x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

VERDE-N FAŢĂ ● Petru Popescu: Sunt un plagiator al propriului meu destin

0
Autor: Marius Tucă 06 Oct 2008 - 00:00
VERDE-N FAŢĂ ● Petru Popescu: Sunt un plagiator al propriului meu destin


S-a întors. Avid de România, din care n-a plecat, de fapt, niciodată cu totul şi totodată păşind în necunoscut. Definitiv tânărul scriitor Petru Popescu s-a întors să ne cucerească. Şi o face cu zâmbetul larg pe buze. În fond, are toate cheile la el. E specialist în dragoste.



S-a întors. Avid de România, din care n-a plecat, de fapt, niciodată cu totul şi totodată păşind în necunoscut. Definitiv tânărul scriitor Petru Popescu s-a întors să ne cucerească. Şi o face cu zâmbetul larg pe buze. În fond, are toate cheile la el. E specialist în dragoste.

  • Marius Tucă: Pentru a câta oară în România, Petru Popescu?
Petru Popescu: A opta sau a noua, de la Revoluţie încoace.

  • A fost Revoluţie sau…?
(Râde copios) Sigur că a fost Revoluţie.

  • A intrat în limbajul comun, "de la Revoluţie" sau "după Revo­luţie", dar nimeni nu a stabilit până acum dacă a fost sau nu Revoluţie. Pentru tine a fost o Revoluţie?
Ce am văzut eu din Beverly Hills arăta a Revoluţie, şi, dacă era înscenat, era înscenat bine.

  • Erai în priză când a început toată nebunia?
Era invazia statului Panama de către SUA şi noi ne interesam de asta, fireşte, şi deodată a fost Timişoara. Aia am crezut eu că-i un zvon, pentru că era şi pe neaşteptate, şi într-un oraş care nu era capitala. După aia Ceauşescu a plecat în Iran şi mi-am zis că n-a fost nimic la Timişoara, totuşi, din moment ce el a plecat în Iran.

  • Cum priveai acasă, în Beverly Hills, tot ceea ce se întâmpla?
În primul rând, vorbeam cu vecinii mei de stradă care fuseseră şi ei impresionaţi de faptul că se întâmpla în Est ceva, căderea Zidului Ber­linului şi toate evenimentele astea. I se dădea credit lui Reagan că a terminat Războiul Rece, ceea ce era o exagerare ne­maipo­menită, nu se gândea lumea la România efectiv. Pe strada mea eram eu şi încă o familie de români. Iar noi trăiam la o cu totul altă temperatură ceea ce se întâmpla în ţară. Mi-a telefo­nat de la Washington un ziarist român, Horia Puşcaşiu, care mi-a spus: "Petru, se întâmplă ceva, Ceauşescu este în zbor, se în­toar­ce de urgenţă în ţară. I-au zis popii ăia cu barbă din Iran că e groa­­să în România". Atunci am revenit la loc, la televizor. Înce­pu­­seră să se prezinte imagini cu mitingul ăla monstru pe care-l or­ga­­ni­za­se Ceauşescu. Dar toate chestiile astea le-am "colat" mai târziu.

  • Şi care a fost primul gând care ţi-a venit când ai văzut toată nebunia asta, că Ceauşescu pleacă şi până la urmă că este împuşcat?
Am crezut că gata, în fine s-a terminat şi în România. Slavă Domnului!  Era momentul pe care nu credeam că am să apuc să-l trăiesc. Am zis că pot să vin în ţară, să revizitez România, să văd mormântul tatei.

  • În ce an murise tatăl?
În 1984.

