Un mister vechi de două decenii: conflictele dintre români şi maghiari

Zilele acestea se împlinesc exact două decenii de la evenimentele din Târgu-Mureş. Două decenii în care nu am aflat mai nimic despre culisele acelor întâmplări dramatice. Şi nici acum nu ştim cine au fost "regizorii" care au adus atunci România în pragul unui război interetnic generalizat.

La scurt timp după producerea lor, conflictele care au avut loc în martie 1990 la Târgu-Mureş au fost cercetate şi anchetate atât de oamenii legii, cât şi de câteva comitete şi comisii. Care au produs doar vrafuri de hârtii inutile. Iar tot ceea ce avem chiar şi acum sunt doar nişte ipoteze, care mai de care mai tenebroase. Plus câteva sentinţe, pe care justiţia n-a reuşit niciodată să le pună în aplicare.


SCENARII EXTERNE
Cele mai dramatice explicaţii date acelor evenimente invocă existenţa unor scenarii externe care ar fi urmărit dezmembrarea României în urma unui război interetnic. Şi nu este exclus ca acestea să  aibă  un sâmbure de adevăr. Prezenţa ziariştilor străini veniţi exact în ajunul evenimentelor a fost o acţiune de tip "punct ochit, punct lovit". Reporterul irlandez care a filmat şi a răspândit apoi în lume scenele violente de la 20 martie, inclusiv agresarea lui Cofariu, a sosit la 19 martie, când şi-a rezervat cameră la hotelul din oraş pentru o singură zi. Fapt care arată că, la fel ca toţi ceilalţi ziarişti străini veniţi acolo brusc, şi el ştia ce avea să urmeze. La fel cum toţi ştiau că acele imagini cumplite, care-i incriminau doar pe români, vor avea un impact deosebit asupra opiniei publice internaţionale. În acest sens ne putem aminti că dezmembrarea Iugoslaviei a fost precedată de un "război" mediatic asemenător, care i-a prezentat pe sârbi ca agresori ai celorlalte naţionalităţi paşnice. Deosebit de impresionantă, agresarea "maghiarului" Mihăilă Cofariu putea juca atunci rolul de imagine-emblemă şi prim episod al unui asemenea război de imagine.


DIVERSIUNE SAU INCOMPETENŢĂ?
O a doua explicaţie, credibilă şi ea, este că zvonurile şi diversiunile care au dus la escaladarea conflictelor erau lansate de foşti ofiţeri de Securitate, atât români, cât şi maghiari, care s-au implicat în mod egal în evenimente doar pentru a demonstra noii puteri politice că sunt încă utili, iar serviciile lor trebuie folosite în continuare. Clar este un singur lucru: după doar câteva zile, avea să ia fiinţă SRI, serviciul secret moştenitor direct al Securităţii.

Incompetenţa celor puşi la cârma locală este şi ea o altă explicaţie credibilă. La fel ca în cazul celor de la FSN, şi liderii UDMR proveneau tot din eşaloanele doi şi trei ale PCR. Motiv pentru care şi aceştia aveau toate motivele să se facă remarcaţi de conducerea centrală de la Bucureşti. La un moment dat, ambele tabere au cerut insistent venirea lui Ion Iliescu la faţa locului, unde să-şi exercite rolul de mediator al conflictului. Există mărturii că, în dimineaţa de 20 martie, viitorul preşedinte al României a vorbit la telefon, "pe firul scurt", cu generalul Scrieciu, preşedintele Consiliului Judeţean a CPUN-ului local, căruia i-a şi spus că vrea să vină în oraş, să încerce să  dezamorseze conflictul. Scrieciu i-a spus însă că situaţia este sub control şi că venirea lui acolo nu mai este necesară. Cât a fost de bine ţinută situaţia "sub control" avea să se vadă peste doar câteva ore, când escaladarea conflictului avea să se soldeze cu oameni morţi şi răniţi, plus pagume materiale de mari proporţii. Cui a folosit până la urmă conflictul în care a fost atrasă populaţia din ambele etnii? Nu am aflat niciodată! Încurcate au fost, şi au rămas până în zilele noastre, "căile politicii".


