Premierul caruia i se stiau si i se satisfaceau (de la buget) toate gusturile si obiceiurile, evident, nu semna el comenzile. O facea personalul "arondat" pentru ca primul-ministru sa nu duca lipsa de nimic. De la forfecuta, betisor de scobit in urechi si plasturi pentru basici pana la scobitori parfumate, elixir adormitor si bauturi energizante totul se procura din fondul de protocol. Era o armata de oameni – si ei salariati ai statului – care se invarteau in jurul lui MRU si amusinau sa-i prinda toate gusturile si dorintele de confort olfactiv si digestiv.
Cea mai importanta piesa a echipei de servanti era, ca in orice restaurant care se respecta, bucatarul-sef.
Jurnalul National vi-l prezinta astazi pe omul care stie si in somn ce-i placea si mai ales ce-i trebuia premierului pe care avea onoarea sa-l serveasca. Este un plutonier SPP cu vechime in slujba tarii. Se numeste Sabadis Gabriel Mugurel si "pentru profesionalism si devotament dovedite in indeplinirea misiunilor specifice Serviciului de Protectie si Paza" cum scrie Decretul 940 din 20 octombrie 2008 – a fost decorat de Basescu Traian cu medalia Barbatie si Credinta, clasa II-a, la pozitia 46 din Anexa 8. Asadar, gloria in SPP nu se castiga neaparat facand tunel presedintelui printre huiduieli, ci si cu truda polonicului, gustatul sosului si perpelirea fleicilor. Or, plutonierul Sabadis este maestru in bucatarie, conduce echipa militara in domeniu care va participa la un Campionat Mondial de gatit in aer liber. Succes!
Plutonierul Mugurel Sabadis avea in fisa postului de lupta la Palatul Victoria prepararea dineurilor la care MRU avea invitati de seama sau aniversa ceva. In 12 martie a.c., plutonierul-bucatar comanda pentru premier o masa de peste – cu 8 bucati lup de mare si ingredientele aferente. Prilejul? Fie el comemora 5 ani de la destituirea din postul de ministru de Externe (12 martie 2007) sau se pregatea cu mult fosfor pentru a participa la "Sinteza Zilei", la confruntarea – ultima – cu Mihai Gadea de a doua zi. O sa ne lamurim din memoriile lui MRU sau din notele informative ale SPP.
__________________________________________________________________
12.03.2012
NECESAR
1. CEAPA VERDE 10 leg.
2. ROSII CHERRY 2 kg.
3. PATRUNJEL 10 leg.
4. RODII 5 buc
5. DORADA 8 buc.
6. CALCAN SAU LUP DE MARE 8 buc.
7. MAZARE CONGELATA IGLU 2kg.
8. VARZA MURATA VIDE 2 pac.
9. KAIZER 1 KG.
10. ROSII IN BULION BANEASA
11. MENTA PROASPATA
12. CRAP MIC 1 buc