x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

VERDE-N FAŢĂ ● Petru Popescu: Un scriitor dublu

0
Autor: Marius Tucă 07 Oct 2008 - 00:00
VERDE-N FAŢĂ ● Petru Popescu: Un scriitor dublu


Un tată cu o viaţă de roman. Un scriitor de succes în România şi în America, un părinte care încă-şi surprinde copiii. Ei înşişi pe urmele ilustrului lor tată: Petru Popescu. O familie dedicată, într-un fel sau altul, condeiului, ale cărei secrete ni le dezvăluie Petru Popescu însuşi, în dialogul său Verde-n faţă cu Marius Tucă.



Un tată cu o viaţă de roman. Un scriitor de succes în România şi în America, un părinte care încă-şi surprinde copiii. Ei înşişi pe urmele ilustrului lor tată: Petru Popescu. O familie dedicată, într-un fel sau altul, condeiului, ale cărei secrete ni le dezvăluie Petru Popescu însuşi, în dialogul său Verde-n faţă cu Marius Tucă.

  • Marius Tucă: Vorbeai la un moment dat de viaţa ta domestică, numai că trebuie să te deconspir de această dată şi să spun că tu şi soţia ta aţi rămas singuri acasă.
Petru Popescu: Am rămas, în sensul că băiatul meu va avea 24 de ani şi fata 20 în noiembrie, deci şi-au deschis aripile. Fata e studentă la George Washington University, în Washington DC, la Secţia Jurnalism, iar băiatul meu scrie scenarii şi proză, are o licenţă în scriere artistică, asta e ceva ce se învaţă în America. Şi ar vrea să se califice pentru o bursă Fulbright în România. El a fost de vreo 4-5 ori în România.

  • I-a plăcut?
I-a plăcut foarte mult, mai cu seamă că a fost primit cu o ospitalitate extraordinară de verii mei şi de copiii lor. Nu i-a servit la fel de mult ca să înveţe româneşte, că toată lumea vrea să-şi exerseze limba engleză.

  • Şi soţia ta este tot în branşă, nu, scrie scenarii?
Soţia mea a scris scenarii, este cel mai bun sfetnic al meu la scris. În clipa de faţă sper să nu fie o contradicţie în mine: pe de o parte, proiectele în limba engleză continuă şi sunt la momentul în care sunt cel mai apreciat ca scriitor american. Poate pentru că romanele dinainte au avut o circulaţie internaţională, şi în Statele Unite. Şi faptul că eu scriu despre teme mai elevate, totuşi, eu sunt un scriitor literar, nu un scriitor de pop-literature. Contează, până la urmă, chiar dacă drumul ăsta e mai lung. Şi atunci eu sunt mulţumit că sunt privit cu respect în literatură. Tocmai acum se întâmplă că depozitele de memorie despre fuga din România au devenit material de literatură în capul meu.

  • Te întorci mereu de unde ai plecat. Asta e foarte bine, pentru că ideea e acolo. Spune-mi, te rog, se câştigă bine din scris, în Statele Unite?
Uneori vinzi un roman cu şase cifre, adică cu peste un milion, alteori îl vinzi numai cu 75.000, cu 100.000. Depinde. Piaţa cărţii a suferit mult de pe urma evenimentelor din 11 septembrie 2001. Înainte de acel moment, nu aveam obsesia asta că America poate fi atacată de terorişti, iar lumea circula cu uşurinţă. Jumătate sau mai mult din cititul americanilor se întâmpla în avion. Să mergi cu avionul era o chestie normală.

  • Totuşi, o ţară nu poate să supravieţuiască din punct de vedere cultural citind în avion.
Sigur că da. Totuşi, trebuie spus că un anumit tip al relaxării prin citit a fost zguduit de acele evenimente. Şi în al doilea rând, pentru că economia nu mai este la fel de puternică, aşa cum era înainte, femeile lucrează. Şi femeile erau cititoarele cele mai înfocate.

