final "sala cu brazi". O sută de brazi drepţi şi semeţi, înalţi de patru până la opt metri,  trimişi de ocoale silvice fruntaşe din toate regiunile ţării cu "bogăţii conifere". Se montau arborii în suport, se împrăştia cetină printre ei şi compuneau "feeria". Grea creaţie! Dar  "tovarăşii" aşteaptă surprize frumoase.

"Ţin minte că într-un an am făcut un fundal dintr-o pânză de mătase pe care am lipit paiete, a povestit Camil Roguski. 60 de oameni au lipit timp de 15 zile paietă lângă paietă. (...) Într-un an am decorat pă­durea cu animale sălbatice împăiate: urşi, vulpi, căprioare, cerbi. (...) În  alt an, m-am gândit la altfel de păpuşi, la o feerie cu păpuşi îmbrăcate naţional. Pe un plan înclinat, veneau din pădurea de brazi cete de români, de ţărani, orientaţi spre punctul central. Locul unde se afla Ceauşescu. Proiectul l-am executat cu cooperativa de artă populară din Oradea, care executa păpuşi de 40-50 cm, îmbrăcate în costumele ju­deţelor respective. Fiecare judeţ era reprezentat de câte cinci-şase păpuşi care defilau cu şi fără steaguri. Dar în frunte cine se afla? Clasa muncitoare şi sol­daţii! Trei soldaţi cu arma în mână, un muncitor şi o muncitoare şi un steag roşu. Lovitura cea mare am dat-o cu Elena Ceauşescu. Când a venit, s-a uitat la pă­puşi, la muncitor şi la muncitoare şi a exclamat: «Uite-o pe Poliana!». Nu ştiu cum se nimerise, dar pă­puşa cu basc semăna cu nevasta lui Nicu, cu Poliana."



Dacă în amintita "feerie" păpuşa ce semăna cu prea­iubita-i fostă noră o binedispusese pe Elena Ceau­şescu, de neuitat printre membrii CPEx rămăsese "feeria de animale a lui Walt Disney". "Un subiect mai sportiv", apreciază creativul Roguski, dus cu succes la capăt de "nişte artiste plastice flămânde". La spartul târgului, tovarăşii cu nepoţi i-au cerut câte un personaj. Cadou pentru acasă. Pe inventar, ca toate obiectele Ceau­şeştilor, erau şi elementele "feeriei". Cum să le dai?!

Se subînţelege că nici unul dintre înalţii invitaţi nu-şi putea scuza absenţa de la Revelion. Nici o veselie însă să stai la masa aşezată în careu şi să te uiţi la televizor!

Mai întâi aşteptaseră sosirea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu în hol. Când, către 10:00, îşi făceau apariţia, îi salutau, ca la congres, cu aplauze. Se aşezau la locul lor din centrul mesei. Ceilalţi, vreo 100, ocupau scaunele conform invitaţiei protocolului de partid.

"Oaspeţii" vorbeau reţinut, înghiţeau cu noduri şi refuzau chelnerii la turnat în pahare. Mai des ca "gazdele" nu puteau duce paharul ori furculiţa la gură. Iar "tovarăşii" se cam puseseră demultişor la regim. Nici despre haine, maşini, bijuterii ori blănuri nu întreţineau discuţii. Subiecte precum necazurile cu copiii, bătrâneţea – mai ales bolile! – erau interzise. Nici complimente "tovarăşei" nu i se puteau face. Ori s-o întrebi, ferit-a sfântul, de case de modă şi stilişti preferaţi! Deşi celelalte invitate  îi apreciau (în sinea lor) ideea bună de-a fi în noaptea de Revelion singura femeie îmbrăcată în roz pal. Cu cine se sfătuise asupra ţinutei? Că doar Suzana Andreiaş, menajera, Dida, croitoreasa, şi coafeza îi erau statornice confidente...



Şi asupra "meniului sărbătoresc" decisese tot Elena Ceauşescu. Sobru şi acesta, ca "ţinutele tovărăşeşti". Cu nelipsitele preparate tradiţionale: sarmale, caltaboşi, fripturi, vin, ţuică  şi cozonaci. I se prezentase ca orice proiect ce trebuia aprobat. Şi ca orice şef cu simţ de răspundere, tăiase câte ceva pentru "reducerea din buget". Dacă s-ar fi povestit lucruri vesele, soţii Ceauşescu ar fi avut cu ce-şi delecta auditoriul. În ultimii ani, oameni din ţară le trimiteau, prin poştă, colete. "Trimiteau produse din carne de porc, cârnaţi şi afumături, foarte bine preparate, relatează col. (r) Adrian Eugen Cristea. Ba şi slănină cu aspect atrăgător. Se duceau la poştă şi, fără reţinere, scriau pe pachet destinatarul, care era Nicolae Ceauşescu din Bucureşti. Alţii expediau pachete cu cărbuni sau lemne, pentru a avea cu ce să-şi facă, probabil, fripturi sau ca să se încălzească." Se făcuseră, desigur, verificări de Securitate, dar nu rezultase vreo "acţiune dirijată".   

La televizor. Invitaţii duceau tacâmurile la gură şi "sorbeau din ochi" programul de revelion al televi­ziunii. Lăutarii nu mai veneau să cânte la capătul mesei. Capul propagandei, "responsabil de resort" şi al TVR, anunţa ca un vornic la nuntă. "Acum urmează actorii... ori formaţii de muzică populară... corală simfonică..." Pregătit cu luni de zile înainte, vizionat de câteva ori până să obţină toate "vizele" pentru a fi transmis, îl cunoştea ca pe-o poezie.

Grupuri de artişti profesionişti şi cete de amatori cântă, recită, chiuiesc, doinesc şi dansează. Telespectatorii zâmbesc sobru – când spre  televizor, când spre "tovarăşul".

