Un om al trecutului, ratacit intr-o lume brutala

Taranistii purtau razboiul impotriva lui Gheorghe Tatarescu deschis in adunari publice sau prin presa. In schimb, conflictele dintre cele doua aripi adverse ale Partidului National Liberal, intre oamenii lui Dinu Bratianu si cei ai lui Gheorghe Tatarescu, se consumau in culise.

Taranistii purtau razboiul impotriva lui Gheorghe Tatarescu deschis in adunari publice sau prin presa. In schimb, conflictele dintre cele doua aripi adverse ale Partidului National Liberal, intre oamenii lui Dinu Bratianu si cei ai lui Gheorghe Tatarescu, se consumau in culise. Fiind la fel de taioase.

Cand cercetam cu atentie aceste culise, ne izbeste ceea ce ne-a izbit si la taranisti: clasa politica romaneasca traditionala nu realiza dimensiunea calamitatii cu care se confruntau cetatenii tarii. Nu intelegea aspiratiile populatiei, care nici nu putea sa-i accepte pe comunisti, dar nici nu gasea un reazem in partidele zise istorice. Si liberalii, ca si oamenii lui Iuliu Maniu, se consumau in dispute fara sfarsit, unele declansate inca din epoca interbelica. Si pe liberali ii rodeau orgoliile, exact atunci cand Romania se resimtea profund de lipsa unui front comun si unit impotriva asaltului comunist. Ca sa nu mai vorbim si de iluziile care uneori ajungeau sa le intunece mintile.

O CANTITATE NEGLIJABILA? Ceea ce il surprinde pe cercetatorul documentelor secrete sau numai discrete ale timpului este ca Serviciul Special de Informatii si Siguranta, in primele luni dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, aproape ca nici nu-i luau in seama pe liberalii dinisti, considerandu-i cantitati neglijabile in peisajul politic al tarii. Numai dintr-o nota din 3 octombrie 1944, emisa cand primul guvern al generalului Constantin Sanatescu se clatina, apare o referinta sumara la ceea ce se intampla in interstitiile organizatiei diniste. "In cercurile liberale - semnala documentul - , se discuta ca dl Bebe Bratianu a afirmat ca Partidul Liberal prefera trecerea in opozitie unei solutionari a situatiei politice in sensul dorit de comunisti. Acest lucru ar fi fost comunicat Suveranului de catre dl Dinu Bratianu, care a plecat la Florica in toiul crizei politice, ceea ce se interpreteaza in sensul ca asa considera a fi spus ultimul cuvant in ce priveste cererea comunistilor de a ingloba gruparile dlor Ralea si Tatarescu in guvernul Blocului Democratic. Tot dl Bebe Bratianu a declarat ca extrema stanga nu va putea sa preia singura raspunderea situatiei politice si ca, astfel fiind, este de asteptat ca cererile comunistilor sa fie pana la urma reduse." Si asta exact atunci cand comunistii premeditau sa-i inlature de la putere pe toti. Oricum, este de remarcat ca dinistii ar fi stat la masa cu comunistii, cu singura conditie ca Tatarescu sa paraseasca sufrageria.

Destul de penibila era si revenirea lui Dinu Bratianu la tehnica sterila pe care o practicase si inainte de declansarea razboiului: de cate ori se ingrosa gluma la Bucuresti, el arunca o sentinta mai mult sau mai putin potrivita momentului si pleca la Florica, lasandu-si comilitonii politici intr-o totala confuzie. Printre acestia, totusi, existau si oameni care apreciau ca numai refacerea unitatii Partidului National Liberal ar fi reprezentat o premisa a unei opozitii mai consistente la presiunile comunistilor. Si aceasta idee a inceput sa prinda contur, mai ales atunci cand comunistii au pus pe roate Frontul National Democratic, cu intentia certa de a acapara ei insisi sau prin aliati de ocazie si de stransura toate parghiile conducerii statului. Insa imobilismul consternant al lui Dinu Bratianu, deprinderea lui de a fugi pe tangenta ori de cate ori surveneau situatii mai complicate, nu aveau cum sa favorizeze o asemenea evolutie. Astfel incat, peste doar doua luni, in timp ce Dinu Bratianu, ramas la remorca lui Iuliu Maniu, iesea din guvern, Frontul National Democratic se intarea cu gruparile lui Tatarescu si Ralea. Iar Mihail Farcasanu, unul dintre cei mai activi si clarvazatori liberali dinisti, conducatorul organizatiei de tineret a dinistilor, se vedea parasit de un grup disident supranumit Marna, aparut peste noapte, probabil la sugestii venite din umbra. Chiar documentele Sigurantei confirma ca nu putea fi vorba decat de o lucratura, pusa la cale in afara partidului. Cu toate ca nu-l mai aveau demult sub picioare, pamantul parea sa fuga din nou de sub liberalii lui Bratianu.

