Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In martie, la echinox, cu o suta de ani in urma, pe scena Operei din Paris triumfa "Cobzarul" Elenei Vacarescu. Stabilita de ceva vreme in capitala Frantei, Elena Vacarescu (1864-1947), fiica fostului ministru plenipotentiar al Romaniei la Roma, femeia pentru care Printul Ferdinand nutrise o dragoste patimasa si fusese gata sa savarseasca o casatorie morganatica (singurul sprijin, neconditionat, avandu-l atunci din partea Reginei Elisabeta, alias Carmen Sylva), femeia aceasta care "s-a exilat din iubire", dupa despartirea de printul mostenitor, a excelat in lumea literara a Europei.
Premiata in doua randuri de Academia Franceza, a fost una dintre primele femei care au intrat, cu drepturi depline, in randurile Academiei Romane in 1925 – o recunoastere tarzie, dar necesara, pe care tara o face meritelor sale.
Ne vom opri in paginile de fata, insa la un singur moment din prodigioasa sa cariera culturala, cel de acum exact un secol in urma. Triumful "Cobzarului". Care, la Paris, nu vine intamplator. In toamna lui 1911, "Cobzarul" fusese jucat pe scena Operei din Monte Carlo (copie, in mic, de altfel, a Operei din Paris...!). "Actiunea sa vie, pitorescul sau scanteietor, muzica sa perfect adaptata cadrului au castigat numaidecat Academia nationala franceza de muzica, si ea a hotarat imediat montarea la Opera cea mare a acestui minunat poem", scrie presa din Romania cateva luni mai tarziu.
De echinox, in 1912, Parisul primea si el cu simpatie aceasta drama lirica, la care au mai contribuit, alaturi de scriitoarea romana, libretistul Paul Milliet si compozitoarea Gabrielle Ferrari. "Darile de seama ale ziarelor pariziene, care ne-au sosit pana acum, sunt calde, entuziaste, stralucind parca de toata poezia secerisului in bataia soarelui varatec al Romaniei, poezie care e unul dintre motivele principale ale decorului si partiturii acestei drame muzicale", mai scrie "Dimineata".
In dorinta de a da cat mai multa autenticitate spectacolului liric, dar si pentru ca astfel reusea sa promoveze imaginea tarii sale, a incantatorului port popular romanesc, Elena Vacarescu insista ca toate costumele sa fie lucrate in Romania, de mesteri traditionali. "Unul dintre avantajele acestei reprezentari este ca presa pariziana isi da seama ca Romania e o tara frumoasa, de un pitoresc fermecator, asupra careia se poate opri si atentia artistului, nu numai a capitalistului strain", crede ea. Intr-adevar, frumusetea hainelor de sarbatoare ia suflul parizianului care vine in sala de spectacol.
Povestea, de un tragism specific epocii romantice aflate la amurg, place si ea. E de la sine inteles insa ca e vorba despre conventie literara, pentru ca altminteri, ca propaganda pura, povestea "Cobzarului" e una care, in termenii marketingului turistic de azi, de exemplu, ar trebui sa sperie: tradari, gelozii, crime si cativa patimasi gitani interferand cu celelalte personaje ale libretului.
Presa si publicul francez sunt sedusi insa de valul acesta de crime lirice... Iata, de exemplu, ce scrie cronicarul teatral al prestigioasei publicatii "Le Matin": "In tara romaneasca, Iana e trista. Pradea, barbatul ei, se poarta rau cu ea, iar Stan, amantul ei, frumosul cantaret din cobza, a parasit-o ca sa fuga cu o tiganca. In voiosia soarelui scanteietor si in serbarea secerisului plin de stralucire, acesta se reintoarce, caci el o adora mereu si nu se poate lipsi de ea. Tiganca, geloasa, il denunta barbatului. Ea e pedepsita de Stan, care o omoara, iar Pradea e injunghiat de Iana, care, astfel, va insoti pe cobzar in salinele subpamantene, unde se inchid ocnasii si unde cei doi ucigasi vor continua in suferinta viata lor patimasa".
Citește pe Antena3.ro
O poveste romantica, demna de stors lacrimi, greu de digerat ca un fapt real, ieri, ca si azi – desi, daca e sa dam crezare presei romanesti, in epoca Romania se confrunta cu un val de incidente pasionale, care, daca nu sfarseau cu o crima, se incheiau cel putin cu o incercare de sinucidere. Azi ne-am feri, poate, sa transmitem lumii un mesaj ca acesta, ca in Romania idilica adulterul si crima pasionala merg mana in mana cu bucolismul feeric. Dar, pana la urma, trebuie sa recunoastem ca in piesele lui Shakespeare mor mult mai multe personaje, si nu le-a ocolit succesul vreme de secole...
"Cobzarul" Elenei Vacarescu readuce in atentia parizienilor numele lui Barbu Lautarul, "starostele si cobzarul", a carui legenda circula in epoca. Se specifica insa faptul ca nu e vorba despre acesta, ci despre o istorie de alta factura, proaspata si "cruda" precum firuil ierbii primavara. Cititorilor publicatiei "Le Temps" le sunt reamintite alte cateva nume importante din cultura romaneasca, pe care Parisul le pretuia: "In frumoasa tara a Romaniei, poezia populara infloreste din belsug. Sentimentul naturii e viu la taranul roman. Un savant, d. Alecsandri, o regina, Carmen Sylva, ne-au facut cunoscute poeticele inventiuni ale satenilor care locuiesc, care traiesc pe tarmurile Dunarii sau ale muntenilor care ratacesc prin Carpati. Domnisoara Elena Vacarescu si-a adus aminte de cantecele lor atunci cand a scris un poem despre «Cobzarul», din care dl Paul Milliet a scos libretul dramei prezentate aseara pe scena Operei. Un cobzar e un cantaret din cobza, un fel de mandolina cu mai multe coarde, fara arcus.
Daca pe vremea secerei nu-i chemat un cobzar sa cante sau sa faca pe seceretori sa joace, soarta secerisului e compromisa. Domnisoara Elena Vacarescu si Paul Milliet ne-au povestit tragicele aventuri ale unui cobzar. Ele au inspirat doamnei Gabrielle Ferrari o partitura care, interpretata excelent de domnii Muratore, Note, doamnele Jane Hato si Lapeyrette, a avut din partea publicului o primire simpatica". Citind o cronica precum aceasta, iti mai vine inima la loc si exclami, precum contemporanii Elenei Vacarescu: "Lasand la o parte ceea ce ar putea fi numai teoretic in acest tablou al secerisului romanesc, ramane interesul vioi al lumii pariziene pentru viata romaneasca. Decorul romanesc si costumele nationale romanesti au placut foarte mult. Domnisoara Elena Vacarescu si-a faurit nu numai siesi o glorie, ci si tarii sale, tarii noastre"...
