x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Adevărata finală a Ligii 1

Adevărata finală a Ligii 1

de Mihai Igirosanu    |    30 Mai 2009   •   00:00
Adevărata finală a Ligii 1
Sursa foto: Razvan Pasarica/rpressport.ro

Stadionul Dan Păltinişanu va găzdui mâine seară, de la ora 20:30, adevărata finală a Ligii 1. În cazul în care liderul la zi, Unirea, va câştiga confruntarea din Banat, echipa lui Dan Petrescu se poate considera în mare măsură campioana României.



Cu două zile înaintea meciurilor care ar putea decide titlul, Dinamo - FC Braşov şi FC Timişoara - Unirea Urziceni, care vor fi transmise alternativ pe GSPTV, managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a lansat ieri un atac fără precedent la adresa celor din Ştefan cel Mare.

"SUNT PUŢINI DINAMOVIŞTI"
Deranjat de ultimele atacuri oferite de acţionarul dinamovist, Vasile Turcu, managerul ialomiţenilor a ripostat dur: "E un meci foarte important pentru noi, trebuia să luăm poziţie înaintea confruntării de la Timişoara. Este normal să clarificăm lucrurile pe care le-a transmis mass-mediei Marian Iancu în ultimul timp. Dacă existau probleme în sânul echipei, astăzi nu ne mai luptam cu şanse reale la titlu. Pentru imaginea fotbalului românesc poate fi foarte bine, iar o echipă curată care vine de nicăieri şi câştigă campionatul este un lucru fantastic. Nu am jucat cu o echipă oarecare în Cupa UEFA, am pierdut în faţa semifinalistei Hamburg. Ce facem? Încercăm să scoatem campioană o echipă cu un record de care eu, dacă aş fi suporter, mi-ar fi ruşine să-mi amintesc. Rezultatele europene pe care le-au făcut cei de la Dinamo nu sunt făcute de mine, aţi văzut că tuturor le e ruşine de ceea ce au realizat de fiecare dată când au avut posibilitatea să facă ceva important. Nu există suporteri dinamovişti în România sau sunt foarte puţini! Toată lumea pe la terasele din ţară s-a bucurat de victoria noastră cu Dinamo. Cred că şi la grădinile de vară din Ştefan cel Mare s-au găsit oameni care să ţină cu noi".

Balint: "Presiunea e la ei!"
Antrenorul Timişoarei, Gabi Balint, a prefaţat întâlnirea de mâine: "Urziceniul a avut o tactică foarte bună, dar acum presiunea este maximă la ei. Au nevoie de două victorii pentru a ieşi campioni. Nu se mai poate să nu îi ia nimeni în seamă. Nici noi nu vom juca fără presiune. Va fi un meci foarte dificil. Dacă va fi 3-0 pentru Dinamo şi 1-1 în minutul 80 la meciul nostru? Cred că vom risca şi eu şi Dan pentru a obţine victoria. Nu ne putem mulţumi cu un egal în acest meci". La rândul său, golgeterul Gigel Bucur a spus: "Primordial e să luăm cele trei puncte. Vrem maximum în acest sezon. 99,9 la sută din ce se întâmplă la Urziceni e meritul lui Dan Petrescu".

Braşovenii ameninţă

Înaintea celuilalt meci crucial pentru lupta la titlu, Dinamo - FC Braşov, fostul mijlocaş al "câinilor" Cătălin Munteanu a declarat: "Va fi un meci special pentru mine, pentru că am jucat la Dinamo, însă acum sunt la FC Braşov şi voi face tot posibilul pentru ca echipa mea să câştige punct sau puncte. Chiar dacă am prieteni la Dinamo şi vorbesc destul de des cu Dănciulescu, Niculescu, Boştină şi Cristea, totul se va decide pe teren, pentru că FC Braşov a jucat la victorie în toate partidele de până acum. În plus, mai avem şanse şi la Europa League, chiar dacă minime".

×
Subiecte în articol: sport dinamo