PERSISTENTA CONFLICTELOR VECHI. Noua din zece note informative ale Sigurantei si SSI atestau ca liberalii dinisti nu aveau nici o intentie sa intre in noul guvern al lui Petru Groza, ca locul lor nu era acolo unde se intamplase sa fie si Tatarescu, ca nu vor intra in nici alt guvern fara taranisti, ca si cum Dinu Bratianu si Iuliu Maniu ar fi fost frati siamezi, si ca ei nu vor ajuta niciodata pe comunisti sa se descurce la conducerea tarii. Or, comunistii chiar asa ceva asteptau. Si n-ar fi exclus ca idila lor temporara cu Tatarescu sa fi urmarit tocmai scoaterea dinistilor pe marginea vietii politice. Si, in plus, jucand la deruta, comunistii le aratau liberalilor cand bata, cand zaharelul. La 13 februarie 1945, in timpul unei manifestatii impotriva guvernului condus de generalul Nicolae Radescu, comunistii scandau: "Cerem arestarea lui Tetu!", "Cerem arestarea lui Farcasanu!" Pe de alta parte, peste numai o saptamana, conform unei alte note a SSI, intr-un cadru relativ intim si prietenesc, Nicolae Ceausescu, seful tineretului comunist, se intalnea cu Mihail Farcasanu, vanturand in discutii mirajul unui guvern de colaborare. Totul fiind ticluit de o asemenea maniera incat liberalii dinisti sa nu mai inteleaga nimic. Dar in prima decada a lui martie 1945, vestea ca Gheorghe Tatarescu a devenit vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ministru al Afacerilor straine i-a naucit, pur si simplu.

Restul s-a consumat sub semnul sperantei ca salvarea democratiei din Romania va veni din afara tarii. Buletinele centrelor de radioascultare ale statului ne lasa sa intelegem ca formatiunea dinistilor era considerata si in strainatate o cantitate absolut neglijabila. Numele lui Dinu Bratianu nu se mai rostea in emisiunile posturilor de radio Vocea Americii si BBC. Insa nici el si nici partizanii lui inca nu disperau. La 22 mai 1945, Corpul Detectivilor raporta: "Domnul Dinu Bratianu detine informatia precisa dupa care domnul Titel Petrescu a primit un important mesagiu de la Londra. Mesagiul recomanda... despartirea de partidul comunist si inceperea unei actiuni separate..." Mai mult, insusi Titel Petrescu l-a vizitat acasa pe Dinu Bratianu, "spre a-si exprima fata de seful partidului liberal intregul sau optimism in legatura cu dezvoltarea situatiei politice din Romania". Informatiile erau chiar exacte, dar nu se intelege ce astepta Dinu Bratianu de la sprijinul acordat de laburistii englezi socialistilor lui Titel Petrescu. Cu atat mai mult cu cat si acesta va infunda curand puscaria si laburistii britanici isi vor mai aminti de el abia prin 1955, cand vor face demersuri pe langa Guvernul roman pentru eliberarea lui din detentie. Apoi, incurajat si de alte zvonuri generatoare de euforie, de data aceasta lansate pe piata de colaboratorii Sigurantei infiltrate pana in prasele de comunisti, la 16 iunie 1945, Dinu Bratianu s-a decis sa-i scrie lui Petru Groza, dupa acelasi tipic utilizat si in corespondenta sa cu Ion Antonescu, abordand, intr-adevar, unul din subiectele delicate din epoca.

