x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport A spus "la revedere"! - Moldovan are oferte din Elvetia si Franta

A spus "la revedere"! - Moldovan are oferte din Elvetia si Franta

de Daniel Stan    |    08 Iul 2006   •   00:00
A spus "la revedere"! - Moldovan are oferte din Elvetia si Franta

Atacantul in varsta de 34 de ani a cedat rugamintilor familiei si prefera sa mai evolueze un an, doi intr-un campionat din strainatate, chiar daca va fi vorba despre o grupare din liga secunda.

Ziua de joi a fost una lunga pentru conducerea giulesteana. Cum noua societate pe actiuni trebuie sa intre in legalitate, oficialii Rapidului au organizat o sedinta in care s-a discutat noua strategie. Printre altele insa, actionarii vicecampioanei au incercat sa-l convinga pe Viorel Moldovan sa mai continue in Giulesti.

REGRETE. La final insa, secretarul general Constantin Zotta a anuntat sec: "Viorel Moldovan pleaca de la Rapid". In zadar au incercat si suporterii sa-l faca sa ramana, dupa ce saptamana trecuta l-au vizitat acasa. Se pare ca, in luarea deciziei, cel mai mult a contat faptul ca sotia si cei doi copii ai fostului international au dorit ca Moldogol sa-si incheie cariera in strainatate. Desi mai are contract cu Rapid inca un an, partile s-au inteles asupra rezilierii contractului. Aflati in cantonament in Elvetia, rapidistii regreta despartirea. "Ne va fi foarte greu fara Vio, mai ales ca a plecat si Daniel Niculae", a spus Maldarasanu, in timp ce portarul Coman a precizat: "Este o mare pierdere". Pentru Moldovan ar exista cateva oferte de la echipe de liga secunda din Franta si Elvetia.

REGRETE
"Din pacate, n-am reusit sa-l convingem pe Viorel Moldovan sa ramana la Rapid, desi am fost foarte aproape. Nu putem sa-i punem unui om pistolul la tampla. El a ales, probabil, o varianta mult mai buna din punct de vedere financiar"
Jean Valvis
actionar Rapid

PROBLEME
Antrenorul Razvan Lucescu are destule batai de cap in cantonamentul din Elvetia. Astfel, dupa fundasul Ionut Rada, care aproape sigur va rata startul sezonului oficial din cauza unei accidentari, si portarul Dani Coman se confrunta cu probleme medicale. Este vorba despre o lovitura la spate, asa cum s-a stabilit ulterior, dupa ce, initial, se credea ca este o fisura a coastelor. In cazul sau insa, situatia se va remedia dupa cateva zile de pauza. Astfel ca tehnicianul giulestenilor l-a chemat de urgenta de la echipa "satelit" pe tanarul Marinescu, fiind posibil ca acesta sa fi aparat aseara in locul gafeurului Minca, in meciul amical cu FC Thun.

×
Subiecte în articol: sport