Vama Veche. Sfârşit şi de la capăt

A fost odată ca niciodată un sat pe malul mării, în marginea ţării, către miazăzi. Şi în acel sat începuseră a umbla nişte oameni mai aparte, care de bună seamă nu erau de prin partea locului, că prea arătau a domni de la oraş.

Ei străbăteau lanurile de porumb ce se întindeau de la şoseaua principală a satului - aceea ce ducea până la hotar, acoperită de bolovani pe atunci - şi se aşezau pe plaja nudă goi, intrând în rezonanţă cu marea, cu păsările, cu pământul şi cu stelele. Seara, în marginea focului, animaţi de strunele vreunei chitare şi de vinul de butuc, ziua, lăsându-se arşi de soare şi săraţi de apa mării.

Anii au trecut şi încet-încet domnii de la oraş au adus cu ei alţi domni şi apoi alţii, şi alţii. Bărbaţi cu părul răsucit de sarea mării şi întărit de praf, domnişoare cu tulpane, înfăşurate în pân­ze înflorate şi străvezii, îşi ancorau corturile în nisipul plajei. Tălpile goale au bătut pământul şi au trasat un drum pră­fuit pe lângă plajă. Apoi, maşinile care aduceau tot mai mulţi domni de pe la oraş au preluat această sarcină, vă­lă­tu­cind praful alb şi aşternându-l pe fiecare foaie de cort, pe fiecare faţă şi pe fiecare fir de păr.

Maşinile au adus  lemne şi stuf, care au fost aşezate în fel şi chip pe malul mării, ridicând din nisip şi din iarba us­ca­tă diverse lăcaşuri în care domnii să se petreacă într-un mod cât mai plăcut. În fiecare nou astfel de lăcaş au fost agăţate difuzoare - din cele mai mari -, care au prins a înlocui cutiile de rezonanţă ale chi­ta­relor. Iar vechiul sat a început să du­duie seară de seară, până în zori. P

etrece­rile ce se ţineau lanţ şi stilul pe­tre­că­re­ţi­lor au ajuns la urechile acelor oameni care vorbesc din cutiile de sticlă, po­ves­tind ce se mai întâmplă prin lume, iar aceştia s-au dus buluc acolo, trimiţând direct în casele oamenilor focurile de ta­bără, cântul, beţiile, dansul îndrăcit în pi­cioarele goale şi tinerii înlănţuiţi pe plajă, sub sclipirile lunii.

Multe se schimba­seră în răstimp, dar exista o certitudine în vechimea Vămii - tinereţea. Şi nu nea­pă­rat a chipurilor. Oameni de toate vârstele, dar cu sufletul imberb, se umpleau de ră­sărit, de zgomotul valurilor în liniştea ciu­dată a dimineţii, de strălucirile mării sub lună, de lemn şi de stuf, de praful alb al Vămii...
SFÂRŞITUL
Dar, de când i s-a dus vestea, satul sărac a în­ceput să atragă şi oameni cu sufletul îm­bă­trâ­nit, tot de la oraş, mai ales tineri, dar nu domni. Multe tălpi a avut de în­du­rat drumul de praf, multe ocări l-au aco­pe­rit cu salivă, multe tocuri l-au străpuns, multe sticle s-au oţărât la el, îm­prăştiindu-se în cioburi... Motivele pentru care au început a veni mulţi s-au schimbat. N-au mai fost marea, răsăritul, algele, visarea, cân­tările sau sentimentul acela care te face să vi­brezi în faţa mării, ci altele, mult mai primare... Sau, cum spunea mult mai concis un vechi fan al Vămii, "când i s-a dus buhul, şi-a dat duhul".

Cu toate protestele domnilor de la oraş, lemnul începuse deja de ceva vreme a fi înlocuit de beton şi stuful de onduline. Aşa că, într-o bună zi, mai-marii locului au luat decizia să transforme vechiul sat într-o staţiune modernă. Fără a-i întreba, desigur, pe acei care veneau în Vamă şi de dragul prafului. Iar drumul ce mergea liniştit pe lângă plajă, ca un vechi prieten, s-a modernizat şi el, după cum au cerut interesele. Şi a fost acoperit de o alee de beton, pentru cei care ar vrea să treacă hotarul din sud dând la pedale, şi de încă una, mai fiţoasă, din pavele colorate, pentru ca duducile să-şi poată plimba tocurile fără să şi le zdrelească. Iar pe nisip, lăcaşele de lemn şi stuf au fost luate la dărâmat, unul după altul.

Aşa că aceia care şi-au petrecut verile pe băncile teraselor de pe plajă vor fi nevoiţi a se muta de partea cealaltă a aleilor, despărţite de o promisă viitoare brazdă de flori, peste şanţurile săpate pentru a fi trasă apă prin conducte, peste gurile de canalizare şi peste grătarele canalelor de apă pluvială. "Pe plajă în nici un caz nu vor mai fi beach-baruri, poate pe lângă plajă vom permite a se construi puncte mici, de 30 mp maxim", ne-a spus Iustin Urdea, primar al comunei Limanu şi, implicit, al satului Vama Veche.  