URMARIRE. Specimen de sinteza informativa saptamanala privind activitatea politica a opozitiei

DINU BRATIANU VERSUS PETRU GROZA. Era vorba despre ceea ce reprezenta o esenta a unui stat democratic, in primul rand despre libertatea presei. "In vreme ce se acorda tuturor formatiunilor politice, ce iau parte la guvern, dreptul de libera manifestare prin presa, intruniri sau orice alte mijloace, iar in asemenea actiuni ni se aduc de catre adversari cele mai violente atacuri - ii scria Dinu Bratianu primului ministru in functie - , intreaga presa a partidului nostru este si ramane suprimata, orice manifestare fiindu-ne interzisa si chiar orice contact cu prietenii nostri, care, contrar tuturor asigurarilor, continua sa fie molestati, a devenit imposibil. In atari conditii, nu putem restabili adevarul in ceea ce priveste calomniile ce ni se aduc de elemente interesate la destramarea organizatiilor noastre politice". Indiscutabil, avea dreptate. Si iar a plecat la Florica, asteptand la umbra cerdacului un ecou, insa ecoul nu a venit. Petru Groza, va observa mai tarziu Onisifor Ghibu, "s-a pregatit pentru cariera sa cu totul altfel decat Bratianu, Maniu s.a., care au fost niste romantici. El lucreaza in politica la rece, ca rusii, fara dorinta de a se reliefa in istorie. Nu importa mizeriile clipei: rasturnari, inchisori, evacuari, importanta e singura finalitatea..." Insa lucrul acesta nu trebuia sa-l stie numai Onisifor Ghibu. Trebuiau sa-l stie si adversarii politici ai lui Petru Groza, inaintea lui Onisifor Ghuibu. Si nu l-au stiut.

La iluziile lui Dinu Bratianu cu privire la consecintele Conferintei de la Potsdam, iluzii nutrite solidar cu Iuliu Maniu, am avut ocazia sa ne referim. O alta iluzie a liberalilor si taranistilor consta in aceea ca nici nu-si imaginau cat de strans erau urmariti de Siguranta si SSI, aceste servicii inregistrand cu minutie toate trancanelile lor imprudente. Dinu Bratianu si Iuliu Maniu, desi detinusera functii importante in stat, desi stiau cu ce se ocupa structurile informative ale statului, habar nu aveau ca adversarii lor, comunistii, le monitorizau absolut toate miscarile, ca si cum ar fi privit agitatia pestisorilor dintr-un acvariu. Si reproducem aici o nota de urmarire in masura sa-i lamureasca pe cititorii de azi despre ce era vorba. "La ora 18:30 - se consemna intr-un document dintre cele ce se intocmeau zilnic - , vine in str. Sfintilor nr. 10, la locuinta dlui Iuliu Maniu, masina lui Dinu Bratianu, impreuna cu dl avocat Nicolau, secretarul acestuia, si impreuna cu dl Iuliu Maniu pleaca in str. Schitu Magureanu nr. 19, la dl Leucutia. Dupa 19, pleaca impreuna cu dl Mihai Popovici in str. Sofia nr. 10-12. Aici ramane si pleaca dupa 19, cu masina nr. 13049-B a dlui Aurel Muresanu, la Palatul Regal din soseaua Kiseleff, unde se intalneste cu dl Dinu Bratianu si intra in audienta, timp de 1 ora si jumatate. Pleaca la orele 21:15 cu aceeasi masina, care vine impreuna cu dl Muresanu in str. Sofia nr. 22. De aici pleaca impreuna cu un domn strain in str. Vasile Conta nr. 12 - locuinta lui Virgil Madgearu. Intre timp, au mai sosit aici unele personalitati politice national-taraniste. Printre aceste personalitati am identificat pe urmatorii: Zaharia Boila, Alexandru Nicolau, secretarul lui Dinu Bratianu, Mihai Popovici, Mircea Durma, Aurel Muresanu, Corneliu Coposu, Ion Hudita si inca trei personalitati necunoscute. La orele 11:05, vin cu masina Misiunii Americane cu nr. 9 doi domni care raman aici timp de 35 minute. Aceasta masina pleaca apoi impreuna cu avocatul Nicolau in Calea Dorobanti nr. 16, la Dinu Bratianu..." Si asa mai departe.

