x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

VERDE-N FAŢĂ ● Petru Popescu: Despre America şi patul Marthei Washington

0
Autor: Marius Tucă 08 Oct 2008 - 00:00
VERDE-N FAŢĂ ● Petru Popescu: Despre America şi patul Marthei Washington


Îl interesează scena politică. Şi cea din America, şi cea de la noi. Nu ezită să facă pronosticuri, crede în steaua lui Obama şi este mereu cu gândul la tineri. Petru Popescu, "cel fizic".



Îl interesează scena politică. Şi cea din America, şi cea de la noi. Nu ezită să facă pronosticuri, crede în steaua lui Obama şi este mereu cu gândul la tineri. Petru Popescu, "cel fizic".

  • Marius Tucă: Succesul nu înseamnă în mod automat disidenţă.
Petru Popescu: Nu, nu. Dar a fost un moment ideal. Anumiţi oameni tineri inventivi puteau să lărgească formatul. Era Direcţia Presei, preocupată să nu fie şopârle mari, şi atunci, dacă aveai patru sau cinci şopârle, ei scoteau două şi-ţi rămâneau trei, un sistem pe care l-am învăţat foarte, foarte repede.

  • Dar tu înainte de toate făceai literatură, erai un scriitor de succes, până la disidenţă, până la regim, e adevărat că toate lucrurile astea te-au adus în postura de a se interesa Numărul Unu în stat, şi era vorba despre Nicolae Ceauşescu, şi fata acestuia. Şi d-aia urmează să apară o carte care cred eu că va fi cartea cea mai de succes după ’89 încoace.
Eu am să fac tot ce am să pot. Stai, că vorbeam despre disi­den­ţă, despre ce este ea. De pildă, romanul "Dulce ca mierea e glon­ţul patriei" a făcut câteva lucruri pe care nu le-a făcut nimeni: a arătat foarte pe viu că patriotismul în condiţiile acelea era im­po­sibil. Doi: a readus pe scenă faimoasa hulită Armată burgheză. Eu vreau să contest că disidenţa aparţine numai scriitorilor care au publicat în străinătate şi n-au putut să publice în România.

  • Apropo de seriozitatea, încrâncenarea românilor, asta mi se pare o observaţie de filigram a ceea ce se întâmplă aici. Continuă-ţi ideea!
Trebuie să se balanseze un pic dramatismul. Motivul pentru care sunt eu amorezat de Caragiale era că el lua realitatea la miş­to. Inclusiv identitatea naţională, care atunci, fiind mult mai tâ­nă­ră şi mai fragilă, era întotdeauna o preocupare cardinală. În timp ce Eminescu era tot timpul tragic, Caragiale era unul dintre foarte puţinii români care, ca Mark Twain, se hlizea despre lu­cru­rile cele mai sacrosante. Mutatis mutandis, o parte din ca­rac­te­rul românesc care este exagerată este fără îndoială şi pro­fi­ta­bi­lă, pentru că românii când intră în scenă sunt o naţie foarte vi­zi­bilă. Pentru o naţie mică, fac un zgomot nemaipomenit, văi­tân­du-se tot timpul supravieţuiesc, totuşi, au o fiinţă naţională care este foarte deosebită, nu suntem nici ca francezii, nici ca spa­niolii, suntem destul de asemănători cu italienii.

  • Perspectiva asta pe care mi-o prezinţi tu mi se pare foarte interesantă, şi d-aia eu îţi propun, în direct şi la o oră de maximă audienţă, să ţii o rubrică în Jurnalul Naţional. Perio­dicitatea o stabileşti tu, o rubrică în care să scrii despre lucrurile astea.
(Un pic surprins, un pic măgulit). Exact despre asta?

  • Da. Sau în primul rând despre astea. Sau pornind de la astea. Deci propunerea e deschisă, rămânând ca tu – vezi că eşti faţă în faţă cu cititorii – să dai un răspuns.
Mă tentează mult. În primul rând, pentru că sunt foarte ocupat să găsesc tonul comun cu o mulţime de lume. Nu-i exclud pe tomnaticii ca mine, care au trăit aceleaşi evenimente, dar sunt cu totul preocupat de tineri.