Despre goliciunea plajei, "e mai frumos aşa, seamănă cu ce era Vama acum 15 ani, dar numai dacă te uiţi la plajă, să nu cumva să-ţi arunci ochii în dreapta, către drum", e părerea câtorva vechi ai Vămii. Deşi în străfunduri există apăsarea că undeva, în spatele binelui, pândeşte răul, infiltrarea civilizaţiei nefiind neapărat o formă de evoluţie, ci, mai degrabă, o manifestare a lăcomiei.
UN NOU ÎNCEPUT - CORTURI EXCLUSIV ÎN NORD
Drumul acoperit de piatră, ce pleacă din şoseaua naţională spre mare - vamaioţii îi spun Lipscani sau Magheru, datorită mulţimii de tarabe cu fuste şi bluze înflorate, cu mărgele colorate şi traiste brodate, bandane şi tricouri cu Che Guevara -, care se termina în chioş­cu­rile unde puteai servi hamsii prăjite la tejghea şi porumb copt, se varsă acum în nisip.

Chioş­curile, librăria, tarabele, terasele au fost rase de pe faţa plăjii. Au rămas celebrele WC-uri ascunse după un gard gros de stuf. De acolo, cum priveşti cu mâna streaşină la ochi spre vecinii din sud, plaja e goală. A rămas cocoţat pe cazemată doar Corsarul. În partea din nord, spre pescărie, regăseşti Stuful, stâlpul, barca şi trabantul. Din fericire, n-a căzut pradă urgiei nici Papa la Şoni, nici fosta Roata, care de anul ăsta va fi Control.

Expirat, dărâmat de pe plajă, renaşte din pământ în partea cealaltă, spre bulgari. Până acolo, trebuie să treci însă de un nou hotel lăţ-lungit, ca o gură hulpavă căscată să înghită corturile. "Nu e aşa de mare", încearcă primarul Iustin Urdea să justifice construcţia deloc rustică şi nicidecum dobrogeană, lăţită în coasta plajei şi a vamaioţilor. "Nu are mai mult de 50 de camere. E nevoie de locuri de cazare, nu?" O să fie, mai ales că cei obişnuiţi să vină cu cortul în spate în Vamă vor trebui pro­babil să-şi facă rezervare din timp pe bucăţica de plajă destinată lor. "Exclusiv în zona de nord a plajei", ne-a subliniat primarul, "până în dreptul fostei Roata". Explicaţia este că doar în partea de nord ar fi apă şi WC-uri unde lumea să se primenească şi să se golească. Deşi duşuri şi WC-uri mai sunt şi în centru.

L-am întrebat pe primar dacă urmăreşte schim­barea turiştilor Vămii (şi să nu uităm că între ei sunt şi cei care au creat vad Vămii Vechi, venind an de an, bătătorind drumuri şi întreţinând financiar localnicii). "Nu urmărim în mod special schimbarea calităţii turiştilor... Indirect, poate ne gândim că nu vor mai fi persoane care vin să bea până-şi pierd cunoştinţa şi apoi cerşesc pe stradă. Nu vrem staţiune de lux, vrem să dezvoltăm un turism specific, rural. încercăm să ţinem în frâu modalitatea de a construi, să impunem stilul dobrogean: case albe, cu acoperiş de ţiglă." "Dar arhitectura hotelului nou nu aduce din nici un unghi cu stilul dobrogean!", i-am spus eu, nedumerită. "Hai să zicem că ăsta va fi excepţia de la regulă", promite primarul. Deşi undeva, în sudul îndepărtat, aproape de graniţă, se vede structura hidoasă din beton a unei alte clădiri imense. Probabil, tot o excepţie.
VA URMA
"Derulăm patru proiecte", ne-a explicat semnificaţia schimbărilor Iustin Ur­dea, primarul care cârmuieşte Vama Ve­che spre vremuri noi. "Unul este ca­na­li­za­rea, care are termen de finalizare în ia­nuarie 2011, deşi, dacă treburile merg bi­ne, e posibil să o finalizăm mai repede." Al doilea proiect de fală este reţeaua de apă, care, din punctul de vedere al prima­ru­lui, e deja 95% înfăptuită. Proiectul nu­mă­rul trei include cele două alei din be­toa­ne şi pavele (pentru roţi şi tocuri), care, "până la sfârşitul lunii iulie, vor ajunge în 2 Mai". Iar cel de-al patrulea proiect, ce-i va linişti pe proprietarii de hoteluri care până acum se văitau din ca­u­za prafului din Vamă - deşi de bunăvo­ie şi nesiliţi de nimeni au construit în praf -, este cel care se referă la asfaltarea străzilor Vămii Vechi. "A celor adiacente", ne linişteşte primarul. "Pe străzile principale («Lipscani» şi drumeagul adiacent plajei - n.r.) căutăm o soluţie mai rustică: pavele sau piatră cubică..." Drumeagul bătătorit va deveni o combinaţie de be­ton, pavele şi piatră cubică. O combinaţie rustică.