Semifinalistul de anul trecut a ajuns la Roland Garros cu doar patru meciuri la activ pe zgură din cauza unei probleme la antebrațul drept care l-a obligat să lipsească de la Monte Carlo, Barcelona și Roma, apărarea titlului de la Madrid fiind, de asemenea, stopată de această problemă.
După ce a recunoscut că încă mai are îngrijorări persistente și a purtat o manșetă de compresie, spaniolul în vârstă de 21 de ani i-a îngrijorat pe fanii săi de pe arena Philippe Chatrier, când și-a pierdut serviciul în primul game al meciului.
Wolf, un lucky loser venit din turneul de calificare, care își face a doua apariție pe tabloul principal de la Paris, s-a luptat să țină pasul cu adversarul său, dar jucătorul de 25 de ani a și-a pierdut de trei ori serviciul în setul inaugural.
Alcaraz și-a dublat rapid avantajul și apoi a luat un avans de 3-0, sub acoperiș în setul al treilea, după ce a început să plouă, înainte de a închide meciul cu o minge greșită de Wolf.
În tutl următor, Alcaraz va întâlni câștigătorul meciului dintre Draper și De Jong.
(sursa: Mediafax)