  • Cum văd copiii tăi succesul pe care l-ai avut şi pe care-l ai? În primăvară, când ai fost în România, ai venit însoţit de fiica şi de soţia ta. Atunci am văzut-o pe fiica ta foarte prinsă, foarte atentă la detalii, foarte atentă la succesul tău. Ce înseamnă pentru ea, înţelege succesul tău?
Ea înţelege ce se întâmplă, în primul rând pentru că eu sunt foarte verbal în legătură cu ce mi se întâmplă.

  • Ah, şi te lauzi de dimineaţa şi până seara...
(Din nou, râde cu poftă.) Ei, mă laud! Le spun! Nu în fiecare zi am cu ce să mă laud, am şi zile când am probleme, conflicte cu agenţi, editori care sunt daţi afară şi, dacă erau editorii mei de carte, trebuia să refac o legătură organică.

  • Deci, copiii înţeleg succesul tău?
Ei n-au întâlnit niciodată un scriitor dublu. Şi acesta este chiar tatăl lor. Adică într-o singură persoană este şi scriitor american, şi scriitor român, este curiozitate de la sine, d-apăi să-ţi fie tată! Deci, au citit tot ce face referire la România, inclusiv cartea "Întoarcerea", care este plină de România, este istoria saltului de la Bucureşti la Hollywood. Pe care ei au citit-o pe nerăsuflate, iar după aceea întrebându-mă ce e cutare, nume de locuri etc.

  • Interesant că au făcut asta, pentru că în ziua de azi copiii sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de ceea ce au făcut părinţii lor, iar la tine se întâmplă lucrul ăsta la chestiuni aproape de amănunt.
Am noroc, pentru că am, în fond, o existenţă interesantă şi dramatică şi creează o romanţă. E mai interesant să fii fiul sau fiica unui scriitor expatriat, care a fugit dintr-un regim totalitar, s-a refăcut cu totul într-o cultură mult, mult mai competitivă şi se întoarce să-şi regăsească rădăcinile.

  • Pe cine simţi mai apropiat, băiatul sau fata?
Amândoi, în egală măsură. Fata mea, cu mai multă simpatie, băiatul meu, mult mai preocupat de partea "virilă" a aventurii. Adică a trebuit să iau viaţa în piept de unul singur, nu ştiam atunci decât două persoane: pe John Cheever, care era un scriitor foarte apreciat la vremea aceea şi pe care l-am cunoscut ulterior în legătură cu cartea "Întoarcerea", cartea mea despre România. Şi pe William Styron.

  • Eşti unul dintre puţinii scriitori care citeau literatură americană, inclusiv poezie americană. Mi-aduc aminte, dacă nu mă înşel, că-l citeai pe Edgar Lee Masters şi vorbeai despre el.
Da, am citit Edgar Lee Masters, ai o memorie foarte bună. Am tradus din Edgar Lee Masters, am tradus înainte să plec unul dintre romanele lui James Baldwin, primul scriitor african-ame­rican care s-a publicat în România, l-am şi cunoscut pe Baldwin după aceea. Şi am tradus, dar nu s-a publicat, pentru că am fugit, "Herzog", de Saul Bellow. Dar mi-a dat ocazia să mă întâlnesc cu Bellow. Fireşte că eu cunoşteam literatura americană probabil mult mai bine decât colegii mei de literatură română.