  • Ne întoarcem la lumea americană. Mereu ne raportăm la ame­­ricani. Dar, înainte de asta, trebuie să fac o paranteză. Apro­­­po de o naţie mică ce face un zgomot foarte mare. De ce am trăit atâta vreme cu impresia că suntem buricul pământului?
Eu cred că este compensatoriu, pentru că românii – nedemagogic spus – au avut o viaţă grea. Şi ei personal, şi drept clase sociale, şi ca popor sfărâmat între alte imperii, jumătate din popor s-a unit la Unirea Principatelor, a trebuit să fie un război mondial ca să se unească şi restul, România a trebuit să lupte şi în Est şi în Vest.

  • Şi acum mă întorc la cultura americană, pop. La fel de superficială ca în România? Mă refer la televiziune, la emisiuni de televiziune.
Da. Se fac show-uri despre chirurgia plastică, oamenii se uită mai mult la ele decât la emisiunile politice. Toată lumea aude de dimineaţă până seara că suntem în Irak, trebuie să ieşim din Irak, avem morţi, nu putem să-i învăţăm pe ăia democraţia, cutare, cutare, dar când ajung oamenii acasă nu se uită la Irak, se uită la "Desperate housewives", se uită la "Antourage", se uită la chestiile astea pop, care sunt, de altfel, aducătoare în ultimul timp de oameni cu talent. Aceştia s-au mutat spre astea, cum e şi normal, scriitorul, regizorul vor să lucreze. Dacă ăsta este materialul, îl va face mai bine decât a fost făcut înainte, dar îl va face.

  • Iar vedetele naţionale sunt tocmai de la aceste emisiuni.
Tocmai de la ele. Mă împrietenesc şi eu cu eroii audiovizualului, pentru că şi ei îmi sunt necesari mie, şi eu le sunt necesar lor. N-am ce să fac. La urma urmei, Michelangelo a fost prieten cu Papa. "Papii noştri" sunt mogulii de presă şi de televiziune, redactorii lor, oamenii de talk-show cei mai importanţi, actorii şi actriţele.

  • Mda. Presa scrisă din America?
Depinde care. New York Times, Washington Post şi San Francisco Chronicle continuă să fie de mare nivel. Sunt foarte bune, au o cronică literară foarte bună şi la obiect...

  • A, tu le judeci după cronica literară?
Într-o anumită măsură. E interesant de văzut cum mi s-au fă­cut mie cronici în America. Cronica literară încă mai califică li­te­ratura, dar califică şi Oprah Winfrey. Oprah a lăudat şi nişte cărţi de mare consum, destul de multe, dar a calificat şi cărţi elitiste.

  • Spune-mi, te rog, s-a schimbat mult ideea de roman de când ai scris primele tale cărţi, în ’60-’70?
Da şi nu. Nu se scrie la fel de lung. 250-300 de pagini este cam cât poate să digere bine cititorul într-o societate ca aceea de azi. Atât cât ai timp să citeşti, dacă la lucru, dacă ai copii, să te întorci, să te ocupi de ei, în fine. Nu se mai citesc uşor cărţi de 800-900 de pagini, asta este una dintre chestii. Deci scriitorul să-şi concentreze textul de aşa manieră încât să povestească cu adevărat lucrurile cele mai interesante, mai dramatice, comice în pa­gi­nile astea, mai puţine. Nu se mai scrie încâlcit. Ceea ce oamenii ţin minte dintr-o carte, ca şi dintr-un film, de altfel, sunt mo­mentele cele mai dramatice, de genul celor care se pot prescurta într-o singură frază. Acesta este modul în care publicul abi­li­tează cu adevărat o carte sau un film. Ceva care l-a izbit la plex aşa de bine, încât despre aia se vorbeşte. Stilul se asumă.

