Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cenaclul tocmai canta pentru oamenii de la Straja. In mijlocul concertului, o telefonista a facut sa ajunga la A.P. informatia ca, intr-o alta tabara de munca, la Cumpana, sunt adunati, de la pranz, cateva mii de oameni, pentru ca si lor le-a fost anuntat spectacolul, in aceeasi zi. Sub arsita, cei ce credeau ca au fost pacaliti puneau de o revolta.
A.P. n-a suportat niciodata ideea sa ramana dator fata de cei care doresc Cenaclul, cu atat mai mult daca sunt victime ale unui destin dramatic si ale unei erori de organizare. Ar fi putut sa trimita un mesaj la Cumpana, prin care sa anunte ca a doua zi sau alta data Cenaclul va merge acolo. Dar n-a facut-o. Dimpotriva, a transmis ca, orice-ar fi, daca lumea doreste si mai poate avea putina rabdare, va merge la ei, in acea noapte, cu spectacol cu tot.
Ca sa nu-i frustreze de concertul meritat pe spectatorii in fata carora ne aflam deja, a decis sa se incheie normal si bogat spectacolul in desfasurare, dar sa fie trimisa o echipa cu aparatura si cu o parte din artisti, ca un buzdugan prevestitor, la a doua destinatie.
In tensiunea creata prin impartirea aparatelor, a echipei si a raspunderii pe doua flancuri, au plecat in prima serie Mircea Vintila, Florian Pittis, Mihai Stan si alti cativa artisti de renume. Prima mare surpriza la destinatie a fost scena noua din beton, proaspat turnata, pe care o realizasera muncitorii, in cinstea sosirii Cenaclului. Era deja seara. Mii de oameni peste tot. Cand Mircea Vintila a inceput sa cante "Und’ te duci tu mielule?" (piesa "Mielul"), pe scena a venit un individ cam nervos si cam beat, care i-a spus suavului de la microfon: "Lasa, ba, mielu’, tu spune-mi daca vine Paunescu". Sigur ca Mircea Vintila nu de dragul mielului canta ceea ce canta, ci din dorinta de a-i anestezia, cu cantece celebre, pe niste oameni duri, nedusi la biserica si, nu in ultimul rand, beti crita.
La Canal nu se bea orice, pentru ca bauturile erau o raritate. Asa ca drog era considerat orice lichid spirtos, indiferent ca se numea "Frectie Galenica" sau "Frectie Diana". Cand nici macar asa ceva nu se mai gasea, betivii inventivi puneau la fermentat, intre geamuri, la soare, pasta de dinti in apa si detergenti. Apoi distilau rudimentar pasta toxica si o consumau.
Intrebarea daca "vine Paunescu" devenise tot mai presanta. Cei din scena erau obligati sa suporte dragostea brutala a spectatorilor, chiar daca ea se manifesta uneori prin stingerea tigarilor pe pantofii cantaretilor si prin deplasari tulburi ale curajosilor pana in zona microfoanelor, pentru intrebari din aceeasi categorie cu "Lasa mielu’, adu-l pe Paunescu!". Nu mai exista scapare.
Si A.P. a sosit, nu foarte tarziu, cu cealalta jumatate a Cenaclului, cu care ramasese sa incheie spectacolul de la Straja.
Entuziastii au inceput sa se manifeste pana la pragul violentei, dar tata le-a spus, potolindu-i: "Sigur ca ne-ati putea omori imediat, dar, in cazul asta, nu mai aveti jucaria pe care ati asteptat-o o zi intreaga... Stiam ca ne va fi foarte greu sa ne intelegem cu dumneavoastra, dar tocmai de aceea am venit. Si pot pune pariu ca veti realiza una dintre cele mai spectaculoase surprize din istoria Cenaclului nostru... Problema e ca dumneavoastra sunteti impartiti in doua categorii. Unii sunt beti, trebuie sa recunoastem (rasete si aplauze). Dar restul, marea majoritate, sunt beti pulbere (consternare, liniste, apoi rasete si delir de aplauze). Si, totusi, noi suntem convinsi ca puteti fi un public sublim".
Chiar asa a fost. S-a constituit o echipa responsabila cu ordinea, pe dealul unde se aflau oamenii, aleasa dintre cei mai rai si mai duri indivizi ai locului. A.P. a cerut, la un moment dat, sa se puna lumina pe spectatori, pentru a incerca sa-i cuprinda cu privirea. A avut marea surpriza sa constate ca de fata nu se aflau cele cateva mii de persoane de pe prima bucla a dealului, atatia cati percepeam in semiintunericul in care se aflau, ci inca pe-atat, pana la partea superioara a dealului, oameni imbracati in uniforme de lucru, pe care intunericul si culoarea lutoasa a hainelor ii mascau de tot.
In varful dealului s-a aprins un foc urias, care parea ca se misca, amenintator, spre scena. Cativa mari iubitori ai Cenaclului dadusera foc la o roata uriasa de excavator, pe care turnasera motorina, si o impingeau cu rangile, sa o trimita la scena, in semn de pretuire. Nu mai conta pentru ei ca, in drumul sau, roata ar fi parjolit sute de persoane.
A.P. i-a oprit, trimitand repede o echipa condusa de Tica Balacciu, care s-a luptat din greu, inclusiv cu forta bratelor, sa-i convinga pe generosii din deal ca proiectul lor e frumos, dar ucigas.
A.P. a remarcat, la microfon, faptul ca initiative de acest fel, pornite din dragoste, sunt extem de periculoase si a subliniat ca e o mare performanta aceea pe care o realizeaza Cenaclul, sa-si faca ordine fara ajutorul nici unei forte de Militie: "Care Militie!? Ha, ha, ha! Nu-i vedeti cum stau pitulati in masina, sub scaune, dupa baraci?", a spus unul din acei betivi sufletisti, care aveau in grija ordinea in zona. Acelasi a continuat: "Ne-au adus aicea, muncim in conditiile in care vedeti, mai bem si noi, ca altfel cum sa ne inecam amarul, n-avem femeile si copiii langa noi. Asta ar mai lipsi, sa vina Militia sa ne spuna «ba, faceti asa sau pe dincolo». Spuneti-le, nea Adi, sa stea cuminti, ca la noi, cand ne suparam pe cate unul mai al dracu’, ii punem pe cap o cupa de pamant, cu iescavatorul, de nu-l mai gaseste nici Dunarea, cand o trece pe aici". Cam asa a fost la Canal, in spectacolele din 1982.
Citește pe Antena3.ro
