Viaţa lui Adrian Păunescu, povestită de Adrian Păunescu (35)

Urmărit de Securitate, după momentul Meditaţiei Transcendentale, când a fost izgonit din Bucureşti şi trimis într-un program infernal la Giurgiu, program în două etape ale zilei, ca nu cumva să ajungă prea devreme înapoi la Bucureşti, Valeriu Popa a rămas credincios vocaţiei sale, deşi suferea cumplit pentru această batjocură. L-am ocrotit în toată perioada şi am reuşit să-l aduc în Bucureşti. Mergeam de la unul la altul, lideri politici ai vremii, şi încercam să-i fac rost de o slujbă oriunde în industria românească, pentru că era foarte capabil.

Cu acea ocazie am aflat o performanţă cu adevărat mondială a lui Valeriu Popa. Conducea o comisie care trebuia să ducă în Zambia, mi se pare, un utilaj pentru prelucrat bumbacul. Utilaj foarte complex. Nu avea alţi specialişti care să meargă să îl aşeze pe pământ. În noaptea în care a ajuns la ţărm, corabia cu tot utilajul a fost zdrobită de stânci.

Şi pe ţărm au căzut în devălmăşie toate componentele utilajului nostru, dar şi componente ale unui utilaj franţuzesc şi alte utilaje din ţările cu care coopera respectiva ţară. Valeriu Popa a fost întrebat ce e de făcut, pentru că nu se mai putea, în mod normal, face nimic. Dacă era ceva de făcut era descoperirea unei alte căi de abordare a dificilei probleme în care erau amestecate tot felul de maşini, unelte din ţări diferite.

Şi Valeriu Popa, legat la ochi, a mers printre acele componente ale utilajului şi a decretat cu claritate: acesta e utilajul nostru, acela, acela e franţuzesc. Şi a descurcat lucrurile într-un mod pentru care statul respectiv a propus ca inginerul român să fie decorat. Asta ce mai e? Mai e o visătorie? Sunt fapte.

În copilăria lui Valeriu Popa, s-a înecat o fată acolo lângă satul în care s-a născut Valeriu Popa, Dioşti, şi nimeni nu putea s-o găsească pe fetiţa înecată. Copilul Valerică, ţinut în braţe de tatăl lui, a întins mâinile şi a spus: acolo e, la rădăcina salciei. Au găsit-o pe fetiţa înecată la rădăcina salciei.

Dar poveştile cu Valeriu Popa sunt multe. Mă tem că nici nu le voi putea ordona. Dar am să le povestesc aşa cum îmi vin. Voi insista asupra faptului că avertismentele lui nu erau luate în serios şi oamenii îl recunoşteau numai după ce li se întâmpla ceea ce îi anunţase el că li se va întâmpla şi se mai putea face foarte puţin pentru a diminua efectele lor.

În orice caz, articolele lui din Flacăra, articolele noastre din Flacăra, interviurile mele cu el au stârnit un mare scandal şi, reclamându-mă diverşi la Nicolae Ceauşescu, l-au făcut să citească unele din acele texte şi să-şi însuşească anumite principii de dietă alimentară, principii care l-au ajutat într-o perioadă.

E păcat că nici pe Valeriu Popa nu l-am determinat să-şi lase toate învăţăturile într-o ordine firească aici pe pământ înainte de a se stinge, acum câţiva ani, în apartamentul de lângă Stadionul 23 august, acolo unde rămăsese singur şi îl mai însoţea în plimbările prin parc, şi în singurătatea din casă, un căţel care, din momentul în care Valeriu Popa a încetat din viaţă, a uitat să mai latre.

(Va urma)