Vaduvele negre

Lucretia isi ucidea amantii si pe cei care o refuzau cu o otrava obtinuta din "Digitalis purpurea", planta numita popular "Degetel". Legenda spune ca ar fi purtat veninul intr-un inel cu o montura speciala.

CRIME LA INDIGO, DESPARTITE DE 1.500 DE ANI
Comun celor doua "vaduve negre" este perseverenta cu care urmareau uciderea amantilor lor. Fie infaptuiau omorurile cu mana lor, fie, prin manipulare, se foloseau de soti sau slujitori credinciosi pentru ca onoarea sa le ramana nepatata. Exista in randurile istoricilor unii care afirma ca atat Lucretia, cat si Messalina au fost de fapt niste victime ale regimurilor politice din care faceau parte si erau fortate de familiile lor sa comita atrocitatile de care sunt acuzate. Ambele femei au fost personaje principale in jocurile politice ale vremii si nevoite sa apere fie propria pozitie, fie pe cea a sustinatorilor lor.

In jurul Messalinei s-au petrecut mai multe crime prin otravire cu ciuperci sau cu veninul unor animale si insecte. Astfel au sfarsit Britannicus si Claudius, desi acesta din urma lua, preventiv, mici doze de otrava pentru a se imuniza.


Lucretia Borgia, fiica nelegitima a Papei Alexandru al VI-lea, fiul Papei Callistus III, reprezinta incarnarea conceptului "Vaduva Neagra". Amantii i "se trezeau morti" dupa noptile necugetate de amor, otraviti cu un extract de "Degetel" (Digitalis purpurea), pe care li-l turna in bautura dintr-un inel.

Inclinatia Lucretiei catre incest, coruptie si crima i-a construit imaginea de femeie cu adevarat fatala si a dat rod imginatiei atat a artistilor, cat si raufacatorilor. Buffalo Bill, celebrul pistolar al Vestului salbatic, chiar si-a botezat unul dintre pistoale "Lucretia Borgia".

VICII. Din relatia neoficiala a lui Rodrigo Borgia, cel care va deveni mai tarziu Papa Alexandru al VI-lea, cu amanta sa, Vannoza Catanei, s-a nascut la 14 aprilie 1480 Lucretia. La vremea aceea reputatia familiei lui Rodrigo, numit cardinal cu ajutorul tatalui sau, nu ii permitea sa-si faca publica relatia, drept pentru care a aranjat ca Vannoza sa aiba parte de un sot si tata adoptiv pentru copilul lor. Dintre numerosii ei frati si surori, cel care avea sa-i influenteze cel mai mult viata a fost Cezar (nascut in aprilie 1476). Acesta era un vicios cu temperament agresiv, subjugat pasiunii pentru putere. In 1502, dupa jefuirea ducatului Urbino, a umplut cu opere de arta patru care. Valoarea obiectelor a fost estimata la 150.000 de ducati (1.900.000 de dolari). Cu toate acestea a fost numit capitanul general al bisericii si, folosindu-se de influenta tatalui sau, a incercat sa impuna o monarhie ereditara in Italia centrala. Numerosii sai inamici, printre care familiile Medici, Sforza si Savonarola, i-au impiedicat insa planul dupa moartea papei, in 1503. Patru ani mai tarziu, Cezar si-a gasit sfarsitul pe campul de lupta.

