x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vasile Milea: "Ceausescu mi-a spus sa trag in popor"

Vasile Milea: "Ceausescu mi-a spus sa trag in popor"

21 Noi 2004   •   00:00

In dimineata zilei de 22 decembrie 1989, o veste zguduitoare se facea auzita in vacarmul evenimentelor: ministrul Apararii, generalul Vasile Milea, s-a sinucis dupa ce a fost prins ca tradase cuplul Ceausescu. Dintr-o data un om aflat intr-un punct-cheie in acele momente se revolta impotriva conducatorului suprem si moare. De aici au inceput zeci de scenarii si zvonuri. De la asasinare, pana la sinucidere au fost vehiculate toate variantele posibile.

Click pentru a mari
PROBA TRADARII. Pentru Ceausescu, dovada tradarii a constituit-o inregistrarea unei convorbiri telefonice neautorizate intre generalul Milea si omologul sau ungar

Noaptea de 21 spre 22 decembrie, ultima noapte a generalului Milea. Potrivit declaratiilor aflate la dosar, seara, in jurul orei 21:00, ministrul Apararii este chemat la Ceausescu impreuna cu Postelnicu, Parcalabescu si cu Iulian Vlad. Generalul Iulian Vlad a declarat in momentul anchetei, ca Milea era foarte agitat in acea zi. "Mi-a spus ca a fost numit comandant al actiunii de imprastiere a demonstrantilor."

La ora 7:00, Nicolae Ceausescu l-a convocat pe generalul Milea la el in cabinet pentru a-i ordona inca o data sa traga in multime

Ofiterul de securitate Ion Vatamanescu, insotitorul personal al lui Milea, declara in timpul anchetei ca, in dimineata de 22 decembrie, "in jurul orei 7:00 s-a primit telefon prin care i se ordona generalului Milea sa se prezinte la Cabinetul 1. L-am trezit, i-am raportat ordinul si l-am ajutat sa se echipeze. La sedinta fulger au participat Constantin Dascalescu, Emil Bobu, Vasile Milea, Iulian Vlad si Tudor Postelnicu. Maiorul Alexandru Rafailescu declara ca dupa sedinta: "Generalul Milea a iesit desfigurat. (...) A strigat sa nu se traga in multime. Sa nu se raspunda la provocari, militarii sa ramana grupati langa tehnica".

Corneliu Parcalabescu este ultima persoana care l-a vazut pe generalul Milea in viata. Dupa ce Vatamanescu a parasit biroul, seful Garzilor Patriotice sustine ca Milea i-ar fi spus: "Cornele, vreau sa imi fac cateva insemnari pentru a putea merge apoi jos la unitati sa vad care este situatia. Inainte de asta vreau spun cateva cuvinte pe care te rog foarte mult sa le transmiti familiei mele, sotiei si copiilor mei, in cazul in care mi se intampla ceva. Am primit ordin de la Ceausescu sa trag in popor, bineinteles, sa dau ordin Armatei sa traga in popor. Ei bine, nu pot sa fac asa ceva." Potrivit lui Parcalabescu, in anticamera biroului a stat tot timpul plutonierul Iulian Manole, furrier-sef la Garzile Patriotice. Acesta confirma ca Milea era singur in birou cand s-a auzit o impuscatura infundata, la aproximativ 3 minute dupa ce Parcalabescu plecase din cabinet. Parcalabescu descrie momentul: "Am auzit o impuscatura care parea sa vina dinspre biroul meu si am strigat la Vatamanescu sa vada despre ce este vorba. A intrat in biroul meu si imediat am intrat eu si ceilalti ofiteri de pe sala".