  • Tu ţi-ai asumat stilul ăsta, înainte de a face literatură, să scrii astfel de romane? Că eu cred că în mare parte aveai asta.
Eu aveam chestia asta, sigur că da, dar când scriam sub comunism era necesar să deghizezi anumite lucruri, să bagi mai multă metaforă. Şi atunci arătam şi eu lucrurile un pic mai gradat, arta sinonimiei întotdeauna trebuia folosită, nu puteai să fii întotdeauna şocant în prima, a doua, a treia pagină.

  • Deci, de ce această obsesie a ta de a te întâlni cu publicul, cu oamenii tineri mai ales? Este o practică americană?
Eu sunt fascinat de public, pentru că el întâi şi întâi îţi spune despre tine. Omul, în general, care vine la librărie vine că vrea el, rar îl mobilizează cineva. Poţi să ai încredere în el că va fi au­tentic. Punctul doi: el îţi spune despre tine lucruri neaşteptate, care vin din adevărul fiinţei lui. Uneori e foarte simplu: "Mi-a plăcut". Ceea ce e suficient. Dar alteori vin aprecieri mai elaborate. Eu am avut norocul să scriu în cariera mea, pentru că mă interesează femeile ca personaje, şi mă interesează femeile drept "cealaltă specie a planetei", fără de care nu se poate, şi care ne obsedează pe noi, cel puţin, ca bărbaţi...

  • Cel puţin momentan nu se poate...
(Râde surprins. Se repliază.) Nu ştiu. Eu sper să nu se schimbe lucrurile. Deci, am scris despre iubire şi despre femei cu înţelegere, cu nuanţă pentru un scriitor bărbat. Unul dintre cele mai extraordinare complimente care mi s-au făcut de către femei. Şi am o specie de cititori care-mi sunt foarte simpatici, care sunt româno-americanii, care m-au citit în ambele limbi.

  • Primeşti scrisori de la fete îndrăgostite de scriitorul Petru Popescu?
Primesc scrisori de la femei îndrăgostite de personajele lui Petru Popescu.

  • Dar în anii ’70 primeai scrisori de la femei îndrăgostite de Petru Popescu?
Nu ştiu dacă primeam sau nu primeam scrisori, dar în anii ’70 Petru Popescu era maniac să scrie, deci aventurile lui romantice erau scurte şi dramatice, dar întotdeauna scurte, motiv pentru care autorul, simţindu-se vinovat că s-a bucurat prea mult de viaţă, se repezea înapoi pe Strada Iulius Fucic, fostă Thomas Masaryk, la o maşină de scris, pe atunci manuală, şi înnegrea hârtia.

  • Iubitele tale erau dintre cititoarele tale?
(Iar tăcere. Rememorativă, dacă putem spune aşa...) Se cam întâmpla. În ultimii doi-trei ani ai carierei mele, se întâmpla destul de des ca o femeie să aibă interes pentru mine, eu, cel fizic, de pe urma scrisului meu. Dar aia se întâmplă la foarte mulţi artişti. Aşa că nu ştiu ce demonstrează chestia asta.

  • Obama sau McCain?
Cred că Obama.