  • Îmi dau seama că totuşi ai fost un ticălos mare, cu ghili­melele de rigoare, pentru că ai exploatat la sânge rădăcinile tale, experienţa de viaţă a familiei tale, experienţa ta. Eşti un scriitor care a trăit şi a transformat viaţa lui în literatură.
Mărturisesc că e adevărat. Nevasta mea, copiii mei îmi spun deseori: "Dacă-ţi spun asta, bagi cumva într-o carte?". Sunt un plagiator al propriului meu destin. Dar nu fac mărturisiri dacă ele nu sunt ori permise de persoane, ori cu gust. De altfel, ca să mă întorc pentru o clipă la Zoia Ceauşescu, unul dintre motivele pentru care nu am vrut să scriu despre faptul că am cunoscut-o, cu toate că a fost atâta anecdotă, este în primul rând că, atât cât a fost în viaţă, nu puteam s-o transform în personaj. În al doilea rând, Zoia mi-a făcut un foarte mare serviciu. Ea personal m-a avertizat că, de fapt, aveam două opţiuni, nici una care să-mi placă. Să devin apologetul tatălui ei, despre care am aflat înainte să plec că era mult mai bine informat despre mine decât credeam: cine eram, ce făceam, ce trecere aveam în rândul tineretului, dacă puteam să scriu nişte lucruri mai străvezii, aşa, despre destinele conducătorilor. Interesant, poate, ar fi fost pentru el ca eu să devin ceea ce se spusese că a devenit Petru Dumitriu pentru epoca lui Gheorghiu-Dej. Or, ideea asta... ce să spun? Întâi că mi-ar fi fost o teamă aproape fizică să fiu în preajma lui, atât de des.
Când am văzut în timpul acelui faimos turneu în America Latină cum trata subalternii... În preajma lui se aflau şi oameni precum Macovescu sau Mircea Maliţa, adică nişte somităţi, nişte intelectuali şi erau trataţi autoritar şi superficial, în grabă, de un om care se credea cel mai interesant şi genial om din lume, fără nici un fel de dorinţă critică de a se compara el cu ceilalţi cu adevărat.

  • Mă întorc la familie. Tatăl bucureştean.
Da, bucureştean, de patru generaţii.

  • Şi mama?
Mama din Turnu Măgurele, mutată în Bucureşti când a venit fată tânără, la 18 ani, la Conservatorul de Artă Dramatică. S-a mutat cu mama ei, bunicul meu murise la Turnu Măgurele, unde fusese notar.

  • Mama ta are o poveste foarte interesantă. Pentru că a venit după tine în America la câţi ani? Unde a cunoscut şi marea iubire. Sau, mă rog...
Mama mea a murit, Dumnezeu s-o ierte, la 97 de ani. Şi este înmormântată la Hollywood, în zona rezervată actorilor, lângă Douglas Fairbanks! Mama nu numai că a fost actriţă toată viaţa, dar şi-a încheiat-o în cel mai dramatic rol al ei, a emigrat în SUA la aproape 80 de ani! Dacă un personaj de asemenea vitalitate şi încăpăţânare a făcut parte din viaţa mea...

  • Şi să mai trăieşti încă aproape 20 de ani în America...
A trăit şi a condus maşina în Los Angeles, unde, apropo, se conduce mai organizat decât în Bucureşti, Poliţia este mai eficientă, şi aproape s-a căsătorit cu un american get-beget anglo-saxon, cu care a corespondat la început şi după aia s-au întâlnit.

  • Deci povestea lor de dragoste a început pentru dumneaei la 80 de ani...
Şi pentru el la 74. A găsit un bărbat mai tânăr.

  • Doi tineri destul de nebunatici, pentru vârsta lor. Şi asta a durat până la sfârşitul...
Aproape până la sfârşit. Sunt înmormântaţi unul lângă altul. Mă duc la cimitir şi verific unul dintre sentimentele cele mai ciudate. Mă uit la mormântul mamei şi mă uit la mormântul bărbatului care a fost de fapt ultimul ei soţ şi în mintea mea ea ar fi trebuit să fie înmormântată lângă tata. Iată că viaţa n-a lăsat asta.

  • Dar câţi ani avea tatăl tău când a murit?
Tata avea 79-80. Mama mea a bătut toate recordurile de longevitate şi a murit de moarte bună, efectiv organismul a încetinit şi după aceea s-a oprit.

  • Dar a avut o viaţă activă în America.
A avut o viaţă activă întotdeauna, avea o energie, obosea pe toată lumea!