  • Şi n-ai fost la înmormântare?
Nu puteam. Eu n-am fost în România niciodată între anul fugii mele şi până în 1992. Şi care e sentimentul ăsta – deşi n-aş vrea să trăiască cineva aşa ceva: să ştie că i-a murit un părinte şi să nu poată participa la înmormântare. E foarte neplăcut, dar face parte din sentimentul pe care l-am avut din 1974 încolo, că făcusem chirurgie pe o parte de inimă a mea. Şi că rana aia veche o să doară. Şi că rana aia veche are o coajă, s-a întărit. Scriam în engleză, aveam familie în America, totul părea într-un fel că, mă rog, va fi ca după chirurgie. Revenind la ce s-a întâmplat imediat după acel miting, care, de altfel, n-a fost la ştirile americane decât o clipă, după care s-a revenit la Panama. Mă sună din nou cineva din Washington, de data asta un ziarist de la Universul, la care cola­bo­ram, din când în când. Să-mi spună că "s-a întâmplat. A început lumea să strige «Timişoara, Timişoara!» sub balconul lui Ceauşescu".

  • Deci erai online, cum s-ar spune, cu toate evenimentele din România. Prin telefoane, prin televiziune...
Mai ales prin telefoane. Mă sunau verii mei de la New York, românii din apropierea graniţei sunau românii din ţară, cei din Franţa îi sunau pe cei din Germania, în fine, toată lumea suna pe toată lumea. Eu eram tocmai la coasta Pacificului.

  • Lăsaseşi în urmă o Românie, ai ajuns în ’92 într-o altă Românie. Care era diferenţa dintre cele două, în ce consta ea?
În primul rând, mi-am zis că m-am schimbat eu mult. Aşa mi-am zis păşind pe scara avionului, la sosirea pe acelaşi aeroport, la aceeaşi clădire a aeroportului. Mi s-a părut că eu m-am schim­bat. Am văzut în câteva ore că nu se investise nimic în clă­diri, era iarba înaltă în jurul Casei Scânteii, pe care o cunoş­team foarte bine, pentru că am scris la Scânteia Tineretului. M-am întâlnit cu George Arion şi cu Buzura în primele 24 de ore. Bu­cureştiul pe care îl lăsasem eu – într-un fel vetust şi cu un anumit stil, cu o anumită ţinută, cu o anumită ordine de viaţă – era haotic. Pe stradă erau tot felul de personaje care parcă ie­şi­seră de la puşcărie sau de la casa de nebuni, care asaltau turiştii. Eram cu nevastă-mea şi nu ştiam cum să-i explic ce s-a întâm­­plat. M-am uitat la ea şi mi-a spus că înţelege.

  • Să-mi spui care este sentimentul tău acum. Cum vezi Ro­mâ­nia acum? Zilele trecute ai plecat singur pe jos, ai mâncat la un restaurant în centru etc. Am avut sentimentul că acum te-ai cam întors în România pe care ai avut-o şi pe care ai fi vrut-o. Adică parcă acum te-ai întors pentru prima dată acasă cu totul.
În primul rând, Bucureştiul azi, cu toate că există agresivitatea asta a traficului şi o structură de clasă cu totul ciudată, care nu exista când am plecat eu şi care nu se anunţa că va apărea, cu toate aceste diferenţe mari, mari de tot, sunt câteva lucruri care sunt exact ca în momentul în care am plecat. Din 1992 până acum constat că o parte din mine nu numai că nu s-a schimbat deloc, dar vrea să reînnoade cu trecutul, de unde a plecat personajul Petru Popescu. El vrea să-şi spună povestea şi în acelaşi timp, el a descoperit că deţine anumite straturi sufleteşti care au stat puse sub cheie, care şi-au continuat viaţa lor.

  • Cred că este cel mai potrivit moment pentru a vorbi despre "Supleantul". Pentru că practic este o întoarcere în timp, un timp important al existenţei tale, al gloriei tale de scriitor. Tot ceea ce vei scrie în cartea asta se referă la o perioadă în care gloria te ajungea din urmă, dacă nu cumva te şi depăşea.
(Din nou, Petru Popescu râde copios, semn că-şi dă timp de "rumegare" a afirmaţiei – n.r).