  • Care ar fi diferenţa dintre cele două campanii şi dintre cei doi?
De ce Obama? Eu vin dintr-o naţie care nici n-a fost colonia­lis­tă, nici n-a avut sclavi. În primul rând, n-am nici un fel de sentiment de vinovăţie că trebuie să compensez istoria prin a-mi da vo­tul primului nostru candidat afroamerican. Americanii năs­cuţi în SUA, mai cu seamă sudiştii, au nişte sentimente extrem de adânci legate de chestia asta. Şi cei care nu vor să-l voteze pe Oba­ma au nişte explicaţii lungi şi interesante, cum că n-are ex­pe­rienţă, că nu se va înconjura de experţi buni, că Guvernul ame­rican va invada independenţa statelor, ceea ce este o chestie sa­crosanctă: "Să nu se amestece statul în ceea ce facem noi în North Dakota!". Şi deci e o arhitectură întreagă de scuze, pentru că, de fapt, nu vor să avem un preşedinte negru. Domnul John Syd­ney McCain al III-lea, adică un alb extrem, dintr-o familie de ami­rali, cum nu se poate mai anglo-saxoni, este la extrema genetică a albilor. Este întruchiparea unei linii politice aşa de vechi şi de tradiţionale, încât noi n-am avut decât un preşedinte catolic: Kennedy! Toţi ceilalţi au fost protestanţi sau baptişti sudici, aşa, in extremis, iar el este un produs, pe de o parte, foarte reconfortant, dacă vrei, pentru faptul că tradiţia va ră­mâ­ne intactă, dar, pe de altă parte, el e plicticos la culme, ca imagi­ne. Ce e nou la McCain? Decât aducerea fetei ăsteia tinere din Alas­ka, când toate pariurile s-au răsturnat. Obama, chiar dacă n-are un program de "change" (schimbare), "change" este el. El în­suşi este schimbarea, dar pe McCain îl sprijină nişte dinastii albe la fel de celebre. În fond, în afară de faptul că o să doarmă Mi­chelle Obama în patul lui Martha Washington, ceea ce este o chestie viscerală extrem de interesantă într-o ţară ca America, Obama o să vină la putere şi o să fie nu prizonierul, dar va trebui să colaboreze exact cu aceleaşi partide, acelaşi Senat, aceeaşi Cameră a Reprezentanţilor şi aceleaşi centre mari de putere şi industriale dinainte.

  • Cele două campanii cum sunt?
Ei, campania lui Obama este mult mai interesantă, pentru că are, cum am spus, anecdotică. Dai drumul la televizor şi zici: "Cine-i candidatul? Âsta e". Orice spune el. E interesant numai pentru că el este candidatul.

  • Ce rol au vedetele în campania electorală pentru Preşedinţie?
Vedetele s-au împărţit. Sunt două tabere. Eu l-am intervievat pe Samuel L. Jackson pe tema asta. El salivează de plăcere că vii­torul nostru preşedinte va fi unul care are numele de Barack Hu­ssein Obama. Dar i-am zis: "Dar, domnule Jackson, dumneavoastră aveţi un nume anglo-saxon care nu se deosebeşte cu nimic de al lui McCain!". Şi mi-a răspuns: "Dar eu am trăit în Tenne­s­see-ul segregat, pentru că altfel poate că-mi schimbam şi eu numele". Apropo, eu am un plan să fac un show de televiziune care să se numească "Pulsul Americii cu Petru Popescu". Văd că interesul pentru America este mare aici, iar la tineri este obse­sivă. Eu cunosc America bine, şi nu o cunosc numai triumfalist, ilustrativ sau comercial, o cunosc în ceea ce are ea adevărat.

  • Deci Obama, da?
Da, cred că da.

  • Pentru câte nopţi va dormi Michelle în patul Marthei Washington?
Asta e o metaforă. Poate să doarmă patru ani sau chiar opt, sau Doamne fereşte să se întâmple cine ştie ce atentat excesiv...

  • Atentatele nu pot fi decât excesive.
Un atentat, într-adevăr. Scoate "excesiv". Doamne, păzeşte! Pentru că dacă s-ar întâmpla chestia asta, punctul unu: n-am câştigat nimic. Doi: marea îmbunătăţire de imagine pe care – măcar atâta lucru – o câştigăm de pe urma lui Obama se duce.