  • Cum a supravieţuit Petru Popescu, scriitorul în două limbi?
Despre asta s-ar putea scrie o carte. Limba maternă este o adevărată patrie. Dacă cumva pleci în străinătate de copil, la 5 sau 10 ani, poţi s-o şi uiţi. Sau dacă cumva te duci la 20-30 de ani şi eşti un tip care n-ai fost expresiv în limba ta, atunci poate că un anumit tip de transfer se produce şi lobii din creier care se ocupă cu limba poate că înlocuiesc un material cu un altul. Dacă eşti un tip ca mine, care eram poliglot, tatăl meu era tot scriitor, fusesem educat într-o nemaipomenită ve­ne­­raţie pentru limba română.
Când am plecat în SUA vorbeam mai multe limbi, toate acumulate la Universitatea Bucureşti. Am întâlnit o mulţime de români după aceea, şi de acolo, şi de la Liceul Caragiale, unde am stat de vorbă cu tinerii. Câţiva dintre ei, care erau mai puţin sfioşi, vorbeau o engleză uimitoare. Re­fe­ri­tor la limbă. N-am avut timp să-mi pun atunci problema cum va evolua scrisul meu în româneşte, în timp ce eu scriu în en­gle­ză sau în fiecare an o carte, sau în fiecare an două scenarii. A trebuit să mă adap­tez obligaţiei practice de a deveni un scriitor în limba engleză repede. Dacă nu deveneam repede, n-aş fi putut să mă afirm.

  • Cum a supravieţuit în tine scriitorul de limba română?
Scriitorul de limba română, care avea numai câteva dintre cărţile lui – aveam un volum din "Prins", un volum din "Copiii Domnului" şi aveam un volum din nuvelele mele, "Om în somn". N-aveam nimic altceva.

  • Păi nu, aveai şi "Sfârşitul bahic".
Hmmm... Nu cred că-l aveam. Mi l-a copiat cineva, şi mi l-a trimis mai târziu. Dar la început, aveam doar astea. Şi din când în când mă sculam de la maşina de scris, mă duceam la raft, le deschideam şi citeam câte o propoziţie. Şi nu o făceam ca să-mi ajut scrisul curent, ci pur şi simplu ca şi atunci când te uiţi la o fotografie a ta, care ţi se pare semnificativă şi care are bogăţie de expresie. Îţi spune ceva despre tine. Şi atunci, în America, mi-am dat seama care a fost unul dintre secretele succesului meu.
În timp ce cenzura timpului se preocupa ca scriitorii să nu facă o critică prea aspră a regimului şi a direcţiei politice, unul dintre lucrurile pe care le-am reuşit fără să-mi dau seama a fost senzualitatea la nivelul cuvântului. Eu scriam bine despre sentimente, despre simţirile fizice, descriam bine atmosfera, oraşul, străzile, traficul, freamătul copacilor, lumina aceea poleită seara, pe câte un pic de ploaie. Succesul fireşte că a început de la noutatea atitudinii, dar în acelaşi timp era o literatură pe care puteai s-o simţi, s-o cunoşti, s-o pipăi.

  • Cât ai trecut din limba română în limba engleză din ceea ce spui acum?
Toată facultatea asta s-a continuat. Ea e din personalitate. Şi astăzi mi se spune că scriu foarte viu.

  • Care e puntea dintre cele două limbi şi cei doi scriitori din tine?
Puntea este sinceritatea. Eu sunt un tip sincer şi în literatura în care sunt chiar şi eu personaj, şi sunt sincer şi dacă scriu un roman istoric cu personaje create prin documentare. Dar nu pot să scriu decât dacă pun în ei nişte drame, nişte tragedii pe care le-am trăit chiar eu. Şi astea sunt cam aceleaşi: pierderea unui frate sau a unui alt membru al familiei, care este neaşteptată, ca şi cum destinul îţi smulge din suflet ceva extrem de drag şi care te ajuta să trăieşti.

  • Asta se regăseşte în "Prins".
Nu numai în "Prins”, ci şi în "Maria", se va găsi în "Supleantul".

  • În ce an a murit fratele tău?
În 1958.

  • Câţi ani aveaţi?
Aveam 14 ani. Eram copii, eram fraţi identici. Dar să revin la chestiunea limbii. Spuneam despre sinceritate. Dar sinceritatea este foarte legată de abilitatea vocabularului. Realitatea e că, dacă scrii bine într-o anumită limbă, atunci ar trebui să scrii bine şi în alta, pentru că a scrie bine depinde foarte mult de complexitatea chiar şi numerică a vocabularului.