CASATORII. Dupa doua tentative de mariaj cu Don Cherubino si mai apoi cu Don Gasparo, Lucretia s-a casatorit in final, in 1493, cu Giovanni Sforza, conte de Cotognola si vicar de Pesaro, mult mai avut decat rivalii sai. La numai 15 ani, fara macar a-si cunoaste viitorul sot, a trebuit sa accepte decizia politica luata de tatal sau. Lupta pentru putere intre familiile nobililor italieni a facut ca in 1497 Papa Alexandru al VI-lea sa aranjeze anularea casatoriei Lucretiei. La acea data, motivele pentru care Rodrigo hotarase uniunea celor doi nu mai existau. Familia Sforza pierduse enorm din influenta sa in urma razboiului cu Franta. Un colegiu de inalti prelati a expus "impotentia coeundi" de care "se facea vinovat" Giovanni si a anulat casatoria. Dupa o nunta discreta, fara fast, Lucretia a devenit sotia lui Alfonso, fiul ilegitim al lui Alfonso al II-lea de Napoli, iar in 1499 l-a nascut pe Rodrigo, botezat astfel in onoarea bunicului sau, papa. Acest mariaj a durat mult mai putin decat primul, Cezar trimitandu-si patru dintre oamenii sai de incredere sa-l ucida pe Alfonso. Acesta a supravietuit atacului, dar la scurta vreme Cezar a creat o diversiune la poarta spitalului in care se refacea sotul Lucretiei, timp in care unul din capitanii sai l-a strangulat in pat pe Alfonso. Fratele Lucretiei dorea o alianta cu o familie mai puternica, cea a ducilor de Ferrara. La 30 decembrie 1501, Alfonso d^'Este, fiul lui Ercole, primul duce de Ferrara, devine cel de al treilea si ultimul sot al Lucretiei; 18 ani mai tarziu, in urma complicatiilor aparute in timpul nasterii copilului lor, Lucretia isi gaseste sfarsitul.

SCENA PROBABILA. Iatacul Lucretiei avea doua usi, dintre care una ascunsa de o draperie de purpura. Prin cea bogat sculptata, cu capete de ingeri intra tanarul negustor de stofe fine. Era iarasi in orasul pe care il indragea cel mai mult, dupa o calatorie de cateva luni, pe drumuri nesigure, printre robii care nu se spalau decat atunci cand ploua torential. Sufletul ii frematase la poarta urbei cu palate stralucitoare, atat de tare ca aproape ar fi aruncat un banut cersetorului olog. Sarmanul se aruncase la picioarele sale si a vrut sa-i stearga cizmele cu poala zdrentelor care curgeau de pe el. Giorgio intrase in curtea vilei Lucretiei urmat de carausii incarcati cu matasuri si giuvaeruri. Acum, la ceas de noapte, pasea cu mandria negustorului care facuse doua afaceri bune. Vanduse Lucretiei, printre altele, cele patru masuri de voal purtate in cel mai bine pazit cufar al caravanei si primise la sfarsitul tranzactiei un bilet. A urmat intocmai instructiunile si astepta cea mai promitatoare noapte de amor din viata lui. Auzise cate ceva despre farmecele femeii, dar acum avea sa simta pe propria-i piele atingerea catifelata si sarutul buzelor mai rosii ca purpura de China. Pana in zori a aflat ca nu stia mai nimic despre viata si femei si ca bordelurile ieftine prin care trecuse ofereau placeri doar pe masura celor cativa banuti. A sorbit din paharul aflat in mana sidefie a Lucretiei pe care a depus cel mai cald si recunoscator sarut. "Ciudata apa prin partile astea", a mai gandit si s-a intins la loc in pat, de asta data pentru vesnicie. O ciocanitura discreta a razbatut prin usa mascata si draperia s-a dat la o parte, iar cadavrul a disparut prin coridorul ingust si intunecos cascat in spatele ei.

SIMBOL. Lucretia Borgia poate fi un simbol al raului. Numarul impresionant de amanti care au sfarsit otraviti, relatia ei incestuoasa cu Cezar, la randul sau acuzat de numeroase crime si de fratricid (l-a ucis pe fratele sau Juan), coruptia si jocurile politice pe care le-a initiat sau sprijinit, i-au "castigat renumele de cea mai letala femeie fatala".

ARTA. Pentru a respecta adevarul istoric trebuie spus ca familia Borgia a fost o sustinatoare a artelor, aproape toti membrii ei putand fi considerati niste Mecena. Papa Alexandru al VI-lea a fost o vreme "sponsorul" lui Titian (Tiziano Vecellio, 1488/90-1576), cel care a pictat-o pe Lucretia in chip de Venus, zeita romana a dragostei. Leonardo da Vinci a lucrat o vreme in serviciul lui Cezar, in campaniile duse in sudul Italiei si a proiectat cateva masini de razboi. Mai tarziu, actiunile familiei au inspirat numeroase creatii artistice ale unor autori celebri cum ar fi romanul "Lucretia Borgia" al lui Victor Hugo, aparut in 1833. Dupa numai un an, Gaetano Donizetti pune in scena, la Scala din Milano, opera omonima al carei libret este scris de Felice Romani dupa romanul citat.

