x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Amical tineret:1-1 cu Italia

Amical tineret:1-1 cu Italia

24 Iul 2008   •   00:00

Sub privirile selecţionerului Victor Piţurcă, prezent la Pistoia pentru a-i urmări pe jucătorii care pot face pasul spre echipa mare, reprezentativa de tineret a României a terminat la egalitate, scor 1-1, cu echipa olimpică a Italiei



Sub privirile selecţionerului Victor Piţurcă, prezent la Pistoia pentru a-i urmări pe jucătorii care pot face pasul spre echipa mare, reprezentativa de tineret a României a terminat la egalitate, scor 1-1, cu echipa olimpică a Italiei. Gazdele au deschis scorul în minutul 39 prin Rossi, tinerii tricolori reuşind egalarea pe final, prin Bogdan Stancu (’88), după o centrare a lui Ochiroşii. Antrenorul Emil Săndoi a trimis pe teren următoarea formaţie: Tătăruşanu – Ninu, Tudose, Radu Ştefan, Latovlevici – Bicfalvi, Cr. Tănase, Deac, Chiacu – Torje, B. Stancu. Au mai evoluat Pantilimon, Homei, Luchin, Mardare, Pătraşcu, Ochiroşii, Păcuraru, Sburlea şi Gîngioveanu. După acest joc, naţionala Under 21 întră în linie dreaptă pentru accederea în barajul de calificare la turneul final al CE, programat anul viitor în Suedia. Astfel, în ultimele trei jocuri din grupă, România va întîlni Ţara Galilor, actuala lideră (20 august, în deplasare), Bosnia-Herţegovina (6 sau 7 septembrie, tot în deplasare), şi returul cu echipa galeză (9 sau 10 septembrie, pe teren propriu). Primele două clasate din cele şapte grupe şi cele mai bine patru clasate se califică pentru baraj din luna octombrie, învingătoarele urmînd a ajunge la Euro. (Daniel Stan)

×
Subiecte în articol: sport