x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Un portret al lui Michael Jackson, estimat la peste 10 milioane de dolari pe piaţa licitaţiilor

Un portret al lui Michael Jackson, estimat la peste 10 milioane de dolari pe piaţa licitaţiilor

17 Iul 2009   •   00:00
Un portret al lui Michael Jackson, estimat la peste 10 milioane de dolari pe piaţa licitaţiilor
Sursa foto: Barcelo for News/

Portretul, realizat în 1984 de Andy Warhol, a fost scos la vânzare de o galerie din New York, făcând senzaţie pe piaţa obiectelor de artă şi determinând prelungirea termenului de valabilitate a licitaţiei până pe 18 august, din cauza numărului mare de solicitări.



Tabloul a fost achiziţionat pentru mai puţin de 300.000 de dolari, în mai, la o licitaţie organizată de casa Sotheby's, şi a fost pus în vânzare de noul său proprietar, după anunţul morţii starului american, pe 25 iunie, informează AFP, citată de Mediafax.

Licitaţia trebuia să se încheie pe 12 iulie, însă proprietarul galeriei "Vered Art" din Long Island (New York) a declarat că a trebuit să oprească temporar această vânzare, "din cauza numărului incredibil de mare de persoane care cereau informaţii" despre acest portret.

Şedinţa de licitaţie a început ieri de la suma de 800.000 de dolari şi interesul enorm manifestat pentru această lucrare i-a determinat pe experţii galeriei de artă să anticipeze că preţul final va depăşi 10 milioane de dolari.

"Vered Art" afirmă că a primit deja mai multe oferte care depăşesc un milion de dolari. "Am fost total copleşiţi de numărul mare de cereri", a adăugat directoarea acestei galerii de artă.

Ea a asigurat, totodată, că tabloul cu dimensiuni de 76,2 pe 66 centimetri, pe care galeria l-a primit la sfârşitul lunii iunie, este unul dintre principalele portrete ale lui Michael Jackson realizate de celebrul Andy Warhol.

Un alt portret al cântăreţului american realizat de Warhol în 1984, în anii de glorie ai interpretului, este expus la Galeria Naţională de Artă din Washington. El a fost oferit muzeului în 1986 de către trustul american de presă Time.

Numele proprietarului actual al tabloului, achiziţionat pentru 278.500 de dolari pe 13 mai, în timpul licitaţiei de artă contemporană organizată de casa Sotheby's, nu a fost dat publicităţii.

În ultimii ani, mai multe portrete ale lui Michael Jackson realizate de Andy Warhol nu şi-au găsit cumpărător la diversele licitaţii de artă, aşa cum a fost cazul unui portret aproape identic şi de aceleaşi dimensiuni, licitat de casa Sotheby's la Londra, în iulie 2008.

Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac.

În 1962, Warhol, considerat cel mai reprezentativ artist al curentului Pop Art în America, a început faimoasele portrete în serie ale lui Marilyn Monroe, experimentele sale de multiplicare a starurilor americane având apoi ca obiect şi imaginea lui Jackie Kennedy şi a lui Elvis Presley.

Recordul de preţ pentru un tablou al lui Warhol a fost stabilit în mai - 71,7 milioane de dolari pentru un tablou cu o maşină distrusă, "Green Car Crash (Green Burning Car I)" (1963).

Warhol, născut în 1928, a murit subit în 1987, într-un spital din New York, în urma unei operaţii pentru eliminarea unor calculi renali.

×
Subiecte în articol: special dolari