Selectionerul Anghel Iordanescu a nominalizat ieri jucatorii din strainatate pentru meciul amical din Irlanda, care va avea loc pe 27 mai la Dublin, pe stadionul âLansdowne Road". Reunirea este programata pe 24 mai, ora 12:00, la Casa Fotbalului.
DECIZIE. Intre cele doar 12 nume la care a apelat Generalul nu se regasesc prea multe surprize. Poate doar chemarea fundasului Cristian Dancia, de la Torpedo Moscova, care a fost convocat. Iata lista completa a âstranierilor": Lobont, Stelea, Stoican, Iencsi, Rat, Dancia, Ov. Petre, Soava, Cernat, Mutu, Ganea, M. Niculae. De remarcat ca Iordanescu a mai pastrat cel putin 10 locuri pentru reprezentantii campionatului intern, impresionat de evolutia acestora in amicalul castigat senzational contra Germaniei. ABSENTE. De pe lista absenteaza motivat Chivu si Pancu, ambii accidentati, dar revine Cernat dupa pancreatita care l-a tinut departe de gazon aproximativ o luna. In fine, Mitea si Contra, implicat intr-un scandal sexual, au iesit si ei din calculele Generalului, chiar daca primul a iesit recent campion cu Ajax. (Mihai Igirosanu)Locul 23 in clasamentul FIFA
Citește pe Antena3.ro