  • Şi ce îi desparte pe cei doi scriitori din tine?
Faptul că eu sunt totuşi un scriitor american de inspiraţie europeană, elevat, eu scriu, chiar dacă modern şi într-un mod mai clasic. Nu că n-aş putea să scriu despre nişte drame despre Vest şi despre cowboy-ii contemporani, dar nu mă interesează. Mă interesează drama imigranţilor în America. De pildă, eu sunt mai apropiat de Mario Puzzo, care a scris "Naşul" şi de Isabella Allende, care a scris "Casa Spiritelor" şi de Amy Tan, care a scris "Soţia zeului bucătăriei", aceştia sunt într-un fel sau altul cu rădăcinile în altă parte.

  • Ce citesc americanii?
Orişice, de-a valma, în general, cititorul american nu citeşte din datoria culturală de a-şi cunoaşte istoria naţională prin lite­ratură. Românul citeşte literatura română ca să afle despre istoria României...

  • Nu ştiu dacă mai e adevărată asta.
Poate că nu mai este adevărată. Dar a fost.

  • A fost, a fost. Probabil că şi comunismul a dus cumva la asta. Dar acum nu cred că mai există. Deci ce citeşte americanul?
Americanul din an 1935, ’38, ’40 încoace nu mai citeşte mari romane sociale, despre anii 60 s-a scris relativ frivol şi superficial, nu s-a scris nici un roman cu adevărat adânc despre Vietnam, cu toate că a fost o mare, mare tragedie, fenomenele sociale şi dramele sociale nu se mai reflectă în literatură la fel, pentru că avem prea multă presă, televiziune, cultură pop.

  • Ce înseamnă "cultură pop"?
Tot ce fac eu foarte bine, mai simplu şi mai prost. (Râde).

  • Totuşi, înseamnă televiziune?
Televiziune şi film, care au o nemaipomenită putere. Noi citeam o carte şi după aia vedeam şi filmul, acum dacă vezi un film foarte, foarte interesant, poate, poate te duci la librărie să-ţi iei şi cartea.

  • S-a schimbat mult genul citit în America, în ultimii ani? Care este genul cel mai prizat în America?
Povestea de dragoste. Este o adevărată obsesie cu asta şi cu raporturile dintre bărbaţi şi femei. Câtă putere are masculinitatea sau dacă mai are vreuna. Dacă ai femei puternice în lite­ratură, în film sau în orice artă, imediat publicul, din instinct, se duce la asta. Într-un fel nu e chiar aşa de important despre ce este vorba, cât de importantă este explorarea acestora.

  • Statutul de vedetă în SUA este mai degrabă asimilat oamenilor de televiziune, vedetelor de film, actorilor şi mai puţin scriitorilor?
De pildă, dacă "Girl Mary" ajunge la Oprah’s Book Club, mă ajută exponenţial.

  • Sau într-o emisiune celebră de televiziune.
Mă ajută exponenţial. Sigur, sunt şi cărţi pe care le descoperă şi le formează numai publicul. Asta există.

  • Dar există şi cărţi care pot fi lansate sau pot fi aruncate pe piaţă printr-o emisiune de televiziune.
Foarte mult. Şi văd că asta începe să se întâmple şi în România. (Pauză, moment de încurcare).

  • Da şi nu. Pentru că încă nu există emisiuni de televiziune care pot să propulseze o carte, un roman, încă nu s-a ajuns la un nivel de genul ăsta. Emisiunile din România sunt mult mai superficiale. Şi totuşi, m-ai suprins cu un lucru: mi-ai spus că ceea ce se întâmplă acum aici este normal. Pe mine m-a surprins că vorbeai despre o normalitate punând semnul egalităţii cu superficialitatea, cu cultura pop din România. Explică un pic chestia asta.
Superficialitatea asta, dacă vrei vulgaritatea asta, în fond, e sănătoasă. Din cauza tragediei istorice, românii sunt foarte serioşi. Sunt dramatici, sunt destul de încrâncenaţi, sunt perfecţionişti, dacă eşti om politic în România nu ţi se iartă nimic. E o combinaţie foarte ciudată de adulaţie şi în acelaşi timp de critică necruţătoare la tot ce faci şi ai spus.