  • Ce va însemna "Supleantul" pentru cititorii din România şi pentru tine, într-un fel?
Întâi şi-ntâi pentru mine. Dar după aceea, fireşte, şi pentru cititorii din România. Cartea asta nu se poate scrie decât din nou în româneşte. Ea cuprinde nu numai amintirile care sunt extrem de vii. Creierul uman are nişte complexităţi de amintire şi nişte ataşamente sentimentale care nu numai că nu se schimbă, dar se complică în timp. Nu pot să scriu "Supleantul" decât astăzi, pentru că a trecut suficient timp să mă văd eu pe mine ca personajul care eram. Când am plecat în ’74 nu numai că nu eram detaşat de cine eram eu ca tânăr scriitor şi ca membru al societăţii dar, înainte de plecare, eram un fel de "young player" pe scena politică cea mai înaltă, ceea ce paradoxal nu era adevărat cu doi ani înainte.

  • Practic poate fi un exerciţiu de meditaţie, dar şi de admiraţie, al întoarcerii în timp şi al redescoperirii celui care ai fost atunci.
Sper să se întâmple toate astea, dar să nu scriu ceva complicat, care să devină un fel de "A la recherche du temps perdu" sau un "Ulyse". Vreau să fie o carte inteligibilă, vreau să aibă nerv.

  • Asta cu complicatul nu te-a caracterizat niciodată, de unde şi până unde ideea asta?
Nu, dar mai ştii? Când scrii despre cineva despre care n-ai scris de multă vreme, sunt foarte multe depozite şi atunci este bine să faci liste de capitole.

  • Povestea va fi despre....
Eu sunt personajul, în fond, cel mai important, pe care-l cu­noş­­team întrutotul. Al doilea personaj foarte important este ta­tăl meu, care a fost scriitor, Radu Popescu. A fost nu numai scrii­tor, ci şi mentorul meu. A fost ziarist, redactor-şef la revista Tea­trul, a fost de stânga, fără să fie membru al Partidului Comunist, a fost în închisoare de două ori. Noi am avut o familie în care din păcate închisoarea şi lagărul de prizonieri au fost întâmplări frec­vente. A fost prietenul meu cel mai bun, şi, când a murit, n-am putut să fiu la înmormântare... N-am putut să fiu atunci când poate că a deschis gura să spună nişte ultime cuvinte. Ultimul lui mesaj către mine este în mintea mea că ne iubim ca tată şi fiu şi că ne-au despărţit istoria şi evenimentele, dar nu un conflict între noi.

  • Dar aţi avut un conflict?
Am avut un conflict, într-un fel, fiindcă, după moartea fratelui meu geamăn, Pavel, care a murit la vârsta de 14 ani, de polio­mie­lită, părinţii mei au divorţat, deci familia noastră a fost sfărâ­ma­tă de pierderea unui al treilea copil. Noi am fost trei fraţi: un fra­te mai mare şi doi fraţi gemeni. Sărind de la intim şi de la foarte cunoscut la bizar şi neaşteptat, al treilea personaj va fi fiica Pute­rii. Cum bine se ştie, Zoia Ceauşescu, despre care nu am scris nimic confesiv pentru că, atâta vreme cât trăia, a fost pedepsită suficient pentru faptul, în fond nevinovat, că s-a născut cine s-a născut. În al doilea rând, pentru că s-a creat o legendă pe vremea aceea, vulgară şi simplistă, că eu aş fi avut o relaţie intimă cu ea, de scurtă durată, după care, dându-i cu tifla ei şi lui Ceauşescu, am fugit din România. Ei, ar fi fost plăcut poate ca lucrurile să fi fost atât de simple şi de anecdotice. N-au fost. Dar Zoia Ceauşescu a fost un personaj care merită să fie evo­cat şi vreau să-l evoc în cartea "Supleantul". Să spun care au fost detaliile convorbirilor mele cu ea. Şi cred că am cunoscut o parte a personalităţii ei care se arăta rar, fiindcă eram eu atât de diferit de cei care se învârteau în mod obişnuit în jurul ei.

