Un sat din toate satele româneşti

Dimitrie Gusti s-a intalnit cu oamenii din echipa. Este ziua inaugurarii. Impreuna au muncit peste inchipuire ca toate sa fie la locul lor in ziua in care vor spune “gata, am reusit!'. Discuta aprins, au in fata planurile Satului. Sunt multumiti. Au sufletul plin de emotie si multumire. Fusese un vis. Au crezut cu totii in el. Acum traiesc in acest vis care s-a intrupat. Satul s-a ridicat. Casele stau mandre, impodobite pentru sarbatoare. Ulitele sunt pline de oameni in straie populare. Isi vad de treburile lor, de gospodaria lor. Da! E aievea!

Peste sat pluteste un parfum ametitor de la teii incarcati de flori. Este timpul teilor. Si al cireselor de mai, care, obraznice, isi scot dintre frunze obrajii inrositi de soare. Tufele de iasomie s-au impodobit si ele ca niste mirese. Tensiunea creste. Garda este pregatita. A venit. Majestatea Sa Regele Carol al II-lea! Emotiile nu sunt intrecute decat de maretia locului.

Incep discursurile. Dimitrie Gusti. “Sire. Dupa treizeci de ani de cand marele Vostru unchi si Intemeietorul Dinastiei, Regele Carol I, a adunat intr-o mareata expozitie tot ceea ce putuse sa implineasca Romania sub Domnia lui, avem astazi nemasurata bucurie sa intampinam pe Majestatea Voastra in acest muzeu al Satului, de gospodarii taranesti aduse din toate unghiurile tarii ca sa dea infatisarea adevarata a vietii acelei paturi din neamul nostru, pe care cu totii ne rezemam. Este aici casa de piatra si de grinzi de lemn a Romanului de la munte, din Arges si Neamt, ca si din Santul Nasaudului, din Tara Oasului, de la Moti, din Bihor si de pe plaiurile Sibiului; este locuinta mai revarsata si mai zambitoare, de caramida arsa sau chirpici, a omului de la ses, din marginea Baraganului pana-n partile basarabene si-n campia Banatului; este asezarea de pe malurile Dunarii, cu prispe ascunse sub stuf, intre biserici cu turn ascutit din Maramures, moara de apa de pe Siret, mori de vant din Basarabia, vaiaga din Banat, cherhanea de peste din delta, hanul din Ilfov, si tot ce da inteles si farmec satului romanesc. Ele au crescut ca din pamant, in luna din urma, sub ochii Majestatii Voastre, care ati venit de mai multe ori sa le vedeti, pe cand lemnarii si zidarii, mesteri adusi fiecare din satul lor, erau catarati inca pe schele si acoperisuri si nici nu puteau visa ca insusi regele Tarii se afla intre ei si-i urmarea la lucru. Parca satele romanesti se gaseau pretutindeni incoace, ca sa se aseze in jurul Majestatii Voastre si sa va imbratiseze cu aceeasi credinta si iubire pe care majestatea Voastra le-o arata. Binevoiti majestate, sa priviti si sa primiti Muzeul Satului ca un semn al acestei credinte si iubiri.(...)'

Vorbele nu sunt spuse doar pentru a umple timpul. Sunt spuse din suflet. Sunt spuse din iubirea fara margini fata de satul romanesc si fata de toata bogatia pe care o reprezinta el. Sub privirile aburite ale celor prezenti, Dimitrie Gusti continua: “O viata de sute si poate de mii de ani ne patrunde trecand pe ulitele acestui sat ciudat, facut din toate satele tarii. Tot ce este mai al nostru vorbeste din el cu un glas, care nu se poate sa nu zguduie si pe cel mai nepasator, pentru ca este insusi glasul trecutului anonim si al Neamului Romanesc. Muzeul se transforma astfel intr-o scoala de cunoastere si de iubire a satului si taranului nostru(....) Ingaduiti-mi, ca incheiere, sa multumesc din inima tuturor colaboratorilor mei insufletiti din Fundatie si din Echipele Studentesti, care n-au pregetat sa se mute de doua luni pe toate drumurile tarii sau pe acest santier inverzit, si, indeosebi, domnilor Victor Ion Popa si H.H. Stahl, care au fost de toate: arhitecti, desenatori, puitori in scena, poeti, vatafi de lucratori si, cand a trebuit, si salahori, ca sa putem avea ceea ce ne luam indrazneala sa va aratam. De asemenea, si Domnului Primar general, care ne-a fost de mare ajutor ca sa ne implinim acest gand'.

Aplauze. Tacere. Vorbeste Regele. Carol al II-lea.

“Pe zi ce trece constat, cu deosebita bucurie, progresele muncei savarsite de Fundatia Mea si de echipele studentesti. Pornita dintr-un gand curat, de a ajuta, fara mari pretentii, constat ca aceasta opera devine una din problemele covarsitoare ale inaltarii tarii noastre.(...) In aceasta zi, care s-a consacrat sarbatoririi operei Fundatiilor, vin cu toata dragostea si multumirea sufleteasca inainte de toate Domniei -Voastre, domnule director general, si apoi tuturor celor cari au priceput gandul nostru si ne-au ajutat. Totodata multumirea noastra trebuie sa mearga si catre cele doua mii de sate, care ne-au priceput si gratie concursului carora am putut realiza aceasta opera.(...)'

La 17 mai 1936, Dimitrie Gusti – sociolog, Victor Ion Popa –arhitect, Henri Stahl – sociolog, sprijiniti de Fundatia “Principele Carol', au inaugurat Muzeul Satului Romanesc. Au fost atunci, de fata, toata floarea intelectualitatii si societatii romanesti.

Astazi, la cei 76 de ani de la inauguarea acestui “colt de lumina', cum ii mai spune Regele Muzeului, s-a refacut cu ajutorul actorilor momentul emotionant. Noi suntem martorii felului cum urmasii lui Gusti au pastrat si duc mai departe minunea. Spiritul satului romanesc de odinioara.

Astazi, Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti nu mai este un “muzeu social'. Nu mai locuiesc oameni in gospodarii. Dar spiritul satului romanesc este dus mai departe prin cercetarile pe teren, prin crearea de colectii din tot ceea ce este important pentru specificitatea poporului roman: icoane, stergare, covoare, ceramica, unelte, jucarii; toate marile sarbatori sunt traite aici, la muzeu, la cea mai mare intensitate. Nu lipsesc niciodata, pe langa icoane, stergare, covoare, ceramica, unelte, jucarii, bucate traditionale si mai ales dansul si muzica, teatrul poporului roman. Muzeul National al Satului Dimitire Gusti a implinit 76 de ani. La multi ani!