Mircea Sandu a ramas presedintele FRF, invingandu-l pe Gica Popescu. Din noul Comitet Executiv vor face parte, ca in "vremurile bune", Jean Padureanu si Gheorghe Stefan.
Pe parcursul a peste patru ore si jumatate, toata atentia fotbalului romanesc a fost indreptata catre Casa Fotbalului. Insa alegerile din cadrul Adunarii Generale a FRF s-au incheiat, asa cum era de asteptat, cu victoria detasata a lui Mircea Sandu. Adunarea Generala a inceput cu putin inainte de ora 11:00 cand au fost puse la punct toate detaliile procedurii de votare. Gica Popescu s-a aratat nemultumit de cele stabilite. Mircea Sandu parea sa fi reusit o prima victorie. Numaratoarea voturilor a durat foarte putin, putin sub o jumatate de ora, iar rezultatul a fost clar in favoarea "Nasului", 187 - 102, in conditiile in care au fost prezenti 290 de electori din cei 294 posibili. Un vot a fost anulat. SCURT. Dupa saptamani intregi de campanie electorala, cu contre specifice si cu incercari de sensibilizare, cei doi candidati au rostit ultimele discursuri inaintea votului. Primul a luat cuvantul Gica Popescu, dar nu inainte de a-i inmana presedintelui LPF, conducator al acestei Adunari Generale, Dumitru Dragomir, o demisie de onoare, in alb. "Asta in cazul in care voi favoriza un anumit club sau un grup de interese", si-a motivat el gestul. Discursul lui Popescu a fost unul scurt si concret, durand aproximativ cinci minute. "Cele 115 selectii la echipa nationala cred ca sunt un motiv foarte bun ca sa nu se mai spuna ca nu as avea experienta. Am experienta ca fotbalist si am incercat sa gasesc solutii alaturi de colaboratorii mei. Am avut zeci de intalniri cu oamenii de fotbal, am auzit cate doleante au si mi-am dat seama ca fotbalul romanesc nu e deloc pe un drum bun. Foarte multi mi-au spus ca vor vota programul cel mai bun. Al meu este complet, iar al lui Mircea Sandu nu are nici un obiectiv. Am auzit ca ar exista o masina de vot pro Mircea Sandu, dar eu vad in aceasta sala oameni respectabili, care cred ca vor sa aiba un fotbal bun si curat." RIPOSTA. De partea cealalta, Mircea Sandu a ripostat printr-un program mai lung si mai plictisitor. El n-a evitat sa-si atace contracandidatul. "Gica Popescu a dus o lupta politicianista si, dupa cate vad, vrea sa spuna ca exista o caracatita care are capul la Bucuresti si tentacule in toata tara. Am citit undeva ca tatal lui Gica Popescu a afirmat ca FRF e condusa de o mafie, ceea ce inseamna ca toti cei din sala sunt mafioti." VOT. Inainte de a se trece la vot au luat cuvantul opt persoane, intre care s-au gasit si cate un "avocat" de fiecare parte. Iuliu Muresan (CFR Cluj), pentru Sandu si Ion Craciunescu (Poli Timisoara), pentru Popescu. La anuntarea rezultatului de catre Patritiu Abrudan, presedintele comisiei de validare, sala a erupt in aplauze. De precizat ca la finele discursului lui Craciunescu multi din sala au fluierat si au huiduit."A fost un vot democratic si speram ca spre binele fotbalului romanesc. E bine ca Gica Popescu a candidat, a creat o competitie, iar faptul ca o treime l-a votat pe el ar trebui sa-i dea de gandit lui Mircea Sandu" - Viorel Moldovan, fotbalist Poli Timisoara
Citește pe Antena3.ro
"In acest moment, cred ca Gica Popescu ar face foarte bine daca ar intra in fotbal. Ori ca presedinte al unui club, ori sa accepte o eventuala oferta de a lucra in Federatie. Eu voi mai juca fotbal pana la iarna" - Florin Prunea, fotbalist FC National PARERE
"Gica Popescu a fost o surpriza placuta. Eu am votat cu Mircea Sandu. A contat foarte mult experienta, iar eu, daca eram in lupta cu ei, ii faceam praf pe amandoi. Daca as fi in locul lui Gica, as accepta un post la FRF" - Dumitru Dragomir, vicepresedinte FRF
SUPARAT
|
La mai putin de doua ore dupa incheierea Adunarii Generale, invins, Gica Popescu a sustinut o conferinta de presa. El si-a exprimat dezamagirea, dar a amenintat ca Mircea Sandu va avea tot timpul in el un contracandidat la presedintia FRF. "Sunt linistit, pentru ca am facut tot ce era posibil. Am pierdut batalia in culise, nu pe terenul de joc. Aseara, cand am mers la Mogosoaia, mi-am dat seama in mare parte ce se va intampla la Adunarea Generala. Azi, fotbalul nu a stat pe loc, ci a mers inapoi. Am vazut ca Padureanu a luat premiul pentru manageriat si marketing. Nu stiu ce stie el despre marketing. Probabil se refera la vanzare si cumparare de meciuri...", a declarat Popescu. El a incheiat amenintator: "Nu cred ca Mircea Sandu va prinde urmatorul mandat. Pana la urma, tot eu voi fi presedintele FRF. Azi au castigat cei care prefera o perna calduta, si nu binele fotbalului romanesc".