ILUZII PENTRU VIITOR SI TRECUT. Ceea ce ne apare insa de neinteles este ca Dinu Bratianu nu nutrea doar iluzii cu privire la un viitor mai apropiat sau mai departat, ci traia si in iluziile unui trecut conceput alaturi de realitate. Surprinzatoare au fost declaratiile lui, facute fruntasilor din partid, la 27 septembrie 1945. Intre altele, presedintele liberalilor si-a asigurat auditoriul, transant: "Pentru pregatirea si desavarsirea actului de la 23 august 1944, doi factori politici au avut o contributie hotaratoare: Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc." Intr-adevar, cele doua partide, reunite impreuna cu comunistii si socialistii in Blocul National Democrat, preconizasera iesirea Romaniei din conflagratie. insa, la "desavarsirea" acestui proiect nu au avut nici o contributie. Nici Dinu Bratianu, retransat ca de obicei la Florica, nici Iuliu Maniu n-au fost prezenti la Palatul Regal nici cu ocazia arestarii maresalului Ion Antonescu si a principalilor lui colaboratori, nici in noaptea de 23 spre 24 august. Si unul si altul erau ferm convinsi ca regele incheiase un armistitiu cu rusii si nici macar nu stiau ca cei doi Antonesti si oamenii lor de incredere se aflau in mainile comunistilor, o situatie mai penibila pentru ei nefiind de imaginat. Pana aici i-a adus imobilismul politic, patima pentru pertractari subterane intru totul sterile, vicii fundamentale ale gaunosului politicianism interbelic. Iar varsta extrem de inaintata a presedintilor celor doua partide intarea atmosfera de decrepitudine din propriile randuri. Si, cu toate acestea, considerau ca lor li se cuvenea totul, numai si numai pentru ca erau "partuide istorice". Interogatoriile preliminare si din instanta, operate cu prilejul asa-zisului proces al marii tradari nationale, au scos in evidenta un adevar de asemenea putin convenabil "istoricilor". In timpul razboiului impotriva Rusiei sovietice, nu schitasera nici un gest de rezistenta serioasa fata de politica generala a maresalului Ion Antonescu. Si organizatorii procesului nici macar nu urmarisera efectul in cauza, insa, din clipa cand l-au sesizat, s-au straduit pe toate caile sa-l amplifice. Daca Iuliu Maniu cat de cat se mai agitase sub vechiul regim, Dinu Bratianu se aratase cu precadere ingrijorat nu de destinul ca atare al Romaniei, ci de soarta industriilor liberale, lipsite de materiile prime necesare si de posibilitati de export, precum si de declinul principalelor banci romanesti, aflate tot in mainile liberalilor. Chestiune tratata de comunisti drept o proba de egoism si copios speculata din punct de vedere propagandistic. In felul acesta, se dezvaluia si tactica politica a comunistilor ajunsi la conducerea tarii cu sprijinul consistent al sovieticilor: inainte de distrugerea lor efectiva, cele doua partide istorice trebuiau compromise definitiv. Ceea ce s-a si intamplat. Taranistii au sfarsit prin a se compromite singuri, prin tentativa de evaziune aeriana de la Tamadau. Si abia ulterior s-a putut constata foarte clar ca, fara Iuliu Maniu, Dinu Bratianu si toti liberalii lui insemnau mai nimic. Pana atunci, va mai curge apa pe Dambovita.

INTRAREA IN DEGRINGOLADA. In mai 1946, Directia Generala a Politiei a redactat o Sinteza referitoare la Partidul National Liberal (Dinu Bratianu), cu toate ca politia de ordine publica, cel putin pe hartie, nu era abilitata sa se pronunte in spete de ordin politic. Rezulta ca liberalii dinisti ar fi fost niste infractori de rand, implicati in acte de violenta si in "manifestari sovine si rasiale". Mai grav era altceva: "Organizatia centrala ar fi dat ordin secret catre toate organizatiile, prin dl Magherescu, secretarul dlui Mihail Romniceanu - se preciza in sinteza - , in sensul de a se proceda la organizarea politiei secrete permanente, care sa participe la toate intrunirile electorale si la formarea unor puternice organizatii de agenti informatori, care sa depuna rapoarte scrise, saptamanal. Seful serviciului secret este dl Mihail Farcasanu. In regiunea judetului Cvourlui si in special in Galati, se duce o vie activitate pentru organizarea politiei secrete, sub conducerea fostului comisar Prodea, recrutata mai ales din elemente legionare, iar grupurile de informatori sunt organizate pe regiuni". Cum adica pe regiuni, de vreme ce era vorba doar de "regiunea judetului Cvourlui"? Oricum, pentru comunisti, drumul de la "ar fi" la "se duce" a fost foarte scurt si in randul dinistilor s-a operat o noua avalansa de arestari, insusi Mihail Farcasanu fiind nevoit sa intre in clandestinitate. Dovedindu-se totodata ca si liberalii, ca si taranistii, nu stiau sa faca si sa taca, trancanind fara rost despre orice fel de initiative, inainte de transpunerea lor in practica. Serviciul secret al lui Mihail Farcasanu nu exista efectiv. Cum nu exista nici faimosul serviciu secret taranist, pe care l-ar fi condus Corneliu Coposu, umbra lui Iuliu Maniu.

