x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport 18 milioane pentru Chivu

18 milioane pentru Chivu

de Ionut Paduraru    |    04 Iul 2007   •   00:00
18 milioane pentru Chivu

Răsturnare spectaculoasă in telenovela Chivu. "Transferat" pe rănd de presă la Inter Milano sau Barcelona, fundaşul pare a fi acum la un pas de campioana Spaniei, Real Madrid.

Transfer - Real Madrid a făcut o ofertă-şoc pentru căpitanul naţionalei Romăniei

Răsturnare spectaculoasă in telenovela Chivu. "Transferat" pe rănd de presă la Inter Milano sau Barcelona, fundaşul pare a fi acum la un pas de campioana Spaniei, Real Madrid.


Luni, cotidianul Corriere dello Sport anunţa că romănul a ales să evolueze in sezonul viitor la Inter Milano. Motivele ar fi fost pasul inapoi făcut de Barcelona, care a considerat că jucătorul este prea scump, şi faptul că Real Madrid a luat legătura prea tărziu cu reprezentanţii fotbalistului şi ai clubului AS Roma. Se pare insă că vizita făcută in Italia de directorul sportiv al madrilenilor, Pedrag Mijatovici, nu a rămas fără rezultat. Atăt ziarele din Spania, căt şi cele din Italia, au anunţat ieri că oferta făcută de Real, 18 milioane de euro, este superioară celor primite pănă acum de Roma. Şi Chivu ar urma să primească mai mulţi bani decăt la Inter, nu mai puţin de 5 milioane de euro pentru fiecare dintre cei cinci ani de contract.

Â

NEGOCIERI. Transferul iminent al lui Chivu la Real a fost anunţat in premieră de ziarul de casă al madrilenilor, Marca. "Mijatovici este de luni la Roma şi a ajuns la un acord cu jucătorul. Mai rămăne ca emisarii madrileni să incheie un acord şi cu conducerea clubului As Roma pentru a fi realizat transferul", a scris Marca. Şi cotidianul AS a prezentat in detaliu tratativele purtate la Roma. "Real a inceput ofensiva pentru transferul lui Cristian Chivu. Madrilenii sunt, pentru moment, clubul care oferă cei mai mulţi bani pentru achiziţionarea romănului. Familia Sensi, proprietara clubului AS Roma, vede cu ochi buni vănzarea lui Chivu la Real, deoarece dacă l-ar ceda la Inter Milano ar intări una dintre contracandidatele la titlul de campioană a Italiei", a scris As.

Sume mari

Daniele Prade, directorul sportiv al clubului AS Roma, a declarat ieri că suma oferită de Real Madrid pentru achiziţionarea lui Chivu este şi mai mare decăt cea anunţată de presa spaniolă. "Real ne oferă 18 milioane de euro, iar lui Chivu ii va plăti un salariu anual de 5 milioane de euro şi un contract pe cinci sezoane. Dacă această ofertă va fi oficializată, Roma va fi bucuroasă să-l cedeze pe Chivu la Real Madrid", a spus Prade pentru agenţia Calciomercato. Potrivit presei italiene, Inter ar fi dispusă să plătească pentru Chivu 14 milioane de euro, plus jucătorul Victor Obinna. De asemenea, salariul pe care internaţionalul romăn ar urma să-l primească la Milano ar fi ceva mai mic, de 4,5 milioane de euro pe an.

"Fără licitaţie"

In schimb, Pedrag Mijatovici a negat că ar fi făcut o propunere concretă pentru fundaşul Romei. "In perioada de transferuri sunt multe intălniri, dar nu se intămplă nimic important. Chivu este un jucător bun, dorit de multe echipe. Vom vedea ce se va intămpla, dar noi nu am făcut nici o ofertă", a declarat Mijatovici pentru Gazzetta dello Sport. Cotidianul italian adaugă insă că "impresia generală este că tratativele au fost deja definitivate. Afacerea ar putea fi incheiată in orice moment". Vestea că Real Madrid oferă 18 milioane de euro pentru aducerea lui Chivu l-a enervat pe patronul lui Inter Milano, Massimo Moratti. "Inter nu va participa la nici o licitaţie pentru Chivu. La revedere!", a spus Moratti ieri.

×
Subiecte în articol: sport milioane chivu roma real madrid inter real