  • Despre criza asta economică ce zici? Eu nu înţeleg mare lucru...
Nici eu nu înţeleg mare lucru. Cum e posibil să ai compa­nii care dau publicităţii profituri de miliarde de do­­lari, cum e Chevron, în timp ce la pompa de gaz ce­tă­ţea­nul obişnuit scrâşneşte din dinţi când trebuie să dea 60 de dolari ca să umple rezervorul maşinii? Şi sunt navetişti – în California sunt foarte mulţi, de exemplu, şi au ore de condus până la şi de la muncă. Iar între timp toate aceste com­panii fac frumos profituri. Care este, în fond, conştiinţa socială a unui boss care este plătit cu 300 de milioane de dolari salariu pe an, sau mai mult, când sunt oameni care au căzut de la middle class (clasa de mijloc) sub nivelul sărăciei? E o criză socială, în care oamenii-şi vând casele pentru că nu pot să-şi plătească ipotecile, e o problemă mare. Dacă iese Obama, să vedem dacă aduce vreo soluţie.

  • Te mai interesează scena politică din România?
Da. Sigur că da, mă interesează tot mai mult, că e tot mai vie. (Râde iar.)

  • De parcă ar fi murit vreodată!
Mă rog... (Veselie generală, de respiro.)

  • Trebuie să te mai deconspir o dată. Ai avut câteva întâlniri de lucru, să le spunem, cu Ion Iliescu. Era şi puteam să spun şi "tovarăşul Ion Iliescu", pentru că mergea cu "întâlniri de lucru". Şi deloc întâmplătoare, ba chiar te gândeşti că ar putea ieşi o carte, apropo de lucrurile care n-au fost atinse din viaţa lui Ion Iliescu. Ce poţi să ne spui despre asta?
Aş vrea să fac un film de televiziune, un mic documentar, despre Iliescu şi America. Pentru că multe lucruri, după mine, sunt foarte greşit interpretate despre Iliescu, şi, în fond, asta e o deformare a istoriei. Am auzit că sunt unii care spun că Iliescu a frânat apropierea dintre România şi America. Or, asta este total inexact şi am fost martor: Iliescu este cel care a deschis America pentru România şi România pentru America şi într-un moment în anii ’90 şi 3, 4, 5, care nu era un moment favorabil pentru România la Washington deloc, nici pomeneală!

  • Vrei să facem împreună filmul ăsta?
L-aş face cu orişicine mă ajută să găsesc material de arhivă.

  • Şi eu sunt tot aşa, un fel de orişicine...
Am nevoie de material de arhivă, că ştiu că s-a filmat atunci.

  • Îl facem. Deci asta ar fi una, un film despre Iliescu. Altceva?
Al doilea lucru despre apropierea de America: munca lui atunci a fost crucială. Să vedem dacă am timp. Eu vreau să-l evoc pe Iliescu de fiecare dată când a făcut parte din scena politică. În anul când eu am fugit, erau doi ani de când fusese demis. Am fost de faţă la scena demiterii, nu mi-a venit să cred.

  • Ai scris despre scena demiterii lui Iliescu?
Nu, n-am scris.

  • Asta e o chestie pe care poţi s-o scrii la Jurnalul Naţional!
În orice caz, ce vreau să spun e că, aşa cum Ceauşescu a fost omul cel mai discutat pe vremea când era în viaţă, în ultimii 12 ani cel puţin, românul cel mai discutat a fost Iliescu. Asta, apropo de caracterul, exagerarea şi dramatismul cu care tratăm noi totul. În România despre stânga se scrie cu o anumită jenă, ca şi când un om de stânga nu poate fi patriot. Nu e adevărat. Cei mai mulţi oameni de stânga au fost patrioţi.

  • Se revoltă omul de stânga din tine?
Cred că se revoltă omul cu bun simţ. Iar în legătură cu Iliescu există o foarte interesantă prejudecată de clasă: omul zis de jos, un fiu de muncitor, parcă nu e voie să fie capabil, să fie poliglot, să aibă farmec, să fie un tip cu totul altfel decât cei din jurul lui la vremea nomenclaturii respective, să reapară pe scena politică şi să reuşească să fie aşa de plastic, de suplu, să se transforme de asemenea manieră încât să poată să conducă România în epoca de azi. El a condus-o, nu altcineva. Când a venit Iliescu la Washington, americanii l-au plăcut. Li s-a părut autentic, ceea ce ştiu că este. Li s-a părut patriot, ceea ce ştiu că este, iar americanii nu-şi bat capul foarte, foarte mult cu "Domn’e, dar să vezi, că a făcut, că a dres". Nu. Contează azi. La urma urmei, când cineva e ales, trebuie să-i dai credit.