|
COMITETUL EXECUTIV
|
Pe langa Gica Popescu, marele invins al zilei de ieri a fost si presedintele executiv al lui Dinamo, Ioan Becali. Fostul impresar si-a pierdut locul in Comitetul Executiv, unde Divizia A va fi reprezentata de Steaua si Gloria, Valeriu Argaseala, respectiv Jean Padureanu. Ceilalti membri sunt Mircea Sandu, ca presedinte, Dumitru Dragomir, prim-vicepresedinte, Patritiu Abrudan, vicepresedinte, Adalbert Kassai, secretar general, Vasile Filimon, trezorier, Gheorghe Stefan, reprezentantul Diviziei B, Constantin Anghelache, de la Divizia C, Daniel Robe, din partea fotbalului feminin, Gheorghe Mara, de la futsal, Paul Costas, reprezentand fotbalul juvenil. Din Comitetul Executiv va face parte si presedintele AFAN, Alex Radulescu, fara drept de vot. La 10 decembrie vor avea loc alegeri pentru functia de presedinte al Comisiei Centrale de Arbitri, acesta fiind si el membru al Comitetului Executiv. Actuala echipa de conducere de la FRF va fi in functie pana la 10 aprilie 2010, adica pentru urmatorii 4 ani si 4 luni.
|
DESPRE "PARINTI"
|
Singurul nume nestiut din Comitetul Executiv este cel al presedintelui CCA. "Il voi propune pe Dan Petrescu. E singurul care a rezistat 8 ani in fruntea comisiei, inseamna ca are valoare", a anuntat Nicolae Rainea. Participant la sedinta de ieri, arbitrul Sorin Corpodean, care este presedintele AJF Alba, era extrem de multumit de rezultatul alegerilor, tinand sa declare: "Daca Gheorghe poate fi numit parintele ar-bitrajului romanesc, atunci Jean Padureanu este tatal fotbalului romanesc. Imi asum toata raspunderea cand spun asta". Padureanu a fost ales membru in Comitetul Executiv.
|
CU LUPESCU
|
La finele Adunarii Generale, Mircea Sandu si-a exprimat cateva din planurile pentru noul mandat. El a anuntat ca azi va convoca Comitetul Executiv, pentru a fi aprobata noua organigrama. "Voi propune ca Ionut Lupescu sa fie director general in cadrul FRF. Prin el, sper sa mai conving si alti fosti fotbalisti pentru a-i coopta in functii de conducere. Daca si Gica Popescu doreste sa fie alaturi de noi, ar fi benefic pentru fotbalul nostru. Nu ii iau pe acesti baieti pentru a-mi forma mie o imagine, ci pentru ca stiu ca vor face lucruri bune. Statutul trebuie sa capete o restructurare, vor fi modificari si in regulamente. Faptul ca 102 membri au votat contra mea inseamna o schimbare pentru mentalitatea fotbalului romanesc, dar si pentru mine. Inseamna ca oamenii vor si altceva. Voi incerca sa derog din atributiile mele catre alte persoane, astfel incat sa nu mai fiu doar eu tras la raspundere pentru lipsa de rezultate", a spus Nasuâ.
|