x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Analiza lui Voina

Analiza lui Voina

de Marius Mihalcea    |    23 Dec 2009   •   00:00
Analiza lui Voina
Sursa foto: /Gsp

Selecţionerul echipei naţionale, Radu Voina, a identificat câteva dintre cauzele care au dus la dezastrul de la Campionatul Mondial din China, unde "tricolorele" s-au clasat abia pe locul opt.



În opinia lui Voina, începutul sfârşitului pentru echipa naţională a fost meciul cu Spania, din grupa principală, pierdut de Amariei şi compania cu 26-25. "După ce au pierdut meciul cu Norvegia, fetele ştiau că nu mai au voie să facă vreo greşeală, iar tensiunea a fost enormă. Au muncit foarte mult, nimeni nu poate contesta acest lucru, iar după meci le-am văzut atât de dărâmate psihic încât nu ştiam ce să fac. Au plâns toată noaptea aia, nu au dormit, erau foarte triste.

Ne-am dus la sală şi am încercat să vorbim cu ele, doream să le facem să treacă mai uşor peste dezamăgirea cauzată de ratarea calificării în semifinale, dar deziluzia lor era prea mare", a declarat Radu Voina, care s-a arătat dezinteresat de posibilitatea de a fi schimbat din funcţie: "Dacă aş fi înlocuit sau mi-aş da demisia contează cât negru sub unghie, ceea ce rămâne este acest loc opt, care în primul rând afectează echipa".

"AM RATAT FOARTE MULT"
Concluzia lui Voina? "Aria de selecţie în ţară este restrânsă şi fetele pe care le-am luat la Mondial erau cele mai bune variante pe care le aveam. Dacă am terminat pe locul opt, a fost din cauza atacului, pentru că am ratat nepermis de mult, şi nu a selecţiei pe care am făcut-o. Fetele au crezut foarte mult că vor câştiga o medalie, dar n-a fost să fie."


Griji pentru Oltchim
În acelaşi timp, şi antrenor al campioanei României, Oltchim Râmnicu-Vâlcea, echipă care dă cele mai multe jucătoare la lot, Radu Voina îşi face griji în privinţa moralului elevelor sale. "Până la 9 ianuarie, când jucăm acasă cu Itaxko, în Liga Campionilor, sper ca fetele să-şi revină, mai ales că urmează să petreacă câteva zile bune alături de familiile lor.

Sunt convins că sunt afectate, pentru că au luptat, au muncit şi au crezut că vor aduce o medalie, iar dezamăgirea este enormă. Dar trebuie ca încet, încet să ne revenim, pentru că viaţa merge mai departe şi ne aşteaptă alte examene cel puţin la fel de importante precum cele din China", a mai declarat Voina.

×
Subiecte în articol: sport