  • Şi cred că mai poţi să faci ceva ceea ce n-a făcut nimeni, şi cred că poţi să faci doar tu: o descriere cu ochiul scriitorului a sistemului, cumva la cel mai înalt nivel. Fiindcă Zoia era fiica preşedintelui Ceauşescu, şeful suprem şi, în plus, tu l-ai însoţit pe Ceauşescu într-o delegaţie în America Latină.
O lună atât de ciudată şi de suprarealistă...

  • Perioada asta va fi în carte?
Da, pentru că maximul contactelor mele cu cele mai sus-puse persoane din România a fost atunci, cu toate că eu eram în organizaţia de tineret. La un moment dat s-a luat hotărârea propagandistică: cei mai cunoscuţi artişti să devină membri ai miş­că­rii de tineret şi să li se folosească, practic, numele pentru propagandă. Pentru mine, lucrul cel mai important era să scriu nişte cărţi cât mai sincere şi mai dinamice şi atunci am făcut o strategie cât mai simplistă. Mă voi duce la şedinţele Biroului Comitetului Central al UTC, unde eram supleant, voi scrie articolele oficioase necesare în Scânteia Tineretului. De altfel, aveam  toată curiozitatea să cultiv eu personal oameni politici mai tineri, pentru că aveam speranţa că acea deschidere de atunci, de după invazia din Cehoslovacia, va continua. Schimbarea psihotică a lui Ceauşescu am văzut-o cu ochiul liber aşa de aproape, în timpul voiajului în America Latină, încât eu intuitiv mi-am spus nu numai că nu voi mai putea continua să lărgesc libertatea măcar în interiorul scrisului meu, dar se va întoarce totul împotriva mea. Tocmai portretul ăsta pe care mi l-am făcut, de om inocent, chiar în interiorul unui sistem care era atât de bazat pe putere şi influenţă, avea să fie afectat.

  • În ce an s-au întâmplat toate astea?
În anul 1973.

  • Şi când ai plecat?
Am plecat la sfârşitul lui noiembrie 1973, după un palpitant conflict cu Ceauşescu, dacă să mi se dea paşaportul sau nu. Şi până la urmă mi-am luat paşaportul chiar de la el, în cadrul unei discuţii face-to-face. Discuţia este reprodusă în cartea "The Return" ("Întoarcerea"). Când mi-am luat paşaportul către Iowa, tatăl meu mi-a spus: "Gândeşte-te bine ce vrei tu să faci cu viitorul tău. N-o să ţi se mai dea voie să scrii cărţi îndrăzneţe".

  • Trebuie să recunosc că numai enunţul titlului şi povestea pe care o va cuprinde cartea asta o face mult-aşteptată şi o face un best-seller. Când va apărea cartea?
Am un editor. Am evocat cartea şi subiectul mai multor edituri. Dar cel care mi-a răspuns cel mai entuziast este şeful Editurii Curtea Veche. El însuşi este suficient de martor al acelui timp, ca să-şi dea seama ce înseamnă acea carte. Ştim şi el şi eu că, dacă nu combini comercialul cu scrisul de calitate, nu ai cum să atingi o anumită generaţie. N-avem ce să facem, s-a comercializat scrisul cel mai bun, s-a comercializat toată arta.

  • Când va fi asta? La începutul anului viitor?
Mă voi întoarce în California şi mă voi duce direct la ma­sa de lucru. Sper ca între noiembrie şi aprilie să am cartea întreagă. Sigur că pare foarte greu să scrii o car­te atât de complexă într-un timp atât de scurt. Cele mai multe lucruri din carte sunt atât de bine fişate în capul meu, încât...

  • Încât nu mai trebuie decât să le scrii.
Trebuie să mă detaşez un pic de viaţa casnică, domestică, să nu-mi bat capul prea mult cu copiii, cu rutina mea din Beverly Hills, să amân măcar un timp predările la proiectele mele ame­ricane ? îmi apare în  primăvară un roman mare scris în engleză, la Simon&Schuster.

