x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vă mai amintiți de formularul „PLF”? A produs 50.000 de amenzi în doar două săptămâni, în cuantum de 129 de milioane de lei

Vă mai amintiți de formularul „PLF”? A produs 50.000 de amenzi în doar două săptămâni, în cuantum de 129 de milioane de lei

de Ion Alexandru    |    20 Apr 2022   •   07:40
Vă mai amintiți de formularul „PLF”? A produs 50.000 de amenzi în doar două săptămâni, în cuantum de 129 de milioane de lei

Un proiect de lege aflat pe masa Parlamentului României, care urmărea abrogarea amenzilor pentru necompletarea celebrului formular digital „Passenger Locator Forum (PLF)”, dezvăluie, în expunerea de motive, o situație incredibilă.

 În primele două săptămâni de la intrarea în vigoare a acestei obligativități, au fost emise nu mai puțin de 50.000 de amenzi, de câte 3.000 de lei, amenzi care au fost primite inclusiv de piloții aeronavelor și de personalul însoțitor de zbor. Asta, în ciuda faptului că OUG-ul care instituia această măsură excepta această categorie de persoane.  

Între 25 decembrie 2021 și 8 ianuarie 2022, au fost aplicate 50.000 de amenzi, în valoare de 129 de milioane de lei, pentru persoanele care au intrat în România și care nu au completat celebrul Passenger Locator Forum (PLF). Peste 13.000 de asemenea amenzi au fost eliberate doar la nivelul municipiului București.

Aceste informații reies din cuprinsul expunerii de motive, întocmită de mai mulți senatori și deputați de la USR, care au depus la Parlamentul României un proiect de lege care viza anularea unor creanțe bugetare, precum și pentru modificarea unui articol din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 129/2021, privind implementarea formularului digital de intrare în România. Este vorba despre o propunere legislativă inițiată de 40 de parlamentari, înainte ca această măsură să fie abrogată tot de Guvern.

Sancționați, deși nu se aflau pe lista celor obligați

Conform documentului citat, „sancțiunile aplicate pentru necompletarea formularului PLF au fost dispuse, de cele mai multe ori, pe motiv că nu s-au regăsit stocate datele cu caracter personal aferente fiecărui formular în parte. Însă, din cauza faptului că, după 15 zile, aceste date sunt distruse, prin utilizarea unor procese ireversibile, persoanele sancționate contravențional nu mai puteau face dovada completării formularului”.

Inițiatorii proiectului legislativ mai susțineau că situația este mult mai îngrijorătoare, deoarece „același lucru pare să fie aplicabil și pentru personalul navigant de zbor. Direcția de Sănătate Publică amendează piloții și însoțitorii de zbor care nu au completat formularul PLF, deși Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 129/2021, privind implementarea formularului digital de intrare în România, era aplicabilă doar pentru pasageri”.

Semnal de alarmă tras de conducerea DSP Arad

Iar lucrurile nu se opresc aici. Inițiatorii citează, în același document, un comunicat, din data de 12 ianuarie 2022, publicat pe pagina oficială de Facebook de către directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, Horea Sorin Timiș, conform căruia: „Suntem nevoiți să apelăm la voluntari, doar că, de această dată, nu are legătură cu introducerea de pozitivi în valul cinci, ci este vorba despre volumul de muncă ridicat pentru a emite amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România. Am emis, până acum, 1.745 de amenzi doar pentru județul Arad, fiecare de 3.000 de lei cu posibilitatea de a se plăti jumătate din suma minimă în termenul legal de 15 zile. Este o problemă serioasă. Unii au încasat mai multe amenzi pentru că au avut drumuri repetate în Ungaria sau în diferite țări și nu au completat formularul obligatoriu când au revenit în țară”.

Proiectul propus în Parlament viza anularea amenzilor și stocarea datelor timp de o jumătate de an

În cursul lunii februarie, cei de la USR au centralizat aceste informații și au inițiat un proiect de lege care viza patru obiective principale.

Astfel, unul dintre obiective se referea la anularea tuturor amenzilor contravenționale stabilite în baza OUG 129/2021, precum și anularea obligațiilor fiscal accesorii aferente acestora, neachitate până la data în care ar fi intrat în vigoare legea propusă.

Al doilea obiectiv viza că amenzile deja achitate, în tot sau în parte. Să fie restituite respectivilor cetățeni în termen de 30 de zile.

Proiectul mai avea în vedere și că amenzile care nu au fost achitate să nu mai fie puse în executare de către organele fiscal. Nu în ultimul rând, urma să fie operată o modificare în cuprinsul OUG 129/2021, în sensul că datele cu caracter personal din cuprinsul formularelor completate la intrarea pe teritoriul României să fie stocate pentru o perioadă de minimum șase luni de a data  completării. Iar, pe perioada stocării, ștergerea din sistem a acestor date să fie interzisă. Abia după termenul de șase luni, acestea urmau să poată fi distruse, conform proiectului de lege.

Reamintim că, înainte de Crăciunul de anul trecut, Guvernul României a instituit obligații aplicabile persoanelor care intră pe teritoriul României, referitoare la identificarea contacţilor unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, precum şi măsurile referitoare la carantinarea persoanelor” şi „având în vedere că obligaţia de a completa Formularul digital de intrare în România, cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României sau în maximum 24 de ore de la intrarea în ţară”.

OUG-ul nu se mai află în vigoare de la mijlocul lunii martie

Măsurile au fost eliminate, însă, în data de 12 martie 2022, la patru zile după ce a fost ridicată și starea de alertă de pe teritoriul României, astfel încât formularul PLF nu mai trebuie completat. Cu toate acestea, amenzile emise, anterior, rămân valabile. 

Legea propusă de cei de la USR a ajuns, prima dată, pe masa Plenului Senatului României, abia în data de 11 aprilie 2022, când a fost respinsă la vot. Iar, pe data de 13 aprilie, proiectul a fost transmis Camerei Deputaților, care este și forul decizional. Legea va fi, cel mai probabil, respinsă și aici, întrucât ordonanța care a abrogat OUG 129/2021 prevede, în cuprinsul său, măsura stocării datelor cu caracter personal ale celor care au completat formularul PLF pentru o perioadă de șase luni.

Cu toate acestea, proiectul se află pe masa Comisiei pentru Buget și a Comisiei Juridice, pentru redactarea raportului, avâd termen data de 11 mai 2022.

×