Medicilor - chemati de urgenta de la Spitalul Elias pentru a-i da primul ajutor pacientului - li s-a recomandat sa nu plece imediat si sa acopere fata generalului

Primii care au deschis usa biroului au fost Vatamanescu si Iulian Manole. Scena din birou este descrisa de toti, aproximativ la fel. Generalul Milea era intins pe canapea pe spate, cu picioarele spre usa si cu capul spre fereastra. Mana si piciorul drept atarnau pe podea, iar generalul Milea gemea. In dreptul pieptului avea o pata de sange pe camasa. Declaratiile devin insa confuze si contradictorii cu privire la pozitia armei. "Avea vestonul descheiat si avea o pata mare de sange in zona toracelui. Era inca in viata si respira cu greutate. La circa 30 de centimetri de canapea se afla un scaun cu spatar dispus in zona picioarelor generalului. Scaunul avea pe spatar, in partea de sus, o gaura care parea sa fie produsa de trecerea unui proiectil. Nu am sesizat unde era pistolul, dar ceilalti mi-au spus ca se afla pe masa in zona scaunului."

Plutonierul Iulian Manole a sunat imediat la ofiterul de serviciu, caruia i-a transmis sa cheme o Salvare sub pretextul ca ministrul Apararii a suferit un atac de cord. Venisera doua doctorite, i-au facut injectii si a fost transportat de urgenta la Spitalul Elias.

"In jurul orei 9:00-9:15 am primit un telefon si o voce de barbat m-a chemat la camera 621 pentru ca s-a impuscat un ministru." Petra Tudor a ajuns dupa cateva minute impreuna cu asistenta Aneta Popovici pentru a-i acorda generalului Milea primul ajutor. "Barbatul era asezat in decubit dorsal (pe spate), cu capul usor in hipertensie, in afara spatiului canapelei, cu membrele superioare si inferioare intinse. In camera se afla o femeie in jurul varstei de 50 de ani care se lamenta spunand: «Ce om bun a fost!», sustine medicul Petra Tudor. Singurul aspect din care rezulta ca mai era in viata era un geamat si cateva miscari involuntare ale mainii drepte. Intercostal avea un orificiu de intrare de dimensiuni mici. Am cerut asistentei sa-i faca urgent intravenos o injectie cu hemisuccinat de hidrocortizon", isi aminteste medicul. Imediat a aparut in decor si o targa.

Asistenta Aneta Popovici este cea care a si identificat persoana care a dat aceste indicatii: "Silviu Curticeanu a aparut agitat si ne-a spus sa nu plecam imediat. Tot Curticeanu este cel care ne-a spus sa acoperim foarte bine pacientul si mai ales fata".

A fost dus de urgenta la reanimare si s-a incercat, fara succes, resuscitarea lui.

Intre timp, la etajul 6 al CC Parcalabescu si ceilalti ofiteri au inceput sa stranga lucrurile ministrului. "Tubul cartusului se afla la piciorul mesei in partea stanga, cum te uiti la masa, la circa 10 centimetri de picior sub masa", sustine armurierul Dumitrescu. Arma si cele doua sau trei carnetele ale generalului au fost sigilate in plicuri. Carnetelele pe care ministrul Apararii a scris lucrurile cele mai importante in acele zile si, poate, si ultimele cuvinte, inainte sa moara, nu se gasesc la dosar. Ele nu au fost vazute nici macar de procurorul care a instrumentat dosarul, Vasile Pantea, asa cum ne-a declarat chiar domnia sa.

Conform raportului de autopsie, s-a tras de sus in jos, de la circa 10 centimetri, iar glontul a iesit din corp prin spate

Raportul intocmit de medicii legisti, in urma unei autopsii facute la patru zile de la deces, nu aduce nici el mai multa lumina cu privire la ce s-ar fi putut intampla cu generalul Milea. Concluziile medicilor arunca asupra ipotezei sinuciderii inca si mai multe intrebari si nu lamuresc in nici un fel posibilitatea omorului. In prima parte a documentului legistii insemneaza faptul ca nici una din datele absolut necesare pentru concluziile unei autopsii nu le-a fost adusa la cunostinta. Ei au cercetat practic o moarte despre care nu stiau nici macar cand se petrecuse, desi era obligatia autoritatilor sa le furnizeze toate datele necesare pentru cunoasterea cat mai clara a circumstantelor. Data mortii este trecuta cu sintagma "probabil 22 decembrie". Potrivit raportului de autopsie, glontul a patruns in corp prin fata. Nu s-a tras cu arma lipita de corp, nici de la distanta mare, ci in limita factorilor secundari de tragere (aproximativ 10 centimetri). Pozitia de tragere a fost de sus in jos si glontul a iesit din corp prin spate, care era cel mai probabil lipit de o suprafata dura. Medicii legisti remarca insa un aspect extrem de curios: pe mana dreapta a lui Vasile Milea, in care ar fi tinut pistolul, in ipoteza sinuciderii, nu s-au gasit nitrati si nitriti, urme suplimentare obligatorii pe mana tragatorului. Raportul nu stabileste, de asemenea, ce ar putea insemna cantitatea foarte mica de urme suplimentare specifice tragerii, lasate pe piele, camasa si captuseala vestonului. Nu s-a luat in calcul ipoteza unui amortizor fixat pe arma, care ar fi oprit o cantitate din urmele secundare pe teava.