  • Copiii s-au făcut mari, ai rămas singur acasă. Spune-mi dacă asta a schimbat ceva în viaţa ta sau o să scrii în continuare 7 zile din 7 în fundul curţii din Los Angeles?
Să văd. În sensul că e prima oară în viaţă când încep să mă gândesc şi eu să scriu numai trei sau patru zile şi să fac şi altceva, mai social, să fiu şi cu altă lume. Dacă stabilesc o relaţie regulată cu România, dacă încep să fiu publicat în mod regulat, dacă mă întâlnesc cu cititorii în mod regulat sau am dezbateri, atunci sigur că asta cere timp şi ar fi o mare plăcere. În al doilea rând, aş vrea să fac televiziune pe teme. Sunt subiecte de televiziune pe care le-aş putea face foarte bine, cunosc societăţile şi am reflectat la ce înseamnă, cred că aş avea fler la un anumit tip de public, care să nu fie neapărat publicul poate cel mai de masă, dar nu se ştie. Eu am idei despre societate, despre bărbaţi şi femei, care sunt rezultatul nu numai al experienţelor, dar al reflecţiei de 30 de ani, şi cred că acolo, ce vreau eu să spun sau să arăt e de foarte largă circulaţie.

  • Şi trebuie să le spunem cititorilor că toate cărţile tale importante scrise în România vor fi retipărite în condiţii grafice excepţionale. Practic va avea loc, din câte am discutat eu cu unul dintre editori – Curtea Veche – o relansare a scriitorului în limba română Petru Popescu.
Doresc foarte mult să se întâmple aşa. Am intrat la Diverta şi la Cărtureşti, am văzut nişte librării frumoase, n-aveau nimic scris de Petru Popescu. Apropo, anunţ aici că una dintre primele cărţi care se va publica în traducere în noiembrie este un roman de aventuri, pentru tineret, din seria pentru tineret de la HarperCollins, care se numeşte "Urme în timp". Sper să facă deliciul tinerilor care îl citesc, pentru că este vorba despre Africa, aventuri, supravieţuire, nici un fel de politică, nici un fel de complicaţii interioare, ca să zic aşa. Doar naraţiune epică pură.

  • Spune-mi care sunt gusturile şi mirosurile care te leagă de România?
Mâncarea, interiorul bisericilor vechi. Am fost la şcoală, mi-am dus fata la Spiru Haret în mai, şi toate cotloanele erau la fel. Uneori, până şi varul dintr-o cameră tocmai spoită e "de acasă".

  • Până şi strada...
Până şi strada e "foarte de acasă".

  • Ultima întrebare ar fi o propunere. Să spui câteva vorbe, imaginându-ţi următoarea scenă: eşti în anii ’70. Scriitorul Petru Popescu, un scriitor de succes, prin Bucureşti, în anii comunismului. Tramvai. Seară sau, dacă vrei, zi.
Tramvai, nu autobuz?