  • În America nu e aşa!
Nu, în America lucurile sunt luate mai uşor! Nu e sfârşitul lumii că cineva a făcut o greşeală, a făcut o prostie...

  • Nu-i sfârşitul lumii că cineva a făcut sex oral la Casa Albă...
(Iar se lasă o tăcere calculată). N-a ajutat-o pe Hillary.

  • Dar nu l-a distrus pe el. Continuă ideea cu superficialitatea şi vulgaritatea.
Când am plecat eu din România, pentru un puşti, în fond, de 29 de ani, să fie în acelaşi timp obiectul atenţiei şi a lui Ceauşescu, şi a fiicei lui era o situaţie, cum să spun? În câte ţări se întâmplă aşa ceva?

  • În nici una.
Pentru ce? Pentru că omul ăla a scris trei cărţi cu îndrăzneală. S-a opus unui anumit sistem, a găsit el modul metaforic, dar totuşi...

  • Totuşi n-ai fost un disident, până la urmă.
Ba da, am fost.

  • În sensul clasic al termenului.
Care este sensul clasic al termenului?

  • Âla care se înţelege aici, în România, că ai luptat împotriva sistemului.
N-am luptat împotriva sistemului scriind literatură ilegală, ori pentru sertar, ori pentru edituri din străinătate. Dar cum să faci treaba asta, când primul meu roman, după ce s-a publicat, a avut un asemenea succes, încât publicul acela care-mi era în fond necunoscut a devenit cunoscut şi real?


Urmează
O analiză a Americii anului 2008, o propunere tentantă şi analize pertinente marca Petru Popescu.

Citeşte mai multe despre:   special,   mama,   romania,   copiii,   scriu,   scris,   televiziune,   america,   limba,   popescu,   literatură,   petru,   scriitor,   petru popescu

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Tragedia de la „Victor Babeș”. Aritmetica sinistră a pandemiei. Cine numără morții și cine numără banii

Tragedia de la „Victor Babeș”. Aritmetica sinistră a pandemiei. Cine numără morții și cine numără banii
Galerie Foto Contrar afirmațiilor ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, care a precizat că l-a sunat personal pe comisarul-șef Radu Gavriș, pentru a-l încunoștința despre tragedia de luni după-amiază de la Spitalul...

Drepturile omului, Colanul și tichia de mărgăritar pentru statul român

Drepturile omului, Colanul și tichia de mărgăritar pentru statul român
Galerie Foto Într-o țară în care drepturile omului sunt încălcate sistematic de instituțiile statului, iar  condamnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg împotriva statului român curg...

Dublu nepotism marca PNL la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate

Dublu nepotism marca PNL la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Galerie Foto Chiar în timp ce instituțiile din subordinea sa se pregăteau să evacueze Spitalul „Foișor”, din București, trimițând acasă, cu mașinile personale, bolnavii internați, pentru a transforma, noaptea, pe...

Dictatura USR-PLUS: ministrul Vlad Voiculescu decide, numește și aprobă

Dictatura USR-PLUS: ministrul Vlad Voiculescu decide, numește și aprobă
Profitând de starea de alertă, Vlad Voiculescu instaurează dictatura în sistemul de sănătate. USR-PLUS acuză PSD pentru oroarea de la Spitalul Foișor, pe motiv că directorul numit politic de partidul care acum...

Credite bancare uriașe, cu garanții de stat, luate de o firmă din Vaslui, pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Credite bancare uriașe, cu garanții de stat, luate de o firmă din Vaslui, pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Știrea financiară a anului pandemic vine de la Vaslui, unde una dintre cele mai importante companii care activează în domeniul aprovizionării și distribuirii inputurilor pentru agricultură, adică pesticide,...

„Nedeplasabilii” fug mai repede decât caravana de vaccinare

„Nedeplasabilii” fug mai repede decât caravana de vaccinare
Doi oameni vaccinați dintr-o listă de 75. O primărie cu doar un angajat vaccinat. Caravana de vaccinare s-a întors, în Argeș cu multe dintre dozele de ser pe care le avea pregătite să imunizeze persoane...

