Comisia Juridică a FRF a respins candidatura lui Sorin Răducanu la preşedinţia forului, pentru care au rămas să se bată Mircea Sandu şi Constantin Iacov.
După ce Octavian Popescu şi Gheorghe Popescu nici măcar nu şi-au mai depus dosarele pentru alegerile de la 25 ianuarie, fostul căpitan al echipei naţionale fiind deranjat de schimbarea datei scrutinului, "mi se pare o mârşăvie ca aceasta să fie fixată la două săptămâni după vacanţa de iarnă", o altă persoană care îşi anunţase candidatura la preşedinţia FRF, Sorin Răducanu, a ieşit la rândul ei din competiţie. În ceea ce-l priveşte pe Răducanu, decizia a aparţinut însă Comisiei Juridice, care nu i-a validat candidatura pe motiv că a prezentat o documentaţie incompletă şi, în plus, clubul care l-a propus pentru preşedinţie, CS Petrolul 95 Ploieşti, nu este afiliat la FRF, aşa cum prevede regulamentul. În aceste condiţii, Mircea Sandu, adică preşedintele în exerciţiu al FRF, şi Constantin Iacov, fostul patron al echipei FC Naţional, între timp desfiinţată, vor fi singurii candidaţi la funcţia supremă din fotbalul românesc.
Citește pe Antena3.ro