RAPORTUL "COMISIEI MÂNZATU"
În lunile şi anii care au urmat, evenimentele de la Târgu-Mureş au fost cercetate de numeroase comisii care şi-au întocmit propriile rapoarte. Au existat rapoarte ale comisiilor parlamentare, ale UDMR, ale Uniunii "Vatra Românească" şi ale câtorva organizaţii ale societăţii civile. Fiecare raport cu propriile  concluzii. Printre acestea, Raportul "Comisiei Mânzatu" a fost cel care a reuşit cea mai completă radiografie a zilei de 20 martie 1990. "Au fost rănite 269 de persoane, dintre care 135 de naţionalitate română şi 33 de naţionalitate maghiară. Plus un ziarist englez. Au fost devastate sediile filialelor Uniunii «Vatra Românească», Hotel «Grand» şi Restaurantul «Furnica». Au fost incendiate sau distruse cu lovituri de topor 19 autobuze, autocamioane şi autobasculante, cu pagube materiale de 2,2 milioane de lei. Atunci, în Piaţa «Bulgarilor», un grup de tineri maghiari au incendiat autobuzul în care se aflau locuitori din comuna Ibăneşti, iar când aceştia au încercat să se salveze ieşind din maşina în flăcări, au fost loviţi cu obiecte contondente care le-au provocat leziuni grave. Mai multe persoane au fost grav rănite, dintre care una, Frandeş Simion, din comuna Hodac, a murit ulterior în spital. Alte două decese s-au produs în centrul municipiului, unde şoferul Preda Marin, conducând o autobasculantă cu care venise din oraşul Reghin, a fost lovit cu pietre de manifestanţii maghiari şi a pierdut controlul asupra maşinii. Autobasculanta, ieşită de sub control, a retezat un stâlp al reţelei de iluminat, a străbătut parcul dintre «Piaţa Eroilor» şi Str. Tineretului, oprindu-se în scările de beton ale bisericii din faţa Hotelului «Grand». A fost lovit mortal cetăţeanul Kiss Zoltan, din comuna Gheorghe Doja, şi Teodor Rusu, din Reghin, care, rănit grav, a murit ulterior în spital. Alte incidente grave au avut loc în localităţile din apropierea oraşului Târgu-Mureş, mai ales în comuna Ernei, unde zeci de autovehicole aflate în tranzit au fost atacate de locuitorii maghiari, care i-au molestat pe şoferii şi pe pasagerii români. În două episoade de acest fel, ambele petrecute în Ernei, şoferii, pentru a evita atacurile, au forţat trecerea şi au accidentat mortal două persoane: pe Csipor Antal şi pe Gemeş Ştefan."


BRAŢUL CIUNG AL JUSTIŢIEI
Singurele certitudini privitoare la conflictele de la Târgu-Mureş sunt victimele. Atunci, s-a deschis un dosar penal deosebit de complex, instrumentat de procurorul Liviu Moica. Conform datelor din anchetă, bilanţul celor câteva zile de conflict a fost dramatic: cinci morţi - doi români şi trei maghiari - şi 278 de răniţi, din ambele tabere. La sfârşitul cercetărilor, 30 de persoane au fost trimise în judecată. Plus alte 21, arestate preventiv în timpul  urmăririi penale: opt maghiari, un român şi 12 ţigani. După câţiva ani, procurorul Moica avea să recunoasă oficial: "Am audiat o grămadă de victime, martori, dar până la urmă nu am avut condamnaţi. Unul sau doi incendiatori s-au spânzurat, vreo cinci au fugit în Ungaria. Dosarele cu omor deosebit de grav au rămas cu autor necunoscut". În toamna anului 1992, Barabas Erno, agresorul lui Mihăilă Cofariu, a fost condamnat la 10 ani de puşcărie. Dar el nu a executat nici măcar o singură zi: a fugit în Ungaria. De unde nu a mai putut fi adus nici măcar cu mandatul de arestare european emis pe numele lui în februarie 2007.