  • Cum se numeşte şi despre ce e vorba?
Romanul este unul istoric, este primul dintr-o trilogie. Şi se numeşte, ca titlu provizoriu, "The Life and Times of Pontius Pilat" ("Viaţa şi întâmplările lui Ponţiu Pilat"). Pontiu Pilat este martorul începutului creştinismului. El o cunoaşte pe Maria din Nazareth şi o cunoaşte la o vârstă (13 ani) care era pe atunci a nubilităţii şi chiar a căsătoriei. Într-o societate pe care am documentat-o bine şi am o mulţime de elemente care nu s-au scris niciodată despre acel timp, se întâmplă miracolele care duc la crearea unei credinţe noi şi la o mare transformare în Imperiul Roman. Imperiu care încearcă să absoarbă el creştinismul timpuriu, dar care până la urmă infiltrează Imperiul Roman. Pe vremea aceea, mistica Imperiului Roman era numai de faţadă, zeii greco-romani nu mai aveau efectiv autoritate la public. Acea înnoire mesianică pe care o doreau în mod mistic evreii o doreau în mod cultural şi după aceea chiar şi mistic romanii.

  • Cum se va numi prima parte a trilogiei?
Prima parte, primul volum care este predat la Simon & Schuster, se va numi "Girl Mary", care se traduce "Fata Maria". Este Maria din Nazareth, despre care până acum rar s-a scris. S-a scris foarte multă doctrină şi interpretare culturală, proză s-a scris mult mai puţină. Este un roman istoric acesta.

  • Şi lucrul ăsta îl face un credincios?
Eu sunt un credincios într-un mod foarte aparte. Nu e bine pentru nici un om să nu cunoască valoarea culturală a creştinismului, care este imensă. Şi valoarea psihologică pe care a utilizat-o şi neuropsihiatria, a miturilor creştine. Practic, pentru că sunt un om de stânga, nu mă duc la biserică la liturghie. Mă duc la biserică de capul meu.

  • Dar eşti creştin-ortodox.
Creştin ortodox... aproape teologizat prin informaţie. Editura şi cu mine am făcut un mic sondaj informativ demografic în SUA despre "Fata Maria" şi credem noi că o să fie o carte de succes pentru că, pentru catolici, noţiunea de Maria fată adevărată, din carne şi oase, de care se îndrăgosteau bărbaţii, este aceeaşi ca în Renaştere. Când este arătată într-un milion de picturi în care, cu o faţă foarte serafică şi cu pruncul în braţe, în fond, ea are nişte extazieri care par aproape sexuale. Şi Renaşterea şi pictorii au salvat caracterul trupesc şi adevărat al acelor icoane, ei i-au menţinut prezenţa fizică şi anecdota în mintea populaţiei.

  • Drepturile cărţii au fost cumpărate, nu?
Cartea este vândută Editurii Simon & Schuster şi la un moment dat sau altul va începe să fie tradusă.


Urmează
Petru Popescu – scriitorul dublu despre familie, adaptare şi succes în America.

Citeşte mai multe despre:   special,   pană,   plecat,   romania,   intr-un,   cartea,   atăt,   ceausescu,   scris,   popescu,   petru,   revolutie,   petru popescu

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Povestea romanului Clipa. Dialogul incredibil dintre Nicolae Ceauşescu şi autorul Dinu Săraru

Povestea romanului Clipa. Dialogul incredibil dintre Nicolae Ceauşescu şi autorul Dinu Săraru
Galerie Foto Romanul Clipa a apărut în 1976, la doi ani după precedenta operă a lui Dinu Săraru, „Nişte ţărani”. Primite cu entuziasm de public şi reticenţă de autorităţi, atât cartea, cât şi filmul au o poveste...