ECOURI. La 500 de ani dupa moartea Lucretiei, exponenta pasiunii fara limite, a crimei si coruptiei - fapte inscrise in cronici, Italia incearca sa-i dea o imagine noua, de mama model si de sotie exemplara. In acest scop se organizeaza simpozioane si sesiuni de comunicari stiintifice la care participa istorici, artisti si evident... politicieni. Pe intregul parcurs al acestui an, in memoria ei se pun in scena piese de teatru, se deschid expozitii, au loc concerte si festivaluri. Desi cosmetizarea imaginii Lucretiei pare o nedreptate, ar trebui totusi apreciat ca italienii isi apara cultura si istoria din toate puterile. In ciuda faptului ca a fost o incestuoasa, ca si-a ucis amantii si dusmanii sau chiar ca puterea Vaticanului a fost pusa in slujba familiei de catre tatal ei, papa Alexandru al VI-lea, acum i se scot in fata calitatile, sprijinirea artelor si participarea ei la explozia culturala a secolului al XVI-lea.


STAPANA IMPARATULUI
Izvoarele istorice o consemneaza pe Valeria Messalina (22-48 d.Hr.) drept una dintre cele mai focoase amante si remarca in mod deosebit insistenta cu care isi "vana" partenerii. Intai pentru placere, apoi pentru a-i omori.

Moravurile romane la inceputul mileniului ar putea fi considerate astazi mai mult decat libertine. Homosexualitatea era o practica obisnuita, desi "pasivii" erau priviti cu ironie, cei "activi" treceau drept oameni perfect normali. In schimb apar foarte rare referiri la sexul oral sau la cel cu doi parteneri deodata.

MORALA PRECRESTINA. Casele de toleranta, lupanarele adunau sub acoperisurile lor, in afara de obisnuitele femei usoare, o parte din sotiile nobililor. Adulterul era considerat unul dintre cele mai mari pacate si pedepsit cu inchiderea in templul lui Venus, dupa care cele care "calcasera stramb" erau violate in mod repetat. Probabil ca nu violul era cel ce inspaimanta desfranatele cu sange albastru, ci onoarea patata. Pentru a evita rusinea, doamnele din inalta societate isi inscriau fie numele adevarat, fie unul de imprumut in registrul lupanarelor astfel incat sa nu vina in contradictie cu legea. Pliniu relateaza ca, aflata intr-un bordel, Messalina a satisfacut intr-o zi 25 de barbati.
In acest context se spune ca Seneca ar fi afirmat: "Cel a carui sotie are numai doi amanti este un barbat norocos".

POLITICA E O... Unii istorici considera ca ea s-ar fi folosit de sex in jocurile politice, doar pentru pastrarea puterii. In perioada in care a fost imparateasa, loviturile de stat, crimele, fratricidul erau practici curente pentru accederea la tron. Indiferent de motivele Messalinei, placere sau consolidarea puterii, cert este ca si-a gasit sfarsitul in urma unei tentative de lovitura de palat.

In timpul campaniei lui Claudius in Ostia, in 48, Messsalina a dat o petrecere la sfarsitul careia s-a casatorit cu Gaius Silus intr-o incercare de a-l sui pe acesta pe tron. La scurta vreme, Narcissus, secretarul imparatului, a tradat-o si Claudius a dat imediat ordin sa fie executata impreuna cu Silus. Nimeni nu poate sti exact care este numarul crimelor pe care le-a ordonat Messalina, dar numele ei a devenit sinonim cu greseala, viciul si manipularea. (Vladimir Ioan)