TESTAMENT

"Daca mi se intampla ceva, iti ordon sa se asigure ca familiei sa-i parvina niste cecuri aflate la mine in birou. Iar alor mei sa le spui sa uite tot"

NESUPUNERE

"Am primit ordin de la Ceausescu sa trag in popor, bineinteles, sa dau ordin Armatei sa traga in popor. Ei bine, nu pot sa fac asa ceva" - Vasile Milea, potrivit declaratiilor lui Corneliu Parcalabescu

NELINISTE

"Ceausescu s-a apropiat de mine si m-a intrebat: «A lasat ceva scris?». Am raspuns foarte scurt: Nu. «Tie ti-a spus ceva?» Am raspuns din nou, nu" - Corneliu Parcalabescu, seful Garzilor Patriotice

VICTIMA

"Ministrul se afla pe canapea, fiind impuscat in piept, insa nu am vazut arma corp delict in apropierea acestuia" - Gheorghe Hateganu, ofiter de Securitate

"Am auzit moartea sotului meu la telefon"

Click pentru a mari
DURERE. Nicoleta Milea, sotia generalului, la funeralii
Despre asa-zisa sinucidere a generalului Milea, Nicoleta Milea a vorbit cu noduri in gat. Nu crede ca acesta a fost finalul generalului si considera ca va mai trece inca un deceniu pana ce lucrurile vor fi lamurite. Sotia generalului sustine ca ancheta care a fost facuta a avut si are inca o miza politica.

Jurnalul National: In ce relatii era cu Ceausescu?
Erau in relatii de serviciu, ca intre subordonat si sef, Ceausescu fiind Comandantul suprem al Armatei. Dar nu vorbea acasa despre asta. A vrut intotdeauna sa ne protejeze. Mai venea suparat cateodata, nici nu manca, dar nu comenta nimic. Cred ca asta ne-a ferit pe toti de multe probleme. Si s-a ferit sa fie un tip foarte popular. Mi-aduc minte ca a fost odata la Sibiu la un meci impreuna cu Ilie Ceausescu. Toata lumea din tribune l-a aplaudat cand si-a facut aparitia. A venit acasa socat. Mi-a spus: "Daca afla Ceausescu treaba asta, sunt terminat".

In decembrie 1989 a izbucnit Revolutia. Aveati o explicatie pentru ceea ce se intampla in strada?
Sigur ca acum lucrurile sunt mult mai usor de explicat. Ne era frica. Zgomotele din strada... multimea de oameni adunata in Bucuresti. El n-a mai venit acasa din 15 decembrie. Si eu, si copiii ne intrebam ce face. In 17 a venit acasa fara sa ne anunte. Mi-a spus sa iau nepotii si sa ma mut de urgenta la Predeal. N-am putut lua legatura nici cu el, nici cu copii. Au intrerupt curentul electric si n-am mai putut face nimic. Nici la televizor nu ma puteam uita. Nu stiam ce se intampla si imi era ingrozitor de frica. Fetele au auzit la radio ca tatal lor este tradator. Pentru mine, asta a fost momentul suprem. Adica puteau sa spuna orice, dar nu asta.

De ce credeti ca a fost facut tradator?
Probabil pentru ca nu a vrut sa respecte ordinul lui Ceausescu. Nu a vrut sa traga in populatie. Cel mai usor era sa-si puna piciorul in ghips. In momentul in care a fost sedinta CPEx-ului i s-a spus: "Te asteapta Curtea Martiala!". Ma intreb prin ce a putut sa treaca...