Cu ce se ocupă, la pensie, un „greu” al sistemului judiciar

Cu ce se ocupă, la pensie, un „greu” al sistemului judiciar
Galerie Foto Fost procuror general al României, schimbat din funcție odată cu fuga lui Omar Hayssam, Ilie Botoș a intrat puternic în afaceri, asociindu-se cu cel puțin două personaje extrem de cunoscute în zona adiacentă...

Achiziție mai puțin obișnuită de la un furnizor controlat de apropiații lui SOV

Achiziție mai puțin obișnuită de la un furnizor controlat de apropiații lui SOV
Galerie Foto O achiziție mai puțin obișnuită s-a derulat la mijlocul lunii ianuarie, când Compania Națională Nuclearelectrica SA a anunțat atribuirea unui contract prin care a cumpărat nu mai puțin de 92 de veste...

Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”

Încăierare pe AUR. Partidul-minune, acuzat că „a ajuns să fure de la țigani”
Galerie Foto Scandal la vârful partidului AUR – Alianţa pentru Unirea Românilor. Preşedintele George Simion este acuzat de furt şi înşelăciune de către reprezentanţii romilor. Alecu Ionel, preşedintele Alianţei...

„Naşterea naturală face bine şi mamei, şi bebeluşului”

„Naşterea naturală face bine şi mamei, şi bebeluşului”
Galerie Foto Interviu cu medic primar Ciprian Cristescu, şef de secţie la Maternitatea Giulești   Încă nu s-a limpezit concluzia la polemica este bine să naşti natural sau prin cezariană. Ca să lămurim...

Bogdan Badea, Hidroelectrica: „Suntem onoraţi și încurajați de interesul arătat de consumatori faţă de ofertele companiei Hidroelectrica”

Bogdan Badea, Hidroelectrica: „Suntem onoraţi și încurajați de interesul arătat de consumatori faţă de ofertele companiei Hidroelectrica”
Liberalizarea pieţei de energie pentru consumatorii casnici de la 1 ianuarie 2021 este o oportunitate pentru compania Hidroelectrica de a-şi diversifica business-ul. Ofertele lansate pe piaţa concurenţială au...

DNA închide, pe bandă rulantă, dosare-cheie, prin care au fost eliminați din politică oameni importanți. Chiliman, reținut în 2015 pentru fapte care nu există

DNA închide, pe bandă rulantă, dosare-cheie, prin care au fost eliminați din politică oameni importanți. Chiliman, reținut în 2015 pentru fapte care nu există
Galerie Foto După ce, la finalul anului trecut, procurorii DNA au anunțat public faptul că au renunțat, din oficiu, la acuzațiile aduse primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, pentru care aceasta a fost reținută, în 2016,...

Baronii sindicali, goniți de pe plajă

Baronii sindicali, goniți de pe plajă
Galerie Foto Chiar dacă nu deţine niciun act de proprietate asupra Taberei de Copii din Năvodari, societatea de turism a sindicatelor, SIND România, continuă de 30 de ani să se poarte ca şi cum zecile de hectare de la malul...

Yolanda Crețescu: „Pandemia SARS-CoV-2 a atras după sine și o pandemie emoțională”

Yolanda Crețescu: „Pandemia SARS-CoV-2 a atras după sine și o pandemie emoțională”
A trecut un an de când virusul necunoscut descoperit în Wuhan alerta specialiștii din lumea întreagă și 10 luni de când izolarea și restricțiile pandemiei de COVID ne-au dat tuturor viețile peste cap. ...

Frenezia cheltuielilor a pornit din wc-uri și a ajuns până la restaurare de palat. Pe ce au spart banii primii 3 oameni din stat, în anul 1 al molimei

Frenezia cheltuielilor a pornit din wc-uri și a ajuns până la restaurare de palat. Pe ce au spart banii primii 3 oameni din stat, în anul 1 al molimei
Galerie Foto Primele trei instituții ca importanță din statul român s-au dat, la propriu, în stambă, anul trecut, în plină pandemie, cu achizițiile publice făcute. Administrația Prezidențială, Senatul și Camera...
Serviciul de email marketing furnizat de