x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vlad Gavrilă – un Informatician de vârf, la vârsta maturităţii

Vlad Gavrilă – un Informatician de vârf, la vârsta maturităţii

de Anca Popa    |    17 Sep 2012   •   16:17
Vlad Gavrilă – un Informatician de vârf, la vârsta maturităţii

A castigat aurul la Olimpiada Europei Centrale, din Ungaria, anul acesta, concurs la care au participat 45 de tineri din 12 tari, aur in 2011, la Turneul International desfasurat in Bulgaria, argint la Olimpiada Internationala din Thailanda, in 2011, in intrecere cu cei mai buni elevi din 90 de tari. Astazi, Vlad Gavrila implineste 18 ani, aniversare importanta, pe care o va sarbatori insa mai tarziu, pentru ca pe 23 septembrie trebuie sa fie in Italia, unde incepe Olimpiada Internationala de Informatica.

Acum in clasa a XII-a la Liceul International de Informatica din Bucuresti si bursier al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, Vlad Gavrila participa din clasa a treia la competitiile de informatica si a reusit mereu sa urce in fiecare an pe podium. S-a dedicat in paralel si aprofundarii tainelor fizicii. Iar trei ani la rand (2008 – 2010), a obtinut locul intai la Olimpiada Nationala de Fizica.

PRIMUL CALCULATOR, LA 3 ANI
Vlad e bucurestean, singur la parintii sai bugetari - tatal subinginer electronist, mama - salariata a ministerului de interne. "Vladut a fost un copil linistit, curios si, in acelasi timp, foarte realist. Nu ne-a facut probleme serioase, nu a bagat sarme in prize si nu a demontat nimic, chiar daca era fascinat de modul cum functioneaza toate. Pentru el, dialogul a fost intotdeauna foarte important', marturiseste tatal. Cand era mic, Vlad nu pierdea timpul in fata blocului, nu se juca cu copiii de varsta lui. Parintii spun ca nici nu prea avea cu cine, fiind parca "nascut intre doua generatii'. A avut primul calculator la trei ani. Nu a fost nevoie ca parintii sa-i stabileasca un anume program, sa-i restrictioneze vreodata accesul la taste si monitor, cum se intampla in cazuri similare. Pur si simplu, Vlad a avut echilibrul in el de la mama natura. Plus un foarte dezvoltat simt al amanuntului si tentatia descoperirii.

Cand tatal sau l-a luat cu el la serviciu, la Institutul National de Fizica, pe Platforma Magurele, Vlad a inceput sa descopere o lume care avea sa-l fascineze. La cativa anisori parea ca si-a ales deja drumul: spunea ca-si doreste sa ajunga un mare fizician. Insa cu timpul a descoperit informatica si a decis ca el trebuie sa gaseasca solutii la problemele arhicunoscute din domeniul cercetarii care nu au deocamdata raspunsuri sau pentru care nu s-a gasit o metoda eficienta si rapida de rezolvare.

Vlad studiaza inca din clasa a doua limbaje de programare. Singur a hotarat sa mearga la cursurile de calculatoare organizate pentru "boboci', dar dupa numai cateva ore profesorii i-au decoperit harul si au hotarat sa-l pregateasca impreuna cu cei de clasa a III-a si a IV-a, pe care i-a si depasit in scurt timp. Atunci studia limbajul Turbo Pascal, cu profesoara Laura Nitescu. Iar dupa alte cateva luni, Vlad concura cu elevi mult mai mari: prima olimpiada de informatica, primul premiu castigat!

Tot in clasa a treia a realizat primul "mini-joc' de cultura generala, gen "Vreau sa fiu miliardar'. A perfectionat aplicatia pentru a putea fi folosita ca un mod interactiv de a invata la materii precum matematica, limba romana, geografia sau istoria. Cand a ajuns in clasa a cincea, a creat si o grafica atragatoare, capabila sa camufleze probleme serioase sub forma unor competitii incitante pentru copiii de varsta lui. "Problemele erau ca niste puzzle-uri pentru mine: imediat cum rezolvam una, imi doream sa solutionez alta printr-o metoda cat mai originala. De aceea m-a atras intr-atat informatica, din capul locului - pentru ca problemele aveau legatura cu lumea reala. Reuseam sa rezolv probleme imposibil de solutionat intr-un timp atat de scurt, fara ajutorul calculatorului si al unui algoritm eficient. Cele practice si inedite erau preferatele mele', spune Vlad.

MARELE PAS, LA 12 ANI
Nu a trecut mult si Vlad a fost recrutat sa faca parte din elita informaticii din Romania: era in clasa a VI-a, avea 12 ani, cand a primit invitatia de a studia la Liceul International de Informatica din Bucuresti. Un an mai tarziu rezolva probleme din programa de liceu si obtinea, in doua zile consecutive, medalia de aur si premiul I la Olimpiada Nationala de Fizica, cat si premiul I la Olimpiada Nationala de Informatica, cu Diploma de excelenta! Atunci s-a calificat si in lotul national de juniori, si astfel numele de Alexandru Vlad Gavrila, un roman ce avea mai putin de 14 ani, a ajuns sa fie cunoscut si pe plan international, cand a castigat medalia de argint la Second Junior Balkan Olympiad in Informatics, din Bulgaria.

In timpul liber, Vlad joaca biliard, snooker si se dedica modelismului feroviar. Isi aminteste cu emotie de primul trenulet pe care l-a primit de la tatal lui si de prima diorama pe care a construit-o la 10 ani. Vlad a reusit sa obtina in fiecare an calificative scolare maxime la toate disciplinele, pentru ca el considera ca numai astfel pune bazele unei educatii cu adevarat solida si durabila.

Vlad are si un mare regret: nu i se mai acorda sansa de a fi olimpic la doua discipline, conform regulilor intrate in vigoare anul acesta. Chiar si asa, continua sa se pregateasca la cel mai inalt nivel si la fizica, convins fiind ca "informatica si fizica se pot lega foarte frumos in inteligenta artificiala, in electronica'. Pentru viitor isi propune sa imbine cele doua discipline in domeniul cercetarii aeronautice.

Vlad spune: "Reteta succesului consta in munca si un profesor capabil sa te indrume. Sunt norocos sa fi avut mereu parte de dascali foarte bine pregatiti. Din clasa a VI-a am inceput cursurile cu Paul–Dan Baltescu, pe atunci in clasa a XII-a la acelasi liceu, in prezent masterand la Oxford'. Dar trebuie sa lucreze si singur, sa studieze site-uri de pregatire in informatica, cum ar fi cel al unei universitati din Rusia. Anul viitor spera sa devina studentul uneia dintre cele mai mari universitati din Anglia sau SUA.

×