  • Tramvai, nu autobuz.
(Iar râde, dar un pic căzut pe gânduri).Ah, tramvaiul bucureştean. Ticsit la ore de vârf ori gol noap­tea, când bântuiau tinerii ca mine pe străzile lucioase de ploaia de toamnă! Noaptea, când Bucureştiul devenea ireal, când fa­ţa­de­le caselor vechi se transformau în imense feţe omeneşti, sculp­tate. Tramvaiul zilnic, aglomerat, mirosind a sudoare, ve­hi­co­lul esenţial proletar. Tramvaiul care lega direcţiile Bucureştiului şi egaliza pasagerii şi clasele sociale. Tramvaiul în care uneori mă aplecam către o tânără fată necunoscută, mirosindu-i părul, adulmecându-i prospeţimea. De obicei, călătoream stând în pi­cioare, citind un roman paperback: J. D. Salinger, "The Catcher in the Rye", Hemingway, "The Green Hills of Africa", ori James Agee, scenariile la filmele "African Queen" ori "Night of the Hun­ter". După apariţia lui "Prins", cititori necunoscuţi m-au abor­dat pe nume, "dumneata eşti Petru Popescu?", în tramvai. Nu mă văzuseră la librărie, mă văzuseră la televiziune. Şi aveam o poză aparent identificabilă pe coperta din spate a cărţii: aşezat pe o bancă în Parcul Icoanei. Lumea lui J.D. Salinger era departe de mine, în viitor. Copasagerii din tramvai, lânga mine în pre­zen­tul de atunci, mă citiseră. Strângându-le mâna, gustam fără să ştiu ce e o senzaţie de neuitat: notorietatea! Cititorii şi eu, pro­za­torul generaţiei, clătinaţi de oscilaţia vagonului, romantic şi în acelaşi timp umil, în tramvai...
Citeşte mai multe despre:   special,   pană,   romania,   cred,   ştiu,   iliescu,   obama,   televiziune,   america,   washington,   popescu,   lucru,   petru,   petru popescu

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Incidența nașterilor prin cezariană depășește 70%, în unele spitale

Incidența nașterilor prin cezariană depășește 70%, în unele spitale
Cu o creștere alarmantă a incidenței în ultimele trei decenii, operaţia cezariană a devenit una dintre cele mai frecvente intervenţii chirurgicale efectuate la femei. La acest capitol, statisticile plasează...

Directorul Vizante, de la CFR, susținut de USR, și o încurcătură politico-economică de familie, la Brașov

Directorul Vizante, de la CFR, susținut de USR, și o încurcătură politico-economică de familie, la Brașov
Susținerea politică de care se bucură directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, din partea conducerii USR-PLUS pare să-l deranjeze serios pe premierul Florin Cîțu, care le-a atras atenția colegilor de coaliție...

Ministerul Justiției cumpără consultanță de la compania înființată de premierul Florin Cîțu și de europarlamentarul USR-PLUS Dragoș Pîslaru

Ministerul Justiției cumpără consultanță de la compania înființată de premierul Florin Cîțu și de europarlamentarul USR-PLUS Dragoș Pîslaru
Galerie Foto Firma de consultanță care l-a avut, ca membru fondator, pe actualul premier Florin Cîțu, dar care a fost controlată ani de zile de actualul europarlamentar USR-PLUS, Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii în...

Talpa iadului în tramvaiele din București

Talpa iadului în tramvaiele din București
Galerie Foto Dacă în iad ar exista focurile și cazanele descrise în cărți, atunci căldura de acolo ar fi ca în tramvaiul 25 din București. De când a dat canicula în capitala României, tramvaiele STB au devenit un fel de...

Noul guvernator al Deltei Dunării, „înscăunat” de colegul de partid

Noul guvernator al Deltei Dunării, „înscăunat” de colegul de partid
Galerie Foto Funcția de Guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) este ocupată, începând de ieri, de Atena Groza, specialist în biodiversitate. Alianța USR-PLUS a dorit să aducă la...

Tulpina indiană ia avânt în România. „Am putea ajunge la 20.000 de cazuri pe zi”

Tulpina indiană ia avânt în România. „Am putea ajunge la 20.000 de cazuri pe zi”
Galerie Foto În timp ce premierul Florin Cîțu se laudă că are pandemia la degetul mic și că autoritățile din România sunt pregătite să treacă peste toate valurile, estimările specialiștilor privind amploarea valului 4...

Tranzacție economică interesantă a Andreei Moldovan, chiar în timp ce i se pregăteau actele pentru angajarea la OMS

Tranzacție economică interesantă a Andreei Moldovan, chiar în timp ce i se pregăteau actele pentru angajarea la OMS
Plecată, prin demitere, de la conducerea Ministerului Sănătății, după ce a publicat, fără știrea premierului, în luna aprilie, un ordin de ministru prin care se intenționa, practic, carantinarea...