Disperare. Stelian Ion se gândește la o nouă OUG împotriva Referendumului pe justiție

Disperare. Stelian Ion se gândește la o nouă OUG împotriva Referendumului pe justiție
Galerie Foto Pentru a doua oară de la preluarea mandatului, ministrul USR-ist al Justiției, Stelian Ion, analizează posibilitatea emiterii unei Ordonanțe de Urgență în domeniul justiției, în ciuda faptului că, pe data de 26...

Big Brother pentru „UEFA 2020”, în București: recunoașterea huliganului în două secunde

Big Brother pentru „UEFA 2020”, în București: recunoașterea huliganului în două secunde
Galerie Foto Ministerul Afacerilor Interne, prin direcția de resort, a atribuit, la finalul lunii trecute, o parte dintr-un contract aferent achiziției unui sistem mobil de gestionare în timp real a fluxurilor de participanți, la...

S-a înființat Guvernul Cîțu 3 și’un sfert, care vrea să aducă normalitatea în România, de Ziua Copilului

S-a înființat Guvernul Cîțu 3 și’un sfert, care vrea să aducă normalitatea în România, de Ziua Copilului
Florin Cîțu poate candida cu succes pentru Cartea Recordurilor, fiind primul premier care conduce nu unul, nu două, nu trei, ci chiar trei guverne și un sfert. Cabinetul pe care îl conduce oficial este format din tr...

Să trăiți, dom’ procuror! Mizele uriașe ale trecerii Poliției în subordinea Parchetelor

Să trăiți, dom’ procuror! Mizele uriașe ale trecerii Poliției în subordinea Parchetelor
Galerie Foto Scandalul iscat de intenția ministrului Justiției, Stelian Ion, de a muta, din pix, Poliția Judiciară de la Ministerul Afacerilor Interne în subordinea procuraturii este speculat politic de una dintre asociațiile...

Tupeu maxim! Ludovic Orban, proiect de lege pentru a scăpa HORECA de pagubele produse de… Guvernul Orban

Tupeu maxim! Ludovic Orban, proiect de lege pentru a scăpa HORECA de pagubele produse de… Guvernul Orban
Galerie Foto După ce, timp de șapte luni, ca prim-ministru și ca președinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Ludovic Orban a ignorat solicitările venite dinspre industria “ospitalității” cu...

O lege de tot rahatul: primăriile, puse să treacă la naționalizarea bălegarului din bătăturile țăranilor

O lege de tot rahatul: primăriile, puse să treacă la naționalizarea bălegarului din bătăturile țăranilor
Galerie Foto Într-o țară în care la marginea orașelor se ard în neștire deșeuri fără ca autoritățile să-i găsească vreodată pe vinovați, trei deputați s-au hotărât să ia taurul de coarne și să termine cu...

Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor

Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor
Suntem deja într-o criză economică evidentă, dar bine mascată de cifre trucate și de declarații politice. Spre deosebire de situația din 2009, când Guvernul Boc și-a asumat tăierile salariale, în Guvernul...

Război total între PNL și USR-PLUS. Liberalii vor ca poliția să verifice cererile de vize de flotant

Război total între PNL și USR-PLUS. Liberalii vor ca poliția să verifice cererile de vize de flotant
Un grup numeros de deputați PNL a inițiat un proiect de lege care lovește direct în aliații de la USR-PLUS. Actul normativ vrea să condiționeze eliberarea vizelor de flotant de proba că persoana care solicită lo...

Luptându-se cu propriii subalterni, Clotilde Armand pune bețe în roate măsurilor de restricție luate de Guvern

Luptându-se cu propriii subalterni, Clotilde Armand pune bețe în roate măsurilor de restricție luate de Guvern
Primarul Sectorului 1 își amenință subalternii cu tăierea salariilor, dacă nu se prezintă fizic la serviciu. Clotilde Armand a decis, totodată, să prelungească cu două ore programul de lucru pentru ziua de...
Serviciul de email marketing furnizat de