In vara aceluiasi an, au aparut si primele discordii serioase printre liberalii dinisti. In sanul conducerii centrale a partidului - consemna aceeasi sinteza, nemaifiind vorba despre simple inventii - , au loc framantari cu privire la cazul Gheorghe Bratianu. Grupul protestarzilor, condus de dr. C. Angelescu, dr. I. Costinescu, V. P. Sassu, C.C. Zamfirescu, agita problema eliminarii din partid a lui Gheorghe Bratianu. Grupul condus de Dinu Bratianu, M. Romniceanu si prof. George Fotino are atitudine contrara. Atitudinea protestarzilor este foarte ferma, fapt ce dezorienteaza pe Dinu Bratianu, stiut fiind ca acestia detin puternice atuuri, majoritatea comitetului central, precum si un puternic control la Banca Romaneasca. La amenintarea facuta de Dinu Bratianu ca va fi nevoit sa aplice aspre sanctiuni impotriva acelora care submineaza unitatea partidului, dl dr. Angelescu a ripostat violent si a cerut imediata convocare a Comitetului executiv, spre a decide... Apoi, la 8 iunie 1946, Brigada I Siguranta a emis o nota informativa despre care nu stim nici astazi daca se baza pe un simplu zvon sau pe o situatie reala. "Din sursa liberala - informa nota - , suntem informati ca dl Gheorghe Bratianu intentioneaza sa paraseasca tara cu destinatia Elvetia. Cum nu este sigur ca va obtine viza de plecare, se gandeste si la posibilitatile clandestine de plecare. Intentia este sa ajunga in Elvetia ca prima halta, de acolo fiindu-i mai usor sa-si aranjeze o deplasare in America, unde doreste sa se aranjeze definitiv". Dorea ca prin gestul sau sa detensioneze si sa stinga conflictele din partid? Nu mai putea sa suporte atmosfera din Romania? Cine poate sa stie?!

Pana la urma, dintre toti cei evocati in acest episod, nu a parasit tara decat Mihail Faracasanu. Ceilalti au ramas sa moara aici, fie in patul lor si de senectute, cand au avut un dram de noroc, fie in inchisorile comuniste. Dinu Bratianu la 20 august 1950, la Sighet, Bebe Bratianu la 21 ianuarie 1956, la Spitalul Coltea, dupa ce a fost externat din detentie, Gheorghe Bratianu la 24 aprilie 1953, la Sighet, Alexandru Lapedatu la 30 august 1950, la Sighet, Ion Costinescu la 21 noiembrie 1951, tot la Sighet, C. C. Zamfirescu la 12 decembrie 1963, in penitenciarul Botosani.

BATRANUL LIBERAL FINANTIST. Dinu Bratianu in 1934, ministru al Finantelor Dinu Bratianu a fost unul dintre principalii lideri ai PNL in perioada interbelica. El a "mostenit" acest statut din familie, fiind fiul lui Ion C. Bratianu (fondatorul partidului). In perioada razboiului a facut front comun cu Iuliu Maniu contra campaniei la est de Nistru. Dupa razboi a incercat sa reziste Partidului Comunist, insa a fost inchis murind in detentie in 1950.

TANARUL LIBERAL UN LUPTATOR. Mihail Farcasanu, cel mai activ dintre liberali Mihail Farcasanu a fost una din figurile marcante ale PNL (gruparea Dinu Bratianu) dupa al doilea razboi mondial. Ca lider al organizatiei de tineret a rezistat energic presiunilor PCR. In 1946 a fost acuzat ca a organizat un serviciu secret al liberalilor, ascunzandu-se si fugind ulterior in SUA. Acolo a activat in "Liga Oamenilor Liberi", condusa de Nicolae Radescu.