MARIE RIEU, CURTEZANA CARE L-A INSPIRAT PE ALPHONSE DAUDET
Nu se cunosc prea multe amanunte ale intalnirii dintre actrita Marie Rieu si celebrul scriitor Alphonse Daudet. Se stie ca s-au cunoscut in anul 1858. In acelasi an, scriitorul i-a dedicat unicul sau volum de versuri, "Les Amoureux", dar motivul pentru care dragostea lor a devenit celebra a fost romanul autobiografic "Sapho", aparut in 1884 si vandut in 200.000 de exemplare, o cifra record pentru acele vremuri. Certuri si suferinta au marcat o relatie in care si iubit, si iubita au de suferit deopotriva in viata reala si in fictiune. Alphonse nu a fost un model de fidelitate, la fel si Marie, o femeie senzuala si cu experienta intr-ale amorului. In 1861 cei doi locuiau impreuna pe rue d^'Amsterdam nr. 24. Se despart mai apoi, iar casatoria lui Alphonse Daudet cu Julia Allard nu o impiedica pe Marie Rieu sa-i trimita in continuare scrisori disperate scriitorului. In 1869 Marie Rieu este grav bolnava. Alphonse afla si, sub pretextul unei vizite, dispare o zi intreaga, pentru a o intalni pe cea pe care a iubit-o. Marie n-a acceptat niciodata pierderea lui Alphonse, ceea ce a marit intensitatea suferintelor.

Dupa moarte, Marie devine personaj de roman. Curtezana Fanny Legrand, cea care a pozat pentru o sculptura infatisand-o pe poeta elina Sapho cum il ingenuncheaza pe Jean Gaussin. Tanarul incearca prin toate mijloacele sa scape de femeie, iar "Sapho" este oglinda de peste ani a trairilor lui Alphonse Daudet. (Catalin Pruteanu)


ANNA KARENINA: ADULTERUL A ARUNCAT-O SUB ROTILE TRENULUI
Cel mai bun roman despre adulter. Asa au considerat multi critici, de-a lungul deceniilor, una din cartile de mare importanta ale literaturii ruse de secol XIX, "Anna Karenina", scrisa de Lev Tolstoi. Intr-o societate in plina transformare, barbatii avuti ai Rusiei tariste au voie sa faca orice din existenta lor. Nu si femeile. Un barbat care-si insala sotia este reprimit cu bratele deschise in inalta societate chiar daca amanta sa a fost sofisticata sotie a unui ofiter, pe care l-a dezonorat sau o simpla guvernanta. Anna intra in scena salvand casnicia fratelui sau adulterin, evolueaza incalcandu-si principiile, devine amanta unui ofiter si sfarseste aruncandu-se sub rotile trenului, disperata ca societatea il accepta pe amantul sau, dar nu si pe ea.
In carte, motivul condamnarii adulterului nu apare din motive religioase, ci din regulile unei societati conventionale: adulterul este doar o problema sociala, nu una religioasa sau de moralitate. (Alexandru Nastase)


DAMA CU CAMELII: UCISA DE MENTALITATILE INCUIATE
Pasiuni exclusive, motivul romantic al curtezanei generoase, sacrificiul purificator, motivul realist al nefericirii eroilor. Asa se scurge romanul "Dama cu camelii" al lui Alexandre Dumas fiul, analizand dragostea spulberata de minciuni si conventii sociale de neincalcat a doi amanti din Franta jumatatii de secol XIX. Drama cu tenta autobiografica: putini stiu ca eroii nu sunt altii decat scriitorul si amanta sa, ce si-au vazut povestea de amor rapusa de moravurile societatii pariziene, dominata de lipsa de scrupule a contemporanilor. Dumas-fiul construieste o atitudine plina de intelegere fata de fetele-mame parasite, sechela din propria experienta de viata: mama sa, o femeie modesta, o simpla lenjereasa a fost parasita de autorul "muschetarilor" si lasata singura sa-l creasca pe viitorul scriitor, creatorul literaturii de zugravire a moravurilor din vremea sa. (Alexandru Nastase)

Continuare: Nebunii in Micul Paris