In 22 decembrie ati primit vreun telefon de la generalul Milea?
Da, pe la noua fara ceva, dimineata. Eu eram tot la Predeal. Banuiesc ca era sotul meu, nu am auzit nici o voce in telefon. El era cu siguranta, pentru ca il cunosteam dupa respiratie. Respira foarte greu. Eu tipam la telefon disperata, nu stiam ce se intampla. Am intrebat: "Val, tu esti?". Apoi a fost un moment de liniste, pe urma o lupta si un zgomot de lovituri. Dupa care s-a auzit o impuscatura. Pana la urma, cineva a preluat telefonul si mi-a spus: "Doamna, stati linistita, zgomotele si impuscatura s-au auzit din strada". Si a inchis telefonul. N-am apucat sa spun nimic, eram socata. Si nici nu am recunoscut vocea aceea. Am auzit moartea sotului meu la telefon.

Cand ati ajuns in Bucuresti? Ati reusit sa vedeti cadavrul?
Am ajuns in aceeasi zi. Nu stiam unde este cadavrul, pentru ca nimeni nu-mi spunea nimic. Dupa doua zile de la eveniment mi s-a spus ca este dus la morga, dar ca nu pot sa-l vad pentru ca este pazit. Apoi l-au dus la Spitalul Militar, la morga de-acolo.

Vi s-a dat certificatul de deces? Ce scria acolo?
A fost inmormantat fara certificat de deces, n-au vrut sa mi-l dea. Am vorbit cu medicul care l-a autopsiat si mi-a spus: "Doamna, noi am facut tot ce ne-a stat in putinta". Mi-a spus ca inima a fost doar atinsa si ca, daca se intervenea, putea fi salvat. In fine, m-am dus sa fac galagie sa-mi dea certificatul de deces. Si mi-a spus ca nu stie ce sa scrie pe el. I-am spus ca, daca-i vine mai usor, sa spuna ca a murit langa sotie in pat. Mi-a eliberat un document pe care scria: "Mort prin impuscare".

Ati primit de la Corneliu Parcalabescu carnetele pe care generalul Milea le avea in veston? Ce stiti despre aceste carnetele?
Nu, nu am primit nimic, iar daca Parcalabescu a spus vreodata ca a vorbit cu noi, minte cu nerusinare. Intotdeauna s-a eschivat.

S-a sinucis generalul Milea sau a fost asasinat?
Ambele variante sunt posibile. Dar el nu era genul de om care sa se sinucida. A iubit viata, a iubit oamenii... Noi avem parerea noastra, dar parerea noastra nu conteaza.

BIROCRATIE

"A fost inmormantat fara certificat de deces, n-au vrut sa mi-l dea. Am vorbit cu medicul care l-a autopsiat si mi-a spus: «Doamna, noi am facut tot ce ne-a stat in putinta». Mi-a spus ca inima a fost doar atinsa si ca, daca se intervenea, putea fi salvat"

ANCHETA

"Ancheta a fost facuta poate nu de persoanele cele mai potrivite si a fost facuta sub presiune politica. Si oamenii aceia care ar trebui sa vorbeasca inca nu au ajuns la o varsta atat de inaintata ca sa poata sa spuna ce s-a intamplat cu adevarat"

MOARTEA

"Am intrebat: «Val, tu esti?». Apoi a fost un moment de liniste, pe urma o lupta si un zgomot de lovituri. Dupa care s-a auzit o impuscatura. Pana la urma, cineva a preluat telefonul si mi-a spus: «Doamna, stati linistita, zgomotele si impuscatura s-au auzit din strada»" - Nicoleta Milea

NU RATATI !
Dupa moartea generalului Vasile Milea, panica s-a instalat la Cabinetele 1 si 2 din Comitetul Central. In vreme ce in strada se stransesera zeci de mii de protestatari care strigau "Jos Ceausescu!", toate incercarile dictatorului de a prelua controlul asupra Armatei au esuat.

Despre acest episod, in ziarul nostru de maine.
×