x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Adrian Diaconu a pierdut titlul mondial WBC la categoria semigrea

Adrian Diaconu a pierdut titlul mondial WBC la categoria semigrea

20 Iun 2009   •   00:00
Adrian Diaconu a pierdut titlul mondial WBC la categoria semigrea

Boxerul român Adrian Diaconu a pierdut titlul mondial WBC la categoria semigrea, după ce a fost învins, la puncte, de canadianului Jean Pascal, la capătul celor 12 reprize disputate vineri seara la Montreal (sâmbătă dimineaţă la Bucureşti) pe arena Centre Bell.

Victoria a fost acordată canadianului după decizia, în unanimitate a arbitrilor: 115-112, 116-112 şi 116-111 pentru Jean Pascal.

În runda cu numărul cinci, Adrian Diaconu a fost expediat la podea, apoi a încercat să întoarcă soarta meciului, căutând loviturile decisive pentru a obţine victoria, înainte de limită, prin KO. Jean Pascal s-a apărat însă foarte bine şi a câştigat titlul mondial pus în joc, după cum informează gsp.ro, citat de Agerpres.

Diaconu a susţinut al doilea meci în acest an, după cel din 4 aprilie 2009, când l-a învins la puncte pe canadianul David Whittom. El urcase atunci în ring pentru prima oară, după 19 aprilie 2008, la Bucureşti, când l-a întrecut la puncte pe americanul Chris Henry şi a obţinut titlul mondial interimar. Adrian Diaconu urma să-şi apere titlul WBC, preluat de la Chad Dawson, în faţa italianului Silvio Branco pe 10 aprilie, la Roma, dar lupta a fost anulată.

Diaconu: "A boxat inteligent, însă spectacolul a fost frumos"

Pugilistul Adrian Diaconu a declarat, după meciul pierdut în faţa canadianului Jean Pascal, că nu a reuşit să-şi păstreze centura WBC la categoria semigrea deoarece a aşteptat prea mult această confruntare, informează presa canadiană, citată de Mediafax.

Potrivit sursei citate, Diaconu a avut, înaintea partidei cu Pascal, un singur meci în ultimele 14 luni, confruntarea cu David Whittom, din data de 4 aprilie.

"Am un singur regret. Am aşteptat prea mult acest meci. Nu sunt suficiente trei confruntări în ultimii trei ani. Am muncit mult la antrenamente, dar fără meciuri nu merge. În mod normal ar trebui să am meciuri de două sau de trei ori pe an. Aceasta este singura mea scuză", a spus Diaconu.

Românul consideră că, în ciuda stilului lui Pascal, meciul a fost frumos. "Mă aşteptam să vină şi să se lupte, dar el doar dădea pumni şi fugea. A boxat inteligent, însă spectacolul a fost frumos", a adăugat Diaconu, care a precizat, potrivit site-ului ruefrontenac.com, că Jean Pascal a meritat victoria deoarece a boxat mai inteligent.

Jean Pascal a declarat că a adoptat strategia de a nu se apropia de Diaconu, pe cât posibil, deoarece ştia că este mai rapid decât românul. "A fost planul meu să mă eschivez cât mai mult, deoarece sunt mai rapid şi mai deştept decât el şi ştiam că românul va fi obosit în rundele următoare. Am procedat cum mi-am propus şi de aceea sunt noul campion. Eram încrezător. Unii spun că vorbesc prea mult, dar eu fac asta pentru că sunt încrezător. ştiam că Adrian este un pugilist inteligent. Mi-am păstrat distanţa şi, pe parcurs, am putut să mă apropii", a explicat canadianul.

Pascal a menţionat că Diaconu este un pugilist tenace, dar loveşte de două ori mai slab decât Carl Froch. (V.A.)


×
Subiecte în articol: sport diaconu pascal jean pascal