x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport L'Equipe: E greu de crezut că Victor Piţurcă îşi poate salva scaunul

L'Equipe: E greu de crezut că Victor Piţurcă îşi poate salva scaunul

02 Apr 2009   •   00:00
L'Equipe: E greu de crezut că Victor Piţurcă îşi poate salva scaunul
Sursa foto: /AFP

Cotidianul L'Equipe notează, în ediţia de astăzi, că este greu de crezut că selecţionerul României, Victor Piţurcă, îşi poate salva postul după înfrângerea, cu scorul de 2-1, din meciul cu Austria, din preliminariile Cupei Mondiale.

"România se împiedică din nou. România nu mai răspunde. După înfrângerea cu Serbia, România a pierdut şi în Austria. E greu de crezut că Victor Piţurcă îşi poate salva scaunul. Cu trei înfrângeri şi o singură victorie, România mai are foarte puţine speranţe de calificare. Indisponibilitatea de ultim moment a lui Mutu nu poate servi drept scuză pentru contraperformanţa de la Klagenfurt", scrie L'Equipe, citat de Mediafax.

Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, Jean-Pierre Escalettes, a afirmat că naţionala ţării sale, aflată în aceeaşi grupă cu România în preliminariile CM, începe să recupereze punctele pierdute. "Începem să recuperăm punctele pierdute. România e eliminată. Vom juca de două ori cu Feroe şi primim acasă pe Austria şi România, care joacă mai mult fotbal decât Lituania, ultimul nostru adversar. Calificarea s-ar putea juca la Belgrad", a precizat Escalettes. Reprezentativa Franţei a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, selecţionata Lituaniei, într-un meci contând pentru grupa 7 de calificare la Cupa Mondială din 2010, din care face parte şi România.

×
Subiecte în articol: sport romania