Un sfert de oră înainte de miezul nopţii, şirul de chelneri intră cu cupele de şampanie. Sala cu brazi încremeneşte ca o "pădure adormită" – la televizor începe Mesajul de An Nou al secretarului general. În camera de la subsol, unde s-a înghesuit personalul tehnic, "interesul" e-acelaşi. Înţepenesc şi soţii Ceauşescu în vizionarea Mesajului. "Dragii tovarăşi şi pretini" sunt nevăzuţi şi neştiuţi mesagerului care-şi ascultă discursul ca şi cum nu l-ar şti. Cadranul ceasului umple ecranul. Peste  "feeria" cu invitaţi trec ultimele secunde din 1988.

"La mulţi ani!" Să trăiţi, să trăiţi, să trăiţi... Unul câte unul încolonaţi, tovarăşii trec prin faţa cuplului Ceauşescu. Străluceşte câmpul mătăsii din rochia Violetei Andrei. De ce şi... de unde?! Află "tovarăşa", poate chiar mâine... Dar las-o să treacă, o dată-ntr-un an! "La mulţi ani!" Să trăiţi, să trăiţi, să trăiţi...

Pe ecran, "ţara se bucură" de intrarea într-un an nou de angajamente şi împliniri. Cântă Dobrogea, Moldova, Banatul, baritonii, ţambalagiii şi folkiştii. Pe Elena Ceauşescu o supără arterita. Obosise stând în picioare pentru urat. Trece vremea – peste-o săptămână îşi va săr­bători ziua de naştere la 70 de ani! A obosit şi "tovarăşul". Bătrâneţea nu iartă pe nimeni.

Chef nu mai aveau, dar îşi făcuseră şi acum "datoria". Păşiseră împreună, şi în colectiv, spre prima zi a anului după tradiţia de ei instituită. Dar nu voiau să mai fie în centrul vreunei petreceri tradiţionale. "La orele unu, gata, soţii Ceauşescu îşi luau la revedere şi plecau, povesteşte col. (r) Adrian Eugen Cristea. În următoarele douăzeci de minute pleca majoritatea, pentru că re­velionul mai era organizat de restul familiilor sau la prieteni." Prin maşini şi în jurul clădirii ofiţerii din serviciul de pază începeau să se destindă şi ei. Căci, în afara invitaţilor oficiali, la Re­velionul soţilor Ceauşescu era prezentă o categorie şi mai numeroasă de participanţi – ofiţerii din sistemul de pază şi protecţie şi personalul administrativ. "În afara atmosferei de Revelion din interiorul clubului – povesteşte col. (r) Cristea –, în exterior şi în aşteptare se găseau zeci de ofiţeri din sistemul de gardare al preşedintelui şi al membrilor comitetului politic, dar şi ofiţeri cu diferite specialităţi în sistemul de pro­tecţie. Aşteptau unii prin maşini, alţii prin jurul clă­dirii. Sperau ca spre dimineaţă să mai prindă şi ei ceva din Revelion cu familia lor."

La ora 2:00, Elena şi Nicolae Ceauşescu erau deja în paturile lor. Gata – a trecut şi Revelionul. A fost aşa, ca-ntotdeauna... Ceva ce n-o să mai fie!

Cadouri de sărbători

Păsări şi animale împăiate, globuţele albe şi păpuşi ce reprezentau fiecare judeţ al ţării, toate acestea de­corau casa şi curtea familiei Ceauşescu în perioada Săr­bă­torilor de iarnă în 1989. Arhitectul Camil Roguski a fost omul de casă al "iubiţilor conducători", cel care se ocupa în fiecare an de împodobirea brazilor şi de primi­rea cadourilor de Crăciun şi Anul Nou. "Îi făceam po­mul de Crăciun, trebuia să se simtă mirosul de pădure, adu­ceam două maşini mari de cetină. Puneam numai glo­buri albe, îm­podobeam brazii de la fiecare vilă a lui, nu puneam dulciuri sau luminiţe electrice, pentru că nu ne dădeau voie pompierii. Printre brazi puneam ani­male sălbatice împăiate pentru că-i plăceau lui Cea­uşescu. Cât despre Bucureşti acesta nu era îmbrăcat în haine de sărbătoare în perioada Sărbătorilor, fără be­cu­leţe co­lorate, artificii sau instalaţii luminoase. Să nu ui­tăm era Moş Gerilă, nu Moş Crăciun. De Re­velion, fa­milia Cea­uşescu nu făcea ceva ieşit din comun, ba din con­tră, era vorba de ceva banal. "În 1989 s-au uitau la televizor, urmăreau amândoi discursul lui. Lui Ceauşescu îi plăcea să se vadă la televizor", şi-a mai amintit Roguski.

Nici un secretar de partid, directoraş, chiar şi oameni simpli nu ratau ocazia de a le trimite celor doi cadouri de Crăciun şi Anul Nou. "Aproape toţi trimiteau nişte prostii. De exemplu, au primit un covor pe care scria «Să trăiţi Tovarăşu’ Ceauşescu». Şi te ştergeai cu picioarele pe nasul lui. Tablouri făcute după fotografiile lor, tractoare, lucruri inutile. În ultimul an s-a luat hotărârea ca noi să trimitem fiecărui judeţ în parte o listă cu obiecte de care aveam nevoie prin mobilarea sau decorarea celorlalte case şi palate ale lui Ceauşescu. Mobilă, obiecte decorative, ceva care să fie de folos. Pe ei nici nu-i interesau cadourile. Mai făceam câte o ex­poziţie cu ele, dar de multe ori nici nu veneau să le vadă. De fiecare dată Ceauşescu îi lua Elenei câte un buchet de flori".
Monica Andrei Capatos