Administrația Prezidențială cheltuie, și anul acesta, 100.000 de euro pentru servicii de grădinărit la Palatul Cotroceni

Administrația Prezidențială cheltuie, și anul acesta, 100.000 de euro pentru servicii de grădinărit la Palatul Cotroceni
Galerie Foto La nici un an de la contractarea unor servicii similare, Administrația Prezidențială a încheiat noi contracte vizând amenajarea spațiilor verzi, furnizarea de material dendrologic, întreținerea arborilor și...

Specialistul PLUS, Vlad Voiculescu, venituri salariale zero timp de doi ani, înainte de a redeveni ministru al Sănătății

Specialistul PLUS, Vlad Voiculescu, venituri salariale zero timp de doi ani, înainte de a redeveni ministru al Sănătății
„Eminența cenușie” a USR-PLUS, de neînlocuitul Vlad Voiculescu, nu a realizat, în anii 2019 și 2020, niciun venit de natură salarială, în România sau în străinătate. Acest detaliu reiese din ultimele...

Bomba gunoaielor din Sectorul 1 stă să explodeze. Contract paralel de salubrizare, legături cu Cosa Nostra și contracte pe bandă rulantă cu statul

Bomba gunoaielor din Sectorul 1 stă să explodeze. Contract paralel de salubrizare, legături cu Cosa Nostra și contracte pe bandă rulantă cu statul
Galerie Foto Scandalul gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei abia acum pare să înceapă. După ce edilul Clotilde Armand, ajutată de dispoziția prefectului Bucureștiului de instituire a stării de alertă în această zonă, a...

USR PLUS vrea procurori trași ca prin inel, chipeși, supli și atletici

USR PLUS vrea procurori trași ca prin inel, chipeși, supli și atletici
Un nou regulament pentru admiterea în Institutul Național al Magistraturii (INM), impus prin Ordin, de Ministerul Justiției, a stârnit un val de proteste printre candidați și magistrați. Una dintre condițiile...

Eliberare condiționată pentru secuii condamnați pentru terorism

Eliberare condiționată pentru secuii condamnați pentru terorism
Istvan Beke și Zoltan Szocs, cetățeni români de etnie maghiară condamnați pentru terorism, au fost eliberați condiționat din detenție. La o zi după eliberarea din Penitenciarul Codlea, cei doi au organizat o co...

Operațiunea „trambulina” de partid continuă cu metoda GDPR

Operațiunea „trambulina” de partid continuă cu metoda GDPR
După ce Jurnalul a dezvăluit neregulile de la Autoritatea Rutieră Română (ARR) prin care au fost plasați pe posturi călduțe oamenii partidelor din coaliția de la guvernare, nu au răspuns solicitărilor noastre...

Ex-judecătorul Horia Șelaru, fostă mână dreaptă a lui Kovesi, a devenit avocat în Baroul Brașov

Ex-judecătorul Horia Șelaru, fostă mână dreaptă a lui Kovesi, a devenit avocat în Baroul Brașov
Ieșit la pensie la vârsta de 49 de ani, fostul judecător, membru al completelor de 5 de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Horia Valentin Șelaru a devenit, după câteva luni de „liber profesionist”...

Bătălia ONG-iștilor pentru PNL București. Și candidata lui Orban, și victoriosul lui Cîțu, legături cu Guvernul Cioloș

Bătălia ONG-iștilor pentru PNL București. Și candidata lui Orban, și victoriosul lui Cîțu, legături cu Guvernul Cioloș
Galerie Foto Bătăliile din interiorul PNL, în vederea Congresului din 25 septembrie, au ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, la faza „ONG-iștilor”. Ludovic Orban a susținut-o pe Violeta Alexandru, care, înainte de...
Serviciul de email marketing furnizat de